Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea din 8 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 1836/33/2008, în baza art. 160/b rap. la art. 300/2 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului L.M.S.
S-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj, din data de 3 decembrie 2008 a fost trimis în judecată (împreună cu alte persoane) inculpatul L.M.S. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
1. asociere în vedere săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. (cu raportare la infracțiunea de înșelăciune și uz de fals, ambele în formă continuată);
2. înșelăciune în convenții prin calități mincinoase și mijloace frauduloase cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen. (cu o pagubă de peste 1 milion de Euro).
3. fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
4. uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
5. fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
6. fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
7. falsificare de instrumente oficiale prev. de art. 286 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
8. folosirea instrumentelor oficiale false prev. de art. 287 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
9. participație improprie la infracțiunea de fals intelectual în formă continuată prev. de art. 1 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Întrucât inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv instanța a procedat din oficiu din 60 în 60 de zile conform art. 300/2 rap. la art. 160/b C. proc. pen. la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, ultimul termen la care s-a menținut această măsură fiind 14 ianuarie 2011.
Procedând din nou la verificarea acestei măsuri, s-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 16 august 2008 prin încheierea nr. 3/2008 a Curții de Apel Cluj, arestarea prelungindu-se din 30 în 30 de zile în faza urmăririi penale, iar apoi fiind trimis în judecată s-a menținut această măsură, conform art. 300/1 iar apoi 300/2 C. proc. pen.
Conform art. 300/2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv, procedând potrivit art. 160/b C. proc. pen.
Dacă instanța constată că temeiurile care au determinare arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, menține măsura arestării preventive.
În speță, instanța de fond a constatat că se impune în continuare menținerea stării de arest a inculpatului, în pofida duratei lungi a arestului preventive, întrucât temeiurile care au determinat arestarea acestuia nu s-au modificat. Prin temeiuri care au determinat arestarea trebuie să se înțeleagă condițiile și cazurile riguros arătate în textele art. 143 și art. 148 C. proc. pen., pentru că numai în cazul în care se constată existența acestora la dosarul cauzei, se poate dispune această măsură de excepție, a arestării preventive.
De asemenea condițiile și cazurile expres și limitativ arătate în art. 143, art. 148 C. proc. pen. care determină luarea măsurii arestării preventive ori justifică menținerea ei reprezintă în realitate motivele de fapt și de drept care impun luarea, prelungirea sau menținerea măsurii arestării preventive pentru buna desfășurare a urmării penale și a judecății.
Sub aspectul existenței cerințelor prev. de art. 143 C. proc. pen. se constată că în speță există indiciile săvârșirii infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, indicii rezultând din declarațiile părților vătămate, ale martorilor audiați în cauză, a înscrisurilor falsificate existente la dosarul cauzei, etc.
În concret s-a reținut în sarcina acestuia faptul că în calitate de asociat și administrator la SC R.E.P. SRL CARANSEBEȘ, iar în unele cazuri de reprezentant al SC E.P. SRL Timișoara, respectiv SC B.E.P. SRL Timișoara, SC N.P. (firmă fictivă), în baza unei rezoluții infracționale unice prezentându-se sub calitatea mincinoasă de arhitect, împreună cu reprezentantele Agenției imobiliare SC C.G. SRL Cluj-Napoca, respectiv inculpatele B.N.P. (actualmente avocat Baroul Cluj) și învinuita C.M.S. - secretară iar ulterior administrator la SC C.G. SRL Cluj-Napoca, au indus și menținut în eroare 120 persoane, prin falsificarea și folosirea de înscrisuri false contrafăcute.
Față de dificultatea stabilirii situației de fapt în care sunt implicate interesele multor persoane, dificultate determinată de propriile acțiuni ale inculpatului, durata arestului preventiv chiar daca a depășit doi ani este justificată.
Interesul public de a stabili în cauză o situație de fapt exactă, în baza căreia să se poată da o soluție legală și temeinică, este în acord cu scopul măsurilor preventive așa cum acesta este reglementat la art. 136 C. proc. pen.
Față de anvergura mecanismului infracțional și a consecințelor faptelor descrise în actul de sesizare ce se sprijină pe indicii temeinice, există o proporție rezonabilă între interesul public și regula respectării libertății individuale.
De asemenea instanța apreciază că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive fiind îndeplinite cumulativ și condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de legea penală pentru unele dintre infracțiunile pentru care este trimis în judecată (asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni/înșelăciune cu consecințe deosebit de grave) este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat de instanță raportat la gravitatea faptelor de care este acuzat, gravitate determinată de natura și împrejurările în care au fost săvârșite precum și de urmările, din punct de vedere material, ale acestora.
