Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 903/2011

Pronunțată, în ședință publică, azi 8 martie 2011.

            Asupra recursurilor de față;

            În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin sentința penală nr. 120 din 26 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost admisă plângerea formulată de petenții S.V.D., S.L.I., V.C. - curator al lui P.V.E., împotriva ordonanței din 28 mai 2010 a Parchetului de lângă Curtea de Apel Alba Iulia dată în dosarul nr. 55/P/2010.

În baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a fost desființată ordonanța atacată precum și ordonanța procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia dată în dosarul nr. 487/II/2/2010 din 29 iunie 2010 și s-a dispus trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorii G.N., G.L. și M.I.

Pentru a hotărî astfel, curtea a reținut următoarele:

Prin plângerea penală înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia părțile vătămate S.V.D., S.L.I. și P.V.E. prin mandatar V.C. au solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorilor:

- A.M.L. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals,

- B.G.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals,

- H.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals și complicitate la înșelăciune,

- G.N. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și complicitate la înșelăciune,

- G.L. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și complicitate la înșelăciune.

În dezvoltarea motivelor plângerii părțile vătămate au susținut că făptuitorii au întocmit acte false în vederea însușirii nelegale a bunurilor provenite de la defuncta C.M. ai căror moștenitori legali erau părțile vătămate.

Înscrisurile reclamate ca fiind false de către părțile vătămate au fost :

- antecontract de vânzare cumpărare autentificat la Biroul Notarului Public G.N. sub nr. 4590 din 04 iulie 2007

- convenție autentificată la Biroul Notarului Public G.N. sub nr. 6611 din 27 iulie 2007

- contract de donație autentificat la Biroul Notarului Public G.N. sub nr. 3329 din 17 august 2007

- procură specială autentificată la Biroul Notarului Public G.N. sub nr. 2966 din 27 iulie 2007

- procură specială autentificată la Biroul Notarului Public G.N. sub nr. 2967 din 27 iulie 2007

- act adițional la contractul de vânzare cumpărare legalizat cu nr. 4590 din 04 iulie 2007 și autentificat la Biroul Notarului Public G.N. sub nr. 7603 din 17 septembrie 2007

- încheiere de certificare autentificat la Biroul Notarului Public G.N. și G.L. sub nr. 1105 din 19 noiembrie 2009.

La data de 10 mai 2010 a fost înregistrată pe rolul aceluiași parchet plângerea penală formulată de partea vătămată V.C., în calitate de curator al incapabilei P.V.E. împotriva făptuitorilor:

- M.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod nelegal și violare de domiciliu

- M.P., infracțiunilor de lipsire de libertate în mod nelegal și violare de domiciliu

- M.I., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, complicitate la infracțiunea de lipsire de libertate în mod nelegal.

Partea vătămată a susținut că făptuitorii M.V. și M.P. au intrat fără drept în locuința incapabilei P.V.E. pe care împotriva voinței ei au dus-o la notarul public M.I. unde acesta a întocmit în fals declarația autentificată sub nr. 241 din 15 aprilie 2010 și declarația autentificată sub nr. 242 din 15 aprilie 2010. Partea vătămată a arătat că numita P.V.E. este bolnavă fiind în evidențele medicale cu oligrofenie gr.I și nu este în măsură să exprime în mod valabil consimțământul la încheierea actelor, aspect care era cunoscut de către făptuitorii M.V. și M.P. și putea fi ușor sesizat de către notar.

Prin Ordonanța din 28 mai 2010 emisă în dosarul penal 55/P/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii G.N., G.L. și M.I. și disjungerea cauzei și trimiterea ei spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani în ceea ce-i privește pe făptuitorii A.M.L., B.G.I., H.A., M.V. și M.P.

Pentru a adopta această soluție procurorul a motivat că din investigațiile efectuate nu a rezultat săvârșirea vreunei infracțiuni de către notarii publici, iar din raportul de constatare tehnico - științifică nu s-a putut stabili dacă semnătura pe actul numit antecontract de vânzare cumpărare a fost depusă de defuncta C.M. Totodată a reținut că părțile vătămate nu au mai solicitat efectuarea unei expertize invocând lipsa înscrisurilor pentru comparație.

