Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 94/2010

Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2010.

            Asupra recursului de față,

            În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 181/F din 12 octombrie 2009, Curtea de Apel Galați a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de petentul B.C. împotriva sentinței penale nr. 14/F din 28 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 14/F/2009 a aceleiași Curți de apel, sentință rămasă definitivă în baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de același petent împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 217/P/2008 din 27 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

În prezenta cauză, petentul a formulat contestație la executare a sentinței nr. 14/F/2009, urmând ca intimații să prezinte în original acte de proprietate asupra unui imobil ce face obiectul unui litigiu în care petentul este parte.

Instanța a motivat că potrivit art. 461 C. proc. pen. contestația la executare este o cale de atac extraordinară îndreptată împotriva executării hotărârii penale.

Or, reglementarea de la art. 2781 C. proc. pen. referitor la plângerile împotriva rezoluției procurorului, de netrimitere în judecată nu se finalizează cu o soluție susceptibilă de a fi supusă prevederilor de executare, prin urmare, în astfel de cauze, contestația la executare este inadmisibilă.

Împotriva sentinței nr. 181/F din 12 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați a formulat recurs petentul care cere casarea hotărârii și admiterea contestației așa cum a fost formulată.

Recursul nu este fondat.

Contestația la executare nu mai este o cale extraordinară de atac (începând cu Codul de Procedură penală din 1968) ci un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional menit să asigure punerea în executare a hotărârii penale conform legii prin aplicarea dispozițiilor legale ce se referă la executare.

Fiind o dispoziție de procedură penală este strict reglementată de lege pentru cazurile limitative prevăzute în art. 461 C. proc. pen.

Motivul de contestație la executare invocat de contestator nu se regăsește printre cazurile de contestație la executare prevăzute de art. 461 C. proc. pen.

Or, pentru a fi admisibil un demers judiciar trebuie în primul rând să fie prevăzut de legi.

Așa fiind, pentru acest motiv hotărârea atacată este legală.

Văzând și prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Curtea va respinge recursul și-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul B.C. împotriva sentinței penale nr. 181 F din 12 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2010.