Examinând plângerea de față constată:
Petiționarul C.I., a sesizat cu plângere Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicitând cercetarea penală a numiților M.I., N.C.G., V.D., G.P., I.L., D.C., C.P.A., P.N.S. și C.F. - judecători la Curtea de Apel Pitești pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264, art. 289, art. 291 și art. 292 C. pen.
Referindu-se la judecătorii M.I., N.G. și D.V., petiționarul a precizat că aceștia, prin sentința civilă nr. 439/R din 20 aprilie 2007 i-au respins recursul declarat împotriva încheierii din 6 aprilie 2007 pronunțată de judecătorul B.H.M. de la Tribunalul Vâlcea prin care i s-a respins cererea de suspendare a efectelor actului Consiliului de administrație al Grupului Școlar Brătianu prin care i s-a acordat calificativul „nesatisfăcător" pentru activitatea desfășurată în anul școlar 2005-2006.
A susținut petiționarul că prin această decizie s-a reținut contrar realității, că nu a făcut dovada că este înscris la examenul pentru obținerea gradului didactic II și că, în consecință, nu a probat că ar putea suferi o pagubă iminentă ca urmare a acordării calificativului „nesatisfăcător".
Petiționarul a arătat că nu era necesar să depună la dosar fișa de înscriere, care era depusă la Inspectoratul Școlar al Județului Vâlcea întrucât a depus la data de 17 aprilie 2007 un memoriu însoțit de înscrisuri (raportul de inspecție din 23 mai 2005 și cel din 27 octombrie 2004, precum și extras din Ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 3770/1998).
S-a susținut de asemenea că în hotărâre nu se face nicio mențiune cu privire la memoriul și actele depuse, care au fost înregistrate la data de 19 aprilie 2004, ceea ce „constituie și abateri disciplinare grave cât și fapte penale" și că, datorită tergiversării soluționării dosarului până în luna iunie 2007 nu a putut susține examenul de grad în sesiunea din august 2007 fiind nevoit să se înscrie la un alt examen și să susțină o nouă inspecție curentă.
Printr-o sesizare ulterioară petiționarul a extins plângerea susținând că cei trei judecători au pronunțat decizia nr. 942/R-C din5 octombrie 2007 și i-au respins recursul împotriva sentinței civile nr. 534 din 12 iulie 2009, deși erau incompatibili.
Referitor la judecătorii G.P., I.L. și D.C. petiționarul a arătat că au comis infracțiunile prin pronunțarea deciziilor nr. 45/R-CM din 13 februarie 2007, prin care i s-a respins un recurs, și nr. 284/R-CM din 15 mai 2007 prin care i s-a respins cererea de revizuire a deciziei nr. 45/R-CM din 13 februarie 2007.
A susținut petiționarul că prima decizie este nulă de drept deoarece a fost pronunțată de o instanță necompetentă și că nu s-a avut în vedere cererea sa de lăsare a cauzei după orele 9,30 -10,00.
În plângere s-a mai arătat că judecătorii C.A.P., P.S.N. și C.F. au comis „un abuz grosolan în serviciu" respingându-i, la data de 17 iulie 2007cererea de recuzare formulată împotriva judecătorilor D.C. și G.P. și dispunând amendarea sa cu suma de 50 lei.
Prin rezoluția nr. 1455/P/2007 din 3 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de cei nouă judecători pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 264, art. 289, art. 299 și art. 292 C. pen.
În motivarea rezoluției procurorul a analizat legalitatea și temeinicia hotărârilor la care se referă în plângere petiționarul și a reținut în esență că soluțiile pronunțare sunt corecte.
Prin rezoluțiile nr. 2335/1193/II/2/2009 din 12 martie 2009, procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.
Petiționarul a formulat plângere conform art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluției nr. 2335/1193/2/2009 și a rezoluției nr. 1455/P/2007.
