Asupra recursului penal de față constată:
Prin sentința penală nr. 200 din 2 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în Dosarul nr. 3029/112/2007, a fost condamnat inculpatul P.N.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, cu impunerea măsurilor de supreveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) rap. la art. 64 lit. a și b) C. pen.
A fost obligat inculpatul către partea civilă S.M.S. la plata sumei de 2.500 euro și la 3.000 euro către partea civilă R.G. în echivalent lei la data plății efective, cu titlu de daune morale, respingând în rest celelalte pretenții ale părților civile.
S-a constatat că părțile vătămate F.F. și S.A.C., nu s-au constituit părți civile.
În baza art. 190 din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 10.785 euro sau contravaloarea acesteia în lei la data plății.
Hotărârea în cauză a fost pronunțată de instanța Tribunalului Bistrița Năsăud ca instanță de rejudecare, învestită în acest sens prin Decizia penală nr. 160/ A din 30 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj.
Inițial procesul penal privind pe inculpatul P.N.V. a fost soluționat prin sentința penală nr. 116/ F din 23 mai 2007 a Tribunalului Bistrita-Năsăud.
În apelul declarat de inculpat a fost pronunțată decizia susmenționată a Curții de Apel Cluj.
Soluția instanței de apel privind retrimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond a avut în vedere nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la citarea părților în proces, constatându-se că inculpatul fusese citat, începând cu termenul din 6 decembrie 2006, la o adresă la care în fapt nu mai locuia și cu privire la care informase instanța, conform actelor de la dosar.
În rejudecare, a fost pronunțată sentința penală nr. 200 din 2 decembrie 2008 a Tribunalului Bistrita-Năsăud, ce formează obiectul examinării de față.
Ca situație de fapt, instanța de rejudecare a reținut următoarele:
Inculpatul P.N.V. este cetățean român cu domiciliul (actual) în Germania. începând cu anul 1993, inculpatul a locuit în Germania, iar în urma căsătoriei, a preluat numele soției sale, cetățean german, acela de P.
În cursul lunii iulie 2002, inculpatul P.N. a venit în România cu autoturismul său, marca A. și s-a cazat la domiciliul mamei sale din localitatea N., județul B.N.
Cu această ocazie, inculpatul s-a întîlnit cu prietenul său, B.l. (zis N.P.)
În discuțiile purtate de cei doi, inculpatul s-a arătat interesat de găsirea unor tinere din România care să lucreze în Gemania, în cluburi de noapte, ca prostituate; martorul B.l. s-a oferit să găsească astfel de tinere, racolarea vitctimelor urmând să se facă prin înșelăciune.
Inculpatul a stabilit că eventualele doritoare să fie informate că vor lucra ca dame de companie în restaurante, atribuțiile lor fiind de a purta discuții cu clienții de la mese și de a-i determina să consume cât mai mult, urmând să fie plătite cu o cotă parte din sumele de bani încasate, fără a fi obligate să întrețină relații sexuale cu respectivele persoane.
În considerarea faptului că cei doi erau prieteni, precum și a promisiunii inculpatului de a oferi găzduire martorului B.l., în ipoteza deplasării acestuia în Germania, martorul a dat curs solicitării inculpatului, intersesându-se de tinere doritoare să lucreze în străinătate.
Astfel, în cursul lunii august 2002, B.l. a contactat-o pe partea vătămată R.G. (zisă C.) căreia i-a propus să meargă la lucru în Germania, ca damă de companie, într-un local aparținând unui prieten de-al său, pe nume N., acesta urmând să suporte și cheltuielile legate de transport.
Fără a fi informată cu privire la motivul real al deplasării în străinătate, partea vătămată a acceptat propunerea lui B.l. și, întrucât nu deținea pașaport și era orginară din județul Mureș, martorul s-a oferit ca, prin intermediul lui H.S., să o ajute să-și schimbe domiciliul în județul Bistrița-Năsăud și să obțină mai ușor pașaportul necesar.
Toate aceste cheltuieli au fost suportate de către inculpat.
După cîteva zile, inculpatul P.N. și B.l. s-au deplasat în localitatea Tărpiu, unde s-au întâlnit cu partea vătămată R.G. Discutînd cu aceasta, inculpatul a întrebat-o dacă vrea să plece la lucru în Germania ca damă de companie în localul unor prieteni, menționând că nu avea obligația de a practica prostituția. Propunerea inculpatului a fost acceptată de partea vătămată.
