Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentința penală nr. 146 din 07 aprilie 2009 a Tribunalului Constanța, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A.B., prin apărător, din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) - art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.B. (fiul lui I. și I.) la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
Pedeapsa principală va fi executată în regim de detenție, conform art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată perioada reținerii, de 24 de ore, cu începere de la data de 18 septembrie 2007, ora 1435 și până la data de 19 septembrie 2007, ora 1435.
S-a luat act că partea vătămată A.S. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. și art. 998 - art. 999 C. civ.
A fost obligat inculpatul A.B. să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța suma de 1.040 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
În baza art. 191alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A.B. la plata sumei de 1.200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
S-a reținut ca situație de fapt că, la data de 16 septembrie 2007, în jurul orei 2130, partea vătămată A.S. se afla împreună cu numiții A.I. și A.R., la barul V. situat în Municipiul Constanța, unde consumau băuturi alcoolice.
Între timp, în bar a intrat inculpatul A.B., însoțit de concubina sa, R.T., iar partea vătămată l-a abordat pe inculpat, reproșându-i că, în urmă cu o săptămână, un prieten al acestuia l-a bătut pe fratele său. Cei doi s-au certat adresându-și cuvinte jignitoare, după care inculpatul și concubina sa au ieșit din bar, la insistențele vânzătoarei. Partea vătămată A.S., aflată în stare de ebrietate, a ieșit, la rândul ei, pentru a discuta în continuare cu inculpatul, dar și pentru a pleca acasă, urmând să fie luat cu autoturismul de martorul C.D. și a sărit gardul terasei barului, pentru a ajunge pe trotuar la inculpat.
Cei doi s-au împins reciproc, iar inculpatul A.B. a lovit-o pe partea vătămată cu un obiect tăietor-înțepător în partea stângă a gâtului și pe fața postero-laterală a hemitoracelui stâng, iar în urma loviturilor primite aceasta a căzut la pământ, fapt sesizat de către martorul C.D., ce se afla pe trotuar, în apropierea barului.
Acesta din urmă l-a luat pe partea vătămată A.S. și împreună cu martorul A.I. l-au transportat cu mașina la Spitalul Clinic Județean Constanța.
Inculpatul a fugit imediat de la locul faptei, fiind identificat ulterior de către organele de urmărire penală.
Din raportul de constatare medico-legala din 20 septembrie 2007 al Serviciului de Medicină Legală Constanța, rezultă că partea vătămată A.S. a prezentat doua plăgi tăiate-înțepate, una în partea stânga a gâtului, iar cealaltă pe fața postero-laterală a hemitoracelui stâng, leziuni care ar fi putut fi produse prin lovire cu corp dur, tăietor-înțepător și care necesită 14-15 zile de îngrijiri medicale. S-a mai reținut că leziunea de la nivelul hemitoracelui stâng i-a pus în primejdie viața victimei, prin insuficiența respiratorie acută, ca urmare a hemopneumotoraxului.
Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul A.B. a relatat că a intrat în bar, însoțit de concubina lui R.T., iar partea vătămată i-a cerut socoteală cu privire la o persoană D., care ar fi prietenul lui și care l-ar fi bătut pe fratele său, partea vătămată a încercat să îl lovească, fără a reuși acest lucru. Întrucât concubina lui țipa, vânzătoarea i-a cerut să plece din bar, fapt pe care l-a și făcut, însă în stradă a observat că partea vătămată venea repede spre el și avea în mână o bucată de metal cu care intenționa să-l lovească peste față, iar el l-a lovit cu pumnul și a căzut, însă apoi partea vătămată a încercat să se ridice și să-l lovească din nou. În aceste condiții, l-a lovit cu pumnul peste față, partea vătămată a căzut din nou, apoi a fost trasă spre bar de către prietenii acesteia. A negat împrejurarea că ar fi avut un cuțit asupra lui. În fata instanței, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere și nu a dat declarație.
Partea vătămată a declarat în mod constant, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței că a consumat alcool în barul V., a avut o discuție cu inculpatul care tocmai intrase în bar, cu privire la o bătaie în care au fost implicați fratele său și un prieten al inculpatului, acesta din urmă s-a supărat și s-au luat la ceartă, ocazie cu care au intervenit A.I. și A.R., iar după ce inculpatul a părăsit barul, acesta l-a strigat să iasă, lucru pe care l-a și făcut, mai ales că prietenul său, C.D. urma să-l transporte acasă, iar în timp ce discuta cu inculpatul, acesta l-a lovit de două ori, în zona costală respectiv la gât, fără să sesizeze cu ce anume și a căzut la pământ, fiind transportat la spital, unde a fost căutat de inculpat.
