Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1072/2010

Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2010.

            Prin ordonanța nr. 2911P/2009 din 19 august 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de avocatul P.L.T., cercetată pentru infracțiunile de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen.

            Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reținut că petiționara T.M. a formulat plângere împotriva avocatei sus-numite, susținând în fapt că aceasta din urmă - cu ocazia judecării dosarului civil având ca obiect "Legea nr. 10/2001", dintre T.M. (în calitate de reclamant) și P.D., respectiv Primăria Dumbrava (în calitate de pârâte) - a pus concluzii de respingere a acțiunii ca fiind neîntemeiată și a semnat cererea datată 17 martie 2009 în locul pârâtei P.D.

            De către procuror, din actele premergătoare efectuate în cauză, s-a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, acesta din urmă nu răspunde penal pentru susținerile făcute oral sau în scris în formă adecvată și cu respectarea solemnității ședinței de judecată, susțineri ce sunt în legătură cu apărarea în acea cauză și sunt necesare stabilirii adevărului.

            De asemenea, potrivit art. 90 din Statutul profesiei de avocat, acesta poate întocmi și formula cereri în numele și/sau interesul clientului, notificări, memorii sau petiții către autorități, instituții și alte persoane, în scopul ocrotirii și apărării drepturilor și intereselor legitime ale acestuia.

            În consecință a dispus neînceperea urmăririi penale.

            Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere petenta R.N., la procurorul ierarhic superior care, prin rezoluția de la data de 11 septembrie 2009, stată în dosarul nr. 1613/II/2/2009, a dispus în temeiul art. 275 și urm. C. proc. pen., respingerea acesteia ca neîntemeiată.

            Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procurorul de caz, menționată mai sus, a formulat plângere - potrivit dispozițiilor art. 278/1 C. proc. pen. – petenta, prin procurator T.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, plângerea fiind în final respinsă prin S.P. 183/2009 a Curții de Apel Craiova.

            În continuare petenta a exercitat și calea de atac a recursului.

            În motivarea recursului, în scris ,,petenta a susținut în esență că a făcut dovada susținerilor sale din plângerea inițială - în sensul că făptuitoarea a săvârșit, cu ocazia exercitării profesiei de avocat în dosarul civil nr. 61/101/2004 aflat pe rolul Tribunalului Mehedinți, infracțiunile de înșelăciune și uz de fals ­cu probatoriul administrat în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și cu înscrisurile ce se află în dosarul civil anterior menționat. Cu toate acestea, procurorul de caz nu a reținut faptul că a fost prejudiciată de către avocată prin înscrisurile prezentate instanței, notificările și cererile formulate în baza contractului de asistență juridică încheiat de părți, deși s-a făcut dovada împrejurării că nu și-a exercitat cu bună credință atribuțiile specifice profesiei, încălcând flagrant art. 16 din Constituție, precum și normele deontologice ale profesiei de avocat.

            Astfel, a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței și rezoluției nr. 2911P/2009 din 19 august 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și a rezoluției nr. 1613/II/2/2009 din 11 septembrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cu consecința trimiterii cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale.

            Analizând actele și lucrările aflate în dosarul de urmărire penală atașat în cauză spre justa soluționare a recursului formulat de petentă, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează a-l respinge ca atare, pentru următoarele considerente:

            Pe rolul Tribunalului Mehedinți, în anul 2009 s-a aflat un litigiu civil privind petenta T.M. - în calitate de reclamantă, împotriva pârâtelor P.D. și Primăria comunei Dumbrava, județ Mehedinți, în condițiile Legii nr. 10/2001. În cadrul dosarului nr. 61110112004, pârâta P.D. a fost asistată de intimata P.T., în calitate de avocat, în baza contractului de asistență juridică nr. 59 din 13 august 2008.

            La 22 noiembrie 2008, între intimată și numita P.D. s­a încheiat un nou contract de asistență juridică, pentru dosarul civil menționat anterior.

            Ca urmare a faptului că înțelegerea privind încheierea contractului și implicit acordarea de asistență juridică s-a realizat după o convorbire telefonică, dar printr-o scrisoare ulterioară, pârâta din litigiul civil P.D. și-a exprimat în mod expres acordul cu privire la asistență, intimata P.S.T. a formulat cereri în scris și oral, în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat. Și cererea formulată de intimată la 17 martie 2009 s-a apreciat a fi semnată în mod legal, în nume propriu, în condițiile în care a fost depusă la dosar împuternicirea avocațială, fiind respectate condițiile prev de art. 90 din Statutul profesiei de avocat.

            Susținerile petiționarei cu privire la pretinsul caracter fals al înscrisurilor depuse de intimată, sunt nefondate, ele putând constitui, eventual, obiectul unor plângeri penale cu indicarea autorului pretinsului fals, sau motive de recurs, în situația în care instanța unde au fost depuse înscrisurile ar fi pronunțat o hotărâre cu reținerea acestora ca probe în cauza dedusă judecății.

            În consecință, constatând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, care a indicat în detaliu toate aceste aspecte, și prin care s-a menținut cu deplin temei soluția procurorului, instanța de recurs urmează a respinge recursul ca nefondat pe considerentele art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

            Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

           

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara T.M. prin procurator T.I. împotriva deciziei penale nr.183 din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

            Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

            Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2010.