Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 23 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, învestită cu soluționarea apelului declarat, printre alții, de inculpatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 7 din 6 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. 1439/122/2010, a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, constatând că aceasta este legală și temeinică și a respins, ca nefondate, cererile de revocare și de înlocuire a arestării preventive formulate de inculpat.
Verificând din oficiu, în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b C. proc. pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului B.C., s-au reținut, în esență, următoarele:
Prin încheierea din 19 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Măsura a fost prelungită și menținută, iar prin sentința penală nr. 7 din 6 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, inculpatul B.C. a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, reținându-se că, în seara de 16 martie 2010, pe fondul unui conflict spontan, cu o bâtă, concomitent cu apucarea cu mâna a gâtului victimei D.M., în vârstă de 74 de ani, bunica sa, a exercitat violențe asupra acesteia, cauzându-i leziuni ce au condus la deces.
Analizând probele dosarului, instanța a apreciat că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, existând în continuare indicii temeinice în sensul săvârșirii de către inculpat a faptei pentru care este cercetat și pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani închisoare. S-a reținut că lăsarea sa în libertate prezintă încă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vederea modalitatea și împrejurările concrete în care se presupune că s-a comis fapta, ce relevă nu doar un grad de pericol social ridicat, dar și o periculozitate sporită a inculpatului.
Față de aceste aspecte, instanța a reținut că la acest moment procesual, nu se justifică luarea față de inculpat a unei măsuri alternative la privarea de libertate.
Împotriva încheierii sus-menționate, inculpatul a declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect instanța de apel și există temeiuri noi care justifică și impun în continuare privarea de libertate.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al infracțiunii de omor calificat, ce rezultă din modalitatea concretă de comitere a acesteia (s-a reținut că inculpatul a aplicat lovituri asupra craniului cu o bâtă și a presat cu mâna pe căile aeriene superioare, victima fiind bunica sa, de 74 de ani), pentru săvârșirea căreia a fost condamnat de prima instanță la pedeapsa de 15 ani închisoare, lăsarea inculpatului în libertate ar putea crea atât riscul de a zădărnici aflarea adevărului, precum și ca acesta să repete asemenea fapte.
Pe de altă parte, natura și modalitatea de comitere a infracțiunii sus-menționate, relevă nu doar o periculozitate infracțională, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea în libertate ar putea crea riscul ca inculpatul să repete asemenea fapte și ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.
Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar condamnarea inculpatului în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Așa fiind, menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpatului în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat B.C. împotriva încheierii din 23 februarie 2011 a Curții de Apel București, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva încheierii din 23 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1439/122/2010 (349/2011).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 8 martie 2011.