Martorul C.D. a relatat că a fost contactat telefonic de partea vătămată ca să-l transporte acasă, l-a căutat la barul indicat, ocazie cu care a sesizat că se certa în afara barului cu inculpatul, apoi a văzut-o pe partea vătămată la pământ, când a ridicat-o a sesizat că era plină de sânge, iar inculpatul plecase.
Martora R.T. a susținut versiunea inculpatului, relatând că partea vătămată a fost cea care a încercat să lovească și de aceea inculpatul la rândul lui a lovit-o cu pumnul, nu și cu cuțitul, iar inculpatul nu purta un cuțit asupra lui. A recunoscut că inculpatul a vizitat partea vătămată la spital.
Martorul A.I. a declarat că partea vătămată s-a certat cu inculpatul în bar, apoi au ieșit, partea vătămată a sărit gardul, pentru a-l ajunge pe inculpat, lucru pe care l-a reușit, apoi nu l-a mai văzut pe A.S. decât la mașină, împreună cu martorul C.D., când i s-a spus că fusese înțepat cu cuțitul de către inculpat. Nu a văzut vreun cuțit asupra inculpatului.
Martorul A.R. nu a văzut momentul când partea vătămată a fost lovită, însă a văzut-o când se certa cu inculpatul și ulterior după ce au ieșit din bar, precum și momentul când a sărit gardul ca să-l ajungă pe inculpat pe alee, loc în care partea vătămată era căzută la pământ, plină de sânge.
Martora B.M., barman la barul V., nu a putut să precizeze decât că cei doi s-au certat, iar a doua zi, vărul părții vătămate a afirmat ca aceasta fusese tăiată.
Instanța va corobora toate aceste declarații ale părților implicate în cauză, precum și ale martorilor prezenți și audiați, planșele foto, procese verbale de cercetare la fața locului, precum și raportul de constatare medico-legală, din care rezultă că partea vătămată a fost lovită cu un obiect tăietor-înțepător, posibil un cuțit și va reține că rezultă fără dubiu că inculpatul A.B. l-a lovit pe A.S. cu un obiect tăietor-înțepător, leziuni ce i-au pus viața în primejdie, că a existat o stare de conflict preexistentă, care a culminat în afara barului, când inculpatul în prezența concubinei sale a lovit partea vătămată. Însăși inculpatul recunoaște că a lovit-o de două ori, însă cu pumnul, ca un răspuns la comportamentul agresiv al inculpatului, însă martorii relatează că la momentul când partea vătămată a fost lovită nu se afla pe alee decât inculpatul, concubina acestuia și partea vătămată, apoi primii doi au plecat, iar partea vătămată a rămas la pământ plină de sânge, deci numai inculpatul putea să-i producă leziunile atestate de actul medico-legal.
Se va exclude și versiunea sugerata de inculpat pe parcursul procesului penal, cum că partea vătămată s-ar fi putut lovit în gardul de fier pe care l-a escaladat, față de concluziile raportului de constatare medico-legală, planșele foto de la locul incidentului și raportul de constatare tehnico-științifică, în care se precizează că hainele cu care era îmbrăcat A.S. prezintă două orificii ce nu au fost create de panourile metalice ale gardului terasei, ci de un obiect tăietor-înțepător cu o muchie ascuțită.
Va respinge cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tentativă la omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă, având în vedere obiectul folosit de inculpat, zonele ce au fost vizate, acestea fiind vitale, intensitatea loviturilor și urmările produse, toate aceste elemente fiind de natură să conducă la ideea că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide.
De asemenea, nu va fi reținută nici starea de legitimă apărare față de împrejurarea că una din condiții este ca atacul să fie material ori în cauză nu se poate reține mai mult de un atac verbal, din partea parții vătămate, care nu dă dreptul inculpatului la o ripostă legitimă.
În drept, fapta inculpatului A.B., care la data de 16 septembrie 2007, în loc public, a aplicat două lovituri cu un obiect tăietor-înțepător, cel mai probabil un cuțit, în partea stângă a gâtului și pe fața postero-laterală a hemitoracelui stâng părții vătămate A.S., cauzându-i acesteia leziuni care i-au pus în primejdie viata, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.
Pentru infracțiunea ce se reține în sarcina inculpatului, ce a fost comisă cu forma de vinovăție cerută de lege, respectiv intenția directă, instanța va aplica inculpatului A.B. o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de lege.
II. Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
Instanța de fond a realizat o individualizare greșită a pedepsei în raport de dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen.
Se învederează că, pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului nu este judicios individualizată în raport de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de modalitatea concretă de comitere și urmarea gravă produsă, constând în punerea în primejdie a vieții unei persoane.
