Jurisprudence - details - High Court of Cassation and Justice

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 198/ PI din 17 iulie 2009 Curtea de Apel Timișoara a hotărât următoarele:

1. În baza art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul T.T.M. - fiul lui T. și V., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență la pedeapsa de:

- 2 (doi) ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 81, 82 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și a stabilit un termen de încercare de 4 ani.

A atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 350 C. proc. pen. a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv din data de 12 decembrie 2008 la data de 02 martie 2009.

2. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul R.V. - fiul lui F. și M., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență la pedeapsa de:

- 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 61 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență la pedeapsa de :

- 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse în cea mai grea pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare și a dispus executarea de către inculpat a pedepsei totale de:

- 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, cu aplicarea art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 86¹, art. 86² C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a stabilit un termen de încercare de 4 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul este obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, la datele fixate de acesta;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

A atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a dispus punerea de îndată a inculpatului în stare de libertate, dacă nu este arestat în altă cauză și a dedus din pedeapsă reținerea și durata arestării din data de 12 decembrie 2008 la zi.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen.

3. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)¹ C. proc. pen. și la art. 181 C. pen. a dispus achitarea inculpatului S.O.A. - fiul lui I. și Z.M., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 91 C. pen. a aplicat inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ de:

- 1000 (una mie) lei.

4. În baza art. 257 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul M.P. - fiul lui I. și M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență la pedeapsa de:

- 2 (doi) ani închisoare, cu aplic. art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 81, 82 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și a stabilit un termen de încercare de 4 ani.

A atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.

În baza art. 81 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

5. În baza art. 61 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.I. - fiul lui I. și I., pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență la pedeapsa de:

- 2 (doi) ani închisoare, cu aplicarea art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

Inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpații R.V., T.T.M., S.O.A. și S.I. la câte 12 000 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat și pe inculpatul M.P. la 7 000 lei cheltuieli judiciare către stat și a dispus plata din fondurile M.J. a sumei de 200 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul Timiș.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că în cursul lunii iulie 2008 inculpatul S.I. era arestat preventiv și trimis în judecată pentru infracțiuni la Legea nr. 678/2001 în formă continuată.

Pentru a reuși să obțină strămutarea judecării cauzei sale la o altă instanță decât cea investită inițial și punerea în libertate în cursul procesului, S.I. fie personal fie prin intermediul mamei sale –S.I., a intervenit pe lângă inculpatul R.V. - comisar șef în cadrul I.P.J. Timiș - Poliția Mun.Timișoara - Biroul Investigații Criminale. Acesta din urmă a fost de acord să caute o persoană care să intervină pe căi oculte, nelegale, pentru realizarea scopurilor urmărite de inculpatul S.I.

Se mai reține că inculpatul R.V. la contactat pe inculpatul S.O.A. căruia i-a cerut să-l pună în legătură cu un avocat ce va putea obține o soluție de strămutare a cauzei în care era judecat inculpatul S.I.

Inculpatul S.O.A. l-a pus pe inculpatul R.V. în legătură cu avocatul T.T.M. din Baroul Bihor și el inculpat în cauză.

Se mai reține că inculpatul S.O.A. a fost omul de legătură între R.V., S.I. - mama lui S.I. - și inculpatul T.M. pe care l-a transportat cu autoturismul de la Oradea la Timișoara și înapoi și a participat la înțelegerile între inculpați cu privire la cumpărarea și traficul de influență.

Cu ocazia întâlnirilor dintre T.T.M. și S.I. la care au participat și inculpații R.V. și S.O.A., inculpatul T.T.M. a cerut martorei S.I. 7000 euro lăsând-o să creadă că are influență și poate interveni pe lângă magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a obține o soluție de strămutare favorabilă inculpatului S.I.

Inculpatul T.T. a precizat că din suma de 7000 euro, lui îi revin ca onorariu 2000 euro iar restul de 5000 euro o va da persoanei ce urma să intervină pe lângă magistrați.

S-a stabilit că în realitate inculpatul T.T.M. a primit suma de 1900 euro, restul până la 7000 urmând să o primească după rezolvarea strămutării. Din suma de 1900 euro inculpatul T.T.M. i-a dat inculpatului S.O.A. 400 euro.

Inculpatul T.T.M. a formulat cerere de strămutare a cauzei privind pe S.I., aceasta fiind respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Față de această împrejurare inculpatul S.I. și mama lui S.I. i-a cerut inculpatul T.T.M. restituirea banilor.

Instanța fondului reține că în convorbiri telefonice și la întâlnirea cu S.A.O., R.V. și S.I., inculpatul T.T.M. a sugerat că este nevoie de o campanie de presă favorabilă, referitoare la cauza privindu-l pe S.I. ceea ce ar putea constitui un motiv de strămutare.

Ca urmare inculpatul R.V. i-a cerut redactorului M.B. de la ziarul A.V. să scrie un articol referitor la cauza inculpatului S.I., punându-i la dispoziție materiale privind cauza.

Articolul a apărut în ziar la 12 august 2008 și a tratat ca subiect presupuse abuzuri ale procurorului care a instrumentat cauza referitoare la inculpatul S.I.

Acest articol a și fost folosit de inculpatul T.T.M. în cauza privind cererea de strămutare de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cererea de strămutare a fost respinsă la 14 noiembrie 2008.

Instanța reține că inculpații nu au recunoscut faptele pentru care au fost trimiși în judecată, dar motivează că din probele administrate, respectiv declarațiile martorilor audiați în cauză și ale inculpatul S.I., și din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate în perioada iulie - decembrie 2008 rezultă vinovăția acestora.

Cu privire la susținerile inculpaților care s-au apărat în sensul că declarațiile lui S.I. și S.I. sunt nule deoarece au fost date sub presiune, instanța fondului a motivat că nu există nici o dovadă în acest sens. S-a mai motivat că declarațiile celor doi mai sus arătați sunt în general constante. Declarația lui S.I. din 14 iulie 2009, la fond, care revine asupra celorlalte date anterior nu poate fi luată în considerare ca fiind sinceră întrucât nu există o explicație convingătoare cu privire la motivul revenirii.

Apărarea inculpaților referitoare la depășirea duratei interceptărilor cu privire la aceeași persoană, de 120 de zile, durată prevăzută de art. 911 alin. (5) C. proc. pen. a fost apreciată de instanța fondului ca nefondată.

Astfel în cauză s-au emis autorizațiile de interceptare a postului telefonic al inculpatul S.I. pentru infracțiuni de trafic de persoane; autorizațiile de interceptare și înregistrare nr. 5, 6 și 38 pentru inculpatul R.V., S.I., S.I. pentru infracțiuni de corupție.

Instanța fondului a motivat că în raport de prevederile art. 911 alin. (5) C. proc. pen. se pot aprecia ca nule probele constituite din interceptări și înregistrări care depășesc 120 de zile pentru aceeași persoană și aceeași faptă.

Or, instanța a conchis că pentru fiecare persoană și fiecare faptă în parte durata de 120 de zile a interceptărilor și înregistrărilor nu a fost depășită.

În cuprinsul expunerii instanța fondului a citat din înregistrările convorbirilor interceptate ale inculpaților pasaje menite să releve interesul tuturor pentru cumpărarea, respectiv realizarea traficului de influență pe lângă magistrații de la I.C.C.J. care aveau de soluționat cererea de strămutare a inculpatului S.I.

Curtea de Apel Timișoara mai reține că inculpatul S.I. a formulat un autodenunț sesizând că inculpatul N.P. i-a pretins 40.000 euro pentru a interveni pe lângă un procuror în scopul punerii sale în libertate.

După punerea în executare a autorizațiilor privind ascultarea convorbirilor telefonice s-a stabilit că N.P. i-a pretins inculpatului S.I. suma de 40.000 euro ce urmau să ajungă la un procuror din București ce trebuia să intervină pentru punerea în libertate a celei din urmă. Au fost citate în hotărârea fondului înregistrări ale convorbirilor telefonice din 5 octombrie 2008 între inculpatul S.I. - aflat în stare de arest preventiv și ginerele inculpatului N.P. - aflat în Belgia - care promitea că în schimbul banilor pretinși ar putea interveni pe lângă procurorul ce urma să influențeze magistrații în decizia de punere în libertate a inculpatului.

