Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentința penală nr. 404 din 29 octombrie 2010 a Tribunalului Maramureș s-a respins cererea formulată de inculpatul V.G.C. prin apărător având ca obiect schimbarea încadrării juridice a infracțiunii din tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. în tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
A condamnat inculpatul V.G.C. pentru comiterea infracțiunilor de:
- portul, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului, prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen. la pedeapsa de 2 luni închisoare;
- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen. la pedeapsa de 8 luni închisoare;
- tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe timp de 2 ani.
În temeiul art. 33 lit. a) și b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe timp de 2 ani.
Cu consecințele prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată acestuia reținerea și arestul preventiv începând cu data de 09 martie 2010 la zi.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 998 C. civ., a obligat inculpatul V.G.C. să plătească despăgubiri civile, astfel:
- părții civile M.D. suma de 1.000 lei despăgubiri civile pentru daune materiale și suma de 50.000 lei despăgubiri civile pentru daune morale;
- părții civile SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ "DR. CONSTANTIN OPRIȘ" BAIA MARE, suma de 91,55 lei despăgubiri civile pentru daune materiale cu dobânda legală ce se va calcula conform O.G. nr. 9/2000;
- părții civile SERVICIUL DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN MARAMUREȘ – BAIA MARE, suma de 501,12 lei despăgubiri civile pentru daune materiale cu dobânda legală ce se va calcula conform O.G. nr. 9/2000.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea corpului delict înregistrat la poziția nr. 44/2010 în Registrul corpurilor delicte al instanței.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul V.G.C., să plătească statului suma de 700 lei cheltuieli judiciare.
La data de 01 martie 2010 inculpatul V.G.C. fiind sub influența băuturilor alcoolice a luat rezoluția infracțională de a suprima viața concubinei sale, partea vătămată M.D., bănuind că aceasta are un amant. În jurul orelor 22:00 – purtând asupra sa un cuțit de mari dimensiuni ce-l luase în scopul arătat, de acasă, inculpatul s-a deplasat la Pensiunea Silvia din Baia Mare (locul de muncă al părții vătămate). Aici, în prezența martorului Z.R.S. – client al pensiunii, inculpatul V.G.C. i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu pumnul, iar apoi a înjunghiat-o cu cuțitul în partea stângă a toracelui, cauzându-i acesteia o plagă adâncă de cca. 7 cm ce a necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Această stare de fapt a fost confirmată de declarația părții vătămate M.D., de declarația martorilor Z.R.S. și A.O., precum și de declarațiile de recunoaștere date de către inculpat.
Chiar dacă inculpatul a declarat că nu a intenționat să o ucidă pe partea vătămată și în pofida faptului că leziunile suferite de aceasta au necesitat pentru vindecare doar 8-9 zile de îngrijiri medicale, instanța va reține însă că acesta se face vinovat de săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. deoarece în raport de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de instrumentul folosit de inculpat (cuțitul pe care l-a adus de acasă), de regiunea în care a fost aplicată lovitura, se poate trage cu certitudine concluzia că intenția inculpatului a fost aceea de a o înjunghia pe concubina lui în inimă și că s-a pregătit în vederea materializării acestei rezoluții infracționale.
Instanța consideră că în speța de față se justifică a fi reținută premeditarea ca circumstanță agravantă a infracțiunii de omor pentru că sunt îndeplinite următoarele condiții: rezoluția infracțională a precedat cu un oarecare interval de timp acțiunea agresivă, hotărârea deja luată fiind concretizată în anumite activități de pregătire a infracțiunii, respectiv inculpatul și partea vătămată erau separați în fapt datorită certurilor repetate dintre ei, iar înainte de agresiune inculpatul a încercat să o contacteze telefonic pe partea vătămată și cum aceasta i-a închis telefonul, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a luat hotărârea infracțională, scop în care s-a deplasat la domiciliul său, a luat cuțitul, după care a plecat la locul de muncă al părții vătămate.
În consecință, se va respinge cererea formulată de către inculpat prin apărător având ca obiect schimbarea încadrării juridice a infracțiunii din tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. în tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Pe baza stării de fapt expusă mai sus, confirmată de probele administrate, tribunalul va reține că în drept, faptele inculpatului V.G.C. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, art. 321 alin. (1) C. pen. și art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen.