Fapta prezintă gravitate determinată de împrejurările și modalitatea comiterii infracțiunii, respectiv într-un loc public, agresivitatea inculpatului, care a lovit victima în zone vitale, intensitatea loviturilor, obiectul folosit și provocarea de leziuni incompatibile cu viața, aspecte care, totodată, denotă și un pericol social deosebit pe care îl reprezintă persoana inculpatului.
Se susține că, la individualizarea corectă a pedepsei, instanța trebuia să ia în considerare că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide precum și faptul că acesta a încercat să inducă în eroare organele judiciare prin prezentarea unei versiuni neverosimile, respectiv că partea vătămată s-ar fi autoaccidentat.
Se relevă că, în speță, conduita bună a inculpatului înainte de comiterea infracțiunii nu justifică aplicarea unei pedepse atât de indulgente în raport de gravitatea faptei săvârșite și, în plus, aplicarea unei pedepse care să își atingă scopul trebuie să se raporteze la interesul general ocrotit de legiuitor și care are prioritate față de circumstanțele personale ale inculpatului.
Împotriva sus-menționatei sentințe penale a formulat, în termen legal, apel inculpatul A.B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
În mod greșit instanța de fond nu a reținut că fapta a fost comisă de inculpat în stare de legitimă apărare prevăzută de art. 44 alin. (1), (2) și (3) C. pen., dispunând în mod eronat condamnarea inculpatului, impunându-se achitarea în condițiile art. 10 lit. e) C. proc. pen.
Se relevă că, partea vătămată, după ce inculpatul și concubina sa au părăsit barul, după un conflict verbal, declanșat tot de către partea vătămată, l-a urmat pe inculpat, în grabă și a încercat să îl lovească cu pumnul în care avea o bucată de metal, însă a evitat lovitura și l-a lovit pe partea vătămată cu pumnul, în zona feței, ceea ce a determinat căderea acesteia, însă s-a ridicat și a încercat să îl lovească din nou, însă, și de data aceasta s-a ferit și i-a mai aplicat părții vătămate o lovitură cu pumnul, ceea ce a condus la căderea părții vătămate, care a fost trasă spre bar de prietenii săi, care între timp ajunseseră la locul faptei.
Se consideră că, aceasta este situația de fapt corectă ce ar fi trebuit să fie avută în vedere de către instanța de judecată și în raport de care se impune a fi reținută starea de legitimă apărare, situație de fapt ce rezultă din declarația inculpatului, dată în faza de urmărire penală și care se coroborează cu depozițiile martorei R.T.
În mod greșit s-a reținut de către instanța de fond că inculpatul ar fi lovit victima cu un cuțit, întrucât inculpatul nu a avut asupra lui un asemenea obiect, aspect întărit de faptul că martorii nu susțin că l-ar fi văzut pe inculpat cu un asemenea obiect, care de altfel nici nu a putut fi identificat.
În consecință, inculpatul ar fi răspuns unui atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, de către o persoană aflată în stare de ebrietate și care se îndrepta, în grabă spre el și spre concubina sa, după ce la scurt timp avusese loc un conflict verbal a cărui prelungire a evitat-o prin părăsirea barului și a răspuns la acest atac cu aplicarea unor lovituri cu pumnul, deci proporționale cu gravitatea atacului.
În mod greșit instanța de fond nu a reținut circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul a săvârșit fapta constând în lovirea părții vătămate, de două ori, în zona feței, determinat de starea de puternică tulburare sau emoție ce a fost provocată de partea vătămată care, după ce a declanșat un conflict verbal, ce a degenerat în adresarea de cuvinte injurioase la adresa inculpatului, l-a urmărit pe acesta, după ce inculpatul a încercat să aplaneze conflictul prin părăsirea localului și a încercat să îl lovească, în condițiile în care partea vătămată era în stare de ebrietate și cu atât mai mult cu cât, inculpatul era însoțit de soția sa.
Se solicită ca, în măsura în care s-ar aprecia că, apărarea inculpatului nu s-a realizat pe fondul unei puternice stări de temere și nu a fost proporțională cu gravitatea pericolului, să se rețină în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen., întrucât, inițial, inculpatul s-a aflat în legitimă apărare, față de atacul direct, material, imediat și injust al părții vătămate.
În mod greșit instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., întrucât inculpatul i-a aplicat părții vătămate doar două lovituri cu pumnul, în zona feței și nu cu cuțitul, astfel cum reține în mod eronat instanța de fond, pentru vindecare părții vătămate i-au fost acordate doar 14-15 zile de îngrijiri medicale, iar leziunile care i-au pus în primejdie viața nu au fost provocate de către inculpat.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe, din perspectiva criticilor formulate, precum și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată următoarele:
Referitor la apelul declarat de inculpat:
În mod corect s-a reținut de către instanța de fond săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., concluzia instanței de fond fiind susținută de materialul probator administrat în cauză.
