Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1083/2010

Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2010.

            Asupra recursului de față;

            În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin sentința penală nr. 719/F din 27 august 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul G.S. împotriva sentinței penale nr. 974 din 6 iulie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 1642/2005.

            Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că revizuientul, invocând disp. art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen. a solicitat revizuirea sentinței penale sus-arătate, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 6909 din 8 decembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 6389/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dispus condamnarea sa la o pedeapsă de 14 ani închisoare în temeiul art. 174 rap. la art. 175 lit. i) C. pen., și art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b)C. pen.

            În motivarea cererii sale revizuientul condamnat a invocat faptul că doi dintre martori au dat declarații neconforme cu realitatea, săvârșind astfel infracțiunea de mărturie mincinoasă, încadrarea juridică dată faptelor este greșită, pedeapsa de 14 ani închisoare este prea aspră, considerând-o nelegală, instanțele nu au avut posibilitatea să-l audieze pe martorul B.M., care a refuzat să se prezinte.

            Prima instanță a reținut că în cauză nu s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și nici nu s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau printr-o ordonanță a procurorului că vreun martor ar fi săvârșit infracțiunea prev. de art. 260 C. pen., în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, astfel că cele două cazuri invocate de revizuient nu sunt incidente.

            Prin decizia penală nr. 252/A din 26 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 31090/3/2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat împotriva sentinței penale nr. 719/F din 27 august 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 31090/3/2009.

            Nemulțumit de soluția instanței de apel, revizuientul G.S. a declarat recurs, fără însă a-l motiva.

La termenul din data de 22 martie 2010, recurentul revizuient a declarat în fața Înaltei Curți că-și retrage recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 252/A din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 3854 alin. (2) rap. la art. 369 alin. (1) C. proc. pen. va lua act de retragerea recursului declarat de revizuientul condamnat G.S.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Ia act de declarația de retragere a recursului formulat de revizuientul condamnat G.S. împotriva deciziei penale nr. 252/A din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

            Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2010.