Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 773 din 5 noiembrie 2009, Tribunalul Bacău, secția comercială, învestit de Curtea de Apel Bacău prin sentința nr. 19 din 2 octombrie 2007 în regulator de competență, a respins acțiunea promovată de reclamanta SC O. ROMÂNIA SA București, în faliment în contradictor cu pârâta SC W.M.W. SRL Bacău având ca obiect revendicare imobile și restituire fructe, ca neîntemeiată.
Judecătorul fondului a reținut că reclamata nu a făcut dovada conform art. 1169 C. civ. a dreptului său de proprietate asupra bunurilor imobile revendicate, teren și hală, situație în care la nivelul anului 1991 aportul său în natură la constituirea societății a constat într-un drept de folosință asupra respectivelor imobile, nu într-un drept de proprietate.
În acest sens s-a invocat și decizia curții de apel din dosarul de faliment care a reținut că lichidatorul judiciar nu este îndreptățit să scoată la vânzare imobilul în cauză întrucât nu s-a făcut dovada calității de proprietar, opoziția intimatei la vânzare fiind admisă.
În contra sentinței a declarat apel reclamanta, criticile sale vizând nelegalitatea și netemeinicia acesteia prin raportare la prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, art. 65 din Legea nr. 31/1990 și probele administrate în cauză.
Curtea de Apel Bacău, secția comercială, prin decizia nr. 65 din 9 septembrie 2010 a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.
Cu privire la situația de fapt, instanța de apel a reținut că aportul apelantei la constituirea societății SC O. ROMÂNIA SA din 16 august 1990 a constat într-un aport în natură constituit de mașini și utilaje și spațiul necesar montaj – depozitare de 1200 mp.
Conform statutului, în caz de dizolvare a societății sau de retragere asociat, bunurile aportate revin asociaților.
Cum din actele constitutive ale societății nu rezultă că reclamanta a aportat dreptul de proprietate asupra terenului, pe de o parte, iar pe de altă parte, în cadrul procedurii falimentului în care societatea a intrat din 2003, prin hotărârea curții de apel s-a admis opoziția intimatei și s-a exceptat de la vânzare imobilul revendicat cu motivarea că acesta nu este proprietatea reclamantei, instanța de apel a confirmat soluția fondului și a respins apelul ca nefondat.
Instanța de apel fără a reține autoritatea de lucru judecat în condițiile art. 1201 C. civ., a dat eficiență prezumției indusă de art. 1200 alin. (4) C. civ. cât și prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 în forma în vigoare la data constituirii societății și prevederilor art. 6 pct. 5 din Statut, în contextul probelor administrate.
În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare, în esență, aduce criticile care urmează:
- considerentele deciziei atacate nu răspund la apărările formulate neîntrunind condițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și nici ale art. 292 alin. (1) C. proc. civ. ;
- greșit s-a reținut autoritatea de lucru judecat, în contradicție cu probele administrate;
- aportul în natură la capitalul social s-a făcut la data la care intimata era proprietara bunurilor în speță iar neprevederea unei anumite modalități de aportare implică conform art. 65 din Legea nr. 31/1990 transmiterea în proprietatea societății a bunurilor aportate;
- prin probele administrate recurenta a făcut dovada calității de proprietar asupra halei de 1200 mp în timp ce pârâta nu a făcut o atare dovadă.
Excepția tardivității pusă în discuția părților de către instanță urmează a fi respinsă ca neîntemeiată în raport de prevederile art. 301 C. proc. civ. și de art. 104 C. proc. civ. în raport de data comunicării deciziei instanței de apel: 28 octombrie 2010 și data trimiterii poștale 12 noiembrie 2011, recursul fiind declarat în termenul de 15 zile prevăzut de textul de lege evocat.
Recursul nu este fondat.
1. Se impune mai întâi precizarea că, potrivit art. 304 C. proc. civ. , partea introductivă, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere instanței de recurs numai pentru motive de nelegalitate a hotărârii atacate, limitativ enumerate de acest articol.
Ca atare, stabilirea situației de fapt de către instanță, pe baza aprecierii probelor administrate, pe larg descrisă și criticată de reclamantă prin raportare la înscrisurile care fac dovada calității sale de proprietar, exced controlului de legalitate la care este îndrituită instanța de recurs, și, prin urmare, criticile cu acest obiect nu vor fi examinate.
2. Cu privire la motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că decizia recurată este motivată în fapt și în drept, cu respectarea cerințelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., că nu conține motive contradictorii și nici străine de natura pricinii, criticile în susținerea acestui motiv nefiind fondate.
3. În ce privește motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304.8 C. proc. civ., se constată că acesta a fost formal invocat deoarece obiectul acțiunii deduse judecății îl formează revendicarea unor bunuri imobile iar nu un act juridic a cărei greșită interpretare să-i schimbe natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
4. Motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se raportează la prevederile art. 292 alin. (1) C. proc. civ., art. 1201 C. civ. și art. 65 din Legea nr. 31/1990.
Potrivit art. 292 alin. (1) C. proc. civ. „Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi, decât de cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri”.
Din verificarea deciziei recurate și a încheierilor premergătoare nu se constată încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor citate, critica cu acest obiect nefiind, de altfel, concretizată.
Cât privește autoritatea de lucru judecat, este de observat că litigiul dedus judecății nu a fost rezolvat pe calea excepției autorității de lucru judecat. Dimpotrivă, în considerentele deciziei se arată că, deși nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ. nefiind întrunite, totuși nu se poate face abstracție de hotărârea curții de apel care, în cadrul procedurii falimentului, a admis opoziția intimatei și a exceptat de la vânzare imobilul revendicat de reclamantă stabilind că acesta nu este proprietatea debitoarei, dând astfel eficiență prezumției de adevăr atașată unei hotărâri judecătorești irevocabile în care atât recurenta cât și intimata au avut calitatea de parte și care îi este opozabilă: res judicata pro veritate habetur.
Cu privire la incidența art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 care dispune că în lipsa de stipulație contrară bunurilor constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în registrul comerțului, (fostul art. 35 din lege în prezent abrogat) este de observat că acest text de lege reglementează momentul la care dreptul de proprietate asupra bunurilor aportate cu acest titlu devin proprietatea societății, numai că pe baza probelor administrate a căror apreciere este atributul exclusiv al instanței devolutive, aceasta a stabilit că titlul cu care bunurile au fost aportate de pârâtă nu este dreptul de proprietate ci de folosință raportându-se și la prevederile art. 6 pct. 5 din Statut care au reglementat posibilitatea restituirii bunurilor aportate constituitorilor în caz de dizolvare a societății sau de retragere a asociatului din societate, argument consolidat și prin hotărârea judecătorească de admitere a opoziției pârâtei cu privire la exceptarea acestui bun imobil de la vânzare în procedura falimentului în care se află recurenta.
În concluzie, față de cele ce preced, Înalta Curte raportat la motivele de nelegalitate invocate: art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția tardivității recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC O. ROMÂNIA SA prin lichidator judiciar R.V.A. I.S.S.P.R.L. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 65 din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2011.