Asupra recursului penal de față,
Analizând actele și lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 119 din 26 februarie 2010, Tribunalul Iași a respins ca nefondată cererea inculpatului, prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. b) C. pen.
A condamnat pe inculpatul D.V., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala grava prevăzuta de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. b) C. penal, art. 74 lit. a) C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzuta de art. 71 alin. (1), (2) C. pen.
În baza dispozițiilor art. 81 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință pe o durată de 5 ani, care constituie termen de încercare potrivit dispozițiilor art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată acestuia pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
A luat act că victima D.C. nu a formulat pretenții civile în cauză.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 raportat la art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., a admis acțiunile civile formulate de părțile civile, Spitalul Clinic de Urgențe Sf. Spiridon Iași și Serviciul de Ambulanță Iași și, în consecința, a obligat inculpatul :
- să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgențe Sf. Spiridon Iași suma de 3678,36 lei, și dobânda de referința a BNR la debitul datorat până la achitarea integrala a prejudiciului cu titlu de daune materiale, ce reprezintă cheltuielile efectuate de partea civilă pentru asistența medicală acordată victimei D.C.;
- să plătească părții civile Serviciul de Ambulanța Județean Iași suma de 347 lei, reprezentând cheltuieli de transport.
În baza dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea cuțitului folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii, cuțit aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Iași.
În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen. a dispus restituirea către victima D.C. a corpurilor delicte – cearșaf culoare bleu cu galben, o pereche bluegins de damă culoare albastru, o bluză de culoare bleu marin închis, toate aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Iași, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpat să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 1200 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că soții D.V. și O. sunt căsătoriți din anul 1998, ocupându-se în prezent de creșterea animalelor, activitate din care obțin resursele materiale necesare traiului. Relațiile dintre soți au avut oscilat, pe fondul consumului de alcool al inculpatului D.V. Astfel instanța a reținut, ca fiind veridice atestările martorilor S.I. și S.P. din cursul urmăririi penale prin care s-a arătat că, pe fondul consumului de alcool, inculpatul D.V. o agresa fizic pe soția sa, pe D.C., aceasta refugiindu-se la fosta casa părintească. Deși martorii au negat în fața instanței teza conduitei violente a inculpatului în familie, instanța apreciază că modificarea poziției procesuale a martorilor a fost cauzată exclusiv de gravitatea acuzației formulate împotriva inculpatului.
În data de 01 iunie 2009,reîntorcându-se de la vânzarea unor produse de origine animală la târgul din Podu Iloaiei, inculpatul a rămas la un local din sat, unde a consumat băuturi alcoolice. Deplasându-se ulterior acasă, inculpatul a avut un conflict verbal cu soția, iar apoi a plecat la stână. Inculpatul s-a reîntors de la stână în jurul orelor 23.00, fiind în continuare sub influența băuturilor alcoolice. Soția sa, D.C. s-a trezit, a ieșit în curte, unde a descuiat porțile mari , a condus șareta în curte, a deshămat calul și l-a dus în grajd. Întrucât nu a găsit funie să lege calul, D.C. s-a dus și a adus un cuțit din casa, tăind niște funie sintetica dintr-un ghem și legând calul. Partea vătămată a uitat cuțitul acolo în fața ușii, lângă niște pietre.
A doua zi, D.C. s-a deplasat la stână, întorcându-se acasă în jurul orelor 8-8.30 împreună cu ciobanul A.P.E.. Inculpatul D.V. a plecat în sat împreună cu ciobanul A.P.E. pentru a potcovi caii, ambii întorcându-se la domiciliu părților în jurul orelor 11.00. Potrivit atestărilor însuși ale inculpatului acesta consumase 1 litru de vin, împreună cu fratele său, D.N. și cu A.P.E. Inculpatul a cerut soției sale să le pună ceva de mâncare, iar aceasta s-a dus în curte să aducă o găleata de apa. Martorul A.P.E. a rămas în casă la televizor, iar inculpatul s-a dus până în grajd.