Instanța reține că inculpatul N.P. a recunoscut că a discutat cu inculpatul S.I. care l-a rugat să-l ajute să cumpere influență pentru a fi pus în libertate.

Instanța fondului conchide că:

Fapta inculpatului T.T.M. care, în perioada iulie - august 2008, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bihor, a lăsat să se înțeleagă de către inculpatul S.I. și mama acestuia, S.I., că are cunoștințe despre persoane ce au influență pe lângă magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție și pot interveni în vederea soluționării favorabile a cererii de strămutare a Dosarului nr. 5451/30/2008 al Tribunalului Timiș, în care inculpatul S.I. era cercetat în stare de arest preventiv, solicitând în acest scop suma de 7.000 euro, din care suma de 2.000 euro pentru el, iar 5.000 euro pentru persoana ce urma să intervină pe lângă magistrați, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului R.V. care, în perioada iulie - august 2008, cunoscând intențiile frauduloase ale inculpatului S.I. și ale mamei sale, S.I., respectiv acelea de a găsi contra unei sume de bani, o persoană care să aibă influență pe lângă magistrați în vederea soluționării favorabile a cererii de strămutare a cauzei, în care este cercetat inculpatul S.I., i-a sprijinit pe aceștia în acest demers, punându-i în legătură cu inculpatul T.T.M., participând la discuțiile care aveau loc în acest scop între martora S.I. și inculpatul T.T.M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 61 din Legea nr. 78/2000.

Fapta aceluiași inculpat care în perioada iulie - august 2008, l-a sprijinit pe inculpatul T.T.M. în activitatea infracțională a acestuia, prin care a pretins suma de 7.000 euro de la martora S.I. în scopul intervenției pe lângă persoane ce ar fi avut influență la magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție și ar fi putut interveni la aceștia în vederea soluționării favorabile a cererii de strămutare, facilitând întâlnirea dintre susnumiți și totodată participând la unele dintre acestea, ulterior restituindu-i martorei S.I. o parte din banii primiți de la aceasta de inculpatul T.T., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la trafic de influență prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului S.O.A., care în perioada iulie - august 2008, l-a sprijinit pe inculpatul T.T.M. în activitatea infracțională a acestuia prin care a pretins suma de 7.000 euro de la martora S.I. în scopul intervenției pe lângă persoane ce ar fi avut influență la magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție și ar fi putut interveni la aceștia în vederea soluționării favorabile a cererii de strămutare, primind de la inculpatul T.T. suma de 400 euro, facilitând împreună cu inculpatul R.V., întâlnirile dintre susnumiți și participând la unele dintre aceștia, iar ulterior i-a remis martorei S.I. prin intermediul inculpatului R.V., o parte din banii primiți de la aceasta de inculpatul T.T.M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la trafic de influență, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen., cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului S.I. care, în perioada iulie - august 2008, i-a oferit, prin intermediul martorei S.I., suma de 7.000 euro inculpatului T.T.M. care a lăsat să se înțeleagă că știe anumite persoane ce au influență pe lângă magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție și pot interveni la aceștia în vederea soluționării favorabile a cererii de strămutare a Dosarului nr. 5451/30/2008 al Tribunalului Timiș, în care inculpatul era cercetat în stare de arest preventiv, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului M.P., care în data de 08 octombrie 2008, i-a pretins inculpatului S.I. suma de 40.000 euro cu scopul de a o remite ulterior unei persoane (procuror) cu privire la care a lăsat să se înțeleagă că ar avea influență pe lângă anumiți magistrați, ce l-ar pune în libertate în dosarul în care acesta era cercetat de Tribunalul Timiș, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la infracțiunea favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen. reținută în sarcina inculpatului R.V. în actul de sesizare instanța a apreciat că fapta nu există.

A motivat că fapta inculpatului R.V. de a-l contacta pe ziaristul M.B. și de a-i cere să scrie un articol favorabil în ziar despre situația inculpatul S.I. care să fie folosit ca temei la cererea de strămutare n-ar constitui în sensul legii un ajutor dat inculpatului S.I.

În opinia instanței, aceste acțiuni ale inculpatului s-ar circumscrie alături de celelalte acțiuni ale sale, în latura obiectivă a celor două infracțiuni de complicitate la trafic de influență și cumpărare de influență față de care s-a reținut vinovăția.

Referitor la fapta reținută în sarcina inculpatului S.O.A. s-a motivat că față de modalitatea și împrejurările în care a fost comisă, participarea și aportul redus la săvârșirea infracțiunii fapta n-ar prezenta pericolul social al unei infracțiuni.

Așa fiind s-a apreciat că față de el sunt aplicabile prevederile art. 181 C. pen.

S-au făcut raportări sumare la criteriile de individualizare a pedepselor din art. 72 C. pen. și s-a apreciat că scopul pedepselor ar putea fi realizat față de T.T.M. și M.P. prin suspendarea condiționată a pedepselor iar față de inculpatul R.V. prin suspendarea sub supraveghere a pedepsei.

Împotriva sentinței menționate au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara și inculpații S.O.A., R.V., T.T.M. și S.I.

În recursul parchetului hotărârea atacată a fost criticată ca fiind netemeinică și nelegală.

S-au formulat motive de casare cu privire la individualizarea pedepsei - caz prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. în sensul că pedepsele aplicate inculpaților S.O.A., R.V., T.T.M. și S.I. sunt prea blânde în raport de gravitatea infracțiunilor, de comportament lor nesincer în cursul procesului, de recrudescența fenomenului de corupție.

Hotărârea a mai fost criticată în recursul procurorului pentru greșita aplicare a art. 181 C. pen. față de inculpatul S.O.A. și greșita achitare a inculpatului R.V. pentru infracțiunea prev. de art. 264 C. pen.

A mai fost criticată omisiunea instanței de a confisca suma de 400 euro de la inculpatul S.O.A.

În recursul său inculpatul S.O.A. a cerut casarea sentinței penale nr. 198 din 17 iulie 2009 a Curții de Apel Timișoara și achitarea lui pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 26 rap. la art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 prin aplicarea disp. prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar a cerut casarea hotărârii atacate pentru motivul de casare prev.de art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale de natură să-i garanteze dreptul la un proces echitabil.

Inculpatul S.I. în recursul formulat, a solicitat achitarea prin aplicarea art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât fapta nu există iar în subsidiar, a criticat individualizarea pedepsei ca fiind greșită prin omisiunea aplicării art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 cu privire la înjumătățirea limitelor de pedeapsă consecință a autodenunțului formulat cu privire la cumpărarea de influență.

Inculpatul R.V. în recursul său a cerut casarea sentinței penale și achitarea întrucât fapta pentru care a fost trimis în judecată nu există, prin urmare condamnarea este rezultatul unei erori grave de fapt prin greșita evaluare a probelor administrate în cauză, existând motivul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Se motivează că înregistrările convorbirilor sale telefonice în cursul efectuării actelor premergătoare nu au făcut obiectul unui proces-verbal prin care să se constate efectuarea unor acte premergătoare.

Or abia acest proces verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare, poate constitui un mijloc de probă susține recurentul inculpat R.V.

Așa fiind, în lipsa procesului verbal de efectuare a actelor premergătoare, înregistrările telefonice din cauză nu pot servi ca probă, fiind destinate „exclusiv în a stabili dacă este întemeiată declanșarea procesului penal” (fil. 4 –completare motive de recurs dosar I.C.C.J.).

Pe de altă parte în recursul inculpatului R.V. se motivează că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina lui nici în ce privește latura obiectivă și nici în ce privește latura subiectivă.

Nu este stabilit, susține recurentul, nici dacă el s-a prevalat de influență reală sau presupusă, nici dacă prevalarea de influență a vizat un funcționar determinat sau determinabil.