În acest context, inculpatul a întrebat partea vătămată R.G. dacă nu are prietene care vor să lucreze în străinătate în aceleași condiții.
Știind că partea vătămată S.M.S. (fostă l.) avea probleme financiare și dorea să muncească în străinătate, solicitând în acest scop și eliberarea pașaportului, partea vătămată R.G. s-a deplasat la domiciliul acesteia și a chemat-o la întâlnirea cu inculpatul și B.l.
Inculpatul a întrebat partea vătămată S.M.S. dacă este interesată să lucreze în Germania, asigurând-o că are posibilitatea de a-i găsi un loc de muncă într-un restaurant (la curățenie sau la spălat vesela), urmând ca el să avanseze cheltuielile legate de transport, iar partea vătămată să le restituie ulterior.
Partea vătămată S.M.S. a acceptat propunerea inculpatului, stabilindu-se ca plecarea să aibă loc la începutul lunii septembrie 2002, urmând a fi transportată de către inculpat sau B.l.
În a doua parte a lunii august 2002, inculpatul P.N. s-a deplasat împreună cu B.l. la barul Y. din Năsăud.
Inculpatul a observat la o altă masă părțile vătămate F.F. (zisă I.) și M.M.; prezentându-se ca rezident în Germania, cu o stare materială bună, inculpatul a întrebat părțile vătămate dacă nu doresc să lucreze într-un restaurant sau pizzerie din Gemania, la curățenie sau spălat vase.
Totodată, inculpatul s-a oferit să suporte cheltuielile de transport și cele legate de obținerea pașapoartelor, urmând ca părțile vătămate să restituie datoria după primirea salariului în Germania.
Ulterior, din discuțiile purtate, inculpatul a dedus că partea vătămată M.M. avea doar 15 ani, situație în care s-a stabilit ca numai partea vătămată F.F. să lucreze în străinătate.
Partea vătămată F.F. a acceptat propunerea inculpatului, considerând că acesta era de bună credință.
În cursul lunii august 2002, inculpatul P.N. s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală în municipiul Brăila pentru a se întâlni cu numita D.L. (zisă L. sau A.), o cunoștință a unui prieten al său din Germania, originar din Brăila.
Inculpatul i-a propus martorei să lucreze în Germania, spunându-i că îi poate asigura un loc de muncă.
D.L. a acceptat propunerea formulată și a mers împreună cu inculpatul la domiciliul mamei sale din comuna B., unde a rămas până la începutul lunii septembrie 2002, când era programată plecarea spre Germania.
Pentru rezolvarea problemei obținerii pașapoartelor părților vătămate R.G. și F.F., inculpatul P.N. și B.l. s-au deplasat la Bistrița, unde l-au contactat pe H.S., o cunoștință de-a lui B.l., care i-a ajutat să obțină eliberarea actelor în regim de urgență.
Pe baza declarației autentificate a martorului H.S. care consemna acordul privind luarea în domiciliul său a părții vătămate R.G., precum și a declarației părții vătămate depuse la Serviciul Evidența Populației din cadrul S.E.I.P. Bistrița-Năsăud, a fost eliberat pe numele acesteia un nou act de identitate, iar la data de 3 septembrie 2002 a fost obținut de partea vătămată R.G. și pașaportul turistic emis de S.E.I.P. Bistrița-Năsăud.
De asemenea, și partea vătămată F.F. a obținut eliberarea pașaportului turistic, cu mențiunea că respectivul act nu fost înmânat de martorul H.S. părții vătămate, ci predat inculpatului P.N.V., prin intermediul lui B.l.
La data de 4 septembrie 2002, inculpatul și B.l. au făcut rezervări la SC R.T. SRL Bistrița pentru 3 locuri la cursa de transport persoane din 5 septembrie 2002, cu destinația Frankfurt - Germania, urmând ca una dintre părțile vătămate să se deplaseze cu autoturismul inculpatului.
Cu autotursimul inculpatului a fost transportată partea vătămată F.F., D.L. și părțile vătămate R.G. și S.M.S., fiind îmbarcate de inculpat și B.l. în microbuzul firmei de transport menționate.
Ieșirea din țară s-a făcut prin vama Borș, fără probleme pentru toate persoanele, inculpatul așteptând sosirea microbuzului în orașul Frankfurt.
Inculpatul a achitat contravaloarea transportului pentru D.L. și părțile vătămate și Ie-a transportat cu autoturismul său în orașul Ahlen.