Astfel, toți martorii audiați în cauză cât și inculpatul susțin declanșarea de către partea vătămată a unui conflict verbal prin adresarea de către acesta a unor reproșuri inculpatului, reproșuri ce au continuat cu adresarea de cuvinte injurioase, dar și atitudinea avută de inculpat, de aplanare a conflictului prin părăsirea localului.
S-a reținut că, partea vătămată se afla într-o stare de intoxicație etanolică acută, astfel cum rezultă di raportul de constatare medico-legală.
Este fără echivoc că, după plecarea inculpatului, partea vătămată a părăsit și ea localul, fără nici o intervenție din partea inculpatului și chiar dacă ar fi avut și intenția de a pleca acasă, aspect susținut numai de către martorul C.D., în faza de judecată, acesta a sărit gardul de acces pentru a-l ajunge pe inculpat.
Relevante în acest sens sunt declarațiile martorului A.I., date atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, care afirmă că, după conflictul verbal din bar, declanșat de către partea vătămată, ce se afla în stare de ebrietate, inculpatul a părăsit localul, fiind urmat la scurt timp de către partea vătămată, care a escaladat gardul, a ieșit direct în stradă și a continuat să alerge.
Aceiași situație de fapt este prezentată și de martorul A.R., atât în faza de urmărire penală cât și în cursul judecății, care arată că, după ce inculpatul a părăsit localul, fără nici o intervenție din partea inculpatului sau a altei persoane, a plecat după inculpat, sărind gardul.
Evidențiem că, aceiași situație de fapt este prezentată și de către martorul C.D., în declarația dată în faza de urmărire penală, aspecte ce nu mai sunt reluate și în declarația dată în cursul judecății, însă instanța de apel va reține depoziția acestuia din faza de urmărire penală, întrucât, cele declarate în acel moment se coroborează cu cele susținute de ceilalți doi martori mai sus menționați, atât în faza de urmărire penală cât și în cursul judecății.
De altfel, declarația acestui martor, dată în cursul judecății, trebuie privită cu rezervă de vreme ce a încercat să confirme versiunea susținută de partea vătămată, potrivit cu care acesta ar fi fost chemat afară de către inculpat, aspect asupra căruia martorul a revenit spre sfârșitul declarației, arătând că nu inculpatul a fost cel care l-a strigat pe partea vătămată, ci chiar martorul l-a chemat pe partea vătămată, împrejurări infirmate de martorii A.I. și A.R. și chiar de către parte vătămată, care a susținut constant că inculpatul l-ar fi strigat.
Aceleași aspecte, evidențiate de către instanța de apel, sunt relatate și de către inculpat.
Împrejurările în care partea vătămată a ieșit din local, la scurt timp după plecarea inculpatului, faptul că a escaladat gardul pentru a ajunge mai repede în stradă și modul în care și-a continuat deplasarea, respectiv în fugă, în direcția în care se afla inculpatul și prietena sa, exclud intenția părții vătămate de a pleca, pașnic spre casă, fiind evidentă intenția sa de a continua scandalul cu inculpatul.
În momentul în care partea vătămată a ajuns în dreptul inculpatului, a avut loc un nou conflict verbal, conflict confirmat de martorul C.D., atât în declarația dată în faza de urmărire penală, unde precizează cuvântul „încăierare”, cât și în cursul judecății, unde martorul folosește cuvântul „ceartă”, conflict verbal urmat de aplicarea a două lovituri, părții vătămate de către inculpat, cu cuțitul, una în partea stângă a gâtului, iar cealaltă pe fața postero-laterală a hemitoracelui stâng.
În mod corect a fost înlăturată apărarea inculpatului potrivit cu care partea vătămată avea asupra sa o bară metalică pe care o ținea în pumn și cu care a intenționat să îl lovească, întrucât un asemenea obiect nu a fost observat de nici unul din martorii menționați și care au ajuns lângă partea vătămată imediat după ce a fost lovită, obiect ce nu a fost găsit nici la cercetarea la fața locului de către organele de urmărire penală.
Totodată, susținerea inculpatului că părții vătămate i-a aplicat două lovituri consecutive, în zona feței, ceea ce a determinat căderea acesteia la sol, după fiecare lovitură, nu este confirmată nici de martorul C.D., ce a perceput direct desfășurarea incidentului ce a avut loc în stradă și nici de actele medicale, care nu evidențiază asemenea leziuni pe corpul părții vătămate.