Pe de altă parte susține că nu este probată intenția, formă de vinovăție cerută de lege pentru existența infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Inculpatul a mai invocat că în cursul urmăririi penale i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât nu i s-a asigurat posibilitatea reală de a-și pregăti și efectua apărarea, prin urmare a fost lipsit de dreptul la un proces echitabil.

Recurentul inculpat T.T.M. a invocat cazul de casare prev.de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. constând în eroarea gravă de fapt.

A motivat că instanța fondului a pronunțat o hotărâre de condamnare greșită, lipsită de temei probator.

Pe de o parte a susținut că interceptarea și înregistrarea convorbirilor sale telefonice s-a făcut în afara procesului penal, în faza actelor premergătoare, contrar Deciziei Curții Constituționale nr. 962 din 25 iunie 2009.

Recurentul mai critică hotărârea pentru faptul de a nu fi respectat exigența egalității armelor în sensul unui echilibru just între părți. Prin urmare a fost încălcat dreptul la un proces echitabil așa cum este stabilit în jurisprudența C.E.D.O.

Susține că s-au încălcat principiile imparțialității și loialității care obligă organul judiciar să respecte normele de procedură; că inculpatul S.I. a fost îndemnat să formuleze denunțuri împotriva lui și a coinculpatului R.V. iar martor S.I. să facă declarații mincinoase menite să susțină denunțul.

A mai arătat că în cursul judecății S.I. și S.I. și-au schimbat atitudinea.

Recurentul inculpat T.T.M. a mai susținut că există discordanță între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor; că alți avocați au fost implicați în demersurile de strămutare a cauzei privindu-l pe inculpatul S.I.

Recurentul critică instanța fondului pentru faptul de a fi audiat pe S.I. ca martoră deși este mama coinculpatului S.I. iar la urmărirea penală a fost audiată ca învinuită.

În legătură cu omisiunea de a fi încheiat un contract scris de asistență juridică cu inculpatul S.I. recurentul motivează că nici nu era necesar în raport de dispozițiile legii civile.

Curtea examinând recursurile în raport de actele dosarului constată că recursul parchetului este fondat iar cele ale inculpaților și inculpații S.O.A., R.V., T.T.M. și S.I. sunt nefondate.

În ce privește recursul parchetului, Curtea apreciază că achitarea inculpaților R.V. și S.O.A. este greșită.

Referitor la inculpatul R.V., Curtea observă că aprecierea stării de fapt cu privire la infracțiunea de favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. reținută în actul de sesizare este neconcordanță cu probele administrate în cauză.

Prin urmare achitarea inculpatului prin aplicarea art. 10 lit. a) C. proc. pen. cu motivarea că fapta nu există este greșită.

Instanța Curții de Apel Timișoara a reținut în esență că inculpatul R.V. în perioada iulie-august 2008 recunoscând preocuparea inculpatului S.I. și a mamei sale de a găsi și cumpăra influența unei persoane pe lângă magistrați pentru soluționarea favorabilă a unei cauze penale în care era cercetat S.I., i-a sprijinit pe aceștia punându-i în legătură cu inculpatul T.T.M. și a participat la negocierile între martora S.I. și avocatul T.T.M. Această faptă a fost încadrată în complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență prev. de art. 26 rap. la art. 61 din Legea nr. 78/2000.

A mai reținut că în aceeași perioadă inculpatul R.V. l-a sprijinit pe coinculpatul T.T.M. în activitatea de pretindere a sumei de 7.000 euro de la martorul S.I. în scopul intervenției pe lângă persoane ce ar fi avut influență pe lângă magistrații I.C.C.J. pentru strămutarea cauzei privindu-l pe S.I.; că în strânsă legătură cu activitatea de trafic de influență a inculpatului T.T.M. - inculpatul R.V. a mijlocit restituirea către S.I. a unei părți din banii destinați traficului de influență.

Acest complex de fapte a fost încadrat de instanța fondului în complicitate la infracțiunea de trafic de influență prev.de art. 26 rap. la art. 257 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Instanța fondului în baza probelor analizate pe larg în motivarea hotărârii a mai reținut că la întâlnirile dintre inculpații T.T.M., S.A.R.V. și martora S.I. inculpatul T.T. a sugerat că o capanie în presa locală legată de judecarea cauzei privind pe inculpatul S.I. ar putea fi invocată în fața Înaltei Curți ca temei pentru strămutarea cauzei de la instanța competentă cu motivarea știrbirii imparțialității magistraților de la instanțele din Timișoara.

Inculpatul R.V. s-a ocupat de publicarea în presa locală a unui articol defăimător la adresa procurorului care efectuase urmărirea penală în cauza privindu-l pe S.I. În acest sens l-a determinat pe jurnalistul M.B. de la ziarul A.V. să scrie la data de 12 august 2008 un articol în care erau invocate presupuse abuzuri ale procurorului care l-a trimis în judecată pe S.I., furnizând ziaristului materiale și argumente.

Articolul de presă a fost depus și invocat în cauză privind strămutarea, în fața Înaltei Curți conform planului inițiat de inculpați ca motiv al știrbirii imparțialității judecătorilor.

Instanța fondului a apreciat că acțiunile inculpatului R.V. legate de apariția în presă a articolului destinat argumentării cererii de strămutare se circumscriu laturii obiective ale infracțiunilor de complicitate la trafic de influență și cumpărare de influență. S-a motivat că aceste acțiuni nu constituie ajutor dat inculpatului S.I. în sensul art. 264 C. pen. referitor la infracțiunea de favorizarea infractorului și s-a făcut aplicarea art. 10 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există.

Potrivit art. 264 C. pen. constituie infracțiunea de favorizarea infractorului și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 7 ani ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

Înalta Curte observă că instanța fondului contrar concluziilor din finalul motivării sentinței potrivit cărora fapta nu există, în conținutul expunerii, a reținut că inculpatul R.V. (ulterior comiterii infracțiunilor prev. de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001 de către S.I.) a acționat direct și a determinat apariția în presa locală a articolului care a servit ca probă în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru strămutarea cauzei privindu-l pe inculpatul S.I. Din conținutul convorbirilor interceptate, dintre inculpatul R.V. și S.I. rezultă că ofițerul de poliție urmărea strămutarea judecării cauzei privindu-l pe S.I. la o instanță din județele Bihor sau Hunedoara unde a lăsat să se creadă că-l poate ajuta să fie pus în libertate și achitat.

Curtea constată că activitatea inculpatului R.V. de a concepe și realiza prin intermediul ziaristului probe de natură să facă posibilă strămutarea cauzei de la instanța competentă la o altă instanță unde inculpatul S.I. ar fi urmat să fie pus în libertate și exonerat de răspundere, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prev.de art. 264 C. pen. Această activitate realizată cu intenție de inculpatul R.V. era destinată să zădărnicească judecata sau cel puțin s-o îngreuneze.

Așa fiind, achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 264 C. pen. este greșită, în cauză existând cazul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

În consecință, în recursul procurorului sentința va fi casată iar inculpatul R.V. va fi condamnat pentru infracțiunea prev. de art. 264 C. pen., aflată în concurs cu celelalte două infracțiuni pentru care a fost condamnat.

Înalta Curte apreciată că și criticile din recursul procurorului referitoare la pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile de complicitate la trafic de influență și complicitate la cumpărare de influență sunt fondate.

Într-adevăr, pedepsele prevăzute de lege pentru cele două infracțiuni sunt de la 2 la 10 ani închisoare.

Față de pericolul social concret al faptelor inculpatului de natură a afecta grav încrederea în capacitatea justiției de a soluționa în mod obiectiv cauzele deduse judecății, în afara influențelor unor persoane în curs de a fi trase la răspundere penală, ținând cont de împrejurarea că inculpatul R.V. era comisar șef de poliție ținut prin statutul profesional să descopere fapte de natura celor pe care le-a comis; având în vedere și faptul că a încercat să compromită credibilitatea celei mai înalte instanțe, Curtea apreciază că o pedeapsă de câte 4 ani închisoare cu executare pentru cele două infracțiuni pentru care a fost condamnat inculpatul este mai potrivită pentru atingerea scopului prev. de art. 52 C. pen., în concordanță cu criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen.