Părțile vătămate au fost cazate într-un imobil închiriat de inculpat.
În ziua următoare sosirii în orașul Ahlen, părțile vătămate F.F. și R.G. au fost predate unui cetățean arab poreclit B., în contul unei datorii de 3.000 de euro, pe care inculpatul o avea la acesta, părțile vătămate urmând să practice prostituția în localul L. apaținând cetățeanului arab și în folosul respectivului proprietar.
După câteva zile, în același local, au fost aduse și partea vătămată S.M.S. și D.L., inculpatul comunicând acestora că urmau să practice prostituția în folosul său până la achitarea cheltuielilor ocazionate de transport, iar ulterior împărțite în mod egal benefiicile rezultate din activitate.
Partea vătămată S.M.S. nu și-a dat acordul, motiv pentru care a fost lovită și amenințată de către inculpat.
Ca urmare a comportamentului violent al inculpatului, partea vătămată a acceptat să practice prostituția.
La câteva zile după instalarea părții vătămate și a lui D.L. în localul L., inculpatul a aflat despre o razie a organelor de poliție preconizată în respectivul stabiliment; din acest motiv, victimele traficului de persoane au fost transferate într-un club de noapte turcesc din orașul Herford, denumit N.C.
Inculpatul a comunicat celor două că urmează să fie cazate în respectivul local și că vor practica prostituția, potrivit regulilor acelui local.
Ulterior, inculpatul s-a înțeles cu D.L., cu care începuse o relație de concubinaj, să supravegheze activitatea părții vătămate S.M.S. și să încaseze, la sfârșitul programului de lucru, banii obținuți din prestarea activității, având în vedere că inculpatului îi era interzis accesul în club, din dispoziția patronului.
De asemenea, inculpatul i-a cerut părții vătămate S.M.S. că asculte de D.L. care cunoștea limba turcă și limba germană.
A rezultat că timp de o lună toate cele 3 părți vătămate au fost exploatate în modalitatea descrisă, după care partea vătămată F.F. a fost adusă în țară, pentru a participa la îmormânatarea prietenei sale M.M.
Întoarcerea în țară a părții vătămate s-a făcut prin intermediul inculpatului care la revenirea în Germania trebuia să aducă o altă tânără care să lucreze în locul părții vătămate, în clubul cetățeanului arab.
În acest scop, inculpatul a telefonat lui B.l., solicitându-i să găsească o altă fată în vederea practicării prostituției.
Ca urmare, B.l. s-a întâlnit cu partea vătămată S.C.A.
Și în acest caz, racolarea părții vătămate a avut loc prin înșelăciune; victima a fost asigurată că va lucra ca damă de companie și că respectiva activitate nu implica întreținerea de raporturi sexuale cu clienții restaurantului/barului.
Partea vătămată a fost de acord cu propunerea lui B.l.
La data de 4 octombrie 2002, inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată S.C.A., menținând propunerea făcută de B.l. și dând asigurări acesteia că nu va fi obligată să practice prostituția în Germania.
Deoarece partea vătămată S.C.A. nu avea pașaport, B.l. l-a contactat pe același H.S., pentru a face demersuri în vederea obținerii cărții de identitate și pașaportului pentru partea vătămată.
Întrucât reîntoarcerea inculpatului în Germania era programată pentru 12 octombrie 2002, iar până la acea dată nu puteau fi obținute actele părții vătămate, demersurile necesare pentru deplasarea părții vătămate în străinătate au fost efectuate de către martorul B.l.
La data de 17 octombrie 2002, după eliberarea pașaportului pe numele său, partea vătămată S.C.A. s-a întâlnit cu B.l., fiind condusă de acesta la sediul firmei de transport SC R.T. SRL Bistrița, pentru rezervarea unui bilet de călătorie, cu destinația Frankfurt - Germania.
Partea vătămată a fost aștepată la destinație de către inculpat care a plătit șoferului firmei de transport și contravaloarea biletului de călătorie.
De aici, partea vătămată a fost transportată cu autoturismul inculpatului în orașul Herfort, la clubul de noapte N.B., unde urma să fie supravegheată de D.L.
Până la sosirea părții vătămate în Germania, în același club din Herfort, a fost mutată și partea vătămată R.G. de la localul L. din Ahlen, cu acordul cetățeanului arab, D.L. ocupându-se și de supravegherea acesteia.
După circa o săptămână, partea vătămată S.C.A. a simulat că este însărcinată și, ca urmare, nu a mai fost obligată de către inculpat și D.L. să practice prostituția.