De altfel, nici unul din martorii care au intrat în contact cu partea vătămată, imediat după ce aceasta a căzut la sol, plină de sânge și care i-au acordat primul ajutor, transportând-o la unitatea spitalicească, nu susțin existența unor urme de lovituri în zona feței, care ar fi trebuit să fie prezente, de vreme ce acestea au determinat căderea părții vătămate la sol.
Împrejurarea că inculpatul a fost cel care a aplicat părții vătămate două lovituri de cuțit rezultă fără dubiu, chiar în absența obiectului cu care s-a lovit, întrucât toți martorii prezenți care, fie au perceput direct incidentul din stradă, fie au sosit lângă partea vătămată, imediat după ce aceasta a căzut la sol, au confirmat că partea vătămată era căzută chiar la locul unde se aflase în apropierea inculpatului, nefiind observate și alte persoane, martorii își confirmă între ei susținerea potrivit cu care s-au apropiat de locul unde se afla partea vătămată căzută la sol după ce aceasta a căzut, deci nici unul dintre ei nu aveau posibilitatea de a o lovi și nu în ultimul rând plecarea inculpatului de la locul faptei, deși era căzută la sol.
De asemenea, în același sens este și faptul că, martorii, care s-au apropiat de partea vătămată, imediat după ce aceasta a căzut la sol, moment ce a coincis și cu plecarea inculpatului, au observat că aceasta era plină de sânge, împrejurare care, coroborată cu caracteristicile leziunilor provocate și a obiectului ce le putea provoca nu pot conduce decât la concluzia că inculpatul l-a lovit pe partea vătămată cu un obiect tăietor-înțepător, de două ori, o lovitură în partea stângă a gâtului, iar cealaltă pe fața postero-laterală a hemitoracelui stâng.
În mod corect a fost înlăturată și susținerea inculpatului potrivit cu care partea vătămată și-ar fi provocat aceste leziuni în momentul în care a escaladat gardul, întrucât o asemenea ipoteză este înlăturată științific, prin constatările efectuate referitoare la caracteristicile leziunilor și a obiectului ce le-ar fi putut provoca, cât și ca urmare a faptului că, leziunile fiind grave, ar fi împiedicat deplasarea părții vătămate către inculpat precum și încercările acestuia de a-l lovi pe inculpat, mai mult căderea și ridicarea părții vătămate de la sol, în condițiile menționate de către inculpat.
În consecință, situația de fapt este cea reținută de către instanța de fond, cu precizările efectuate de către instanța de apel, situație de fapt în raport de care s-a reținut în mod corect încadrarea juridică a faptei.
Nefiind reținută împrejurarea că inculpatul ar fi aplicat părții vătămate doar două lovituri cu pumnul și având în vedere zonele în care a fost lovită aceasta, zone vitale, caracteristicile obiectului cu care s-a acționat, ce poate provoca decesul prin lovirea în zonele menționate, aplicarea nu numai a unei singure lovituri ci a două lovituri, ambele în zone vitale, intensitatea mare cu care s-a lovit, probată de caracteristicile leziunilor și de faptul că s-a pus în primejdie viața victimei, în mod corect s-a respins cererea inculpatului de a se dispune schimbarea încadrării juridice.
În mod corect nu s-a reținut de către instanța de fond că inculpatul ar fi acționat în legitimă apărare, în ipotezele prevăzute de art. 44 alin. (1), (2) și (3) C. pen., având în vedere următoarele considerente:
Astfel, atacul trebuie să fie material, condiție ce este îndeplinită atunci când este săvârșit prin violențe care pun în pericol fizic valoarea socială împotriva căreia se acționează.
În speță nu s-a probat existența unui asemenea atac material, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Potrivit situației de fapt reținută, partea vătămată a avut o atitudine agresivă, care s-a limitat la reproșuri, cuvinte injurioase, deplasarea în grabă către inculpat, urmată tot de un conflict verbal, ceea ar fi putut conduce, din partea inculpatului, la aprecierea de ordin subiectiv, că partea vătămată ar fi putut declanșa un asemenea atac, însă această apreciere nu este suficientă pentru a reține legitima apărare.
Totodată, chiar dacă s-ar reține că ar fi avut loc un asemenea atac, nu este îndeplinită o altă condiție referitoare la atac, respectiv ca acesta să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, întrucât, nimic din ceea ce a făcut partea vătămată, inclusiv lipsa oricărui obiect cu care l-ar fi putut lovi pe inculpat sau pe soția sa, nu confirmă existența unui pericol grav pentru persoana inculpatului sau a soției sale, cu atât mai mult cu cât, și anterior, partea vătămată s-a limitat în a adresa inculpatului doar injurii.
În consecință nu se poate reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 44 alin. (2) C. pen.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 44 alin. (3) C. pen., s-a evidențiat că, depășirea limitelor legitimei apărări se realizează în legătură cu condiția proporționalității apărării cu atacul, presupunând o reacție exagerată din partea celui care se apără, reacție ce se datorează unei stări de tulburare sau temere.