Recursul procurorului mai critică sentința pentru achitarea inculpatului S.O.A. pentru infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art. 257 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 prin aplicarea art. 181 C. pen. și art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Instanța fondului a motivat (f. 24 sentință) că fapta inculpatului S.O.A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la trafic de influență, însă față de modalitatea și împrejurările în care aceasta a fost comisă de inculpat, participarea și aportul său redus la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 această faptă nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. S-a mai motivat că prin acțiunile lui, inculpatul nu a influențat pe ceilalți inculpați la comiterea infracțiunilor iar anterior a avut o bună conduită.

Înalta Curte constată că instanța fondului a făcut o greșită aplicare a art. 181 C. pen.

Potrivit art. 17 C. pen. infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală.

Conform art. 181 C. pen. referitor la fapta care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, „Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar di putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului”.

În mod corect instanța fondului, examinând probele administrate, pe care le-a analizat în hotărâre, inclusiv în ce-l privește pe inculpatul S.O.A. a reținut că fapta lui întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

Greșit a apreciat că fapta în concret, nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

Potrivit art. 18 C. pen., fapta care prezintă pericol social în înțelesul legii penale este orice acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art. 1 pentru sancționarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.

Așa cum s-a arătat, instanța fondului a reținut că inculpatul a comis fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la traficul de influență, infracțiune ce se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Prin incriminarea faptelor de trafic de influență, legiuitorul a urmărit să apere relațiile sociale ce se nasc în activitățile de interes public așa cum rezultă din denumirea marginală a Titlului VI din Partea specială a C. pen.

În sarcina intimatului se rețin săvârșirea în complicitate cu alte persoane de acte de corupție care vizează activitatea de înfăptuire a justiției. Traficul de influență la care a participat inculpatul viza cea mai înaltă instanță - Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la care inculpatul și coinculpații au acreditat ideea că este la discreția influențelor lor, gata să comercializeze atributele și încrederea de care trebuie să se bucure în societate.

Având în vedere pericolul social deosebit al infracțiunilor de corupție prin vătămarea sau punerea în pericol a desfășurării activităților din toate sferele vieții sociale, reflectat și de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar și activitatea vizată în concret de infracțiuni - justiția la cel mai înalt grad de jurisdicție - Curtea consideră greșită aprecierea că prin acțiunile sale inculpatul S.O.A. ar fi adus o atingere minimă valorii ocrotite de lege, astfel că în cauză, față de el nu sunt aplicabile disp.art. 181 C. pen.

Prin urmare, dispozițiile referitoare la achitare vor fi înlăturate și în baza art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 inculpatul va fi condamnat la 2 ani închisoare, pedeapsă situată la limita minimă prevăzută de lege.

Curtea apreciază că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei inculpatul nu va mai săvârși infracțiuni astfel că luând în considerare și celelalte condiții de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere pe care le consideră îndeplinite, va face aplicarea art. 86¹ și art. 86² C. pen. pe termenul de încercare de 4 ani.

Având în vedere că din suma de bani primită de inculpatul T.T.M. pentru traficul de influență acesta i-a dat 400 euro inculpatului S.O.A. pentru complicitate la infracțiune, în baza art. 257 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., această sumă va fi confiscată de la inculpat, recursul procurorului și cu privire la acest aspect fiind întemeiat pentru motivul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.

În recursul parchetului a fost criticată și individualizarea pedepselor aplicate inculpaților T.T.M., S.I. și M.P.

S-a motivat în recurs că pedepsele aplicate inculpaților sunt prea blânde față de gravitatea faptelor comise, de atitudinea lor nesinceră în cursul procesului.

S-a apreciat că o reacție îngăduitoare față de inculpați și față de faptele de corupție ar face ineficiente măsurile legislative menite să înfrângă fenomenul de corupție și ar genera neîncredere în capacitatea justiției de a reacționa la acest fenomen.

S-a mai motivat că aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. față de inculpații T.T.M. și M.P., referitoare la suspendarea condiționată a pedepselor este greșită, întrucât scopul pedepselor nu ar putea fi atins într-o astfel de modalitate de individualizare.

Potrivit art. 72 C. pen. referitoare la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Dispozițiile legate citate se află în legătură cu prevederile art. 52 C. pen. conform cărora pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Așa fiind, înlăuntrul limitelor pedepsei, definite de legiuitor, rămâne instanței atributul de a proporționaliza pedeapsa în raport de celelalte criterii care caracterizează fapta și făptuitorul, gradul de pericol concret al acestora, astfel încât sancțiunea să fie capabilă să-și atingă scopul prevăzut la art. 52 C. pen.

Curtea este de acord cu afirmația din recurs potrivit căreia infracțiunile de corupție cunosc o recrudescență, astfel că măsurile legislative de combatere a fenomenului trebuie să capete eficiență reală.

Concomitent observă că pedepsele aplicate intimaților inculpați se situează la limita minimă prevăzute de lege deși în concret faptele acestora sunt de natură să pună la îndoială actul de justiție ce se înfăptuiește la instanța supremă.

În privința inculpaților T.T.M. și M.P. instanța fondului nu numai că s-a oprit la limita minimă dar a apreciat că pedepsele aplicate lor își pot atinge scopul fără executare.

Hotărând astfel, instanța nu a motivat în nici un fel deși potrivit art. 81 alin. (6) C. proc. pen. suspendarea condiționată a executării pedepsei trebuie motivată, prin urmare nu poate rămâne o pură apreciere subiectivă a magistratului.

Înalta Curte observă că în ce-l privește pe inculpatul T.T.M., pedeapsa este greșit individualizată atât prin cuantumul pedepsei aplicate cât și prin modalitatea individualizării.

Astfel în cursul procesului penal inculpatul a avut o atitudine nesinceră atât în ce privește contribuția lui cât și a celorlalți participanți la comiterea faptei. Pe de altă parte împrejurarea că a acționat în calitate de avocat împreună cu coinculpatul R.V. ambii implicați prin natura profesiilor în înfăptuirea practică a actului de justiție, acreditând ideea că magistrații negociază ocult soluțiile din procese, este de natură să semnifice că a atentat grav la valorile ocrotite de lege. Prin urmare o pedeapsă egală cu limita minimă prevăzută de lege este nejustificată, lipsită de potențialul de a-și atinge scopul prevăzut la art. 52 C. pen.

Prin urmare, Curtea apreciază că o pedeapsă de 4 ani închisoare este mai potrivită pentru atingerea acestuia.

Pe de altă parte, în raport de datele personale ale inculpatului T.T.M., căsătorit, având un copil minor, văzând și caracterizările pozitive numeroase depuse la dosar, Curtea constată că există motive care îndreptățesc convingerea că scopul pedepsei aplicate va putea fi atins fără executare, pronunțarea condamnării constituind un avertisment suficient pentru a-l preveni să comită infracțiuni.

Așa fiind, văzând că sunt îndeplinite condițiile art. 86¹ C. proc. pen. referitoare la suspendarea executării sub supraveghere, Curtea va face aplicarea acestora, corelativ cu cele prevăzute de art. 86² și art. 86³ alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen.

În ce-l privește pe inculpatul M.P., Curtea observă că instanța fondului nu a motivat aplicarea art. 81 - 82 C. pen. față de acesta.

Din examinarea actelor dosarului nu rezultă că ar exista motive pentru suspendarea condiționată a pedepsei ce i-a fost aplicată. Or din materialitatea faptelor - pretinderea sumei de 40.000 euro inculpatului S.I. și acreditarea ideii că poate corupe justiția prin intermediul unor magistrați astfel încât să se evite răspunderea penală, rezultă că inculpatul M.P. prezintă prin acțiunile sale un pericol social deosebit care nu poate fi prevenit decât prin executarea efectivă a pedepsei aplicate.

În referire la inculpatul S.I., Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată acestuia este de asemenea greșit individualizată.

Curtea observă că instanța fondului nu a arătat nici un criteriu după care a individualizat pedeapsa la limita minimă prevăzută de lege.

