Asupra recursului de față
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 23 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, învestită cu soluționarea apelurilor declarate, printre alții, de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale numărul 292 din 16 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 16384/63/2008, a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, constatând că aceasta este legală și temeinică.
S-au reținut, în esență, următoarele:
Prin încheierea din 5 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 15486/63/2008, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.I., apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. a), b) și f) C. proc. pen., fiind indicii temeinice că inculpatul împreună cu B.S. și alții, s-au constituit în grup infracțional organizat în scopul de obține în mod direct sau indirect sume mari de bani de la bănci prin manopere frauduloase și prin folosirea de adeverințe de venituri și copii ale unor carnete de muncă fictive.
Măsura a fost prelungită și menținută, iar prin sentința penală nr. 292 din 16 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 16384/63/2008, inculpatul B.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.
Analizând întreg materialul probator aflat la dosar, instanța a apreciat că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, existând în continuare indicii temeinice în sensul săvârșirii de către inculpat a faptelor pentru care este cercetat și pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani închisoare.
De altfel, de la data când s-a verificat ultima dată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, nu au intervenit elemente noi, care să conducă la concluzia că s-ar fi schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii.
Totodată, s-a avut în vedere decizia penală nr. 4564 din 15 decembrie 2010, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care, s-a admis recursul declarat de D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Craiova, împotriva încheierii de ședință din 8 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a casat încheierea recurată și rejudecând, conform art. 300/2 C. proc. pen., cu referire la art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului B.I.
Așadar, având în vedere că prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a menținut starea de arest a inculpatului, s-a constatat că, în cauză, există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă din împrejurările în care faptele au fost comise, amploarea acestora, gradul lor ridicat de pericol social, atingerea adusă valorilor sociale apărate de lege, rezonanța socială pe care faptele acestora le-au avut în rândul comunității din care fac parte.
Totodată, ținând cont de natura și gravitatea faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, s-a reținut că este justificată ideea că, dacă inculpatul s-ar afla în libertate, ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, producându-se un sentiment de nesiguranță în rândul celorlalți membri ai comunității.
De asemenea, s-a reținut că există riscul ca inculpatul să continue activitățile pentru care este cercetat, avându-se în vedere și faptul că din actele dosarului a rezultat că inculpatul a părăsit țara, sustrăgându-se procesului penal, pe numele său fiind emis și un mandat european de arestare.
În același timp, nu trebuie ignorat nici efectul asupra opiniei publice, care reclamă o reacție promptă din partea autorităților.
Totodată, nu s-a depășit durata unui termen rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și specificul acestui gen de fapte, care impune o anumită perioadă de timp pentru soluționarea tuturor cererilor formulate și judecarea apelurilor declarate în cauză.
În consecință, ținând cont de dispozițiile art. 3002 C. proc. pen. și art. 160b C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive pentru inculpatul B.I.
Împotriva încheierii sus-menționate, inculpatul a declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect instanța de apel și există temeiuri noi care justifică și impun în continuare privarea de libertate.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzute de art. 148 lit. a), b), f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege.
Referitor la aceste temeiuri, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de constituire și aderare la un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de înșelăciune, fals și uz de fals în dauna unor unități bancare, pentru săvârșirea cărora a fost condamnat de prima instanță la pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare, lăsarea inculpatului în libertate ar putea crea atât riscul de a zădărnici aflarea adevărului, precum și ca acesta să repete asemenea fapte.
Acest risc rezultă și din actele dosarului, în concret inculpatul s-a sustras procesului penal, prin încercarea de a părăsi țara.
Pe de altă parte, natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunilor sus-menționate (în cadrul unui grup infracțional format din 16 inculpați), relevă nu doar o periculozitate infracțională dată și de perseverența acestuia, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea în libertate ar putea crea riscul ca inculpatul să repete asemenea fapte și ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.
Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar condamnarea inculpatului în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Pe de altă parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaților care au acționat ca o structură organizată, precum și de numărul mare de părți, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata procedurilor în fața instanței.
Așa fiind, menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpatului în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat B.I. împotriva încheierii din 23 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva încheierii 23 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 16384/63/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 8 martie 2011.