Pentru aceste infracțiuni se va dispune condamnarea inculpatului la pedepsele de 2 luni închisoare, 8 luni închisoare și respectiv 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe timp de 2 ani, instanța reținând în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) și c) C. pen. Astfel, inculpatul nu posedă antecedente penale, a avut o atitudine sinceră, a manifestat regret pentru săvârșirea faptei comise și și-a exprimat disponibilitatea în recuperarea integrală a prejudiciului cauzat, astfel cum a fost precizat de către partea vătămată, toate aceste aspecte fiind avute în vedere de către instanță în procesul individualizării pedepselor în sensul coborârii cuantumului acestora sub minimul special prevăzut de textele legale de incriminare.
La individualizarea răspunderii penale a inculpatului s-au avut în vedere și aspectele legate de pericolul social concret al faptelor ce i se rețin în sarcină, modalitatea și împrejurările în care au fost comise, urmarea produsă.
În temeiul art. 33 lit. a) și b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., instanța aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe timp de 2 ani.
Pedeapsa va fi executată în regim privativ de libertate, apreciindu-se, în raport de natura infracțiunii, de urmarea produsă, de natura valorilor sociale lezate prin faptele inculpatului, că se justifică și aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
II. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul V.G.C. și partea civilă M.D., ambii criticând soluția atacată ca fiind netemeinică și nelegală.
Inculpatul a solicitat desființarea hotărârii instanței și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. în tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., achitarea pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri prevăzută și pedepsită de art. 321 alin. (1) C. pen. potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen. și redozarea pedepselor aplicate.
În motivarea apelului inculpatul a arătat că s-au reținut greșit circumstanțele de calificare privind premeditarea și locul public, arătând că activitatea infracțională nu a fost precedată de activități de pregătire și că nu este suficient a te înarma și a executa activitatea de ucidere ulterior, după trecerea unui timp. În ceea ce privește locul public, a arătat că localul este unul privat, deci patronul putea să-și selecteze clientela iar în local era o singură persoană, respectiv martorul R.Z. care spune că totul s-a petrecut foarte repede, pe parcursul unui minut și nici nu a avut timp să sesizeze ce s-a întâmplat. Referitor la infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri, invocă existența doar a unei singure persoane care nici măcar nu a putut observa ce s-a întâmplat astfel că nu este îndeplinită cerința comiterii faptei în public În ceea ce privește personalitatea făptuitorului, solicită a se observa că la fila 9 este un raport medico legal în care se concluzionează o tulburare pe fondul consumului de alcool. Inculpatul a recunoscut comiterea faptei și s-a autodenunțat, nu are antecedente penale, are un copil minor și a fost de acord să suporte despăgubirile civile solicitând redozarea pedepsei.
Partea civilă a criticat soluția instanței de fond cu privire la individualizarea pedepselor aplicate invocând greșita reținere a circumstanțelor atenuante legale, solicitând înlăturarea acestora și aplicarea unor pedepse situate în limitele speciale legale motivând că în mod eronat s-a motivat atitudinea sinceră a inculpatului în condițiile în care a avut o poziție oscilantă și că disponibilitatea de recuperare a prejudiciului nu este suficientă atâta timp cât nu a făcu nici un demers în acest sens.
Procedând la soluționarea apelurilor prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, efectuând o cercetare judecătorească completă și administrând în mod direct și nemijlocit probe noi și procedând la readministrarea celor din faza de urmărire penală, ajungând în final la concluzia că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Fără a relua argumentația stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate, argumentație pe care tribunalul și-o însușește în întregime, astfel cum această posibilitate este conferită de practica CEDO și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare ( Helle împotriva Finlandei ), se va sublinia cu privire la apărările invocate de către inculpat următoarele:
Instanța de fond a reținut în mod corect că raportat la ansamblul probatoriului administrat nu poate fi reținută teza potrivit căreia faptele nu ar fi fost comise în public și că nu ar fi premeditat comiterea infracțiunii de omor.
Potrivit art. 152 lit. a) C. pen. fapta se consideră săvârșită în public, atunci când a fost comisă într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană.
În speță, din examinarea probelor administrate în cauză, se constată că instanța de fond a încadrat corect fapta inculpatului în tentativă la infracțiunea de omor calificat, fiind săvârșită în public, atât în raport cu locul unde a fost comisă, respectiv în zona barului unei pensiuni și în timpul orarului de funcționare, loc care, prin destinație, este un loc accesibil publicului.
