Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 279/PI din 9 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins plângerea formulată de petenta C.A. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 286/P/2010.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petenta la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 16 noiembrie 2010 sub nr. 1150/59/2010, petenta C.A. a solicitat infirmarea rezoluției pronunțată în dosar nr. 286/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, întrucât intimatul G.A. ar fi depus o chitanță prin care solicită obligarea sa la plata sumei de 60 milioane lei vechi, în condițiile în care nu s-a prezentat în calitate de avocat la proces, depunând la dosar acte false.
Petenta a mai arătat că, prin chitanța depusă la dosar, intimatul a solicitat obligarea sa la plata sumei de 50 milioane lei, reprezentând onorariu avocat, cauza fiind pe rol la înalta Curte de Casație și Justiție, iar acești bani nu sunt datorați, întrucât intimatul nu s-a prezentat la proces.
În cauză s-a atașat dosarul nr. 286/P/2010 alo Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și lucrarea nr. 1001/VII 1/1/2010 a aceluiași parchet.
Analizând legalitatea și temeinicia rezoluțiilor penale pronunțate, instanța a reținut că acestea sunt temeinice și legale, în deplină concordanță cu probele administrate.
Astfel, prin ordonanța din 27 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara dată în dosarul nr. 286P/2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul G.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 288, art. 291, art. 290 C. pen.
Soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost menținută prin ordonanța nr. 1115/ II/ 2/ 2010 din 2 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a respins plângerea formulată de către petenta C.A., în baza art. 278 C. proc. pen.
Instanța de fond a reținut că nemulțumirea petentei vizează încasarea nelegală de către intimatul G.A. a unui număr de trei chitanțe pe care Ie-a depus la dosarele aflate pe rolul instanțelor civile: chitanța seria TM WALL nr. 7159459 din 2006 pentru suma de 5.000 lei, chitanța seria TM WALL nr. 7159457 din 26.02.2007 pentru suma de 1.000 lei și chitanța nr. 35 din 31 martie 2010 pentru suma de 3.570 lei.
Astfel, între petenta C.A. și SC C. Mănăștur, administrată de numitul C.A., au existat pe rolul instanțelor mai multe procese civile, având ca obiect revendicarea unor imobile în baza Legii nr. 10/2001. Societatea mai sus menționată a fost asistată în câteva dintre acțiunile civile de către avocatul G.A., care a depus în dosarele civile chitanțe privind onorariile încasate și care au stat la baza cheltuielilor de judecată, la care petenta a fost obligată prin hotărâri judecătorești.
În dosarul de urmărire penală, intimatul a prezentat procurorului chitanțierele din care fac parte chitanțele a căror veridicitate este contestată de petentă, ocazie cu care s-a constatat că al doilea exemplar al chitanțelor se regăsește în chitanțierele înregistrate la Cabinetul de Avocatură al intimatului. La dosarul civil nr. 310/832/2010 al Judecătoriei Făget, având ca obiect contestație la executare, chitanța nr. 35 din 31 martie 2010 se află în xerocopie, întrucât originalul se află atașat la dosarul execuțional.
Astfel, s-a constatat că înscrisurile contestate de petentă au corespondent în realitate, iar în baza acestora, avocatul este obligat la plata taxelor și impozitelor aferente.
S-a reținut că, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, pentru activitatea sa profesională, avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor ocazionate în interesul procesual al clientului său.
Conform art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă, judecătorii au dreptul să mărească sau să diminueze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 51/1995, modificată, profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonomă, aceasta nefiind sinonimă și nici asimilabilă cu noțiunea de funcționar public sau funcționar, în sensul dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (2) C. pen., avocatul nefiind o persoană însărcinată să presteze servicii de interes public și nici nu poate fi asimilat unui salariat, în acest sens fiind și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție ( decizia nr. 6003 din 12 decembrie 2007).
Tot astfel, cabinetul profesional al avocatului nu este o instituție publică în sensul dispozițiilor art. 145 C. pen., astfel că înscrisurile care emană de la cabinet sau sunt înregistrate la cabinetul avocatului nu se încadrează în prevederile art. 288 C. pen., ci constituie înscrisuri sub semnătură privată, motiv pentru care, starea de fapt descrisă este încadrabilă în dispozițiile art. 290 C. pen., care absoarbe în conținutul său și infracțiunea prev. de art. 291 C. pen.
Pentru aceste considerente, apreciind că soluțiile pronunțate în cauză sunt temeinice și legale, instanța de fond, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petenta C.A. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 286/P/2010.
Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, au declarat recurs petenții A.C. și C.A., reiterând în esență solicitarea de tragere la răspundere penală a intimatului.
Recursul este inadmisibil.
În raport de dispozițiile art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive.
Potrivit dispozițiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea 202/2010, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă.
În consecință, petenții A.C. și C.A. au exercitat calea de atac a recursului împotriva unei hotărâri definitive.
Pe de altă parte, petentul A.C. nu are calitate procesuală în cauză, întrucât nu a formulat plângere penală împotriva intimatului și nici plângere împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, conform art. 2781 C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a), teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenții A.C. și C.A. împotriva sentinței penale nr. 279/PI din 9 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenții A.C. și C.A. împotriva sentinței penale nr. 279/PI din 9 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă recurenții petenți la plata sumelor de câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2011