Evidențiem că, în lipsa unui atac material, care să îndeplinească condițiile prevăzute de lege, nu se mai poate pune în discuție proporționalitatea apărării cu atacul, astfel încât nici dispozițiile art. 44 alin. (3) C. pen. nu se pot reține.
În ipoteza în care s-ar reține existența unui atac, atâta timp cât s-a stabilit că acesta nu a fost de natură să pună în pericol grav persoana inculpatului sau a prietenei sale, nu poate fi reținută nici starea de tulburare sau temere, întrucât această stare este determinată tocmai de pericolul în care se află cel care își face apărarea, ori în speță nu s-a putut reține un asemenea pericol, în raport de întregul comportament al părții vătămate, de lipsa unor obiecte care ar fi putut fi folosite împotriva inculpatului sau a concubinei sale, lipsa amenințărilor și de atitudinea anterioară a acesteia de a adresa doar injurii inculpatului.
În ceea ce privește dispozițiile art. 73 lit. a) C. pen., s-a reținut că, pentru a fi incidente, este necesar ca inculpatul să se fi aflat inițial în stare de legitimă apărare, ori, în cauză, astfel cum s-a reliefat, nu sunt îndeplinite condițiile legitimei apărări.
S-a apreciat de către instanța de apel că, în favoarea inculpatului se poate reține circumstanța atenuantă a provocării, astfel cum este reglementată prin dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., criticile formulate în acest sens fiind întemeiate.
Există provocare atunci când infractorul a săvârșit fapta prevăzută de legea penală sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o acțiune provocatoare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.
Astfel, cum s-a reținut în considerente, potrivit situației de fapt reținută, partea vătămată a avut o atitudine agresivă, ce s-a manifestat în două etape și care a constat, în prima etapă, în reproșuri și cuvinte injurioase adresate inculpatului, în prezența concubinei sale, atitudine ce i-a determinat pe cei doi să părăsească localul pentru ca acel conflict să nu degenereze.
Totodată, la scurt timp după ce inculpatul a fost agresat verbal și după plecarea din local, acesta a observat că partea vătămată escaladează gardul și se îndreaptă, în fugă, spre el și soția sa, cu intenția evidentă de a continua scandalul, situație ce putea conduce pe inculpat la aprecierea subiectivă că vor urma acte de violență, fizică sau verbală, continuarea conflictului verbal de către partea vătămată, după ce l-a ajuns pe inculpat și pe concubina sa, pot fi reținute ca acte provocatoare ale părții vătămate de natură a produce inculpatului o stare de puternică tulburare sub imperiul căreia i-a aplicat părții vătămate două lovituri de cuțit.
Gravitatea atitudinii provocatoare a victimei rezultă din faptul că în bar s-au luat măsuri de temperare a părții vătămate de către cunoscuți și de îndepărtare a inculpatului, prin solicitarea din partea barmanului și a concubinei inculpatului de a părăsi localul.
Față de cele reliefate, s-a apreciat această critică ca fiind întemeiată, fapt pentru care, în baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., se va admite apelul formulat de inculpat, se va desființa, în parte, sentința primei instanțe și va reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării, astfel cum este reglementată prin dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.
Ca urmare a reținerii acestei circumstanțe atenuante, alături de celelalte circumstanțe atenuante reținute în favoarea inculpatului de către instanța de fond, se va proceda la o nouă individualizare judiciară a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, în sensul reducerii cuantumului acesteia de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare și aplicării dispozițiilor art. 861 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
S-au avut în vedere criteriile generale și obligatorii prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei, astfel cum rezultă din împrejurările și modalitatea de săvârșire precum și circumstanțele personale ale inculpatului, comportamentul său, anterior și ulterior săvârșirii faptei, dar și atitudinea părții vătămate care a constituit factorul declanșator și determinant al comiterii faptei, astfel cum rezultă din considerentele mai sus reliefate.
În mod corect s-au reținut de către instanța de fond, urmând să fie menținute și de către instanța de apel, ca circumstanțe atenuante, în condițiile art. 74 alin. (2) C. pen., lipsa antecedentelor penale și atitudinea inculpatului, ulterior comiterii faptei în sensul că s-a deplasat la spitalul unde partea vătămată era internată pentru a se interesa de starea sa.
Tuturor circumstanțelor atenuante li se va da eficiența prevăzută de art. 76 lit. b) C. pen.