Soluția a fost menținută de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia cu motivarea că în mod legal și temeinic s-a reținut că nu există și nici nu se pot procura dovezi referitoare la acuzațiile potrivit cărora notarii publici ar fi întocmit acte nereale ori că ar fi știut că persoanele care sau prezentat în fața lor nu au identitatea pe care au afirmat-o. S-a motivat că procurorul are facultatea de a cenzura oportunitatea administrării probatoriilor și că părților vătămate le revine obligația de a suporta pe riscul și cheltuiala lor expertizarea înscrisurilor incriminate.

Petenții au formulat plângere împotriva soluției, în temeiul art. 2781 C. proc. pen.

Verificând ordonanța conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei instanța a motivat următoarele:

1. Petenții au susținut că sunt moștenitori ai numitei C.I.M. decedată la data de 18 iulie 2007.

2. Numitul B.G.I. în intenția de a le sustrage bunurile succesorale a susținut că este moștenitor testamentar al defunctei astfel că a interzis moștenitorilor legali accesul în imobilul defunctei și la documentele acesteia.

3. Numitul B.G.I. de conivență cu numitele H.A. și M.V. au înșelat pe S.V.I. și V.C. în semnarea unui angajament prin care aceștia din urmă, după dezbaterea succesiunii, urmau să cedeze cu titlu gratuit imobilul casă din masa succesorală către B.G.I.

4. Părțile vătămate au acceptata moștenirea după defunctă și nu au dorit să cedeze nimic din ea numitului B.G.I., însă acesta cu complicitatea notarilor G.N. și G.L. a întocmit în fals procuri și contracte de donație asupra unor bunuri din moștenire.

5. Numitul B.G.I. în înțelegere cu făptuitorul A.M.L. și cu concursul notarului public G.N. a încheiat în fals un antecontract de vânzare cumpărare în numele defunctei.

6. Făptuitorii M.V. și M.P. au intrat fără drept în locuința incapabilei P.V.E. pe care împotriva voinței ei au dus-o la notarul public M.I. unde acesta a întocmit în fals declarația autentificată sub nr. 241 din 15 aprilie 2010 și declarația autentificată sub nr. 242 din 15 aprilie 2010.

Prin ordonanța din 15 februarie 2010 s-a dispus efectuarea de acte premergătore începerii urmăriri penale constând în audierea persoanelor vătămate, verificarea actelor întocmite de notarii publici, audierea făptuitorilor și administrarea oricăror probatorii necesar. Lucrătorii Inspectoratului de poliție al Județului Hunedoara au fost delegați în vederea efectuării acelor premergătoare.

La dosarul de urmărire penală au fost depuse înscrisurile despre care fac vorbire părțile în cauză astfel:

- Angajament olograf din 26 iulie 2007

- Convenție legalizată sub nr. 6611 din 27 iulie 2007

- Procură specială autentificată sub nr. 2967 din 27 iulie 2007

- Procură specială autentificată sub nr. 2966 din 27 iulie 2007

- Certificat de moștenitor nr. 158 din 17 august 2007

- Contract de donație autentificat sub nr. 3329 din 17 august2007

- Antecontract de vânzare cumpărare legalizat sub nr. 4590 din 04 iulie 2007

- Act adițional la antecontractul de vânzare cumpărare legalizat sub nr.7603 din 17 septembrie 2007.

De asemenea au fost audiate părțile vătămate și făptuitorii B.G.I., H.A., A.M.L.,G.N., G.L., M.V.

Au fost audiați un număr de șase martori propuși de părțile vătămate, numiții P.P.C., S.D., H.V., și S.M. D.C. A fost audiat numitul V.A.

În declarațiile lor părțile vătămate au susținut că notarii publici G.N. și L., i-au înșelat, punându-i să semneze cu ocazia semnării exemplarelor de pe certificatul de moștenitor și alte acte despre al căror conținut nu aveau cunoștință și care au fost întocmite la o dată anterioară. Astfel se arată că la data de 17 august 2007 au fost oferite părților spre semnare, sub pretextul că sunt exemplare ale certificatului de moștenitor, și următoarele acte:

- Convenție legalizată sub nr. 6611 din 27 iulie 2007 (prin care părțile recunosc și se obligă să respecte voința defunctei C.M. de a gratifica pe B.G.I.) și

- Procură specială autentificată sub nr. 2967 din 27 iulie 2007 – fila 68 (prin care S.N. împuternicea pe H.A. să doneze bunuri determinate din masa succesorală lui B.G.I.).