În motivarea plângerii s-a susținut că rezoluția este nelegală întrucât procurorul nu s-a pronunțat cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 264, art. 289, art. 291 și art. 292 săvârșite de C.G., S.D., A.G. și B.I., judecători la Curtea de Apel Pitești, cu privire la care nu a dispus nicio soluție deși a arătat că își extinde plângerea și cu privire la aceștia și nici cu privire la aceleași infracțiuni săvârșite de judecătorii D.C., G.P. și I.L. în pronunțarea deciziei din 11 februarie 2007 în dosarul nr. 379/90/2006 ci doar cu privire la cele comise prin pronunțarea deciziilor nr. 45/R-CM din 13 februarie 2007 (dos. 6000/90/2006) și nr. 284 din 15 mai 2007 (dos. 289/46/2007).
S-a mai susținut că procurorul nu s-a pronunțat cu privire la faptul că judecătorii M., V. și N. erau incompatibili să se pronunțe asupra recursului ce a făcut obiectul dosarului nr. 179/90/2007.
Având în vedere dispozițiile exprese ale art. 2781 C. proc. pen., Înalta Curte, în soluționarea plângerii va examina numai rezoluția nr. 1455/P/2007 din 3 februarie 2008 prin care procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, nu și rezoluția emisă de procurorul șef de secție.
Verificând rezoluția de neîncepere a urmăririi penale pe baza actelor și materialului din dosarul de cercetare penală Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată.
Din examinarea actelor dosarului Înalta Curte constată că, petiția de la filele 32-33, prin care petiționarul a solicitat, între altele, „extinderea" cu privire la judecătorii D.C., G.P. și I.L. și „pentru pronunțarea deciziei din 11 septembrie 2007 în dosarul nr. 379/80/2006’’ și „împotriva judecătorilor C.G. - președintele Secției de contencios administrativ, G.E.I., S.D. și A.G., care au pronunțat deciziile din 17 decembrie 2007 în dosarul nr. 920/46/2007 și din 25 aprilie 2008 în dosarul nr. 920/46/2007" nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 222 alin. (2) C. proc. pen. pentru a fi considerată o plângere ca mod de sesizare a organelor de cercetare penală.
Astfel în petiția menționată nu există nici o descriere a faptei, petiționarul precizând că motivele le va arăta într-un memoriu separat, pe care însă nu l-a mai depus.
Așa fiind se reține că procurorul nefîind sesizat în condițiile legii cu privire la anumite fapte și anumite persoane nu putea dispune o soluție în ceea ce le privește.
Mai mult decât atât, se reține că împrejurarea că față de anumite persoane nu s-a dispus o soluție nici nu poate constitui motiv de desființare a rezoluției în condițiile în care, din interpretarea dispozițiilor art. 2781 alin. (1), (4), (6) și (8) C. proc. pen., rezultă explicit că plângerea poate viza doar o soluție de netrimitere în judecată, iar la soluționarea plângerii se citează persoana față de care s-a dispus o astfel de soluție.
Cum referitor la B.I., C.G., S.D., A.G. și G.I.E. nu s-a dispus prin rezoluția atacată o soluție, instanța nici nu ar putea hotărî cu privire la aceștia în conformitate cu dispozițiile art. 2781 alin. (1) lit. b) sau c) C. proc. pen.
Înalta Curte mai reține că nici măcar în plângerea cu care petiționarul a sesizat organele de cercetare penală nu sunt descrise în materialitatea lor fapte de fals, uz de fals sau de fals în declarații și nici de favorizare a altor persoane care au comis infracțiuni.
De asemenea din actele premergătoare nu rezultă existența unor astfel de fapte.
În realitate petiționarul este nemulțumit de hotărârile pronunțate, în diferite cauze, de judecătorii pe care i-a reclamat.
Or, pronunțarea de către judecător a unei hotărâri, chiar dacă aceasta este de natură a nemulțumi vreuna dintre părți, nu poate constitui în sine temei al răspunderii penale și excede ilicitului penal.
Este de reținut și faptul că, în soluționarea plângerii întemeiate pe dispozițiile art. 2781 C. proc. pen. instanța nu poate analiza legalitatea și temeinicia unor hotărâri judecătorești, aceste aspecte putând fi examinate exclusiv în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.
Față de toate considerentele expuse Înalta Curte va respinge plângerea ca nefondată conform art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. și va menține rezoluția atacată.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Înalta Curte va obliga petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.I. împotriva rezoluției nr. 1455/P/2007 din 3 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică și menține rezoluția atacată.
Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 mai 2009.