Or, din actele dosarului, rezultă că acest inculpat este recidivist, a mai fost condamnat la 3 pedepse de câte 5 ani pentru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal.

În prezenta cauză a efectuat acte de cumpărare de influență aflându-se în stare de arest, fiind cercetat pentru o altă infracțiune cu grad ridicat de pericol social - trafic de persoane. A reușit să corupă un polițist cu înalt grad profesional, angrenând un grup de persoane relativ numeros în acțiunile sale. Din modul său de a acționa rezultă că este un individ periculos pentru societate, fără șansa de a se îndrepta printr-o pedeapsă ușoară. Așa fiind, Curtea va majora pedeapsa ce i-a fost aplicată pentru infracțiunea reținută de instanța fondului, de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Cât privește recursurile inculpaților S.O.A., R.V., T.T.M. și S.I., acestea sunt nefondate.

Referitor la recursul inculpatului S.O.A., Curtea constată că nu există cazul de casare bazat pe motivul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, situație prevăzută de art. 10 lit. d) C. proc. pen. care atrage achitarea.

Din probele administrate rezultă că acesta din punct de vedere subiectiv a acționat cu vinovăție în forma intenției prev.în art. 19 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. l-a sprijinit pe inculpatul T.T.M. în acțiunile de pretindere și primire de bani în valută de la S.I. prin intermediul numitei S.I., în mod voit, cunoscând că inculpatul T.T.M. a lăsat să se creadă că are influență pe lângă magistrații celei mai înalte instanțe din România, pentru a determina o soluție de strămutare favorabilă inculpatul S.I.

A interacționat cu toți coinculpații din cauză în realizarea acestui scop și a primit răsplată suma de 400 euro.

Din procesele verbale de transcriere a convorbirilor de la posturile telefonice utilizate de R.V. rezultă următoarele:

Pe de o parte inculpatul S.O.A. era omul de legătură cu inculpatul T.T.M., S.O.A. cunoștea în detaliu care era obiectul relațiilor dintre apropiatul său - avocatul T.T.M. - polițistul R.V. și S.I. cercetat pentru trafic de minori (vol. II pg. 45).

Cunoștea materialele și persoanele de care ceilalți coinculpați se foloseau sau încercau să se folosească în realizarea traficului de influență.

În acest sens este dialogul purtat cu R.V. la 12 august 2008 din care rezultă că inculpatul S.O.A. era încunoștințat de apariția articolului din ziarul A.V. pus la cale de polițistul R.V., articol ce trebuia să servească argumente pentru strămutare și că acest articol era solicitat de T.T.M. Tot inculpatul S.O.A. fixa întâlnirile la Timișoara pentru R.V. și T.T.M. (f. 45 vol. II u.p.) și îi comunica lui R.V. că inculpatul T.T.M. „îi chiar cu cine trăbă”, adică cu cine este necesar pentru realizarea scopului lor comun.

Mai mult inculpatul S.O.A. în convorbirea telefonică din 13 august 2008 cu R.V. face aprecieri asupra articolului scris de ziaristul M.B. ce urma a servi intereselor oculte menite să-l scape pe S.I. de răspundere penală, conchizând „Da, îi bunicel, da nu-i prea caustic prea incisiv”.

Tot inculpatul S.O.A. este cel care stabilește cu inculpatul R.V. sumele de bani ce urmau a fi folosite la traficul de influență. În convorbirile lor cei doi se referă la bani folosind un limbaj de argou, cuvintele „saci” (f. 2 vol. II u.p.), „cartofi”, „iepuroi” (f. 56-57 vol. II, f. 458 vol. IV u.p.).

Din conținutul acestei convorbiri telefonice mai rezultă că inculpatul S.O.A. se interesa când va aduce S.I. „sacii de cartofi” pe care-i avea în Irlanda și pe care urma să-i predea lui T.T.M. Comunică totodată lui R.V. că T.T.M. urma să discute confidențial despre „cartofi” în mod direct în municipiul Timișoara a doua zi. Într-o altă convorbire telefonică din aceeași zi inculpatul S.O.A. la întrebarea insistentă a lui R.V. ce plată urma să ceară T.T. de la familia inculpatului S.I. la întâlnirea de a doua zi îi răspunde în argou „Na pentru el acolo. Cinci sute de iepuroi”. Tot din această convorbire rezultă că U.G. („fata”) în realitate sora inculpatului S. nu voia să fie implicată în acest mecanism al traficului pe care coparticipanții la fapte îl demaraseră „Fata a zis, domle nu mă complicați io vă fac plata și la revedere”.

Deplasarea coinculpaților T.T.M. la Timișoara era denumită „excursie”.

Înregistrările telefonice se coroborează cu rapoartele Serviciului Zonal de Informații și Protecție Internă Timișoara care l-au urmărit pe R.V. în timp ce s-a deplasat la întâlnirile din Timișoara din 21 august 2008, cu coinculpații S.O., T.T. și S.I.

Aceste rapoarte sunt ilustrate cu planșe fotografice depuse la dosarul de urmărire penală.

Este de asemenea stabilit că S.O.A. era prezent când S.I. a luat legătura telefonic din arest cu mama sa S.I. și când s-a discutat că strămutarea „costă” 7.000 euro (f. 213 vol. II u.p.).

În referat apelul dat de inculpatul S.O.A. lui T.T.M. a constat în esență în comunicarea permanentă cu coinculpații R.V. și S.I. cu privire la sumele ce urmau să le dea acesta din urmă pentru traficul de influență, stabilirea întâlnirilor și transportul la Timișoara, transferul banilor de la unii la alții, activități pentru care a primit 400 euro.

Toate acestea se constituie în elementul material al infracțiunii de complicitate la trafic de influență.

În ce-l privește este relevant că pentru a disimula conținutul convorbirilor se folosea de un limbaj argotic în care deseori foloasele materiale sunt numite „saci”, „cartofi”, „iepuroi”, deplasările la Timișoara era „excursii”. A interpreta altfel ar fi absurd, întrucât este nefiresc a crede că un avocat, un polițist, un infractor din arest și mama lui discută prin intermediul lui S.O.A., despre saci, cartofi, iepuri și excursii în sensul propriu al cuvintelor fără ca aceste noțiuni să aibă legătură cu realitatea.

Prin urmare apărarea inculpatului S.O.A. potrivit căreia în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii este nefondată.

Nici motivul de recurs invocat de inculpatul S.O.A. în sensul că urmărirea penală efectuată în cauză ar fi lovită de nulitate absolută conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. nu este fondat.

Recurentul susține că art. 911 C. proc. pen. reglementează cadrul general al cazurilor în care este permisă interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, faptul că acestea se realizează cu autorizarea judecătorului și numai în situația că sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu.

Mai susține că inițial în prezenta cauză el a avut calitatea de martor nu de făptuitor, prin urmare înregistrările nu-i sunt opozabile, iar procesele verbale de redare a convorbirilor sale telefonice sunt nule absolut.

Susținerile inculpatului S.O. cu privire la nulitatea absolută a interceptărilor și înregistrărilor audio în care este interlocutor sunt nefondate.

Din examinarea dosarului rezultă că prin autorizația din 18 august 2008 Curtea de Apel București a încuviințat interceptarea posturilor telefonice utilizate de inculpatul R.V., S.I. și S.I.

Or tocmai convorbirile telefonice efectuate de la posturile telefonice utilizate de inculpatul R.V. sunt relevante în ce-l privește pe recurentul S.O.A.

Nimic nu-l împiedica pe acesta din urmă să nu consimtă la colaborarea cu inculpații în comiterea infracțiunii să abțină de la orice acțiune de sprijinire a acestora atunci când în mod vădit a constatat că aceștia derulează activități specifice faptei penale.

Pe de altă parte nu există nici un motiv legal pentru a înlătura relevanța penală a unei convorbiri telefonice în ce-l privește pe interlocutorul persoanei cu privire la care există autorizație de interceptare chiar dacă referitor la acel interlocutor nu există autorizare.

Ceea ce a urmărit legiuitorul prin introducerea art. 911 C. proc. pen. a fost reglementarea codului în care interceptările și înregistrările audio sau video pot deveni probe.

