Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 82 din 16 martie 2010 Tribunalul Arad a dispus respingerea cererii de revizuire formulată de condamnați, reținând următoarele:
Prin sentința penală nr. 227/2007 Tribunalul Arad a pronunțat o hotărâre de condamnare la câte 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în declarații, fals intelectual la legea contabilității și complicitate la infracțiunea de evaziune și, respectiv, infracțiunea de evaziune fiscală, fals intelectual la legea contabilității și complicitate la infracțiunea de înșelăciune și fals intelectual la legea contabilității.
Prin decizia nr. 95/A/2008, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul inculpaților, s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 13 din Legea nr. 87/19494 cu aplicarea art. 13 C. pen. și condamnarea la 4 ani închisoare cu aplicarea art. 861 C. pen. și achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (inculpatul T.S.V.) și în baza art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. inculpata D.F.C. la 4 ani de închisoare cu aplicarea art. 861 C. pen., soluție rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1846/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Totodată, prima instanță a constatat că revizuenții au invocat prescripția specială pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, excepție asupra căreia s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție.
Împotriva acestei hotărâri revizuenții au declarat apel motivat de faptul că în această cauză a intervenit prescripția specială iar Curtea de Apel Timișoara prin decizia penală nr. 121/A din 25 august 2009 a respins apelul, ca nefondat.
Și împotriva acestei soluții revizuenții au declarat recurs.
În esență s-a susținut că împrejurarea nouă necunoscută instanțelor, fiind data intervenirii prescripției speciale în contextul legislativ fiscal în care s-au petrecut faptele calculată în raport de data de 18 mai 2001, când a avut loc ultima tranzacție și data la care era scadentă obligația de plată a impozitului 25 iulie 2001, apreciind că la data de 19 mai 2009, data pronunțării, s-au împlinit 7 ani și 9 luni și 24 de zile, cu mult peste termenul de prescripție.
Recursul este nefondat și va fi respins ca atare pentru următoarele considerente.
Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză au fost invocate dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., respectiv revizuirea se poate cere, când „s-au descoperit fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei”.
Raportat la speță, corect s-a constat că prescripția specială, nu poate fi calificată ca o faptă nouă sau împrejurare nouă, atâta timp cât a fost una din apărările condamnatului în căile ordinare de atac și asupra căruia Înalta Curte s-a pronunțat prin decizia nr. 1849/2009.
Ca atare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. corect s-a respins apelul condamnatelor, Înalta Curte apreciind hotărârea legală și temeinică și pe cale de consecință, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul condamnatelor revizuente.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuienții T.S.V. și D.F.C. împotriva deciziei penale nr. 121/A din 25 august 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă recurenții revizuienți la plata sumei de câte 325 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 15 martie 2011.