Asupra contestației în anulare de față;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
La data de 14 decembrie 2010 s-a înregistrat pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul nr. 9834/1/2009, având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatoarea M.P. împotriva Deciziei penale nr. 4114 din 9 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 405/54/2009.
Prin decizia penală sus-menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis recursul declarat de petiționara M.P. împotriva sentinței penale nr. 82 din 21 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a casat sentința penală atacată numai cu privire la greșita soluționare a plângerii formulată de petiționara M.P. împotriva rezoluției nr. 933/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, privind pe intimații S.M. și S.I.
Prin aceeași decizie, instanța de ultim control judiciar a trimis, spre competentă soluționare, plângerea cu privire la rezoluția nr. 933/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, și a menținut dispoziția de respingere a plângerii împotriva ordonanței nr. 550/P/2007 din 22 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, precum și celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Pentru a decide astfel, s-a reținut că prin sentința penală nr. 82 din 21 mai 2009, Curtea de Apel Craiova a respins plângerea formulată de petiționara M.P. împotriva rezoluției nr. 933/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, cu privire la intimații S.M., S.I., S.S., cât și împotriva ordonanței nr. 550/P/2007 din 22 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova referitoare la intimații C.C. și P.G.A., obligând-o pe petiționară la plata sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul C.C.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționara M.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând că organele de urmărire penală nu au manifestat rol activ în stabilirea completă și corectă a situației de fapt, nu au făcut o încadrare juridică legală și temeinică a infracțiunilor săvârșite de intimați și nu au stabilit vinovăția acestora, în pofida dovezilor administrate.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate și reținerea cauzei spre rejudecare.
Înalta Curte, examinând recursul potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., a constatat că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Investirea Curții de Apel Craiova cu privire la plângerea formulată de petiționara M.P. în temeiul art. 2781 C. proc. pen. s-a făcut de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin, instanță care, prin încheierea din 4 februarie 2009 - Dosar nr. 9172/225/2008 (filele 1 și 4 - 5 dosarul Curții de Apel Craiova nr. 405/54/2009), a dispus disjungerea cauzei cu care fusese sesizată.
Astfel, Judecătoria Drobeta Turnu Severin, constatând că plângerea formulată de persoana vătămată M.P. împotriva ordonanței nr. 550/P/2007 din 22 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova privește soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de executorul judecătoresc C.C., persoană în raport de calitatea căreia, competența de soluționare revenea Curții de Apel Craiova, potrivit dispozițiilor art. 281 pct. 1 lit. b) coroborat cu art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., a disjuns cauza și a înaintat-o acestei din urmă instanțe.
Totodată, cu privire la plângerea aceleiași persoane vătămate îndreptate împotriva rezoluției nr. 933/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, având ca obiect soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de făptuitorii S.M. și S.I., Judecătoria Drobeta Turnu Severin a constatat că a fost legal investită, motiv pentru care a reținut-o spre soluționare.
Cu toate acestea, Curtea de Apel Craiova s-a considerat investită și cu judecarea plângerii împotriva rezoluției nr. 933/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Severin, reținând că persoana vătămată și-a precizat în acest sens obiectul acțiunii sale prin memoriul depus la dosarul cauzei la data de 14 aprilie 2009 (fila 105 și următoarele, Dosarul nr. 405/54/2009).
Fără a solicita atașarea Dosarului nr. 933/P/2008 al Parchetului și fără a dispune citarea intimaților S.M. și S.I., Curtea de Apel Craiova a procedat la soluționarea pe fond a cauzei, respingând plângerea petiționarei îndreptată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale cu numărul de mai sus, cu privire la intimații S.M., S.I. și S.S.
Rezoluția nr. 933/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin se referă numai la făptuitorii S.M. și S.I., neexistând o soluție de netrimitere în judecată și față de S.S.
S-a apreciat că, atât faptele cercetate, cât și persoanele față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale nu erau de competența curții de apel, ci de cea a judecătoriei, astfel că soluționarea acestei cauze de către Curtea de Apel Craiova este nelegală prin prisma prevederilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., art. 25 și 281 pct. 1 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte a considerat că nerespectarea competenței materiale constituie o încălcare a dispozițiilor legale care atrage nulitatea actului și care nu poate fi înlăturată în nici un mod, invocarea ei putându-se face în orice stare a procesului, luându-se în considerare, chiar din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen.
În consecință, Înalta Curte a constatat că, în ceea ce privește rezolvarea plângerii petiționarei M.P., formulată împotriva rezoluției nr. 933/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, Curtea de Apel Craiova a încălcat dispozițiile legale referitoare la competența materială, astfel că a procedat în consecință și a admis recursul, a casat sentința atacată numai cu privire la greșita soluționare a acestei plângeri pe care o va trimite spre competentă soluționare Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, instanță care, de altfel, și fusese sesizată inițial, în mod legal, de către petiționară cu o plângere având acest obiect în cadrul Dosarului nr. 9172/225/2008.
Cât privește plângerea petiționarei îndreptată împotriva ordonanței nr. 550/P/2007 din 22 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte a constatat că aceasta a făcut deja obiectul judecății într-o altă cauză, fiind soluționată prin sentința penală nr. 178 din 15 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4103 din 10 decembrie 2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție (filele 180-183 dosarul Curții de Apel Craiova), plângerea fiind respinsă ca nefondată.
S-a mai relevat că această situație a fost, de altfel, reținută, și în considerentele sentinței nr. 82 din 21 mai 2009 atacată prin prezentul recurs (fila 187 verso), plângerea formulată de petiționară împotriva acesteia, deși se impunea respingerea ei ca inadmisibilă, potrivit dispozițiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) teza I varianta a ll-a C. proc. pen.