La 4 noiembrie 2002, partea vătămată a fost readusă în țară de către inculpat.
După revenirea în Germania, inculpatul - ajutat de D.L., și-a continuat activitatea infracțională, obținând beneficii materiale din exploatarea sexuală a părților vătămate R.G. și S.M.S.
La începutul lunii decembrie 2002, părțile vătămate au reușit să revină în țară.
Din probele administrate în cauză a rezultat că beneficiile obținute din practicarea prostituției au revenit în totalitate inculpatului, acesta și D.L. spunând părților vătămate că vor primi parte din bani la întoarcerea în țară.
La sfârșitul perioadei de ședere în străinătate, părțile vătămate au solicitat remiterea sumelor de bani, cerere ce a fost însă refuzată de inculpat, fără nici o justificare.
Conform evidenței privind situația încasărilor zilnice ținută de D.L., părțile vătămate au obținut din practicarea prostituției suma totală, de aproximativ, 10.500 euro.
În toată această perioadă, inculpatul nu a prestat nici o activitate aducătoare de venituri, deși a făcut mai multe cheltuieli, inclusiv cele legate de deplasările sale în țară.
Pe baza situației de fapt reținute, prima instanță a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în încadrarea dată prin rechizitoriu corespunzător actelor comise și gradului de contribuție avut la desfășurarea activității ilicite. Inculpatul nu recunoscut săvârșirea faptelor.
Cu toate acestea, instanța a constatat că vinovăția inculpatului rezulta din declarațiile concordante ale părților vătămate, declarații ce se coroborau cu cele formulate de D.L. și cu declarațiile părții vătămate S.C.A. din faza urmăririi penale.
În drept, fapta inculpatului P.N. care, prin acțiuni repetate desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada septembrie - decembrie 2002, a recrutat, transportat, transferat și cazat, prin înșelăciune, părțile vătămate majore R.G., F.F., S.M.S. și S.C.A., în scopul exploatării acestora, prin obligarea la practicarea prostituției în cluburi de noapte din Germania, a fost încadrată în dispozițiile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Complementar rezolvării acțiunii penale, instanța a dispus și confiscarea de la inculpat a sumelor de bani obținute din exploatarea părților vătămate, respingând în acest sens cererea de despăgubiri materiale formulată de părțile vătămate.
În schimb, a fost admisă cererea părților vătămate privind acordarea daunelor morale, ca echivalent al traumelor și suferințelor încercate prin fapta ilicită a inculpatului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Bistrița Năsăud, criticile formulate vizând greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului.
S-a arătat în acest sens că prima instanță nu reținuse în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante judiciare și cu toate acestea stabilise în cauză o pedeapsă sub limita minumului special prevăzut de lege, sancțiunea aplicată fiind astfel nelegală prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
Prin Decizia penală nr. 85/ A din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost admis apelul declarat în cauză și desființată în parte sentința primei instanțe în ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului și, în rejudecare:
În baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului P.N.V. la pedeaspa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că elementele de fapt cu relevanță asupra existenței faptelor și vinovăției inculpatului au fost corect reținute de prima instanță, pe baza unei analize complete și coroborate a probelor administrate în cauză.
De asemenea, s-a constatat că activitatea infracțională desfășurată de inculpat a fost corespunzător încadrată juridic, faptele reținute în sarcina sa realizând conținutul constitutiv al infracțiunii pentru care a fost condamnat.
În considerentele deciziei din apel au fost examinate apărările inculpatului formulate în susținerea cererii de achitare la judecata în fond și motivele pentru care era întemeiată soluția de condamnare pronunțată de prima instanță.
În schimb, instanța de apel a constatat că pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării aplicată de prima instanță era nelegală întrucât infracțiunea de trafic de persoane în încadrarea prevăzută de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 se sancționează cu închisoarea de la 5 la 12 ani.
Sub acest aspect a fost înlăturată în apel solicitarea inculpatului privind reținerea de circumstanțe atenuante.
S-a arătat de către instanță că împrejurările invocate în favoare - lipsa antecedentelor penale și timpul scurs de la data săvârșirii faptelor, nu sunt semnificative în aprecierea periculozității sociale a inculpatului și nu justifică coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Dimpotrivă, s-a constatat că durata procedurilor judiciare a fost direct influențată de comportamentul inculpatului care și-a schimbat reședința cunoscută din Germania, fără a comunica autorităților noua adresă; ca urmare, a fost necesară efectuarea de demersuri prelungite în vederea citării și audierea inculpatului în proces.