Referitor la modalitatea de executare, s-a apreciat că sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de acest text legal, întrucât inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, neavând antecedente penale, fapta a fost comisă numai datorită faptului că partea vătămată l-a urmat pe inculpat, după ce acesta și-a manifestat expres intenția de a pune capăt conflictului declanșat tot de partea vătămată, prin părăsirea locului incidentului, parte vătămată care a continuat să aibă o atitudine agresivă față de inculpat, în prezența concubinei sale, ceea ce a condus la reținerea circumstanței atenuante a provocării în favoarea inculpatului, atitudinea inculpatului, ulterior comiterii faptei în sensul că s-a deplasat la spitalul unde partea vătămată era internată pentru a se interesa de starea sa, aspecte ce conduc la concluzia că, pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat și chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai comite și alte fapte penale.
Conform art. 862 C. pen., se va stabili termen de încercare de 7 ani, termen format din durata pedepsei la care se va adăuga un interval de 3 ani.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, apelantul inculpat se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte trimestrial, la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor din cadrul Tribunalului Constanța, să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență,
Se va atrage atenția apelantului inculpat asupra dispozițiilor art. 864 C. pen., respectiv asupra revocării executării pedepsei sub supraveghere în condițiile art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., se va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 146 din 07 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 1766/118/2008, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Referitor la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța:
La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale și obligatorii prevăzute de art. 72 C. pen. și s-a dat eficiență atât gradului de pericol social concret în care s-a comis fapta, astfel cum rezultă din împrejurările și modalitatea de săvârșire, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, comportamentul său, anterior și ulterior săvârșirii faptei, dar și atitudinea părții vătămate care a constituit factorul declanșator și determinant al comiterii faptei, astfel cum rezultă din considerentele mai sus reliefate.
În mod corect s-au reținut de către instanța de fond, ca circumstanțe atenuante, în condițiile art. 74 alin. (2) C. pen., lipsa antecedentelor penale și atitudinea inculpatului, ulterior comiterii faptei în sensul că s-a deplasat la spitalul unde partea vătămată era internată pentru a se interesa de starea sa.
În condițiile în care instanța de apel a reținut și circumstanța atenuantă a provocării, apreciindu-se că fapta a fost comisă numai datorită faptului că partea vătămată l-a urmat pe inculpat, după ce acesta și-a manifestat expres intenția de a pune capăt conflictului declanșat tot de partea vătămată prin părăsirea locului incidentului, parte vătămată care a continuat să aibă o atitudine agresivă față de inculpat, în prezența concubinei sale, s-au apreciat ca fiind neîntemeiate criticile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, fapt pentru care, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat apelul formulat de acesta.
Așa fiind, prin Decizia penală nr. 87/P din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de inculpatul A.B., împotriva sentinței penale nr. 146 din 07 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul penal nr. 1766/118/2008.
S-a desființat sentința penală nr. 146 din data de 07 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 1766/118/2008, și rejudecând, s-au dispus următoarele:
S-a reținut în favoarea apelantului inculpat A.B. circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
S-a redus pedeapsa aplicată apelantului inculpat de la 5 (cinci) ani închisoare la 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 862 C. pen., s-a stabilit termen de încercare de 7 ani, termen compus din cuantumul pedepsei la care se adaugă un interval de timp de 3 ani.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, apelantul inculpat se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte trimestrial la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor, din cadrul Tribunalului Constanța;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.
S-a atras atenția apelantului inculpat asupra dispozițiilor art. 864 C. pen., respectiv asupra revocării executării pedepsei sub supraveghere în condițiile art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.
Au fost menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 146 din 07 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 1766/118/2008, care nu sunt contrare prezentei decizii.
În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 60 lei, se va avansa din fondurile M.J., în favoarea avocat oficiu, M.G.M.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, împotriva sentinței penale nr. 146 din 07 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul penal nr. 1766/118/2008.
III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, criticând-o ca netemeinică, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., datorat greșitei rețineri a stării de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și solicitând majorarea cuantumului pedepsei greșit individualizate și înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 861 C. pen.
Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică invocate și de cazul de casare indicat, Înalta Curte are în vedere nepertinența acestora pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, urmând însă ca recursul de față al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța să fie admis pentru motivele de critică invocate oral și consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii.
1) Sub aspectul primului motiv de critică prin care se tinde la înlăturarea stării de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. se are în vedere că, în mod judicios, coroborând mijloacele de probă administrate în cauză, s-a reținut corect situația de fapt imputată, constând în esență în aceea că, la data de 16 septembrie 2007, inculpatul A.B. a aplicat două lovituri cu un obiect tăietor-înțepător, cel mai probabil cu un cuțit, în partea stângă a gâtului și pe fața postero-laterală a hemitoracelui stâng, părții vătămate A.S., cauzându-i leziuni pentru care i-au fost necesare 14-15 zile de îngrijiri medicale, care i-au pus în primejdie viața.
Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere cu titlu de premisă că textul invocat - prevăzut de art. 73 lit. b) C. pen. - prevede săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.
Existența puternicei tulburări sau emoții este cerută indiferent de natura actului de provocare (violență, atingere gravă a demnității sau altă acțiune gravă). Necesitatea existenței unei proporții între actul provocator și replică este indispensabilă, replica trebuind să corespundă intensității tulburării sau emoției determinată de actul provocator.
Or, în speță, în mod legal și temeinic, instanța de prim control judiciar a reținut în mod corect că victima A.S. a avut o atitudine agresivă, ce s-a manifestat în două etape și care a constat, în prima etapă, în reproșuri și cuvinte injurioase, adresate inculpatului, în prezența concubinei sale, atitudine ce i-a determinat pe cei doi să părăsească localul pentru ca acel conflict să nu degenereze.
Totodată, la scurt timp după ce inculpatul a fost agresat verbal și după plecarea din local, acesta a observat că partea vătămată escaladează gardul și se îndreaptă, în fugă, spre el și soția sa, cu intenția evidentă de a continua scandalul, situație ce putea conduce pe inculpat la aprecierea subiectivă că vor urma acte de violență, fizică sau verbală, continuarea conflictului verbal de către partea vătămată, după ce l-a ajuns pe inculpat și pe concubina sa, pot fi reținute ca acte provocatoare ale părții vătămate de natură a produce inculpatului o stare de puternică tulburare sub imperiul căreia i-a aplicat părții vătămate două lovituri de cuțit.
Gravitatea atitudinii provocatoare a victimei rezultă din faptul că în bar s-au luat măsuri de temperare a părții vătămate de către cunoscuți și de îndepărtare a inculpatului, prin solicitarea din partea barmanului și a concubinei inculpatului de a părăsi localul.
2) Concomitent, cuantumul și modalitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 4 ani închisoare redusă de la cea de 5 ani închisoare cu aplicarea art. 861 C. pen. sunt de natură să configureze aprecierea că pedeapsa analizată este aptă în totalitate să satisfacă scopurile și finalitățile definite prin dispozițiile art. 52 C. pen., respectiv să constituie o reală măsură de constrângere și reeducare a inculpatului, cât și să asigure prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
De asemenea, pedeapsa aplicată și regimul de executare al acesteia sunt judicios dozate prin prisma criteriilor legale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen. raportat pe de o parte, la pericolul social generic și concret al faptei comise, mecanismul real de săvârșire al acesteia, cât și față de datele care circumstanțiază persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, nu are studii, este necăsătorit, trăiește în concubinaj cu numita R.T., are doi copii minori.
Față de toate cele mai sus expuse, se reține că nu sunt temeiuri care să justifice majorarea pedepsei ori înlăturarea dispozițiilor art. 861 C. pen.
3) Se reține pertinența motivului de critică invocat oral de reprezentantul Parchetului cu ocazia dezbaterilor în temeiul aceluiași caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în sensul că instanța de apel nu a dispus totalitatea măsurilor de supraveghere la care trebuie să se supună intimatul inculpat A.B. în sensul dispozițiilor art. 863 alin. (1) C. pen., respectiv pe cea prevăzută de lit. c) a acestui text de lege, constând în obligația comunicării și justificării schimbării locului de muncă.
4) De asemenea, este pertinentă și critica invocată oral de procuror, în sensul că, întrucât instanța de fond l-a obligat pe inculpat la cheltuieli de spitalizare în sumă de 1.040 lei către Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța și că, reținând circumstanța provocării, instanța de apel ar fi trebuit să reducă la jumătate aceste despăgubiri.
Așa fiind, urmează ca, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) teza I C. proc. pen., să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și să dispună casarea în parte a deciziei atacate numai în ceea ce privește omisiunea aplicării dispozițiilor art. 863 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., precum și greșita soluționare a laturii civile.
Rejudecând în aceste limite, se obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună și obligației de a comunica și justifica schimbarea locului de muncă.
Se va reduce cuantumul cheltuielilor de spitalizare de la 1.040 lei la 520 lei acordate Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.
Între aceste limite, urmează a se menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.
Urmează ca sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare să rămână în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva Deciziei penale nr. 87/ P din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe inculpatul A.B.
Casează în parte decizia penală atacată numai în ceea ce privește omisiunea aplicării dispozițiilor art. 863 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., precum și greșita soluționare a laturii civile.
Rejudecând în aceste limite, obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună și obligației de a comunica și a justifica schimbarea locului de muncă.
Reduce cuantumul cheltuielilor de spitalizare de la 1.040 lei la 520 lei acordate Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2010.