Obiectul acestor probe - interceptări - îl constituie convorbirile purtate între două sau mai multe persoane.

Dacă există autorizare legală pentru interceptarea convorbirilor de la unul din posturile telefonice de la care se poartă convorbirea, evident că înregistrarea convorbirii este legală, în egală măsură relevantă față de ambele persoane care poartă dialogul.

Această apreciere este rațională, având în vedere și prevederile art. 63 C. pen. care definește în general proba. În sensul dispoziției citate, convorbirea telefonică este un element de fapt care poate servi la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanelor și la cunoașterea împrejurărilor.

O altă interpretare este nerezonabilă.

Referitor la constituționalitatea art. 911 C. proc. pen., Curtea observă că acest articol n-a fost declarat neconstituțional.

Pe de altă parte, observând dispozițiile art. 224 alin. (3) C. proc. pen. - procesul verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă.

Or procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate sunt astfel de probe.

Înalta Curte apreciată că nu este rezonabil ca o întreagă urmărire penală să se bazeze exclusiv pe interceptări telefonice, că aceste probe trebuie să se coroboreze cu alte probe pe care organul de urmărire penală este obligat să le administreze pentru a demonstra vinovăția unei persoane pentru a nu face loc abuzului.

În prezenta cauză interceptările și înregistrările telefonice se coroborează și cu declarațiile martorilor sau ale inculpaților S.I. sau M.P. care într-o accepțiune mai largă în cauza C.E.D.O. „S. contra României” sunt considerați martori.

Interceptările respective se mai coroborează cu notele de Supraveghere operativă S.I.P.J. Timișoara care urmărindu-l pe ofițerul R.V. despre care existau date că este corupt au realizat imagini video la întâlnirile la care au participat inculpații, inclusiv S.O.A. pentru a pune la punct detaliile infracțiunii.

Curtea observă că problema interceptărilor și înregistrărilor audio și video a mai format obiectul preocupărilor acestei instanței cu prilejul judecării altor cauze.

Curtea a motivat că legalitatea interceptărilor și înregistrărilor audio sau video nu este legată de începerea urmăririi penale ci de respectarea condițiilor prev.în art. 911 C. proc. pen., respectiv existența unor indicii privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni; infracțiunile să facă parte din cele enumerate la alin. (2) al articolului; să fie necesare pentru stabilirea situației de fapt ori pentru identificarea sau localizarea participanților care n-ar fi posibilă prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată; ultima condiție fiind aceea a autorizării de către judecător.

În cauză aceste condiții pentru interceptare și înregistrare au fost realizate.

Rezultă cu certitudine că inculpatul S.I. - aflat în arest preventiv - pentru o infracțiune gravă de trafic de minori, suspectat de infracțiuni la Legea nr. 39/2003 era preocupat în cel mai înalt grad să scape de răspundere prin coruperea organelor judiciare, poliție, procurori, magistrați. Din arest l-a contactat telefonic pe inculpatul R.V. - comisar șef cu atribuții judiciare. Este rațional că numerele de telefon ale inculpatului R.V. trebuiau identificate și întrucât căzuse de acord cu S.I. să corupă sistemul judiciar, era necesar a se ști prin ce mijloace și cu ajutorul cui.

Infracțiunile săvârșite erau prevăzute în Legea nr. 78/2000 enumerate în textul art. 911 alin. (2) C. proc. pen. A existat autorizarea judecătorului pentru interceptări și înregistrări.

Înalta Curte preocupată și de practica Curții Europene a mai observat că în cauza D.P. II contra României, aceasta a apreciat că noul cadru legislativ modificat prin Legea nr. 281/2003. și Legea nr. 356/2006 oferă garanțiile necesare în materie de interceptare și transcriere a comunicațiilor.

Curtea a mai constatat în alte cauze că dispozițiile art. 911 - 916 C. proc. pen. sunt în deplin acord cu art. 4 din Recomandarea (2005)10 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei privind „tehnicile speciale de anchetă” potrivit căreia aceste tehnici pot fi utilizate dacă există motive serioase de a crede că o infracțiune gravă a fost săvârșită ori este pregătită sau în curs de pregătire de una sau mai multe persoane anume identificate, ori de o persoană sau un grup de persoane care nu se a fost încă identificat.

Ori, în prezenta cauză aceste „tehnici speciale de anchetă” au fost folosite exact în scopul arătat în recomandare.

Într-o ultimă observație cu privire la acest aspect, Curtea apreciază ca nerezonabile susținerile inculpaților că mai întâi de a se efectua interceptările, ei ar fi trebuit preveniți cu privire la acest aspect prin începerea urmăririi penale și că ar fi fost necesar să le fie comunicată. O asemenea interpretare ar goli de conținut textele de lege în materie.

Referitor la fapte chiar inculpatul recurent S.O. recunoaște că a primit suma de 400 euro de la inculpatul S.I. însă susține în mod netemeinic că acești bani ar fi fost exclusiv plata transporturilor dintre Oradea și Timișoara. Curtea observă că această sumă reprezintă un folos consistent având în vedere că din cei 7000 euro promiși pentru traficul de influență în mâinile inculpaților au ajuns doar 1900 euro.

Așa fiind recursul inculpatului S.O.A. va fi respins ca nefondat.

În recursul său inculpatul T.T.M. susține că prin condamnarea lui, instanța fondului a comis o gravă eroare de fapt; că s-a nesocotit principiul legalității procesului penal înscris în art. 2 C. proc. pen. prin administrarea nelegală a probelor.

S-a motivat în recurs că denunțurile făcute împotriva lui nu sunt probe și trebuie înlăturate.

S-a mai motivat că autorizațiile de interceptare date în cauză nu aparțin aceleiași instanțe; că interceptările și înregistrările nu au fost efectuate în faza actelor premergătoare, înainte de începerea urmăririi penale contrar Decizia nr. 902 din 25 iunie 2009 a Curții Constituționale.

Recurentul inculpat T.T.M. critică hotărârea atacată și pentru că nu s-ar fi respectat principiul imparțialității administrării probelor așa cum au rezultat din prevederile art. 202 C. proc. pen. și că nu a existat egalitatea armelor pentru realizarea unui proces echitabil. Mai susține că s-a încălcat principiul loialității întrucât S.I. a fost îndemnat să facă denunț, apoi, și-a retractat declarațiile.

Referitor la probe, în esență, recurentul inculpat susține că nu există probe care să demonstreze nevinovăția lui, că nu a făcut altceva decât să-și exercite meseria în acord cu prevederile legale ale legii pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat; că avocatul este expus înscenării unor infracțiuni de către persoane de rea credință.

În legătură cu declarațiile martorului S.I., recurentul susține că instanța de recurs trebuie să le examineze prin prisma calităților pe care aceasta le-a avut în proces, mai întâi învinuită apoi martoră.

În legătură cu omisiunea lui de a încheia contract legal de asistență avocațială cu inculpatul S.I. sau mama lui, recurentul T.M.T. motivează că legea cere forma scrisă doar „ad probationem”, lipsa lui putând fi cel mult abatere disciplinară.

În final, în recursul inculpatului T.T.M. se susține că în lipsa unor probe convingătoare, văzând și poziția oscilantă a inculpatului S.I. în cauză există dubiu cu privire la vinovăția lui care profită conform principiului „in dubio pro reo”, astfel că se impune achitarea.

Recursul inculpatului nu este fondat.

Instanța fondului a reținut o stare de fapt în acord cu probele administrate. Încadrarea juridică dată faptelor este legală. Referitor la pedeapsa aplicată, Curtea a făcut analiza și a concluzionat că recursul procurorului este fondat în ce privește individualizarea acesteia.

Curtea apreciază că nici una din criticile formulate de recurent nu este de natură să modifice soluția instanței de fond.

Este adevărat că denunțul nu este enumerat în C. proc. pen. ca mijloc de probă ci ca un mijloc de sesizare a organelor de urmărire penală fiind potrivit art. 223 C. proc. pen. o încunoștințare făcută de către o persoană fizică sau de către o persoană juridică despre săvârșirea unei infracțiuni.