Susținerea inculpatului potrivit căreia imobilul și activitatea derulată în acesta au caracter privat nu este relevantă sub aspectul cerințelor art. 152 C. pen. deoarece locul este public prin destinație, iar natura activității este aceea de deservire a publicului, fiind irelevantă forma de proprietate asupra imobilului. De altfel, martorul Z.R.S. prezent la incident era cazat la pensiune și servea masa în momentul consumării acțiunii agresive a inculpatului în chiar zona unde s-a derulat evenimentul (f. 49 dosar urmărire penală, f. 192 dosar fond).
Referitor la caracterul premeditat al acțiunii inculpatului, potrivit literaturii de specialitate premeditarea presupune existența unui interval de timp între momentul luării hotărârii infracționale și până la momentul executării infracțiunii înlăuntrul căruia făptuitorul săvârșește acte de pregătire de natură să întărească hotărârea luată și să asigure realizarea ei, precum și existența unei activități psihice de reflexie și chibzuire asupra modului de aducere la îndeplinire a hotărârii infracționale.
În cauză, din declarațiile părții vătămate și ale martorei G.A.D. (f.103) rezultă că între inculpat și partea vătămată relațiile erau grav deteriorate și caracterizate prin certuri frecvente, finalizate cu amenințarea cu moartea și agresionarea fizică a victimei de către inculpat, toate având ca sursă consumul de băuturi alcoolice și gelozia inculpatului. Se mai arată că inculpatul a mai venit la locul de muncă al victimei și cu alte ocazii când, din aceleași motive, a provocat scandal, ceea ce a determinat pe șefa părții vătămate să îi interzică inculpatului să o viziteze pe aceasta. Mai rezultă că în ziua incidentului între părți au avut loc mai multe discuții telefonice, pe parcursul cărora inculpatul a amenințat cu moartea victima, aceasta constatând că inculpatul era sub influența băuturilor alcoolice motiv pentru care i-a comunicat că înțelege să rupă relația lor și i-a cerut să părăsească domiciliul comun.
Potrivit declarației părții vătămate și a martorului Z., abia la ora 21,40 inculpatul a venit la locul de muncă al victimei, după ce în prealabil a luat un cuțit pe care-l folosea la abatorul unde lucra la sacrificarea animalelor (inculpatul fiind măcelar), a lovit cu pumnul victima în față, după care i-a aplicat o lovitură cu acel cuțit în zona stângă a toracelui.
În contextul celor arătate, este evident că inculpatul a avut timpul necesar luării hotărârii infracționale, timp în care a decis asupra motivelor, modului și locului de acționare, a mijloacelor, dar și a consecințelor (semnificativă este afirmația potrivit căreia nu-l interesează „de poliție sau de altcineva”, adică nu îl interesează consecințele faptei sale – f.43 dosar urmărire penală) ceea ce conturează caracterul premeditat al acțiunii inculpatului.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenția de a ucide raportat la mijlocul folosit (un cuțit de dimensiune mari, folosit în măcelărie), zona vizată (partea stângă a toracelui unde este știut că se află un organ vital – inima), caracterul succesiv al actelor agresive, menite să înlăture posibilitatea de reacție a victimei (inculpatul a aplicat întâi victimei o lovitură în față), disproporția evidentă dintre forța fizică a inculpatului și cea a victimei și intensitatea loviturii.
Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., sub aspectul laturii obiective, aceasta se realizează prin săvârșirea în public de acte, gesturi, de proferarea de cuvinte sau expresii sau orice alte manifestări care aduc atingere bunelor moravuri ori produc scandal public, ceea ce înseamnă că acțiunea realizată prin una dintre aceste modalități alternative dobândește caracter penal numai datorită rezultatului pe care-l produce.
Scandalul public presupune „zarvă, vâlvă produsă printr-o faptă urâtă, rușinoasă, indignare, revoltă, provocată de o asemenea faptă”, nefiind vorba de o revoltă cu caracter singular.
În cauză cerințele de mai sus au fost neîndoielnic realizate raportat la faptul că inculpatul a înțeles să-și rezolve problemele de cuplu prin folosirea violenței extreme, recurgând chiar la încercarea de suprimare a vieții partenerei de viață. Mai mult, acțiunea s-a consumat la locul de muncă al victimei și în prezența unui client, iar consecințele imediate au fost percepute și de martora A.S. Așa fiind, o atare faptă și mobilul comiterii acesteia este de natură a produce urmările prevăzute de textul legal, fiind evident că nu poate rămâne fără ecou în rândul comunității din care provin inculpatul și victima.
