Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 105/2011

Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2011.

            Asupra recursului de față;

            În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 35 din 26 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 71/2009 a Tribunalului Sălaj formulată de petenta C.A.

Petenta a fost obligată la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, din data de 04 februarie 2009, în dosarul nr. 107/P/2009 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni administrative a amenzii în sumă de 500 lei față de învinuita P.S.M., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Prin aceeași ordonanță s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea P.S.M., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor , prevăzută de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 C. pen., și amenințare, prevăzută de art. 193 C. pen., iar față de făptuitoarea P.M. s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 26 C. pen., rap. la art. 20 C. pen., rap. la art. 174 C. pen., și complicitate la infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 26 C. pen., rap. la art. 180 alin. (2) C. pen.

S-a reținut că partea vătămată C.A. a formulat, în data de 23 octombrie 2008, o plângere penală împotriva învinuitei P.S.M., pentru că în data de 17 octombrie 2008 a lovit-o cu un corp dur în zona sânului și a brațului drept, provocându-i leziuni ce au necesitat 8 - 9 zile de îngrijiri medicale , împrejurare în care i-a adus injurii.

Conform plângerii penale, în aceleași împrejurări făptuitoarea P.M. a încurajat-o pe învinuită să o lovească pe partea vătămată.

În plângerea formulată partea vătămată a mai solicitat ca cele două făptuitoare să fie cercetate și pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor, lovire și amenințare.

Împotriva ordonanței Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, din data de 04 februarie 2009, în dosarul nr. 107/P/2009 partea vătămată C.A. a formulat plângere, considerând soluția procurorului ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin rezoluția din data de 23 martie 2009, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj a respins ca neîntemeiată plângerea părții vătămate, motiv pentru care aceasta s-a adresat cu plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen., la Judecătoria Șimleu Silvaniei. Prin sentința penală nr. 67 din 2 iunie 2009, Judecătoria Șimleu Silvaniei a respins ca neîntemeiata plângerea părții vătămate în temeiul art. 2781 C. proc. pen., sentința fiind atacată cu recurs de către partea vătămată, susținând în continuare că a fost victima infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor.

Prin decizia penală nr. 116 din 21 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 580/309/2009, Tribunalul Sălaj a admis recursul părții vătămate C.A. împotriva Sentinței penale nr. 67 din 12 iunie 2009 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, care în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) rap. la art. 3859 alin. C. proc. pen. pe care a casat-o în întregime și a trimis cauza spre competenta soluționare în fond la Tribunalul Sălaj.

Prin sentința penală nr. 71 din 11 noiembrie 2009, Tribunalul Sălaj în baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., s-a admis plângerea petentei C.A., s-a desființat Ordonanța procurorului din data 04 februarie 2009 și rezoluția prim-procurorului din data de 15 martie 2009, date în dosarul nr. 107/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj și s-a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatelor P.S.M. și P.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de omor, respectiv complicitate la tentativă de omor, fapte prevăzute și pedepsite de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., respectiv art. 26 C. pen., rap. la art. 174 C. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 71 din 11 noiembrie 2009 a Tribunalului Sălaj a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și făptuitoarele P.S.M. și P.M., criticându-se soluția atacată ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin decizia penală nr. 160/R/2010 din data de 02 martie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și făptuitoarele P.S.M. și P.M. împotriva sentinței penale nr. 71 din 11 noiembrie 2009 a Tribunalului Sălaj, care a fost casată în întregime.

Rejudecând în baza art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., s-a respins plângerea petentei C.A., împotriva rezoluției nr. 93/II/2/2009, din 23 martie 2009 a prim - procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj și Ordonanța nr. 107/P/2009 din 04 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

S-a reținut că potrivit disp. art. 393 C. proc. pen. pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, or, în cazul de față decizia penală a cărei revizuire se solicită nu privește o hotărâre de condamnare, achitare sau încetarea procesului penal.

Mai mult, prin decizia XVII din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) și b) C. pen. este inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în baza art. 406 alin. (4) C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel revizuienta, solicitând prin apărătorul său admiterea apelului și rejudecarea cauzei de către prima instanță având în vedere că există împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanță când a soluționat cauza. Arată că petenta solicită audierea martorilor inclusiv la procuror deoarece aceștia nu au fost audiați. Nu s-a realizat confruntarea dintre învinuiți și petentă, iar pe fond s-a dispus încetarea procesului penal.

Prin decizia penală nr. 132/A/2010 din 12 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția penală de minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuienta C.A. împotriva sentinței penale nr. 35 din 26 mai 2010 a Tribunalului Sălaj.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuienta C.A., solicitând admiterea recursului astfel cum s-a reținut în practicaua prezentei decizii.

Examinând decizia atacată, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) lit. a) și b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.

            Pe de altă parte, art. 407 C. proc. pen. prevede că sentințele instanței de revizuire date potrivit art. 403 alin. (3) și art. 406 alin. (1) sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile la care se referă revizuirea, iar deciziile date în apel sunt supuse recursului.

Raportând aceste texte de lege la cauza de față, Înalta Curte constată că hotărârea a cărei revizuire se cere de către petiționară (respectiv sentința penală nr. 71 din 11 noiembrie 2009 a Tribunalului Sălaj) era susceptibilă de a fi atacată cu recurs și, prin urmare, hotărârea pronunțată în cadrul revizuirii acesteia urma aceeași cale, respectiv a recursului.

Prin decizia nr. 35 din 14 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, a stabilit că recursul declarat împotriva unei hotărâri prin care a fost soluționată calea de atac a apelului, deși recursul era singura cale de atac ce putea fi exercitată împotriva hotărârii primei instanțe, este admisibil, potrivit dispozițiilor art. 3851 lit. a) C. proc. pen., fiind incidente cazurile de casare prev.de art. 3859 alin. (1) pct. 3 și 11 C. proc. pen.

Din considerentele deciziei sus-menționate rezultă că soluția care se impune este de casare a unei atare decizii, date cu încălcarea vădită a normelor procedurale privind desfășurarea procesului penal și trimiterea cauzei la instanța competentă, în vederea judecării recursului în complet legal constituit și în conformitate cu dispozițiile prin care este reglementată această cale de atac.

În consecință, Înalta Curte constată că soluția care se impune în cauza de față este de casare a deciziei atacate (decizia penală nr. 132/A din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori) și de trimitere a cauzei la Curtea de Apel Cluj pentru soluționarea recursului declarat de revizuienta C.A. împotriva sentinței penale nr. 35 din 26 mai 2010 a Tribunalului Sălaj.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de revizuienta C.A. împotriva deciziei penale nr. 132/A din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Casează decizia penală atacată și trimite cauza la Curtea de Apel Cluj pentru soluționarea recursului declarat de revizuienta C.A. împotriva sentinței penale nr. 35 din 26 mai 2010 a Tribunalului Sălaj.

            Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

            Definitivă.

            Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2011.