Întrucât era investită numai cu recursul petiționarei, Înalta Curte a constatat că nu poate dispune soluția legală ce s-ar fi impus în legătură cu modul de rezolvare a acestei plângeri - aceea de respingere a acesteia, ca inadmisibilă, întrucât ar încălca principiul „non reformatio in pejus" și prevederile art. 3858 alin. (1) C. proc. pen., creând o situație mai grea pentru recurentă, în raport de soluția dispusă de prima instanță, de respingere ca nefondată a plângerii.
În considerarea prevederilor procesual-penale arătate mai sus, Înalta Curte a menținut dispoziția de respingere a plângerii formulată de petiționara M.P. împotriva ordonanței nr. 550/P/2007 din 22 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, precum și celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Fiind nemulțumită de Decizia pronunțată sub nr. 4114 la data de 9 decembrie 2009, petiționara M.P. a formulat la data de 12 decembrie 2009, cu respectarea termenului prevăzut de lege, contestație în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14 decembrie 2009, fixându-se prim termen pentru discutarea admisibilității în principiu a acesteia la data de 8 februarie 2010, atașându-se, totodată, și dosarul în care s-a pronunțat decizia contestată.
În cuprinsul memoriului depus la dosar, prin fax, la filele 3-7 dosar instanță, contestatoarea a invocat în drept dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen. și a susținut că, în cauză, s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, respectiv hotărârea contestată prin prezentat: Decizia penală nr. 4114 din 9 decembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 405/54/2009 și Decizia penală nr. 521/R din 27 mai 2005 pronunțată în Dosarul nr. 1756/2005, temei față de care, Înalta Curte, la primul termen de judecată de la 8 februarie 2010 a apreciat că nu se poate soluționa cauza decât cu citarea părților și a dispus în consecință.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, examinând și motivele invocate de contestatoarea M.P. în cuprinsul cererii de contestație în anulare, prin prisma dispozițiilor art. 386 și următoarele C. proc. pen., constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturarea a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.
În dispozițiile art. 386 C. proc. pen. sunt stipulate cazurile în care se poate formula contestație in anulare împotriva hotărârilor penale definitive: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost in imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre aceasta împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Potrivit dispozițiilor art 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, însă în cazul prevăzut de dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., temei invocat de contestatoare în speța supusă analizei, această etapă prealabilă nu se mai impune a fi parcursă.
În această etapă procesuală instanța este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile strict și limitativ prevăzute de la literele a) - e), fiind o cale de atac extraordinară - de retractare - pusă la îndemâna părților care au fost judecate de către instanța de recurs în lipsă, cu procedura incompletă sau care au fost în imposibilitate de a se prezenta la instanța de recurs ori când s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, legiuitorul stabilind și termenele în care titularii acesteia o pot formula.
Conform dispozițiilor art. 386 lit. d) C. proc. pen. - motivul de contestație invocat în speță - poate fi făcută contestația în anulare când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Reținerea acestui motiv de contestație este însă condiționat, de existența a două hotărâri definitive pentru aceeași faptă ori, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, cele două decizii pronunțate în recurs, la care a făcut referire contestatoarea, în mod evident, nu vizează aceeași faptă, întrucât, atât obiectul dedus judecății, cât și faptele cercetate au fost diferite în Dosarul nr. 405/54/2009 al Înaltei Curți, fată de cele din Dosarul nr. 1756/2005 al Tribunalului Mehedinți.
Astfel, în Dosarul nr. 405/54/2009, prin Decizia penală nr. 4114 din 9 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală s-a pronunțat într-o cauză având drept obiect cenzurarea, în calea de atac a recursului, a sentinței penale nr. 82 din 21 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, hotărâre prin care s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată, în baza art. 2781 C. proc. pen., de petiționara M.P. împotriva rezoluției nr. 933/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Severin, vizând soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de intimații făptuitori S.M. și S.I., cercetați sub aspectul săvârșirii faptelor prevăzute de art. 215, art. 246, art. 272, art. 288, art. 289, art. 290 C. pen. și art. 6 și art. 7 din Decretul lege nr. 1700/1938, cât și împotriva ordonanței nr. 550/P/2007 din 22 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale a intimatului C.C., cercetat sub aspectul faptelor prevăzute de art. 215, art. 246, art. 272, art. 288, art. 289, art. 290 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 din Decretul lege nr. 1700/1938.
În Dosarul nr. 1756/2005 Tribunalul Mehedinți, prin Decizia nr. 521/R din 27 mai 2005 a dispus respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de părțile vătămate M.D.F. și M.N. prin procurator M.P., împotriva sentinței penale nr. 278 din 28 ianuarie 2005 pronunțată de Judecătoria Turnu Severin, prin care au fost achitați, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.: inculpatul P.G.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 193 C. pen. și inculpații S.l. și S.S., ambii cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 193 C. pen. și art. 213 C. pen.
Prin urmare, nu poate fi primită solicitarea contestatoarei în sensul de a fi admisă, în baza art. 386 lit. d) C. proc. pen., contestația în anulare, formulată împotriva Deciziilor nr. 4114 din 9 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 405/54/2009 și nr. 521/R din 27 mai 2005 a Tribunalului Mehedinți, pronunțată în Dosarul nr. 1756/2005, întrucât deși ambele decizii sunt definitive, acestea nu se referă la aceleași fapte.
În atare condiții, Înalta Curte, constatând că motivul pe care se sprijină contestația în anulare, formulată de contestatoarea M.P. împotriva Deciziei penale nr. 4114 din 9 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 405/54/2009 - art. 386 lit. d) C. proc. pen. - nu are corespondent în probele existente la dosarul cauzei, în temeiul art. 392 C. proc. pen., o va respinge ca nefondată.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea M.P. împotriva Deciziei penale nr. 4114 din 9 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 405/54/2009.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2010.