În plan subiectiv, inculpatul a acționat cel puțin cu intenție indirectă, acceptând producerea rezultatului socialmente periculos atâta timp cât inculpatul a conceput ca un mijloc de rezolvare a relației sale cu victima recurgerea la o acțiune agresivă a cărei consumare să se producă în loc public, respectiv la locul de muncă al părții vătămate.
Cu privire la modalitatea de individualizare a pedepsei, Curtea retine ca potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
În speță, s-a probat că inculpatul a comis o fapte care fac parte din categoria infracțiunilor de pericol și rezultat ce ocrotesc relațiile sociale care asigură dreptul la viață și normala derulare a vieții cotidiene. De asemenea, s-a dovedit fără nici un dubiu că inculpatul a comis faptele pe fondul consumului de alcool și a sentimentelor de gelozie exagerată, a avut o poziție sinceră, a colaborat în toate fazele procesului penal si a manifestat regret. De aceea, raționamentul primei instanțe care a condus la reținerea de circumstanțe atenuante facultative în favoarea inculpatului este corect astfel că nu poate fi reținute concluziile părții civile de înlăturare a acestor circumstanțe.
Așa fiind, concluzia care se desprinde este aceea că s-a acordat suficientă și echilibrată importanță gradului de pericol social al infracțiunii, dar si poziției procesuale a inculpatului prin reținerea circumstanțelor atenuante facultative, astfel că pedeapsa aplicată este justă și proporțională, în măsură să asigure funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al sancțiunii.
Solicitarea inculpatului de a se acorda o eficienta mai sporită circumstanțelor atenuante legale nu poate fi primit, deoarece coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege într-o măsură mai mare ar conduce la stabilirea unei sancțiuni în vădită disproporție cu gradul concret de pericol social al faptelor, cu consecința lipsirii de eficiență juridică a pedepsei.
Pentru toate aceste motive in temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul V.G.C. și partea civilă M.D., iar sentința atacată se va menține în totalitate ca fiind legală și temeinică.
Cu privire la starea de arest a inculpatului, existența cazului de arestare prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. este pe deplin probat, așa încât revocarea măsurii preventive a arestării nu se impune deoarece săvârșirea acestor infracțiuni, precum și modalitatea de comitere denotă un pericol social major.
Așa fiind, constatând că sunt întrunite atât cerințele legale în materie, cât și prevederile art. 5 pct.1 lit. a) și c) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea va menține starea de arest a inculpatului, întrucât hotărârea provizorie de condamnare justifică privarea de libertate în scopul garantării executării pedepsei aplicate potrivit art. 5 paragraf 1 din CEDO (cauza Tommasi vs.Franța).
Chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul Sălaj nu are caracter definitiv, fiind apelată de către inculpat, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 paragraf 1 lit. a) din CEDO, astfel cum a fost interpretat de aceeași instanță în cauza Wemhoff contra Germaniei.
În privința pedepselor accesorii respectiv a interzicerii dreptului de a alege, curtea apreciază că acesta a fost corect aplicat deoarece în cauză inculpatul a comis o infracțiune constând în încercarea de suprimare a vieții unei personale. Gravitatea faptei relevă că inculpatul nu avea capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum este viața.
Este adevărat că, într-o societate democratică, și dreptul la alegeri libere este o valoare fundamentală.
Din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viață al celor mai apropiați semeni, acesta fiind unul din motivele pentru care va fi lipsit de libertate până la executarea pedepsei, se impune în mod rezonabil concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ.
Prin urmare, este proporțională și justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale de către instanță pe durata executării pedepsei.
Așa fiind, prin decizia penală nr. 164/A din 07 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul V.G.C. și partea civilă M.D. împotriva sentinței penale nr. 404 din 29 octombrie 2010 a Tribunalului Maramureș.
A menținut starea de arest a inculpatului și a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu 09 martie 2010 până la zi.
A fost stabilit în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
A obligat inculpatul să achite suma de 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care 50 lei onorariul apărătorului din oficiu și, cu același titlu și a obligat partea civilă M.D. să plătească suma de 150 lei.