Faptul că în rechizitoriu denunțul a fost indicat de procuror la fila 71 printre probe nu poate fi imputabil instanței care a reținut starea de fapt în baza probelor astfel cum sunt definite acestea în Titlul III al Părții Generale a C. proc. pen.

Înalta Curte observă că autorizațiile de interceptare a convorbirilor telefonice ale inculpaților au fost date conform dispozițiilor legale ale art. 91 alin. (3) C. proc. pen., fie de judecătorul de la instanța căreia i-ar fi revenit competența să judece cauza în primă instanță, fie de la instanța corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează urmărirea penală.

Astfel autorizația din 2 iulie 2008 privindu-l pe S.I. a fost dată de Tribunalul Timiș pentru că inculpatul era cercetat pentru trafic de minori - infracțiune de competența acelei instanțe.

Celelalte autorizații pentru interceptare au fost date de Curtea de Apel Timișoara unde lucra inculpatul R.V. comisar șef de poliție și Curtea de Apel București, sediul Parchetului - D.N.A. din care face parte procurorul care a efectuat urmărirea penală pentru infracțiunile de corupție.

Referitor la critica privind utilizarea interceptărilor și înregistrărilor efectuate în faza actelor prealabile, Curtea pentru aceleași motive pe care le-a arătat în analiza recursului inculpatului S.O.A. o respinge ca nefondată.

Cât privește critica referitoare la faptul că organul de urmărire penală n-ar fi avut rolul activ înscris în art. 202 C. proc. pen., nici aceasta nu este fondată.

Nu există situație concretă pe care inculpatul s-o fi indicat în sensul că la propunerea sa s-ar fi respins nemotivat probe în apărare, că n-ar fi beneficiat de dreptul la apărare, la un proces echitabil și la respectarea egalității armelor. Invocarea de plano a dreptului la un proces echitabil nu este de natură să ducă la casarea unei hotărâri de condamnare.

În legătură cu declarațiile inculpatului S.I. și S.I. acestea au fost corect interpretate de instanța fondului ca probe utile și pertinente în lămurirea situației de fapt. Așa cum s-a arătat, chiar dacă aceștia n-au avut de la început calitatea de martor în proces, deși, în final S.I. a căpătat acest statut, ei trebuiau considerați martori în sensul accepțiunii pe care Curtea Europeană o dă unor astfel de persoane care au avut posibilitatea să ia contact direct cu realitatea faptelor. În acest sens este hotărârea „Spânu contra României”.

Or din declarațiile celor doi rezultă că inculpatul T.T.M. a pretins de la S.I. 7000 euro din care 2000 euro pentru căutarea unei persoane care să poată determina obținerea unei soluții favorabile în fața magistraților de la I.C.C.J., iar 5.000 lei pentru îndestularea celor care aveau să determine hotărârea favorabilă.

Cum traficul de influență n-a avut rezultate concrete în sensul că magistrații Înaltei Curți au respins cererea de strămutare formulată de recurentul T.T.M. în numele lui S.I., acesta a și restituit suma de 1500 euro din totalul de 1900 euro efectiv primiți. Această restituire nu poate căpăta altă interpretare rezonabilă decât aceea că demersul său a rămas fără rezultat.

Cum însă infracțiunea este una de pericol, aceasta s-a consumat în momentul acceptării promisiunii de bani din partea cumpărătorului de influență.

Curtea înlătură ca nesinceră afirmațiile inculpatului recurent în sensul că ar fi avut contract legal de asistență juridică cu S.I. iar banii primiți ar semnifica prestația sa avocațială, ce s-ar înscrie în limitele legii. Cu atât mai mult cu cât a susținut în recurs că profesia sa este supusă riscului unor înscenări din partea justițiabililor trebuie raționat că înțelegea necesitatea minimei diligențe pentru a proceda legal și a elibera dovadă legală pentru încasarea banilor de la justițiabilii cu care era obligat - potrivit legii de organizare să încheie contract de asistență. Lipsa contractului de asistență relevă caracterul ocult al demersurilor sale în realizarea traficului de influență.

Referitor la probe, în cursul procesului au fost ascultați martorii S.I., N.S., B.M., B.A., S.A., S.D., U.C., M.A., s-au făcut interceptări și înregistrări autorizate ale posturilor telefonice ale inculpaților și înregistrări video ambientale.

Aceste probe au fost examinate de instanța fondului, analizate și interpretate în mod temeinic.

În mod rezonabil s-a apreciat că revenirile inculpatului S.I. la declarațiile inițiale sunt nesincere, acesta fiind interesat să scape de răspunderea penală față de faptele de corupție pe care le-a inițiat și finanțat prin intermediul rudelor lui aflate în libertate.

Corect s-a reținut din ansamblul probator că inculpatul T.T.M. încurajat de R.V. a pretins de la S.I. suma de 7000 euro pentru trafic de influență ce urma a fi exercitat asupra magistraților Înaltei Curți. Nici nu are relevanță care era cuantumul sumei care urma să-i revină lui și cât din sumă urma să servească la cumpărarea influenței în favoarea inculpatului S.I. Important pentru existența infracțiunii este că a acceptat primirea de foloase, lăsând să se creadă că are influență pentru a determina o soluție favorabilă inculpatului S.I. față de care era în derulare o acțiune penală.

Așa fiind, Curtea va respinge recursul inculpatului T.T.M. ca nefondat.

Referitor la recursul inculpatului R.V. care în esență susține că a fost condamnat urmare unei grave erori de fapt prin greșita interpretare a probelor de către instanța fondului; că interceptările și înregistrările convorbirilor sale sunt nule din punct de vedere probatoriu întrucât sunt efectuate în afara legii și că în realitate faptele pentru care a fost trimis în judecată nu există, este nefondat.

Din probele administrate rezultă că inculpatul R.V. - comisar șef de poliție- a fost persoana cea mai implicată în activitățile de corupție în legătură cu care a fost sesizată instanța.

Relațiile sale cu inculpatul S.I. și familia acestuia s-au aflat în afara statutului său profesional din momentul în care a acceptat să-l sprijine pentru a evita răspunderea penală. Pe de altă parte, acesta i-a atras în activitățile infracționale pe ceilalți coinculpați.

Pentru motivele arătate în precedent, interceptările și înregistrările telefonice de la posturile la care a fost contactat de S.I., și de la care ulterior i-a contactat pe ceilalți inculpați au fost legale și s-au impus cu necesitate.

Durata legală a interceptărilor și înregistrărilor autorizate cu privire la aceiași faptă și persoană, de 120 de zile, nu a fost depășită.

Faptul că în procesele verbale de transcriere a înregistrărilor apare o perioadă mai lungă se datorează împrejurării că inculpatul a comunicat cu coinculpații și înafara spațiului de timp alocat interceptării posturilor sale telefonice dar în interiorul timpului autorizat pentru interceptarea convorbirilor acestora. Apare logic că acele convorbiri relevante ale inculpatului, înregistrate pe posturile telefonice ale coinculpaților nu pot fi excluse din conținutul probatoriu atâta vreme cât telefoanele acestora erau înregistrate legal - autorizat.

În cuprinsul rechizitoriului au fost redate convorbirile inculpatului recurent R.V. din care rezultă cu prisosință că l-a ajutat pe inculpatul S.I. să-l părăsească pe traficantul de influență T.T.M. să cumpere influența acestuia cu sume de bani în valută.

Atât din conținutul convorbirilor telefonice cât și din declarațiile martorilor a rezultat că inculpatul a oferit ajutor concret atât inculpatului S.I. pentru a eluda răspunderea penală cât și inculpatului T.M. pentru a intra în posesia foloaselor materiale.

A plănuit și conceput mijloace prin care să inducă în eroare justiția implicând media din orașul Timișoara în acțiuni de decredibitilizare a justiției din Timișoara.

Prin implicarea ziaristului M.B. în crearea apariției de bănuială legitimă față de magistrații din Timișoara, inculpatul relevă o periculozitate deosebită. Prin astfel de activități inculpatul R.V. a semănat în spațiul public neîncrederea nejustificată în corectitudinea actului de justiție, ceea ce amplifică pericolul social al faptelor sale la numărul de cititori care se informau în ziarul implicat în acțiunile sale.

