Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 756 din 3 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, scția a II-a penală, în dosarul nr. 35460/3/2010, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului G.V. de schimbare a încadrării juridice a faptelor deduse judecății din infracțiunile prev. de art. 25 și de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, fiecare cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.V. la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii continuate de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii continuate de transmitere neautorizată către alte persoane a oricăror date de identificare a cardurilor.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele anterior menționate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 861 C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei închisorii rezultante, pe un termen de încercare de 7 ani, stabilit în condițiile art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. Datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c) și d) s-a dispus a fi comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 864 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în cauză în perioada 29 iunie 2010 la zi.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998-999 C. civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B.C.R. S.A. și obligat inculpatul la plata sumei de 1.203,6 lei către aceasta, sumă la care s-a adăugat dobânda legală de la data rămânerii definitive a sentinței și până la achitarea integrală a debitului.
În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998-999 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă BRD - G.S.G. SA și obligat inculpatul la plata sumei de 13.474,10 lei către această parte civilă.
În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998-999 C. civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B.P. SA și obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 4.693,65 lei la care s-a adăugat dobânda legală de la data rămânerii definitive a sentinței și până la achitarea integrală a debitului.
S-a luat act că partea vătămată U.C.T.B. SA nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a 9 bonuri fiscale depuse la camera de corpuri delicte conform dovezii seria H nr. 0017957 din 15 iulie 2010 și a unui telefon mobil marca „Samsung”, seria IMEI 3542660127562617 depus la camera de corpuri delicte conform dovezii seria H nr. 0017959 din 20 iulie 2010.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 3602/P/2009 din 22 iulie 2010 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului G.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică și transmiterea neautorizată către o altă persoană a oricăror date de identificare, fapte prev. și ped. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 și de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În esență, în actul de sesizare a instanței s-a reținut că în perioada noiembrie-decembrie 2009, în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul G.V. a deținut dispozitive artizanale cu ajutorul cărora a copiat cu ocazia efectuării unor operațiuni comerciale în incinta stației P.M. Giulești, unde îndeplinea funcția de casier, datele de identificare a cardurilor aparținând unor persoane fizice pe care ulterior le-a transmis către alte persoane rămase neidentificate în scopul efectuării de retrageri frauduloase de numerar cauzând un prejudiciu total în sumă de 21.050 lei.
Din analiza probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a reținut că:
1. În perioada 10-19 noiembrie 2009, numitul B.M. a efectuat mai multe tranzacții cu cardul în incinta stației P.M. Giulești, inculpatul G.V. fiind cel căruia în calitate de casier în cadrul SC C.G. SRL, deținătoarea francizei „M.P.P.” și aflându-se în posesia unui dispozitiv de copiere a cardurilor (hand-skimmer) i-a fost remis cardul în vederea achitării produselor achiziționate. Inculpatul a trecut cardul prin dispozitivul de copiere, ocazie cu care a copiat informațiile stocate pe banda magnetică (compromiterea instrumentului de plată electronic), fiind totodată atent și înregistrând codul PIN de securitate. Ulterior, aceste informații au fost remise persoanei rămase neidentificate „V.”, cel care i-a predat inculpatului dispozitivul de copiere și care a procedat la clonarea cardului prin imprimarea informațiilor sustrase pe un blank. În data de 23 noiembrie 2009, în intervalul orar 23.55.56-13.57.04 a fost retrasă de către o persoană rămasă neidentificată suma de 1200 lei de la ATM-ul 493 situat în zona Crângași;