III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs partea civilă M.D., criticând-o ca netemeinică prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se majorarea pedepsei aplicate intimatului-inculpat V.G.C.
Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată, în raport de motivul de critică invocat de cazul de casare sus indicat, Înalta Curte are în vedere că pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin sentința instanței de fond și menținută prin decizia instanței de apel, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen. și cu efectul coborârii sub limita minimă a textului de lege sancționator prevăzut de art. 76 lit. e) C. pen. este aptă în totalitate că satisfacă scopurile și finalitățile definite prin dispozițiile art. 52 C. pen.
Cu această proiecție se reține că pedeapsa stabilită va constitui o reală măsură de constrângere și reeducare a intimatului inculpat V.G.C., precum va asigura și prevenirea generală a săvârșirii de noi infracțiuni.
Concomitent, pedeapsa menționată este judicios dozată, prin prisma criteriilor legate de individualizare judiciară prevăzută de art. 72 C. pen. relativ la pericolul social, generic și concret al faptelor comise, constând, în esență, în aceea că la data 01 martie 2010 a purtat și folosit în loc public un cuțit de mari dimensiuni și care cu premeditare a încercat să suprime prin înjunghiere viața părții vătămate M.D. în localul Pensiunea Silvia din Baia Mare, unde în prezența unui client a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul și a înjunghiat-o în piept cu cuțitul, provocându-i astfel acesteia o leziune traumatică adâncă de circa 7 cm ce a necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Cuantumul pedepsei aplicate a fost corect stabilit în raport de împrejurările comiterii faptei (într-un loc public - Pensiunea Silvia din Municipiul Baia Mare și în prezența martorului Z.R.S., client al locației), de instrumentul folosit de intimatul inculpat apt să producă rezultatul letal urmărit (un cuțit de mari dimensiuni), de regiunea corpului victimei M.D. în care a fost aplicată lovitura (regiunea stângă a toracelui unde a fost cauzată o plagă adâncă de circa 7 cm), cât și de circumstanța premeditării, caracterizată drept circumstanță agravantă la tentativa de omor calificat, dedusă din aceea că rezoluția infracțională a precedat cu un oarecare interval de timp acțiunea agresivă, hotărârea deja luată fiind concretizată în anumite activități de pregătire a infracțiunii, respectiv inculpatul și partea vătămată erau separați în fapt datorită certurilor repetate dintre ei, iar înainte de agresiune inculpatul a încercat să o contacteze telefonic pe partea vătămată și cum aceasta i-a închis telefonul, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a luat hotărârea infracțională, scop în care s-a deplasat la domiciliul său, a luat cuțitul, după care a plecat la locul de muncă al părții vătămate.
În cauza de față s-a probat că inculpatul a comis o fapte care fac parte din categoria infracțiunilor de pericol și rezultat ce ocrotesc relațiile sociale care asigură dreptul la viață și normala derulare a vieții cotidiene. De asemenea, s-a dovedit fără nici un dubiu că inculpatul a comis faptele pe fondul consumului de alcool și a sentimentelor de gelozie exagerată, a avut o poziție sinceră, a colaborat în toate fazele procesului penal si a manifestat regret. De aceea, raționamentul primei instanțe care a condus la reținerea de circumstanțe atenuante facultative în favoarea inculpatului este corect astfel că nu poate fi reținute concluziile părții civile de înlăturare a acestor circumstanțe.
Așa fiind, concluzia care se desprinde este aceea că s-a acordat suficientă și echilibrată importanță gradului de pericol social al infracțiunii, dar si poziției procesuale a inculpatului prin reținerea circumstanțelor atenuante facultative, astfel că pedeapsa aplicată este justă și proporțională, în măsură să asigure funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al sancțiunii.
Față de toate cele sus expuse se conchide în sensul inexistenței unor elemente care să justifice reindividualizarea pedepsei aplicate prin majorarea cuantumului acesteia.
Urmează ca în baza art. 38516 alin. (2) C. proc. pen. combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen. să se compute prevenția pentru intimatul inculpat V.G.C. de la 09 martie 2010 la zi.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă M.D. împotriva deciziei penale nr. 164/A/2010 din 07 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, privind pe inculpatul V.G.C.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 9 martie 2010 la 16 martie 2010.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2011.