Contribuția determinantă a inculpatului la comiterea infracțiunilor, ajutorul dat coinculpatului rezultă și din colaborarea și informarea permanentă a inculpatului S.O.A. - omul de legătură a coinculpatului T.T.M. - ambii locuind în Oradea cu privire la sumele de bani și acțiunile ce trebuiau întreprinse pentru favorizarea inculpatului S.I.

Probele dosarului concretizate în notele de supraveghere operative ale organelor însărcinate cu supravegherea integrității profesionale ale lucrătorilor din poliție, planșele fotografice cu imagini de la întâlnirile inculpaților desfășurate în spațiul unde își desfășura activitatea societatea economică patronată de soția inculpatului, declarațiile martorilor rude cu S.I. relevă că inculpatul a fost principalul dispecer al întregii activități infracționale desfășurată în cauză.

Din interceptările convorbirilor telefonice între inculpatul R.V. și martorul M.B. - ziarist, sau între el și inculpatul S.I. rezultă că tot recurentul R.V. a fost cel care pentru a exercita presiune pe actul de justiție, a fost inițiatorul unor reclamații la Consiliul Superior al Magistraturii ticluite în favoarea lui S.I. pentru intimidarea magistraților.

Așa fiind, în mod legal instanța fondului a reținut că faptele pentru care a fost sesizată întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de trafic de influență autor T.T.M. și complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență - autor inculpatul S.I.

Pentru motivele arătate în examinarea recursului procurorului, faptele inculpatului R.V. constituie și infracțiunea de favorizarea infractorului.

Nici recursul inculpatului S.I. nu este fondat.

Critica formulată de acesta referitoare la nulitatea interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor sale telefonice în cursul actelor premergătoare este nefondată pentru motivele mai sus arătate. Necesitatea interceptărilor convorbirilor sale a apărut din împrejurarea că fiind cercetat în stare de arest pentru infracțiunea de trafic de minori, în stare de recidivă, acesta a încercat să caute mijloace de cumpărare de influență în sistemul judiciar prin fapte incriminate de Legea nr. 78/2000 pentru care art. 911 alin. (2) C. proc. pen., prevede posibilitatea autorizării interceptării și înregistrării audio sau video.

Nu este fondată nici critica privind necompetența judecătorului de la Tribunalul Timiș de a emite autorizația de interceptare și înregistrare a convorbirilor sale telefonice pe motiv că această competență cădea în sarcina Curții de Apel Timișoara, deoarece în ce-l privește, în afară de infracțiunea de trafic de minori, inculpatul S.I. era suspect de infracțiuni la Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.

Or, potrivit art. 11 din lege, competența judecății în primă instanță aparținea tribunalului care a și emis prima autorizație de interceptare.

Faptul că ulterior S.I. l-a atras pe inculpatul R.V. comisar șef de poliție în activitatea infracțională, a determinat trecerea competenței în favoarea curții de apel care a emis în continuare autorizațiile de interceptare.

Așa cum s-a arătat, faptele și vinovăția inculpatului nu rezultă exclusiv din interceptările și înregistrările convorbirilor telefonice.

În acest sens chiat inculpatul a făcut inițial declarații detaliate cu privire la modul în care a conceput actele de cumpărare de influență și persoanele implicate în aceste acțiuni.

Faptul că ulterior și-a schimbat atitudinea, nu este de natură să determine înlăturarea primelor declarații câtă vreme nu există motive credibile că acestea au fost mincinoase.

De altfel, declarațiile lui de recunoaștere se coroborează și cu declarațiile rudelor sale implicate în cumpărarea de influență și traficul de influență. În cauză s-a probat că la inițiativa lui și a lui R.V. s-au dat bani tranficanților de influență, parte expediați prin W.U. fără documente justificative de angajare profesională a unui avocat. De altfel, în momentul în care se afla în arest preventiv inculpatul avea angajat un apărător ales.

S.I. - mama inculpatului S.I. - a declarat că suma necesară traficului de influență era de 7000 euro ce trebuia dată inculpatului T.T.M. Faptul că martora a trebuit să manevreze sumele ce fac obiectul infracțiunilor de corupție se datorează împrejurării că S.I. era arestat iar repartizarea sarcinilor o făcea prin telefon.

Așa fiind, Curtea constată că fapta inculpatului recurent S.I. de a oferi indirect, prin intermediul inculpatului R.V. și a mamei sale S.I. bani inculpatului T.T.M. care a lăsat să se creadă că are influență pentru a influența cursul procesului în care era tras la răspundere, constituie infracțiunea prev.de art. 61 din Legea nr. 68/2000 comisă în stare de recidivă postcondamnatorie prev.de art. 37 lit. b) C. pen.

În mod corect instanța fondului l-a condamnat pentru această infracțiune.

Cât privește pedeapsa, Curtea a făcut analiza acestei chestiuni în recursul procurorului.

Așa fiind, recursul inculpatului S.I. va fi respins ca nefondat.

Față de motivele arătate, Înalta Curte în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) și pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara și rejudecând:

1. În ceea ce privește pe inculpatul R.V.:

Înlătură sporul de 6 luni închisoare aplicat inculpatului și dispozițiile privitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Decontopește pedeapsa aplicată inculpatului în pedepsele componente.

În baza art. 264 C. pen. condamnă pe inculpat la 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Majorează pedepsele de câte 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 26 C. pen. raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000 la câte 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) și art. 35 alin. (2) C. pen. contopește pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. cu privire la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

2. În ceea ce privește pe inculpatul T.T.M.:

Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 81, 82 C. pen. cu privire la suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Majorează pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 la 4 ani închisoare.

În baza art. 86¹, 86² C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 86³ C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86⁴ C. pen.

Face aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. suspendă executarea pedepselor accesorii.

3. În ceea ce privește pe inculpatul S.O.A.:

Înlătură aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)¹ C. proc. pen. și art. 181 C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpat la 2 ani închisoare.

Face aplicarea art. 86¹ și 86² C. pen. și dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 86³ C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86⁴ C. pen.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen. se confiscă de la inculpat suma de 400 euro.

4. În ceea ce privește pe inculpatul S.I.:

Majorează pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. și interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

5. În ceea ce privește pe inculpatul M.P.:

Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 81, 82 C. pen. cu privire la suspendarea condiționată a executării pedepsei și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 într-un loc de deținere.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.O.A., R.V., T.T.M. și S.I. împotriva aceleiași sentințe penale.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat M.P., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva sentinței penale nr. 198/PI din 17 iulie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Casează, în parte, sentința penală recurată și rejudecând:

1. În ceea ce privește pe inculpatul R.V.:

Înlătură sporul de 6 luni închisoare aplicat inculpatului și dispozițiile privitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Decontopește pedeapsa aplicată inculpatului în pedepsele componente.

În baza art. 264 C. pen. condamnă pe inculpat la 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. cu privire la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

2. În ceea ce privește pe inculpatul T.T.M.:

Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 81, 82 C. pen. cu privire la suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Majorează pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 la 4 ani închisoare.

În baza art. 86¹, 86² C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 86³ C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86⁴ C. pen.

Face aplicarea art. 71 și interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. suspendă executarea pedepselor accesorii.

3. În ceea ce privește pe inculpatul S.O.A.:

Înlătură aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)¹ C. proc. pen. și art. 181 C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpat la 2 ani închisoare.

Face aplicarea art. 86¹ și 86² C. pen. și dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 86³ C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86⁴ C. pen.

Face aplicarea art. 71 și interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen. se confiscă de la inculpat suma de 400 euro.

4. În ceea ce privește pe inculpatul S.I.:

Face aplicarea art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. și interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

5. În ceea ce privește pe inculpatul M.P.:

Face aplicarea art. 71 și interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.O.A., R.V., T.T.M. și S.I. împotriva aceleiași sentințe penale.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat M.P., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2010.

High Court of Cassation and Justice

scj