De asemenea, s-a reținut că din referatul de evaluare întocmit în cauză rezulta că reintegrarea socială a inculpatului era condiționată de mai mulți factori, neexistând garanții suficiente de reeducare și formare a unei conduite corecte în societate, prin aplicarea unui regim sanționator mai blând.
Pe baza acestor elemente, s-a apreciat că pedeapsa închisorii de 5 ani, stabilită în cuantumul minimului prevăzut de lege, dată fiind tocmai absența antecedentelor penale, este de natură să asigure prevenția specială.
De asemenea, a fost modificat conținutul pedepsei complimentare stabilite de prima instanță, înlăturându-se interdicția prevăzută de teza I a art. 64 lit. a) C. pen.
Ca pedeapsă accesorie, a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen.
Ca urmare, numai în aceste limite, a fost admis apelul parchetului și desființată hotărârea primei instanțe.
A fost înlăturată critica intimatului-inculpat privind necompetența funcțională a procurorului din altă structură decât D.I.I.C.O.T. de a formula apel în cauză.
S-a arătat de către instanță că dispozițiile art. 362 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu condiționează dreptul procurorului de a introduce apel în cauzele la a căror judecată participă ca procuror de ședință, de apartenența sau neapartenenta la o unitate de parchet specializată.
În același sens s-a arătat că Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea D.I.I.C.O.T., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 131/2006 prevede la art. 2 alin. (3) că participarea la ședințele în care se judecă dosarele de competența Direcției și exercitarea căilor de atac revine procurorilor de la parchetele de pe lângă instanța competentă, cu excepția situației în care procurorul din cadrul Direcției încunoștiințează că va participa direct.
Or, în speță, procurorul specializat nu își manifestase intenția de a participa la proces anterior înregistrării cauzei în apel, rezultând că până în acel moment drepturile prevăzute în favoarea M.P., inclusiv exercițiul căilor de atac, revenea de drept parchetelor din circumscripția Curții de Apel Cluj.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.N.V., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10 și 18 C. proc. pen.
Prin motivele de recurs formulate, inculpatul a criticat, în principal, soluția de condamnare și neregularitățile săvârșite în administrarea probatoriilor la judecata în primă instanță, invocându-se omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra viciilor existente, cu consecințe directe în planul stabilirii situației de fapt și a vinovăției inculpatului.
Neregularitățile invocate au fost susținute în raport de neadministrarea în totalitate a probelor încuviințate la judecata în primă instanță, cu referire specială la neaudierea martorilor B.l. și D.L., ale căror declarații date exclusiv la urmărirea penală au fost avute în vedere la stabilirea vinovăției inculpatului.
S-a arătat că nici instanța de apel nu a complinit această neregularitate, prin readministrarea directă a probelor strânse în cursul urmăririi penale, deși în virtutea rolului activ și a efectului devolutiv al apelului, exista această posibilitate, instanța de control judiciar fiind în drept să efectueze propria cercetare judecătorească și să dea astfel eficiență principiilor care guvernează desfășurarea procesului penal.
Cu această motivare, a fost invocată incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
În cadrul aceluiași motiv de casare a fost menționată și omisiunea instanței de apel de a analiza cererea inculpatului prin care solicita să se constate că prima instanță reținuse în favoarea sa circumstanțe atenuante, dar, din eroare, nu menționase în dispozitivul hotărârii și textele de lege aplicabile.
Prin celelalte critici formulate, s-a invocat încălcarea dreptului la apărare în cadrul prezentării materialului de urmărire penală, prin citarea inculpatului la o altă adresă decât cea la care locuia în realitate și care era cunoscută organelor de urmărire penală, cât și la judecata în apel, prin refuzul instanței de a dispune amânarea procesului la termenul din 28 septembrie 2009, când au fost declarate închise dezbaterile și reținută cauza spre soluționare.
S-a arătat că prin refuzul instanței de a dispune amânarea judecării cauzei, în condițiile în care fuseseră prezentate dovezi privind imposibilitatea de participare la proces a inculpatului, drepturile apărării au fost grav prejudiciate, inculpatul fiind lipsit de posibilitatea de a lua ultimul cuvântul la dezbaterile în apel.
În cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., apărarea incupatului a invocat insuficiența probelor în acuzare și, deopotrivă, grava eroare săvârșită de instanțe în evaluarea probatoriului și stabilirea stării de fapt.
