Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 793 din data de 12 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-au dispus următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul D.A., în sensul schimbării încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 329 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul D.A., fiul lui D. și A., la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. rap. la art. 64 C. pen., cu referire la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 a interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul D.A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) al Legii nr. 39/2003.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. rap. la art. 64 C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) al Legii nr. 39/2003a interzis inculpatului pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse principale și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, acesta urmând a executa o pedeapsă de 7 (șapte) ani închisoare.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Conform art. 88 C. pen. a dedus din durata pedepsei aplicate durate măsurii arestării preventive de la 07 septembrie 2006 la zi.

În baza art. 117 alin. (3) C. pen. a dispus expulzarea inculpatului de pe teritoriul României după executarea pedepsei închisorii.

Respinge ca neîntemeiate acțiunile civile exercitate împotriva inculpatului de părțile civile R.E., C.A.N.

Ia act că părțile vătămate V.O.G., L.G.E., I.V., M.P.O., D.A.F. și H.A.M. nu se constituie părți civile în prezenta cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Fapta inculpatului D.A. care, în cursul anului 2003 a găzduit în imobilul închiriat de el de la Primăria Orașului Padova, mai multe părți vătămate, în scopul exploatării lor sexuale, atât de către el cât și de inculpații români P.C., P.M., M.M., M.C.C., B.M., B.V., C.M., N.C. și cu învinuita M.A.M., precum și de a exploata sexual pe numitele T.M., M.L., N.M.A., P.A. și C.A., obținând împreună cu ceilalți suma de 100.000 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 pct. 1, 2 lit. a) din Legea nr. 678/2000, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat, constând în aceea că în perioada anului 2003 s-a constituit împreună cu inculpații români P.C., P.M., M.M., M.C.C., B.M., B.V., C.M., N.C. și cu învinuita M.A.M. într-un grup infracțional organizat, care a urmărit și a realizat exploatarea sexuală, prin obligarea la practicarea prostituției a mai multor tinere din România, obținând beneficii materiale de peste 100.000 curo, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup criminal organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În cadrul grupului criminal organizat, rolul determinat al inculpatului D.A. a fost acela de a pune la dispoziția traficanților români imobilul închiriat de către el în localitatea Padova, în scopul exploatării sexuale a mai multor tinere din România, în scopul obținerii unor beneficii de ordin material.

Împotriva sentinței au declarat apel inculpatul D.A.

În motivele de apel, sentința a fost criticată sub următoarele aspecte:

1. Sentința nu este motivată, iar instanța de fond face o interpretare a unui probatoriu care nu a fost administrat în condiții de oralitate, contradictorialitate și nemijlocie.

2. În mod greșit instanța de fond a făcut aplicarea disp. art. 117 C. pen. și a dispus expulzarea inculpatului, întrucât nu s-a făcut dovada stării de pericol.

Prin Decizia penală nr. 250/ A din data de 24 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus următoarele:

S-a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.A. împotriva sentinței penale nr. 793 din 12 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 26.635/3/2007.

A dedus prevenția inculpatului de la 07 septembrie 2006 la 24 noiembrie 2009 și menține starea de arest a acestuia.

A obligat pe inculpat la 250 lei cheltuieli judiciare statului, din care 50 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondul M.J.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței apelate având în vedere criticile aduse, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept conform prevederilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Printr-o examinare judicioasă a probatoriilor administrate, instanța de fond a stabilit o corectă situație de fapt și a dat o corespunzătoare încadrare faptelor comise de acesta.

La stabilirea situației de fapt, instanța a reținut că probele administrate în alt ciclu procesual sunt câștigate cauzei, fiind administrate în condiții de legalitate, iar imposibilitatea reaudierii părților vătămate nu afectează valabilitatea acestor probe în nici un mod.

Toate probele administrate dovedesc fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului la comiterea faptelor, instanța de fond făcând o examinare minuțioasă a acestora.

În mod corect a respins și cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 329 C. pen., deoarece inculpatul alături de alți inculpați au organizat o întreagă rețea prin care fete din România erau transportate în Italia unde, în imobilul închiriat de inculpat, erau constrânse prin diverse metode să se prostitueze, câștigurile obținute fiind împărțite între membrii rețelei.

Acțiunile inculpatului de a pune la dispoziția celorlalți inculpați un imobil în vederea practicării prostituției, fetele fiind sechestrate și obligate să practice prostituția, reprezintă infracțiunea de trafic de persoane, obiectul social ocrotit prin incriminarea unei asemenea fapte fiind libertatea persoanei.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, nu se poate reține lipsa laturii subiective atâta timp cât inculpatul alături de alte persoane a avut o contribuție la săvârșirea unei infracțiuni, iar împrejurarea că nici ceilalți coinculpați nu au fost condamnați este irelevantă sub aspectul infracțiunii de aderare sau constituire la un grup de criminalitate organizată, faptele putând fi comise de cei implicați în grup chiar în forma unei participații imperfecte.

Este justificată și aplicarea măsurii de siguranță a expulzării prev. de art. 117 C. pen. în raport de gravitatea deosebită a celor două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului și îndreptate împotriva unor cetățeni români și având în vedere activitatea infracțională foarte complexă a inculpatului.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat apelul declarat în cauză.

