Asupra recursului penal de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 160 din 16 iulie 2009, Tribunalul Gorj l-a condamnat pe inculpatul B.M.C. (fiul lui C. și al R.) la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) și art. 176 lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) și art. 176 lit. c) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Același inculpat a mai fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare în temeiul art. 321 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 321 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 9 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat restul de pedeapsă de 128 zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 206/2008 a Judecătoriei Tg. Jiu, rest contopit cu pedeapsa rezultantă pentru faptele deduse judecății, la care s-a adăugat un spor de 2 luni, în final, inculpatul va executa 9 ani și 2 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
A fost computată reținerea de 24 ore de la 10 aprilie la 11 aprilie 2008 și arestarea preventivă cu începere de la data de 16 mai 2008, la zi, menținându-se starea de arest a inculpatului.
Sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 638,57 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Județean Tg. Jiu, și a fost respinsă cererea de constituire de parte civilă a părții vătămate I.G., ca tardivă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
În seara zilei de 9 aprilie 2008, în jurul orelor 23,00, inculpatul B.M.C. s-a aflat în barul H. din municipiul Tg. Jiu, împreună cu D.A.L., M.C. și C.C., unde au consumat băuturi alcoolice.
În timp ce inculpatul și prietenii săi ascultau programul muzical, în jurul orelor 0,30, în bar a intrat și partea vătămată I.G., aflată în stare de ebrietate.
La scurt timp partea vătămată a fost deranjată de dedicațiile muzicale oferite de formație inculpatului, context în care a încercat să atragă atenția asupra sa, a făcut afirmații că este nemuritor, a lovit cu o sticlă într-o reclamă a unei vitrine frigorifice, fapt ce a deranjat pe cei prezenți.
Inculpatul s-a ridicat de la masă, a spart o sticlă cu vin, s-a îndreptat spre partea vătămată și s-a încăierat cu aceasta, a trântit-o la pământ și i-a aplicat lovituri cu sticla spartă în zona abdomenului.
Partea vătămată a fost internată în regim de urgență la Spitalul Tg. Jiu, s-a intervenit chirurgical, și a avut nevoie de 12-14 zile îngrijiri medicale, viața fiindu-i pusă în primejdie, așa cum a rezultat din certificatul medico-legal din 16 mai 2008, eliberat de S.M.L. Gorj.
Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza declarației părții vătămate, depozițiilor martorilor M.D., D.A., Ș.E., B.M., D.M., B.D., C.V., R.I., Ș.E., M.R., B.A., S.C., G.C., P.B., S.I., S.A., C.C., G.I., M.C., C.I., F.M., G.G., B.S., I.O., D.A. și C.V., declarații coroborate cu procesele verbale încheiate de organele de urmărire penală, certificatul medico-legal eliberat de S.M.L. Gorj și cu raportul de expertiză medico-legală din 11 iunie 2008.
Curtea de Apel Craiova, reținând aceeași situație de fapt, prin Decizia penală nr. 206 din 22 octombrie 2009, a respins apelul formulat de inculpat, apel ce a vizat nelegalitatea și netemeinicia sentinței, în sensul că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și că greșit nu s-a reținut starea de provocare în care s-a aflat în momentul comiterii faptei.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs în temeiul art. 3859 pct. 9, 14 și 18 C. proc. pen., invocând faptul că hotărârea instanței de control judiciar nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, că, în speță, s-a comis o gravă eroare de fapt și că pedeapsa aplicată a fost greșit individualizată.
Recursul nu este fondat.
Instanța de fond, pe baza unui amplu material probatoriu, a stabilit o corectă situație de fapt și o justă încadrare juridică, iar instanța de apel, reverificând probele administrate, a stabilit că inculpatul a comis faptele reținute în sarcina sa, acestea întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de omor calificat și deosebit de grav și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Referitor la prima critică adusă deciziei recurate, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.
Potrivit art. 356 și art. 383 C. proc. pen., atât sentința cât și decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept ale soluției ce s-a pronunțat cu privire la latura penală și la latura civilă a cauzei.
Cazul de casare invocat de inculpat, art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., are în vedere trei situații: prima, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiată soluția, în sensul că hotărârea pronunțată este complet nemotivată, împiedicând astfel instanța de control juridic să verifice legalitatea și temeinicia soluției; a doua situație se referă la contrazicerea dintre motivarea soluției și dispozitivul hotărârii, iar a treia situație se referă la ipoteza în care se pronunță o condamnare dar nu se menționează cuantumul.
Or, prima ipoteză invocată de inculpat (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția) este eronată, instanța de apel a analizat în detaliu fiecare probă, a făcut o analiză critică a acestora (a se vedea de ce a reținut tentativa la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav în condițiile în care la dosar s-a depus un raport de expertiză medico-legală fără solicitarea organului de urmărire penală) a descris incidentul care a avut loc la data de 9 aprilie 2008, în barul H. din orașul Tg. Jiu și a încadrat faptele comise în dispozițiile art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i), 176 lit. c) și art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.