S-a arătat că vinovăția inculpatului fusese stabilită preponderent pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, înlăturându-se nejustificat din examinare declarațiile părților vătămate F.F. și S.C.A. date în fața instanței, precum și ale celorlați martori audiați în cursul cercetării judecătorești și din care rezulta neimplicarea inculpatului în săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.
De asemenea, a fost invocată și incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., critică susținută în raport de neindicarea în cuprinsul deciziei din apel a motivelor care au condus la stabilirea pedepsei complimentare aplicate inculpatului și a contradicției existente în considerente și dispozitiv cu privire la conținutul acestei pedepse.
Oral, a fost invocat și cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. referitor la greșita individualizare a pedepsei, solicitându-se sub acest aspect casarea deciziei din apel și menținerea sentinței primei instanțe privind cuantumul și modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului, prin reținerea de circumstanțe atenuante judiciare.
Examinând decizia atacată în raport de criticile formulate și dispozițiile art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul inculpatului este fondat, în limitele considerentelor ce urmează:
Așa cum s-a arătat și cu ocazia prezentării lucrărilor cauzei, procesul penal privind pe inculpatul P.N.V. a fost soluționat într-un prim ciclu procesual prin sentința penală nr. 116/ F din 23 mai 2007 a Tribunalului Bistrița Năsăud și Decizia penală nr. 160/ A din 30 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj.
Prin decizia instanței de apel, cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță de fond, constatându-se că inculpatul fusese condamnat în lipsă, fără să fi fost legal citat la domiciliul din Germania, deși existau dovezi la dosar cu privire la adresa la care acesta locuia.
Ca urmare, în apelul inculpatului, dosarul cauzei a fost trimis aceleiași instanțe spre rejudecare si soluționat prin sentința penală nr. 200 din 2 decembrie 2008.
Hotărârea pronunțată în rejudecare a confirmat temeinicia acuzațiilor formulate prin actul de trimitere în judecată, dispunându-se condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de trafic de persoane în încadrarea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 861 și urm. C. pen.
În cauză s-a exercitat apel de către Parchetul lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Bistrița Năsăud, critica formulată vizând nelegalitatea pedepsei, stabilită de prima instanță sub limita minimului special prevăzut de lege și fără reținerea de circumstanțe atenuante care să determine modificarea limitelor de pedeapsă.
Prin Decizia nr. 85/ A din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, decizie ce formează obiectul examinării de față, a fost admis apelul parchetului și modificată sentința atacată numai în ceea ce privește cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului, cuantumul și conținutul pedepsei complimentare, precum și conținutul pedepsei acccesorii și modalitatea de executare a pedepsei principale.
În concret, prin decizia instanței de apel, a fost majorată pedeapsa principală de la 3 ani la 5 ani închisoare și de la 2 ani la 3 ani pedeapsa complimentară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
Ca pedeapsă accesorie, a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b și c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
De asemenea, s-a stabilit ca pedeapsa de 5 ani închisoare să se facă cu executare efectivă, în regim penitenciar.
În considerentele deciziei din apel au fost arătate motivele pentru care a fost menținută hotărârea primei instanțe în ceea ce privește stabilirea faptelor cauzei și vinovăția inculpatului, precum și temeiurile care au condus la majorarea pedepsei și desființarea sentinței în aceste limite.
Decizia pronunțată în apel a fost atacată cu recurs de către inculpat.
Prin motivele de recurs formulate, decizia a fost criticată pentru o serie de omisiuni ale instanței de apel care, în cadrul controlului de legalitate exercitat din oficiu împotriva sentinței pronunțate în cauză, nu ar fi constatat că cercetarea judecătorească efectuată în prima instanță fusese incompet și superficial realizată, prin neadministrarea integrală și în condiții de contradictorialitate a probatoriului cauzei, rezultând că vinovăția inculpatului fusese stabilită pe baza unor probe administrate exclusiv la urmărirea penală.
De asemenea, a fost invocată insuficiența probelor în acuzare și în legătură cu acest aspect, greșita înlăturare din examinare a declarațiilor părților vătămate F.F. și S.C.A. date în fața instanței, precum și cele formulate de martorii I.V., N.G. și H.M., probatoriu care confirma contribuția exactă avută de inculpat la săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.