Conform prevederilor art. 383 C. proc. pen., va deduce prevenția inculpatului la zi și va menține starea de arest a acestuia, întrucât nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii.

Împotriva soluției instanței de apel, inculpatul D.A.

A formulat recurs, criticând soluția ca fiind nelegală și netemeinică.

Se critică soluția instanței de apel, invocându-se cazurile de casare prev. de disp. art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., iar în subsidiar, cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Astfel, în baza cazului de casare prev. de disp. art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., se solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea pre proxenetism prev. de art. 329 C. pen.

În temeiul cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., același apărător a arătat că instanțele au comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. În consecință, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a solicitat achitarea acestuia, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

În temeiul cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului și redozarea pedepsei în sensul reducerii acesteia, întrucât apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului este mult prea aspră.

Cu privire la sentința pronunțată de autoritățile din Italia, apărătorul a arătat că inculpatul a fost condamnat pentru aceeași faptă de Tribunalul din Padova și a solicitat instanței ca în ipoteza în care va aprecia că este vorba de săvârșirea aceleiași infracțiuni să constate autoritatea de lucru judecat.

Examinând legalitatea și temeinicia soluției instanței de apel, din punct de vedere al motivelor de recurs, Înalta Curte constată criticile formulate ca fiind nefondate, urmând să respingă recursul formulat, ca nefondat, pentru următoarele considerente.

Referitor la cazul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. (când faptei i s-a dat o greșită încadrare) prin care se solicită schimbarea încadrării juridice, Înalta Curte constată din probatoriul administrat în cauză că recurentul inculpat D.A. împreună cu alte persoane (care sunt inculpate în alt dosar) au organizat o întreagă rețea, prin care fete din România erau transferate în Italia, cazate în imobilul închiriat de recurentul inculpat D.A., fiind constrânse apoi să se prostitueze. Acțiunea inculpatului recurent de a pune la dispoziția celorlalți inculpați, un imobil, unde fetele erau sechestrate și obligate să practice prostituția, nu poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism, ci cele ale infracțiunii de trafic de persoane, fiind vorba de libertatea persoanei ca obiect social ocrotit prin incriminarea acestei fapte.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., (când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri de condamnare sau achitare), în sensul că s-a pronunțat o hotărâre greșită privind pe recurentul inculpat în privința săvârșirii infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, Înalta Curte constată că și această critică este nefondată, pentru următoarele considerente:

Din probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească la instanța de fond, rezultă în mod clar că în cursul anului 2003 inculpatul D.A. a găzduit, în imobilul închiriat de el de la primăria orașului Padova, din Italia, părțile vătămate V.O.G., R.E., L.G.E., I.V., M. fostă U. P.O., D.A.F., C. (fostă C.) A.N., H.A.M., în scopul exploatării lor sexuale, atât de către el cât și de către inculpații P.C., P.M., M.M., M.C.C., B.M., B.V., C.M., N.C., și învinuita M.A.M., precum și a exploatat sexual pe numitele T.M.V., M.L., N.M.A., P.A. și C.A., și altele obținând, împreună cu ceilalți suma de aproximativ 100.000 euro.

Referitor la cazul de casare prev. de disp. art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege) prin care recurentul inculpat solicită redozarea pedepsei, Înalta Curte constată următoarele:

Sub aspectul individualizării pedepsei, aceasta se va realiza prin coroborarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârșite, persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale și atitudinea pe care acesta a avut-o pe parcursul, procesului penal.

Față de gravitatea faptelor săvârșite, Înalta Curte apreciază că în cauză nu pot fi reținute circumstanțe atenuante, buna comportare a inculpatului anterior săvârșirii faptei nejustificând aplicarea unor pedepse orientate sub minimul prevăzut de lege, în condițiile în care fapta de trafic de persoane a fost săvârșită în formă continuată, aspect care denotă perseverență infracțională și lipsă totală de respect față de valorile sociale ocrotite de legea penală, în egală măsură instanța va avea în vedere conduita adoptată de inculpat în fața instanței de judecată și a organului de urmărire penală, acesta negând participarea sa la, activitatea sub aspectul căreia este în prezent cercetat.

Se constată că în cauză s-a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate recurentului, conform disp. art. 72 C. pen.

În ceea ce privește expulzarea recurentului, Înalta Curte reține următoarele:

Din actele de la dosar rezultă că inculpatul D.A. a acționat în mod coordonat cu alte persoane care acționau pe teritoriul României, fiind astfel întrunite exigențele pentru reținerea infracțiunii prev. de art. 7 al Legii nr. 39/2003. Or în asemenea situație, rămânerea inculpatului în România, după executarea pedepsei ar genera o stare de pericol, existând oricând riscul unei noi asocieri infracționale cu inculpații de cetățenie română sau, după caz, a unei acțiuni de răzbunare față de părțile vătămate.

Având în vedere toate considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul D.A.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurentul inculpat D.A. la plata cheltuielilor judiciare către stat și onorariu avocat oficiu ce se va avansa din fondul M.J.L.C.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.A. împotriva Deciziei penale nr. 250/ A din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 07 septembrie 2006 la 19 martie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2010.