Și motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. este nefondat.
Textul menționat prevede că o hotărâre este supusă casării atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Acest motiv de recurs se referă, așadar, la o „eroare de fapt” aceasta trebuie să fie gravă și să fi fost comisă de instanța de fond.
Prin „eroare de fapt” se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din aceste mijloace de probă reiese contrariul.
În ce privește cerința ca eroarea de fapt să fie „gravă” trebuie înțeles că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influențat soluția procesului.
În speță, aceste cerințe impuse de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. nu sunt întrunite, instanța de fond, în urma analizei detaliate a tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală și în cea de cercetare judecătorească, a reținut o corectă situație de fapt, în concordanță cu art. 6 și art. 62 C. proc. pen.
În speță, date fiind împrejurările în care s-a desfășurat incidentul, situația de fapt a fost stabilită în principal pe baza declarațiilor a 26 de martori, a declarației părții vătămate și a certificatului medico-legal eliberat de S.M.L. Gorj.
Este adevărat că la dosar s-a depus și un raport de expertiză medico-legală, avizat de Comisia de Avizare din cadrul I.M.L. Craiova, care, în contradicție cu certificatul medico-legal eliberat de S.M.L. Gorj, a precizat că leziunile produse părții vătămate nu i-au pus în primejdie viața.
Existența acestui raport (întocmit fără solicitarea organelor de urmărire penală) nu infirmă soluția instanței și nu conduce la concluzia unei erori grave de fapt.
Acest raport confirmă leziunile traumatice cauzate părții vătămate, produse prin lovire cu un corp dur cu marginea tăietoare (sticlă spartă) și care au necesitat 12-14 zile îngrijiri medicale.
Acceptând concluziile raportului medico-legal invocate de inculpat, fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiune de omor chiar dacă actul medical avizat de către Comisia de Avizare și Control opiniază că leziunile nu au pus în primejdie viața victimei, întrucât cele două noțiuni de „punere în primejdie a vieții” și aceea de „tentativă de omor” sunt total diferite, prima depinzând de aspectele medicale, cea de-a doua de contextul juridic al producerii faptei sub aspectul tentativei.
Practica instanței supreme a statuat constant că „există tentativă de omor atunci când fapta se realizează prin lovirea victimei cu un obiect vulnerabil în abdomen cu consecința unei eviscerații fără a pune în primejdie viața victimei”. Or, inculpatul a lovit victima în abdomen cu o sticlă spartă, cauzându-i victimei o plată înjunghiată cu eviscerație de intestin subțire, ceea ce constituie tentativă la infracțiunea de omor.
Concluziile raportului de expertiză medico-legală nu contrazic raportul de constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Gorj și nu demonstrează existența unei împrejurări care să infirme celelalte mijloace de probă administrate.
Ca atare, din examinarea întregului material probator rezultă că nu există contrarietate necontestabilă între actele dosarului și faptele reținute de instanța de fond și de apel, în sensul comiterii unei erori grave de fapt, dimpotrivă mijloacele de probă administrate conduc la concluzia certă că tentativa la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există.
Ultimul motiv de recurs, ce vizează individualizarea pedepsei, este, de asemenea, nefondat.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Aceste criterii de individualizare au fost analizate de instanța de fond și de apel, iar pedeapsa aplicată, în cuantumul stabilit, a fost bine individualizată.
Împrejurările în care au fost comise faptele, consecințele acestora relevă un grad ridicat de pericol social, just apreciat de instanța de fond.
Referitor la profilul moral al inculpatului se reține că acesta este recidivist postcondamnatoriu și postexecutoriu, fiind anterior condamnat pentru o tentativă la infracțiunea de omor și de mai multe ori pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii și liniștii publice cât și pentru infracțiunea de lipsire de libertate.
Tot sub acest aspect se reține că inculpatul a negat faptele reținute în sarcina sa, în pofida probelor administrate care dovedeau vinovăția sa și, mai mult, a încercat să influențeze victima în scopul de a-și schimba declarațiile inițiale, oferindu-i suma de 4.000 euro.
În speță, corect instanța de fond și de apel nu au reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Potrivit textului menționat, constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.
Din împrejurările în care s-a comis fapta și a modului de a acționa al inculpatului nu se poate desprinde concluzia că în momentul săvârșirii faptei acesta se afla într-o puternică stare de tulburare, victima neexercitând asupra sa niciuna din acțiunile arătate în textul de lege citat.
Comportamentul părții vătămate (deranjată de dedicațiile muzicale oferite de formația de muzică inculpatului, afirmațiile acestuia că este nemuritor și lovirea unei reclame) nu a putut crea o puternică tulburare sau emoție inculpatului, astfel că justificat nu a fost reținută circumstanța favorabilă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
În raport de considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nu este fondat și, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Se va computa perioada arestării preventive, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 206 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii de 24 ore din data de 10 aprilie 2008 la data de 11 aprilie 2008 și a arestării preventive de la 16 mai 2008 la 18 ianuarie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 ianuarie 2010.