Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 3 din 10 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. 1564/2/2011, Curtea de Apel Suceava, secția penală, a respins cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul T.C., reținându-se, în esență, că deși, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., sens în care pedeapsa stabilită de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat acesta nu depășește 18 ani închisoare, iar actele dosarului de urmărire penală nu relevă date din care să rezulte că o dată pus în libertate ar săvârși alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, nu este oportună punerea în libertate în raport de natura și gravitatea faptelor, modalitatea de comitere a infracțiunilor și timpul foarte scurt scurs de la luarea măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T.C. solicitând cercetarea sa în stare de libertate cu impunerea restricțiilor ce decurg din controlul judiciar întrucât lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Analizând încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul T.C. este cercetat pentru infracțiunile de luare de mită în formă continuată și inițierea unui grup infracțional organizat, întrucât la datele de 24-25 decembrie 2010, în calitate de lucrător vamal, a primit în mai multe rânduri (19) diferite sume de bani pentru a îndeplini sau nu atribuțiile de serviciu, fapte ce se presupune că au putut fi comise întrucât aparținea unui grup infracțional structurat, acționând organizat alături de alți coinculpați în scopul obținerii de foloase necuvenite.
Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea de ședință din 01 martie 2011 a Curții de Apel București, constatându-se incidența în cauză a dispozițiilor art. 143 raportat la art. 681 C. proc. pen. și ale art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Înalta Curte constată că cererea de liberare provizorie formulată de inculpat întrunește cerințele de admisibilitate prevăzute de lege, așa cum corect a constatat prima instanță, acesta fiind sub puterea unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Cu toate că actele și lucrările de urmărire penală nu relevă vreo dată sau indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul T.C. ar săvârși alte infracțiuni sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul administrat în încercarea de a zădărnicii adevărul, cererea de liberare sub control judiciar nu este întemeiată.
Îndeplinirea condițiilor impuse nu conduce automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât pe lângă vocația legală a inculpatului T.C. de a formula oricând în cursul procesului o cerere de liberare provizorie, vocație ce se analizează prin prisma dispozițiilor art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., se examinează și oportunitatea unei astfel de cereri, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen., instanța având, astfel, posibilitatea de a admite cererea sau, dimpotrivă, de a o respinge motivat, atunci când aceasta nu servește scopului recunoscut de legea procesual penală.
Examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului T.C. nu pot fi ignorante cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea în acest sens cauzele Calmanovici împotriva României, Letellier împotriva Franței, Hendriks împotriva Olandei).
Astfel, este adevărat că inculpatul T.C. beneficiază de circumstanțe personale favorabile (necunoscut cu antecedente penale, cu o familie organizată având în întreținere un copil bolnav), însă aceste aspecte nu pot fi valorificate în mod singular cu atât mai mult cu cât o parte dintre acestea reprezenta cerințe obligatorii pentru angajare, exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu făcând posibilă tocmai săvârșirea presupuselor fapte penale reținute în sarcina acestuia, ci doar prin coroborare cu celelalte criterii - natura infracțiunilor săvârșite, gradul de pericol social concret al acestora, astfel cum este conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii (inculpatul, în calitate lucrător vamal, a pretins în mai multe rânduri foloase necuvenite pentru a-și îndeplini sau nu atribuțiile de serviciu), frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracțiune și urmările negative pe care le produce lipsind de orice eficiență controlul de frontieră și încurajând fenomenul de criminalitate transfrontalieră, cât și stadiul actual al cercetărilor.
Or, față de toate aceste aspecte, în mod justificat Curtea a apreciat că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului T.C. (prin prisma dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen.) nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate provizorie, un argument în plus în acest sens constituindu-l și timpul scurt scurs de la momentul luării arestării preventive a inculpatului (2 săptămâni). Se are în vedere faptul că la soluționarea propunerii de arestare preventivă a inculpatului, s-a statuat că scopul prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. nu poate fi atins în alt mod decât prin luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, iar de la aceste moment procesual (situat foarte aproape în timp) nu au intervenit niciun fel de schimbări care să justifice atingerea acestui scop altcumva, respectiv prin liberarea provizorie a acestuia.
Față de cele reținute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul T.C.
În raport de soluția ce se va pronunța, instanța îl va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat T.C. împotriva încheierii nr. 3 din 10 martie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1564/2/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2011.