2. În data de 17 decembrie 2009, ora 07.04 numitul B.V. a efectuat o tranzacție cu cardul în incinta stației P.M. Giulești, inculpatul G.V. fiind cel căruia, în calitate de casier în cadrul SC C.G. SRL, deținătoarea francizei „M.P.P.” și aflându-se în posesia unui dispozitiv de copiere a cardurilor (hand-skimmer) i-a fost remis cardul în vederea achitării produselor achiziționate. Inculpatul a trecut cardul prin dispozitivul de copiere, ocazie cu care a copiat informațiile stocate pe banda magnetică (compromiterea instrumentului de plată electronic), fiind totodată atent și înregistrând codul PIN de securitate. Ulterior aceste informații au fost remise persoanei rămase neidentificate „V.”, cel care i-a predat inculpatului dispozitivul de copiere, care a procedat la clonarea cardului prin imprimarea informațiilor sustrase pe un blank. În data de 29 decembrie 2009. în intervalul orar 23.55.56-13.57.04 a fost retrasă de către o persoană rămasă neidentificată suma de 200 lei de la un ATM aparținând B.R.D. situat în București;
3. În data de 13 noiembrie 2009, ora 06.40.41 numitul V.A. a efectuat o tranzacție cu cardul în incinta stației P.M. Giulești, inculpatul G.V. fiind cel căruia, în calitate de casier în cadrul SC C.G. SRL, deținătoarea francizei „M.P.P.” și aflându-se în posesia unui dispozitiv de copiere a cardurilor (hand-skimmer) i-a fost remis cardul în vederea achitării produselor achiziționate. Inculpatul a trecut cardul prin dispozitivul de copiere, ocazie cu care a copiat informațiile stocate pe banda magnetică (compromiterea instrumentului de plată electronic), fiind totodată atent și înregistrând codul PIN de securitate. Ulterior aceste informații au fost remise persoanei rămase neidentificate „V.”, cel care i-a predat inculpatului dispozitivul de copiere și care a procedat la clonarea cardului prin imprimarea informațiilor sustrase pe un blank. În data de 28 și 29 ianuarie 2010 a fost retrasă de către o persoană rămasă neidentificată suma de 15.000 lei de la un ATM situat în Marea Britanie;
4. În data de 19 decembrie 2009, ora 04.31 numitul B.D.M. a efectuat o tranzacție cu cardul în incinta stației P.M. Giulești, inculpatul G.V. fiind cel căruia, în calitate de casier în cadrul SC C.G. SRL, deținătoarea francizei „M.P.P.” și aflându-se în posesia unui dispozitiv de copiere a cardurilor (hand-skimmer) i-a fost remis cardul în vederea achitării produselor achiziționate. Inculpatul a trecut cardul prin dispozitivul de copiere, ocazie cu care a copiat informațiile stocate pe banda magnetică (compromiterea instrumentului de plată electronic), fiind totodată atent și înregistrând codul PIN de securitate. Ulterior aceste informații au fost remise persoanei rămase neidentificate „V.”, cel care i-a predat inculpatului dispozitivul de copiere și care a procedat la clonarea cardului prin imprimarea informațiilor sustrase pe un blank. În data de 29 și 30 decembrie 2009 a fost retrasă de către o persoană rămasă neidentificată suma de 3.200 lei de la ATM-ul 0648 aparținând R.B. din București și ATM-ul 17223 aparținând C.E.B. situate în București;
5. În data de 18 decembrie 2009, ora 21.42.38 numitul M.D. a efectuat o tranzacție cu cardul în incinta stației P.M. Giulești, inculpatul G.V. fiind cel căruia, în calitate de casier în cadrul SC C.G. SRL, deținătoarea francizei „M.P.P.” și aflându-se în posesia unui dispozitiv de copiere a cardurilor (hand-skimmer) i-a fost remis cardul în vederea achitării produselor achiziționate. Inculpatul a trecut cardul prin dispozitivul de copiere, ocazie cu care a copiat informațiile stocate pe banda magnetică (compromiterea instrumentului de plată electronic), fiind totodată atent și înregistrând codul PIN de securitate. Ulterior aceste informații au fost remise persoanei rămase neidentificate „V.”, cel care i-a predat inculpatului dispozitivul de copiere și care a procedat la clonarea cardului prin imprimarea informațiilor sustrase pe un blank. În data de 29 decembrie 2009 a fost retrasă de către o persoană rămasă neidentificată suma de 900 lei de la ATM-ul 00107 aparținând B.R.D. situat în București:
6. În data de 09 noiembrie 2009, ora 23.41 numita L.S.A.M. a efectuat o tranzacție cu cardul în incinta stației P.M. Giulești, inculpatul G.V. fiind cel căruia, în calitate de casier în cadrul SC C.G. SRL, deținătoarea francizei „M.P.P.” și aflându-se în posesia unui dispozitiv de copiere a cardurilor (hand-skimmer) i-a fost remis cardul în vederea achitării produselor achiziționate. Inculpatul a trecut cardul prin dispozitivul de copiere, ocazie cu care a copiat informațiile stocate pe banda magnetică (compromiterea instrumentului de plată electronic), fiind totodată atent și înregistrând codul PIN de securitate. Ulterior aceste informații au fost remise persoanei rămase neidentificate „V.”, cel care i-a predat inculpatului dispozitivul de copiere și care a procedat la clonarea cardului prin imprimarea informațiilor sustrase pe un blank. În data de 23 noiembrie 2009, ora 23.54 a fost retrasă de către o persoană rămasă neidentificată suma de 550 lei de la ATM-ul 493 aparținând B.C.R. situat în București.