Părțile vătămate au susținut că au observat că au semnat și acte asupra cărora nu a existat nici o discuție, au reproșat notarului acest fapt și au amenințat că se vor adresa organelor competente iar în aceste condiții notarul a afirmat că nu va legaliza acele acte și astfel ele vor fi lipsite de eficiență.

Afirmațiile părților vătămate sunt susținute de declarațiile martorilor H.B.I. și S.M. De asemenea din analiza înscrisului depus la dosar în copie rezultă că pe încheierea de legalizare nr. 6611din 27 iulie 2007 nu este depusă semnătura notarului, fapt ce, aparent, confirmă varianta expusă de părților vătămate.

În ceea ce privește procura specială autentificată sub nr. 2966 din 27 iulie 200 ( prin care numita P.V.E. împuternicește pe H.A. să doneze lui B.G.I. bunuri determinate din masa succesorală), părțile vătămate au susținut că numita P.V.E. nu știe să scrie astfel că semnătura depusă pe acest act este contrafăcută. În acest sens au fost depuse la dosarul de urmărire penală acte medicale din care rezultă starea psihică a acesteia. De asemenea la dosarul cauzei există declarația consemnată de organul de cercetare penală în care se arată că încercând audierea persoanei nu s-a putut purta o discuție coerentă cu aceasta iar partea vătămată a afirmat că nu știe scrie și nu știe să semneze.

Cu referire la Contractul de donație autentificat sub nr. 3329 din 17 august 2007 s-a afirmat de către părțile vătămate că acesta a fost întocmit prin utilizarea procurilor false. De asemenea se arată că întocmirea actului de donație prin procuratori era lipsită de sens deoarece la data de 17 august 2007 s-a dezbătut și moștenirea după defunctă astfel că dacă moștenitorii doreau să efectueze donația puteau să o facă împuternicind aceleași persoane pe care le-au împuternicit pentru dezbaterea succesiunii.

În ceea ce privește Antecontractul de vânzare cumpărare legalizat sub nr. 4590 din 04 iulie 2007 - părțile vătămate au susținut că acesta nu a fost semnat de către antecesoarea lor, promitenta vânzătoare. În cauză a fost efectuat un raport de constatare tehnico-științifică – fila 83-88 în care se arată că specialistul criminalist nu poate să formuleze o concluzie cu privire la autenticitatea semnăturii de pe înscrisul încriminat. Cu privire la încheierea acestui act au fost audiați și martorii P.C. – fila 31, S.M. – fila 38, D.C. – fila 44 care au relatat că în ziua în care se susține că a fost redactat antecontractul promitenta a fost la Târgu Jiu pentru a face cumpărături pentru o nuntă în familie. Martorii, care au fost apropiați ai defunctei au relatat că aceasta nu le-a făcut cunoscut că în acea zi urma să încheie vreun act de vânzare cumpărare.

Cu privire la Actul adițional la antecontractul de vânzare cumpărare legalizat sub nr. 7603 din 17 septembrie 2007- fila 76- 77- părțile vătămate au susținut că a fost întocmit în baza procurilor false din 27 iulie 2007. De asemenea Curtea observă că procurile în temeiul cărora au fost reprezentate părțile vătămate au fost date pentru un act determinat – donație, ori actul adițional are un alt obiect, respectiv act adițional la un antecontract de vânzare cumpărare.

În cauză nu au fost audiați făptuitorii M.I. și M.P.

Parchetul nu a dispus efectuarea unei expertiza grafice asupra antecontractului de vânzare cumpărare cu motivarea că părțile vătămate au renunțat la efectuarea acestei probe.

Această susținere a organelor de urmărire penală este eronată. Părțile vătămate au solicitat efectuarea unei expertize grafice privind semnătura defunctei de pe antecontractul de vânzare-cumpărare - fila 10 verso și fila 16 și nu au renunțat la această probă. Procuratoarea V.C. a declarat că nu solicită expertizarea procurilor speciale deoarece numita P.V.E. nu știe să scrie și nu deține înscrisuri de comparație provenind de la aceasta, procura fiind nelegală sub aspectul lipsei discernământului iar în privința procurii date de S.N. se susține că aceasta a fost semnată de el la spital fiind indus eroare cu ocazia semnării certificatului de moștenitor.

