Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 93/2011

Pronunțată în ședință publică, azi 13 ianuarie 2011.

Asupra recursurilor de față,

Prin sentința penală nr. 786 din 12 noiembrie 2010 Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 47933/3/2010, s-au dispus, printre altele,

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 lit. c) - art. 76 lit. a) C. pen. va condamna pe inculpatul C.V. la o pedeapsă de 7 (șapte) ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen. va revoca restul de pedeapsă de 765 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 35 din 18 ianuarie 2005 a Tribunalului Argeș, pronunțată în dosar nr. 2130/2004, rest de pedeapsă pe care-l va contopi cu pedeapsa de 7 ani închisoare, urmând ca în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

Va face aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. în baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 31 august 2010 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. va menține starea de arest a inculpatului.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 va dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 300 lei.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. c) – art. 76 lit. a) C. pen. va condamna pe inculpatul N.I. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare.

Va face aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 83 C. pen. va revoca beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 5 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 80 din 11 februarie 2010 a Judecătoriei sectorului 3 București, în dosar nr. 25562/301/2009, definitivă prin neapelare la data de 23 februarie 2010, pedeapsă pe care o va cumula cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată în prezenta cauză urmând ca în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani si 5 luni închisoare.

Va face aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 31 august 2010 la zi.

Va menține starea de arest a inculpatului.

Nu în ultimul rând, inculpata A.E. a fost condamnată la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 lit. c) – art. 76 lit. a) C. pen.

În baza art. 61 C. pen. va revoca restul de pedeapsă de 1332 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 1006/ 2002 a Tribunalului București, rest de pedeapsă pe care-1 va contopi cu pedeapsa de 7 ani închisoare, urmând ca în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

Va face aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. în baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 31 august 2010 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. va menține starea de arest a inculpatei.

Așadar inculpații prezentați, alături și de alții, au fost condamnați în sensul redat.

Este de redat că, situația de fapt reținută prin actul de inculpare a fost probată cu următoarele mijloace de probă: - declarațiile colaboratorilor cu nume de cod "D.A." și "M.A."; procesele-verbale de redare a rapoartelor întocmite de către investigatorul sub acoperire "B.D." aferente celor 30 tranzacții de droguri; procesele-verbale de redare a convorbirilor înregistrate și interceptate audio-video in mediul ambiental aferente tranzacțiilor având ca obiect vânzarea de heroină ; rapoartele de constatare tehnico-științifice privind drogurile vândute de inculpați colaboratorilor introduși în cauză; declarațiile inculpaților C.F., B.V. zis "B.", C.V. zis "M.", M.A. zis „M.", C.I. zis P., N.L. zisă V., N.I., R.V.N., A.E. zis "M." , M.A. și A.L.G. zis G.S.

Dosarul este plasat în sfera judecării apelurilor, fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București.

Această instanță prin încheierea din 27 decembrie 2010, la primirea dosarului, a constatat legalitatea și temeinicia stării de arest preventiv funcțională față de inculpați, menținând-o - inculpații C.F., C.V., N.I. și A.E.

Acești din urmă trei inculpați arestați au înțeles în a exercita calea de atac a recursului în cauză.

Doleanța urmărită a fost aceea a punerii în libertate - au învederat că au avut manifestări procesuale ce să reclame acest lucru, nu prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică.

Instanța de recurs, examinând recursurile exercitate împotriva încheierii din 27 decembrie 2010, va reitera că situația de fapt reținută prin actul de inculpare a fost probată cu următoarele mijloace de probă: - declarațiile colaboratorilor cu nume de cod "D.A." și "M.A."; procesele-verbale de redare a rapoartelor întocmite de către investigatorul sub acoperire "B.D." aferente celor 30 tranzacții de droguri; procesele-verbale de redare a convorbirilor înregistrate și interceptate audio-video in mediul ambiental aferente tranzacțiilor având ca obiect vânzarea de heroină; rapoartele de constatare tehnico-științifice privind drogurile vândute de inculpați colaboratorilor introduși în cauză; declarațiile inculpaților C.F., B.V. zis "B.", C.V. zis "M.", M.A. zis M., C.I. zis P., N.L. zisă V. N.I., R.V.N., A.E. zis "M." , M.A. și A.L.G. zis G.S.

Aspectele că inculpații recurenți au comis infracțiuni grave rezultă și din aspectul sancțiunilor substanțiale ce le-au fost aplicate care, deși nedefinitive, dau un contur asupra derulărilor faptice întreprinse cât și asupra pericolului social al inculpaților.

Așadar, în funcție de aceste constatări, cazul de arestare prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. este funcțional în continuare în dauna inculpaților, motive de dispariție sau de atenuare a pericolului social care să reclame înlăturarea stării de arest nu sunt de constatat, astfel că, soluția instanței de apel de menținere a stării de arest față de inculpați este una deplin legală și temeinică, fiind de menținut, în consecință recursurile de față de respins ca nefondate pe considerentele art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.V., N.I. și A.E. împotriva încheierii din 27 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 47933/3/2010.

Obligă recurenții inculpați C.V. și N.I. la plata sumelor de câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenta inculpată A.E. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 ianuarie 2011.