În drept, faptele inculpatului G.V., constând în aceea că în datele de 9 noiembrie 2009, 10-19 noiembrie 2009, 13 noiembrie 2009, 17 decembrie 2009, 18 decembrie 2009 și 19 decembrie 2009, în mod repetat în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a deținut dispozitive artizanale cu ajutorul cărora a copiat, cu ocazia efectuării unor operațiuni comerciale în incinta stației P.M. Giulești unde îndeplinea funcția de casier, datele de identificare a cardurilor aparținând numiților B.M., B.V., V.A., B.D.M., M.D. și L.S.A.M., date pe care ulterior le-a transmis către alte persoane rămase neidentificate în scopul efectuării de retrageri frauduloase, cauzând astfel un prejudiciu de 21.050 lei, au fost încadrate în disp. art. 25 din Legea nr. 365/2002 și ale art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În cazul infracțiunii de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică s-a reținut că elementul material al laturii obiective a acestei fapte penale este realizat prin aceea că inculpatul s-a aflat în posesia unui dispozitiv de copiere a cardurilor (hand-skimmer) pe care l-a folosit în repetate rânduri, în vederea copierii informațiilor stocate pe banda magnetică a cardurilor remise de clienți (compromiterea instrumentului de plată electronic).
Referitor la infracțiunea de transmitere neautorizată către o altă persoană a oricăror date de identificare, s-a reținut că elementul material al laturii obiective a acestei fapte este reprezentat de remiterea către numitul V. a informațiilor obținute în urma folosirii frauduloase a hard-skimmerului în vederea efectuării de retrageri de numerar din conturile bancare ale persoanelor sus-menționate.
Cât privește latura subiectivă a infracțiunilor deduse judecății, s-a reținut că atitudinea psihică a inculpatului față de faptele pretins a fi fost comise de acesta și de urmările produse îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe. Inculpatul a cunoscut la ce servește dispozitivul remis numitului „V.” , acceptând să intre în posesia acestuia ori de câte ori „V.” i-l preda. Totodată, prin remiterea către același „V.” a informațiilor obținute în urma folosirii frauduloase a hand-skimmerului, inculpatul a prevăzut și urmărit sau, cel puțin a acceptat că acestea vor fi folosite în vederea efectuării de retragere de numerar din conturile bancare ale persoanelor vătămate.
Instanța de fond nu a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 46 alin. (2) C. pen., respectiv, săvârșirea infracțiunilor deduse judecății sub imperiul unei constrângeri morale exercitate de către persoana rămasă neidentificată „V.” asupra inculpatului întrucât declarațiile acestuia în sensul arătat nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă administrate în cauză.
Astfel, deși martorii B.G. și G.A. au precizat că i-au văzut pe inculpatul G.V. și pe numitul „V.” interacționând mai des decât ar fi impus-o relația client-agent comercial, potrivit declarației martorului B.G., acesta nu l-a observat niciodată pe „V.” agresându-l fizic sau verbal pe inculpat, nu a observat nici un fel de fluctuații în comportamentul celui din urmă. De asemenea, martorul G.A. a precizat că inculpatul nu i-a relatat niciodată faptul că ar fi fost amenințat de „V.”, aspect ce contrazice susținerile inculpatului, și nici nu a perceput lucrurile în sensul celor menționate de inculpat. A mai precizat martorul că nu i s-a părut că inculpatul ar fi evitat compania lui „V.”.