Curtea reține că notarii G.N. și G.L. nu au fost audiați asupra aspectelor esențiale ale cauzei - respectiv asupra modului în care s-a luat consimțământul numitei P.V.E., asupra împrejurărilor în care s-au întocmit procurile speciale și modul în care au fost folosite acestea, asupra lipsei semnăturii notarului de pe convenția din 27 iulie 2007, iar notarul M.I. nu a fost deloc audiat în cauză.

De asemenea în cauză nu au fost verificate înscrisurile din registrele notariale care pot oferi date relevante în ceea ce privește ordinea efectuării operațiunilor și titularul cererilor adresate cabinetelor notariale.

În speță era necesară efectuarea unei expertize grafice având în vedere răspunsul incert furnizat de raportul de constatare tehnică și declarațiile martorilor care susțin că era puțin probabil ca promitenta să fi încheiat actul incriminat.

Față de cele ce preced, Curtea în temeiul art. 2871 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. va admite plângerea formulată de petenții S.V.D., S.L.I., V.C. în calitate de curator al lui P.V.E. împotriva ordonanței emisă în dosar nr. 55/P/2010 din 28 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

În baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a desființat rezoluția atacată, precum și ordonanța din dosar nr. 487/II/2/2010 din 29 iunie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorii G.N., G.L. și M.I.

A indicat faptele pe care procurorul urmează să le stabilească:

- autenticitatea semnăturii vânzătoarei promitente depuse pe antecontractul de vânzare cumpărare legalizat sub nr. 4590 din 04 iulie 2007, prin efectuarea unei expertize grafice în cauză în baza actelor de comparație existente la dosar și a altor acte de comparație în măsura în care vor putea fi identificate

- împrejurările în care a fost întocmită procura specială autentificată sub nr. 2966 din 27 iulie 2007, felul în care notarul a asigurat respectarea dispozițiilor legale referitoare la luarea consimțământului și informarea asupra naturii actului încheiat potrivit obligațiilor prevăzute de art. 43 și art. 45 din Legea 36/2005 – prin audierea notarului

- împrejurările în care au fost întocmite actele notariale incriminate, prin audierea notarilor și verificarea documentelor cabinetului notarial

- se va solicita părților vătămate să depună declarațiile de acceptare a moștenirii

- se vor verifica susținerile părților vătămate referitoare la existența procurilor speciale pentru dezbaterea moștenirii și se va verifica modul în care s-a derulat această procedură, părți prezente, acte întocmite

- de asemenea vor fi administrate orice alte probe a căror relevanță va rezulta pe parcursul derulării procedurilor.

Împotriva sentinței au declarat recurs G.N., G.L., M.I. și B.G.I.

Prin motivele de recurs scrise, intimatul făptuitor M.I. a criticat sentința ca fiind nelegală și netemeinică, a cerut casarea sentinței și menținerea rezoluției atacate ca fiind legală și temeinică.

A susținut că faptele de care este învinuit sunt nereale, iar declaranta P.V.E. nu a formulat plângere și nici nu a confirmat-o, nefiind o persoană lipsită de discernământ și nici interzisă. A invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 6, 8, 9, 10, 12, 18 și 19 C. proc. pen.

Recurenții G.N., G.L., M.I. și B.G.I. nu și-au motivat recursurile.

Recursurile sunt nefondate.

Din cuprinsul actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și a motivat soluția argumentat și convingător. Desființând soluția de neîncepere a urmăririi penale și trimițând cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale a indicat clar și precis faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă așa cum o prevăd dispozițiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen.

Motivele de recurs invocate de recurent nu pot privi o hotărâre ca cea pronunțată în cauză în procedura prevăzută și reglementată de dispozițiile art. 2781 C. proc. pen.. Astfel nu s-a efectuat o urmărire penală în sensul alin. (6) al art. 3859 C. proc. pen., hotărârea arată motivele pe care se întemeiază soluția - în sensul art. 3859 alin. (9) C. proc. pen., instanța nu a pronunțat o hotărâre de condamnare în sensul art. 3859 alin. (12), și nici nu a fost pronunțată o hotărâre de condamnare sau achitare ca urmare a unei erori grave de fapt.

Așa fiind, Înalta Curte urmează să constate că recursurile sunt nefondate și să le respingă ca atare în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de intimații G.N., G.L., M.I. și B.G.I., împotriva sentinței penale nr. 120 din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

            Obligă recurenții intimați la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

            Definitivă.

            Pronunțată, în ședință publică, azi 8 martie 2011.