Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.D.R. a chemat în judecată pe pârâtul Președintele C.N.P.D.A.S., numita D.D.P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună:
- obligarea conducătorului instituției publice pârâte la o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie/zi de întârziere, pentru refuzul de a pune în executare Sentința nr. 4067 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de această instanță;
- obligarea conducătorului instituției publice pârâte la 5.000 lei despăgubiri pentru întârziere la plată, ca urmare a refuzului acestuia de a pune în executare sentința anterior arătată sau, în subsidiar, obligarea la despăgubiri, calculate la nivelul celor aplicate de B.N.R. pentru întârziere la plată;
- obligarea pârâtului la plata concediilor medicale, în perioada 26 august – 15 noiembrie 2009 și, respectiv, la plata drepturilor salariale aferente funcției de director, în perioada 20 noiembrie – 14 decembrie 2009, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației și dobânda de referință a BNR la data plății efective;
- obligarea pârâtului la plata de daune morale în sumă de 5.000 lei.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 65/ CC din 22 iunie 2010, a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Sentința nr. 4067 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de această instanță nu cuprinde dispoziții susceptibile de punere în executare, deoarece prin aceasta s-a dispus suspendarea ordinului nr. 857 din 26 august 2009 emis de Președintele C.N.P.D.A.S., prin care s-a luat măsura suspendării raportului de serviciu al reclamantului pe perioada cercetării sale administrative.
Ca atare, nu putea fi vorba despre o neexecutare a unei hotărâri judecătorești, a cărei aducere la îndeplinire să fi presupus emiterea unor acte administrative ulterioare, împrejurare care determină inaplicabilitatea art. 24 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul G.D.R., care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea căii de atac, recurentul a indicat în mod generic dispozițiile art. 304 pct. 6-10 C. proc. civ. și ale Legii contenciosului administrativ.
În dezvoltarea căii extraordinare de atac, recurentul a susținut că instanța de fond nu a ținut seama de situația de fapt, de materialul probator existent la dosar și de legislația în vigoare în materie, preluând efectiv din apărările formulate de partea adversă, care nu se bazau pe nici o dovadă.
În plus, recurentul consideră că, în soluționarea prezentei cauze, nu au fost avute în vedere alte hotărâri judecătorești pronunțate de aceeași instanță și a fost interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, fapt care a condus la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal și care a fost dată cu încălcarea legii.
Totodată, recurentul arată că instanța nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate de el, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Intimatul Președintele C.N.P.D.A.S., numita D.D.P., a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În primul rând, trebuie menționat faptul că art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, menționează că, dacă în urma admiterii acțiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În plus, alin. (2) al aceluiași articol precizează că, în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
Referitor la sancțiunea prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte apreciază că această reglementare are scopul de a înfrânge rezistența conducătorilor autorităților publice la executarea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele de contencios administrativ și ea este aplicabilă și în cazul sentințelor pronunțate în baza art. 14 - 15 din legea anterior arătată.
La modul concret, trebuie reținut faptul că, prin Sentința nr. 4067 din 20 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantului G.D.R. în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S. și a dispus suspendarea Ordinului nr. 857 din 26 august 2009 emis de Președintele C.N.P.D.A.S., prin care s-a luat măsura suspendării raportului de serviciu al reclamantului pe perioada cercetării sale administrative (a se vedea filele 87-91 dosar fond).
În speța de față, s-a procedat la executarea sentinței care constituie titlul executoriu, contrar susținerilor recurentului-reclamant.
Astfel, în perioada 20 noiembrie 2009 – 1 decembrie 2009, recurentul-reclamant a fost în concediu medical, iar la data de 2 decembrie 2009 a fost emis Ordinul nr. 1475, prin care s-a constatat suspendarea executării Ordinului nr. 857 din 26 august 2009 emis de Președintele C.N.P.D.A.S. (a se vedea filele 24 - 25 recurs). De la această dată, recurentul - reclamant a fost trecut prezent la serviciu pe toată luna decembrie 2009.
Dovezile în acest sens sunt: ștatul de plată pe luna decembrie (fila 30 recurs) - din care rezultă plata salariului pentru orele efectiv lucrate și a indemnizației de concediu de odihnă, urmare a cererilor formulate de recurent (filele 28 - 29 dosar recurs) -, dar și foaia de prezență aflată la filele 26 - 27 dosar recurs.
Ca atare, cererea privind aplicarea unei amenzi conducătorului instituției publice pârâte nu poate fi primită nici de instanța de control judiciar; pe de altă parte, nici despăgubirile în sumă de 5.000 lei pentru „întârziere la plată”, ca urmare a refuzului pârâtei de a pune în executare hotărârea judecătorească, nu pot fi acordate, ca și cererea subsidiară de obligare a pârâtei la despăgubiri, calculate la nivelul celor aplicate de B.N.R. pentru întârziere la plată.
În altă ordine de idei, pentru corecta soluționare a cauzei, trebuie avut în vedere faptul că reclamantul a precizat, în preambulul cererii de chemare în judecată, ca temei juridic dispozițiile art. 1 raportat la art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 referitoare la noțiunea de „pagubă iminentă”, dar și prevederile art. 24 alin. (2) și art. 25 din Legea contenciosului administrativ, astfel că Înalta Curte constată că pretențiile recurentului se refereau la sancțiunile aplicabile unei autorități publice în cazul neexecutării unei hotărâri judecătorești pronunțate în această materie.
Prin urmare, cererile privind obligarea pârâtului la plata concediilor medicale, în perioada 26 august – 15 noiembrie 2009 și, respectiv, la plata drepturilor salariale aferente funcției de director, în perioada 20 noiembrie – 14 decembrie 2009, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației și dobânda de referință a B.N.R. la data plății efective, dar și acordarea daunelor morale în sumă de 5.000 lei nu pot fi acordate în temeiul art. 24 - 25 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Afirmațiile recurentului nu pot fi considerate veritabile critici ale sentinței atacate, întrucât partea în discuție a individualizat conținutul motivelor de recurs reglementate de art. 304 pct. 6 - 10 C. proc. civ.
În consecință, din cele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul R.G.D. împotriva Sentinței nr. 65/ CC din 22 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 februarie 2011.