Totodată, a fost înlăturată și apărarea potrivit căreia, nemaidorind să cedeze presiunilor exercitate de „V.” a decis să demisioneze pentru a înceta activitatea infracțională de vreme ce, potrivit declarației martorului C.C.V. - asociat în cadrul unității angajatoare a inculpatului - motivul desfacerii contractului de muncă a fost acela al indisciplinei inculpatului care a absentat nejustificat de la serviciu fără a anunța, în prealabil, absența sa.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului s-au avut în vedere dispozițiile art. 52 C. pen., precum și criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel, instanța de fond a reținut pe de o parte că inculpatul a comis fapte cu un grad ridicat de pericol social abstract și concret, care rezultă din caracterul repetat al actelor materiale săvârșite, numărul acestora, cuantumul prejudiciului produs, iar pe de altă parte că a avut o atitudine sinceră și cooperantă pe parcursul urmăririi penale și nu este cunoscut cu antecedente penale.
S-a apreciat că pronunțarea condamnării în condițiile art. 861 C. pen. constituie un avertisment pentru inculpat și, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârși infracțiuni.
Ca o consecință a aplicării disp. art. 861 C. pen., în baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză, iar potrivit art. 88 C. pen., din durata pedepsei închisorii aplicate s-a dedus reținerea și arestarea preventivă, începând cu 29 iunie 2010 la zi.
În ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că: partea vătămată B.C.R. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 8125,33 lei la care se adaugă dobânda legală de la data despăgubirii și până la achitarea integrală a debitului; partea vătămată B.P. SA s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 4693,65 lei la care se adaugă dobânda legală de la data despăgubirii și până la achitarea integrală a debitului, iar partea vătămată B.R.D. - G.S.G. SA s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 13474,10 lei.
Constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța de fond, în baza art.14, art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998, art. 999 C. civ. a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B.C.R. SA și a obligat inculpatul la plata sumei de 1203,6 lei către aceasta plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a sentinței și până la achitarea integrală a debitului.
Totodată, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B.C.R. față de împrejurarea că în privința numiților D.B., B.F. și C.M., prin actul de sesizare a instanței s-a dispus disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar și continuarea cercetărilor penale. Prin urmare, constatând că nu a fost sesizată în legătură cu activitatea pretins infracțională comisă de inculpat în dauna persoanelor vătămate sus-menționate, instanța de fond a concluzionat în sensul că nu pot fi acordate despăgubiri civile către aceste persoane vătămate.
Pentru aceleași considerente, în baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998-999 C. civ., s-a admis în parte și acțiunea civilă formulată de partea civilă B.P. SA și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 4.693,65 lei plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a sentinței și până la achitarea integrală a debitului.
În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998-999 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă B.R.D. - G.S.G. SA și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 13474,10 lei.
În ce privește partea vătămată U.C.T.B. SA, s-a constatat că aceasta nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Împotriva sentinței au declarat apeluri părțile civile B.P. SA și B.C.R. SA.
Partea civilă B.P. SA a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și, rejudecând, admiterea în totalitate a acțiunii civile astfel cum a fost formulată în cauză.
Partea civilă B.C.R. SA a solicitat admiterea în totalitate a acțiunii civile arătând că, deși în faza de urmărire penală s-a constituit parte civilă cu suma totală de 8125,35 lei, reprezentând sumele restituite clienților persoane fizice - D.B., B.M., B.F. - poziție pe care și-a menținut-o și în fața primei instanțe, totuși, prin hotărârea atacată nu i s-au acordat decât parțial despăgubirile civile solicitate, respectiv doar suma de 1203,6 lei.
Prin decizia penală nr. 273/A din 17 decembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 35460/3/2010 (3086/2010), Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de părțile civile „B.P.” SA și „B.C.R.”.
În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut cu privire la apelul declarat de „B.P.” SA că această parte vătămată s-a constituit parte civilă cu suma totală de 4693,65 lei plus dobânzi legale, reprezentând sumele restituite clienților B.D., M.D. și L.S.A.M. În faza cercetării judecătorești, partea civilă nu a depus la dosar vreun înscris din care să rezulte că și-ar fi modificat pretențiile civile așa încât, prima instanță a avut în vedere manifestarea sa de voință din faza de urmărire penală și a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 4693,65 lei la care s-a adăugat dobânda legală de la data rămânerii definitive a sentinței și până la achitarea integrală a debitului.
În condițiile în care suma la care a fost obligat inculpatul cu titlu de despăgubiri civile coincide cu suma solicitată de partea civilă, împrejurarea că instanța de fond a dispus admiterea în parte a acțiunii civile a fost apreciată ca fiind o simplă eroare materială ce poate fi îndreptată în condițiile art. 195 C. proc. pen.