Cu privire la aspectele invocate, Înalta Curte constată că deși indicate drept critici îndreptate împotriva deciziei din apel, acestea constituie în realitate motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii de condamnare pronunțată în primă instanță, hotărâre pe care însă inculpatul nu a atacat-o cu apel.
Posibilitatea exercitării recursului de către partea care nu a formulat apel este prevăzută numai împotriva deciziilor prin care s-au adus modificări sentinței primei instanțe și exclusiv cu privire la aceste modificări.
Aceasta înseamnă că ceea ce s-a stabilit prin sentință și a fost confirmat prin decizie nu poate forma obiect al recursului exercitat de persoana care nu a formulat apel, dispozițiile art. 3851 alin. (4) C. proc. pen. interzicând expres a se ataca cu recurs sentința.
Or, în speță, inculpatul nu a folosit calea apelului, rezultând astfel că a achiesat la verdictul de vinovăție pronunțat de prima instanță și la toate celelalte aspecte implicând soluția de condamnare, situație în care recursul declarat în cauză nu mai poate fi exercitat decât cu privire la ceea ce a fost modificat prin decizia instanței de apel și numai în măsura în care greșelile de judecată invocate se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
În aceleași limite, urmează a se efectua și controlul de legalitate exercitat din oficiu împotriva deciziei din apel, neputând fi primită cererea apărării privind extinderea controlului din oficiu și asupra sentinței câtă vreme aspectele rezolvate la judecata cauzei în fond nu au fost în nici un fel modificate în apel.
Cu alte cuvinte, examinarea incidenței vreunuia dintre cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., este permisă numai prin raportare la decizia pronunțată în apel și numai în măsura în care neregularitățile constatate și care se constituie în cazurile de casare limitativ prevăzute de lege se referă la modificarea adusă sentinței prin apel.
Prin urmare, reținând că examinarea în recurs a cauzei, pe baza motivelor de casare invocate ori din oficiu, nu poate opera decât cu privire la ceea ce a fost modificat prin decizia instanței de apel, Înalta Curte nu va proceda la analizarea separată a criticilor inculpatului referitoare la greșita stabilire a situației de fapt și a vinovăției sale, existând impedimentul legal prevăzut de art. 3851 alin. (4) C. proc. pen. atras de neexercitarea de către inculpat a căii de atac a apelului împotriva sentinței de condamnare.
Așa fiind, în recursul inculpatului, decizia din apel va fi verificată exlusiv sub aspectul individualizării pedepsei, aceasta fiind singura modificare adusă hotărârii primei instanțe.
Din situația de fapt reținută de instanțele anterioare rezultă că activitatea infracțională pentru care a avut loc condamnarea inculpatului constă în aceea că în perioada septembrie - decembrie 2002, prin acte repetate și împreună cu alte persoane, a recrutat, transportat, transferat și cazat, prin înșelăciune și constrângere, părțile vătămate majore R.G., F.F., S.M.S. și S.C.A., în scopul exploatării acestora, prin obligarea la practicarea prostituției în cluburi de noapte din Germania.
A rezultat că inițiativa comiterii faptelor a aparținut inculpatului și că tot acesta a stabilit și modalitatea și în care urma să se desfășoare activitatea de racolare a victimelor traficului de persoane.
Recrutarea victimelor a avut loc din rândul tinerelor cu experiență redusă de viață și grad de instruire scăzut, cărora li s-a promis găsirea unor locuri de muncă cinstite și posibilitatea obținerii de câștiguri mai bune în străinătate, situația părților vătămate fiind una dificilă caracterizată prin venituri modeste ori aproape inexistente.
În acest context, părțile vătămate au acceptat propunerea inculpatului de a lucra în străinătate, mai ales că pretinsul ajutor dezinteresat din partea inculpatului cuprindea și plata cheltuielilor necesare obținerii actelor de călătorie și transport.
De asemenea, a rezultat că părțile vătămate au fost permanent supravegheate de către inculpat pe perioada șederii în străinătate, iar beneficiile obținute din explotarea sexuală i-au revenit acestuia în totalitate.
Obligarea părților vătămate la practicarea prostituției a avut loc prin constrângere, inclusiv prin exercitarea de violențe fizice, în cazul victimei S.M.S.