Prin urmare, neintervenind schimbări în ceea ce privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, și întrucât cercetarea judecătorească se apropie de final, cauza amânându-se pentru data de 29 martie 2011 în vederea audierii unui singur martor și întocmirea referatelor de evaluare psihosocială a inculpaților, probe cerute de aceștia în apărare,pentru desfășurarea în bune condiții a acestor probe este necesară continuarea cercetării judecătorești cu inculpatul aflat în stare de arest preventiv.
Instanța apreciază că această măsură se impune și raportat la dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor omului și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane putându-se dispune atunci când există motive verosimile de a bănui că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, ori desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Această soluție este în concordanță și cu practica CEDO (a se vedea în acest sens cauzele Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005) care a statuat că s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unei infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției.
Raportat la termenul rezonabil al arestării preventive, instanța de fond la termenele din 20 septembrie și 17 decembrie 2010 a apreciat ca s-a depășit acest termen, înlocuind măsura arestului cu obligarea de a nu părăsi țara însă aceste încheieri au fost casate prin deciziile nr. 3312 din 23 septembrie și în dos. nr. 10561/2010 a I.C.C.J. De asemenea recursul inculpatului împotriva încheierii din 14 ianuarie 2011 prin care s-a menținut starea de arest a acestuia a fost respins în dos. nr. 504/2011 a Î.C.C.J.
Prin urmare,având în vedere opinia adoptată de instanța superioară, precum și multitudinea probelor administrate în această cauză (120 părți vătămate și 75 martori), aceștia fiind în marea lor majoritate audiați,cercetarea judecătorească apropiindu-se de fi nai, instanța consideră oportună menținerea inculpatului la acest moment în stare de arest preventiv pentru buna desfășurare a ultimei etape a cercetării judecătorești.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul L.M.S., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și punerea inculpatului în libertate. în susținerea motivelor de recurs, apărătorul a precizat că inculpatul este arestat de 2 ani și 7 luni, și raportat la jurisprudența CEDO, s-a apreciat că a fost depășit termenul rezonabil. Totodată, apărătorul a precizat că motivele invocate de instanța de fond ca argumente pentru menținerea stării de arest nu sunt decât motive formale, în cauză o mare parte a părților vătămate fiind audiate, nemaiexistând astfel temerea că inculpatul, pus în liberate va influența in mod negativ bunul mers al procesului penal.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 300/2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160/b C. proc. pen.
Această verificare poartă asupra temeiurilor care au determinat arestarea inițială, urmând a se constata dacă acestea au încetat (fără a mai exista temeiuri noi care să justifice privarea de libertate) sau, dimpotrivă, acestea impun în continuare privarea de libertate.
Analizând încheierea recurată, Curtea constată că instanța de fond a verificat în mod corespunzător legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, prin raportare la temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea subzistă și justifică privarea de libertate în continuare a inculpatului.
Rezultă astfel că au fost analizate condițiile cumulative prev. de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., reținându-se, cu trimitere la actele aflate la dosar până la acest moment, că există presupunerea rezonabilă că inculpatul au comis faptele reținute în sarcina lor și că lăsarea acestora în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În ce privește cea de-a doua condiție prevăzută în art. 148 lit. f) C. proc. pen., Curtea constată că pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta cercetarea în libertate a unei persoane nu se confundă cu pericolul social abstract al infracțiunilor imputate, căci acesta din urmă se reflectă în limitele de pedeapsă deja valorificate de legiuitor prin instituirea celeilalte condiții cumulative din art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Pericolul pentru ordinea publică nu poate fi însă disociat de gravitatea concretă a faptelor care fac obiectul cercetărilor, acesta fiind avut în vedere și de către instanța de fond în considerentele încheierii recurate. Multitudinea faptelor imputate inculpatului (acesta fiind acuzat de săvârșirea a 9 infracțiuni), numărul mare de părți vătămate (120) și urmările patrimoniale produse prin acțiunile ilicite imputate inculpatului (un prejudiciu de peste 1 milion de euro), justifică aprecierea că și la acest moment procesual lăsarea în libertate a inculpatului ar crea un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, dar ar afecta și buna desfășurare în continuare a procesului penal.
Referitor la durata arestării preventive, Curtea constată că inculpatul este arestat din 16 august 2008, însă pe de altă parte cauza este una complexă, ce a necesitat administrarea unui probatoriu vast (120 părți vătămate și 75 martori), iar până la acest moment garanțiile prezentate de inculpat nu au fost apreciate ca fiind suficiente pentru cercetarea sa în stare de libertate, prin înlocuirea arestării preventive cu o altă măsură mai puțin severă.
În concluzie, Curtea apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, iar buna desfășurare în continuare a procesului penal poate fi asigurată exclusiv prin privarea de libertate a inculpatului, condiții în care recursul acestuia va fi respins ca nefondat conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat L.M.S. împotriva încheierii din 8 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 1836/33/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2011.