Referitor la apelul formulat de „B.C.R.”, instanța de apel a reținut că această parte civilă a formulat pretenții civile încă din faza de urmărire penală în sumă de 8125,35 lei plus dobânzi legale, reprezentând cumulul sumelor restituite clienților D.B. - 5474 lei; B.M. - 1203,6 lei și B.F. - 1447,75 lei, pretenții pe care și le-a menținut în fața instanței de fond.
S-a apreciat că în mod corect prima instanță a admis doar în parte acțiunea civilă, reținând în mod justificat că prin rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei pentru o parte din fapte, respectiv, cu privire la prejudiciul cauzat numiților D.B. și B.F., astfel încât obiectul sesizării în prezenta cauză îl constituie cu referire la apelantă, doar faptele din perioada 10-19 noiembrie 2009, comise în dauna numitului B.M. cu privire la care prejudiciul a fost doar de 1203,6 lei.
Prin urmare, dacă apelantei părți civile i s-ar acorda în totalitate pretențiile civile solicitate, s-ar depăși limitele investirii instanței, partea civilă apelantă putând să-și valorifice aceste pretenții în cadrul cauzei formate ca urmare a disjungerii dispuse de procuror.
Împotriva deciziei a declarat recurs partea civilă B.C.R. care a solicitat casarea hotărârii și obligarea inculpatului la plata sumei de 8125,35 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor acordate clienților D.B., B.M. și B.F., sumă cu care s-a constituit parte civilă încă din faza de urmărire penală.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivului invocat, în conformitate cu disp. art. 3859 alin. (2) C. proc. pen. cât și din oficiu, în temeiul art. 3859 alin. ultim din același cod, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Potrivit art. 317 C. proc. pen., „judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal, și la fapta și persoana la care se referă extinderea”.
Prin rechizitoriul nr. 3602/P/2009 întocmit la data de 22 iulie 2010 de Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-a dispus trimiterea în judecată a intimatului inculpat G.V. pentru infracțiunile comise în perioada 10-19 noiembrie 2009, în dauna persoanei vătămate B.M. care a suferit un prejudiciu în sumă de 1203,6 lei, acoperit integral de recurenta parte civilă B.C.R. SA.
Prin același rechizitoriu, în temeiul disp. art. 38 C. proc. pen. s-a dispus disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar penal și continuarea cercetărilor în cauza având ca obiect plângerile formulate de D.B., B.F. și C.M. sub aspectul săvârșirii de către inculpat a infracțiunilor prev. și ped. de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 și de art. 25 din Legea nr. 365/2002.
B.C.R. SA - recurenta din prezenta cauză - s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 8125,35 lei plus dobânda legală de la data despăgubirii și până la achitarea integrală a debitului.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența prejudiciului, existența faptei ilicite, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui are a cauzat prejudiciul.
Instanța de fond și cea de apel, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. au admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B.C.R. SA și au obligat inculpatul la plata sumei de 1203,6 lei către această parte civilă plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului.
Critica adusă hotărârilor de către recurentă în sensul că suma la plata căruia trebuia obligat intimatul inculpat este de 8125,35 lei nu este întemeiată.
Așa cum s-a arătat în cele ce preced, în privința persoanelor vătămate D.B., B.F. și C.M., procurorul a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor penale. În consecință, instanța de fond nu a fost sesizată în legătură cu pretinsa activitate infracțională desfășurată de intimat în dauna persoanelor vătămate sus-menționate. Or, potrivit art. 14 C. proc. pen., acțiunea civilă poate fi alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal.
Obligarea intimatului inculpat la repararea integrală a prejudiciului așa cum a solicitat recurenta parte civilă, ar însemna depășirea limitelor investirii instanței ceea ce ar contraveni art. 317 C. proc. pen., partea civilă urmând să-și valorifice pretențiile în cauza formată ca urmare a disjungerii dispusă de procuror sau, eventual pe cale civilă.
În consecință, constatând neîntemeiată critica adusă hotărârilor de către partea civilă B.C.R. SA, recursul declarat de aceasta se va respinge ca nefondat potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta parte civilă va fi obligată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat G.V., se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă B.C.R. S.A. împotriva deciziei penale nr. 273/A din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat G.V., se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 martie 2011.