Având în vedere circumstanțele reale ale comiterii faptei, cu referire specială la modalitatea concretă în care a avut loc exploatarea părților vătămate, numărul victimelor traficate, durata în timp a activității infracționale și beneficiile realizate, precum și natura și importanța valorilor sociale ocrotite prin incriminarea traficului de persoane și urmarea produsă asupra situației părților vătămate, Înalta Curte constată că nu există temeiuri care să justifice aplicarea unui regim sancționator mai blând, pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită în sarcina inculpatului prin decizia instanței de apel, fiind corespunzător individualizată la limita minimului legal în raport de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Și în aprecierea Înaltei Curți, lipsa antecedentelor penale și buna conduită avută de inculpat înainte de săvârșirea faptei nu constituie împrejurări care să reducă semnificativ periculozitatea socială a inculpatului sau gravitatea faptei în ansamblu și să impună astfel coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
În legătură cu acest aspect, va fi înlăturată critica apărării privind omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra cererii inculpatului referitoare la menținerea pedepsei de 3 ani închisoare stabilită de instanța de fond, constatându-se că solicitarea formulată a fost analizată de instanță și arătate în considerente motivele pentru care nu a fost primită în apel cererea privind reținerea de circumstanțe atenuante judiciare.
Prin urmare, reținând că împrejurările invocate în favoare au fost deja valorificate ca elemente ce au condus la stabilirea pedepsei în cuantumul minimului special prevăzut de lege, Înalta Curte constată că și modalitatea de executare a pedepsei închisorii a fost corect individualizată în apel, din referatul de evaluare întocmit în cauză rezultând că reintegrarea socială a inculpatului era condiționată de mai mulți factori, neexistând garanții suficiente că prevenția specială putea fi obținută prin neexecutarea pedepsei în regim penitenciar.
În schimb, Înalta Curte constată că decizia instanței de apel este nelegală în ceea ce privește cuantumul pedepsei complimentare și conținutului pedepsei accesorii aplicate inculpatului, ambele stabilite cu neobservarea prevederilor art. 372 alin. (1) C. proc. pen. referitoare la neagravarea situației în propria cale de atac.
Regula neagravării situației în propria cale de atac se aplică nu numai în fața instanței care judecă apelul, ci și în fața instanțelor sesizate, după admiterea căii de atac, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, inclusiv în căile de atac ulterioare.
Or, în speță, decizia instanței de apel a fost pronunțată în rejudecare, după desființarea sentinței penale nr. 116/ F din 23 mai 2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, în apelul formulat exclusiv de către inculpat.
Ca atare, chiar în prezența unui apel al procurorului declarat în defavoare, instanța de rejudecare nu putea crea inculpatului o situație mai grea prin raportare la ceea ce se stabilise inițial prin hotărârea de condamnare și a cărei desființare fusese obținută în calea de atac pe care inculpatul o exercitase.
În consecință, numai în aceste limite, constatându-se incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., recursul inculpatului va fi admis conform art. 38515 pct. 2 lit. d). C. proc. pen., casată în parte decizia instanței de apel, iar în rejudecare, se va reduce de la 3 la 2 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., urmând ca în același conținut să fie aplicată inculpatului și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 C. pen.
Cu referire la pedeapsa accesorie, se constată că aceasta nu se justifica a fi aplicată nici pentru faptul că din actele dosarului nu rezulta ca inculpatul să fi deținut ori să exercite o anume funcție sau profesie și să săvârșească infracțiunea folosindu-se de respectiva calitate.
Va fi înlăturată și critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare la judecata în apel, prin imposibilitatea inculpatului de a lua ultimul cuvântul în cauză, reținându-se că dispoziția de respingere a cererii de amânare a procesului pentru termenul când s-au declarat închise dezbaterile a fost argumentată de instanță.
Justețea soluției pronunțate în cererea de amânare a procesului nu poate fi însă examinată în recurs, pretinsa neregularitate săvârșită de instanță prin respingerea cererii inculpatului, neregăsindu-se între . cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul P. (T.) N.V. împotriva Deciziei penale nr. 85/ A din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.
Casează, în parte, decizia penală recurată, numai în ceea ce privește pedeapsa accesorie și pedeapsa complementară aplicate inculpatului și, în rejudecare:
Reduce pedeapsa complementară aplicată inculpatului prin decizia recurată de la 3 ani la 2 ani și interzice inculpatului numai exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale.
Modifică pedeapsa accesorie aplicată inculpatului în sensul că interzice acestuia, conform art. 71 C. pen., doar exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe timpul executării pedepsei principale.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.
Suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, se va plăti din fondul M.J.L.C.
Sumele de câte 150 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți vătămate R.G., F.F.M., S.M.S. și S.C.A., se vor plăti din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2010.