Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The the Administrative and Tax Litigations Chamber

Decizia nr. 1004/2011

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 februarie 2011.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC P. SRL a chemat în judecată A.P.D.R.P. București și A.F.P.C.M. Caras Severin, pentru a se dispune anularea Deciziei nr. 14357 din 8 iulie 2010, emisă de prima pârâtă în soluționarea contestației reclamantei înregistrată din 14 iunie 2010, precum și a procesului verbal de constatare din 25 martie 2010, prin care s-a stabilit în sarcina acesteia un debit în sumă de 390.401 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că reclamanta este beneficiara unui proiect finanțat din fonduri europene, aceasta urmând a beneficia din partea A.P.D.R.P. de o finanțare nerambursabilă în valoare de maxim 1.780.943 lei, astfel încât a solicitat aplicarea clauzei contractuale potrivit căreia, pentru motive excepționale, putea beneficia de încetarea contractului, fără a se cere rambursarea finanțării astfel acordate.

Societatea a fost suspusă unei verificări din partea pârâtei A.P.D.R.P., dispusă în baza O.G. nr. 79/2003, iar urmare a acestui control s-a emis procesul - verbal de constatare din 25 martie 2010, prin care s-a concluzionat că datorează restituirea unei sume de 390.401 lei.

La termenul de judecată din 11 octombrie 2010, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială în soluționarea prezentei cauze în primă instanță, care a fost pusă în discuția părților în ședința publică din 11 noiembrie 2010.

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 506 din 11 noiembrie 2010, a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș Severin.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că competent să soluționeze această cauză în primă instanță este Tribunalul Caraș Severin, secția de contencios administrativ și fiscal, pe raza căruia își are stabilit sediul social societatea reclamantă, întrucât acțiunea are ca obiect anularea Deciziei nr. 14357 din 8 iulie 2010 privind plata unei creanței bugetare în sumă de 390.401 lei.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta SC P. SRL Caraș Severin.

Recurenta a susținut, în esență, că în mod eronat instanța de fond a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș Severin, întrucât chiar dacă valoarea actelor contestate este sub 500.000 lei, în cauză este vorba despre un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, caz în care competența revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

Recursul este nefondat.

Cum cuantumul sumei reprezentând obligația de plată contestată este de până la 500.000 de lei, în speță devin incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și se aplică cu prioritate față de prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie.

Astfel, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența materială a instanței de fond în raport cu două criterii: organul emitent al actului și cuantumul în speță al contribuției contestate de reclamantă.

în cazul în care litigiul privește taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenței materiale a instanței de fond se recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul, criteriu prevăzut expres de art. 10 alin. (1) din lege. Așadar, indiferent de poziționarea, în cadrul sistemului organelor administrației publice, a autorității publice emitente a actului contestat sau în contradictoriu cu care se judecă reclamanta, tribunalele soluționează în fond cererile având ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei, curțile de apel fiind competente să soluționeze în fond numai litigiile în cazul cărora suma este mai mare de 500.000 de lei.

Față de cele arătate, raportat la cuantumul sumei contestate în cauză, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de SC P. SRL Caraș Severin împotriva Sentinței civile nr. 506 din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 februarie 2011.