La intrarea în grajd inculpatul a descoperit cuțitul lăsat de soția sa în noaptea precedentă, cuțit pe care l-a luat și întorcându-se spre partea vătămată D.C. care se afla la o distanța de circa 10 metri, aplecata deasupra pompei de apă, i-a cerut imperativ să-l ducă în casă, aruncându-l totodată înspre aceasta. Cuțitul s-a deplasat în plan întreaga suprafața de 10 metri, lovind victima în zona lombară dreapta. Din cauza loviturii, D.C. a căzut la pământ, însă și-a revenit aproape imediat, scoțând cuțitul ce i se înfipsese în spate. Inculpatul a alergat imediat spre partea vătămată, pentru a-i oferi ajutor. Partea vătămată s-a îndreptata spre casa, odihnindu-se inițial pe treptele de intrare, apoi intrând și solicitând martorului A.P.E. să-i ducă apă să se spele. Partea vătămată și-a spălat rana și a încercat oprirea sângerării prin realizarea unui badijonaj improvizat.
Inculpatul, dându-și seama de gravitatea situației a plecat imediat la casa numitei B.E. pentru a suna la serviciul de ambulanța. Din declarația martorei F.M. rezultă că inițial inculpatul a pretins că soția sa a căzut pe un cuțit, însă ulterior a recunoscut că el a aruncat cuțitul din greșeală. La indicațiile serviciului de urgența, inculpatul a așteptat ambulanța în fața bisericii, ulterior deplasându-se la domiciliu, unde a fost preluata victima și transportata de urgența la spital.
Din concluziile certificatului medico-legal nr. 11376 din 30 iulie 2009 reiese ca partea vătămata a prezentat "plagă înjunghiată lombară dreapta cu plagă renală dreapta cu interesare pielocaliceală, hematom retroperitoneal masiv, șoc hemoragic, leziuni ce s-au putut produce "prin lovire cu corp tăietor - înțepător posibil cuțit” și pot data din 02 iunie 2009. A necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar leziunile au fost de natura a-i pune viata in primejdie. Nefrectomia (excizia rinichiului dr.) reprezintă pierdere de organ și îi conferă victimei o infirmitate fizică permanentă.
Situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de fond a fost dovedită cu declarațiile părții vătămate din cursul urmăririi penale, concluziile raportului de expertiză medico-legală, declarațiile martorilor indirecți, toate coroborate cu declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală întrucât în faza de cercetare judecătorească s-a prevalat de dreptul la tăcere.
Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul D.V. a declarat că a aruncat cuțitul spre soția sa, însă nu a avut intenția să îi facă rău.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei reține instanța de fond că se impune realizarea unei distincții între acceptarea de către inculpat a ipotezei că prin aruncarea cuțitului acesta o putea lovi pe soția sa oriunde și acceptarea de către inculpat a ipotezei că prin aceasta acțiune s-ar putea produce decesul soției sale (rezultat cerut de infracțiunea mai grava ).
În determinarea posibilității reale a inculpatului de a prevedea rezultatul socialmente periculos este necesar de a se ține seama de toate datele subiective - particularitățile psihofizice, intelectuale, pregătirea și experiența de viața a inculpatului.
Chiar dacă s-ar reține ca reala susținerea conform căreia în momentul aruncării cuțitului inculpatul ar fi spus „Na, luate-ar dracu, sa intre în tine cuțitul ăsta ! Du-l în casă !" nu se poate argumenta că prin aceasta s-ar fi verbalizat intenția, chiar indirectă, de ucidere a soției sale. Inculpatul a solicitat imperativ soției sale să ducă cuțitul în casă, referirile anterioare încadrându-se în sfera limbajului colocvial injurios.
Distanța de la care a fost aruncat cuțitul (circa 10 metri) poziția victimei în momentul faptei (aplecată deasupra pompei de apă, cu spatele la inculpat) denotă că inculpatul nu a urmărit sau acceptat producerea morții victimei, ca rezultat potențial al acțiunii sale. De altfel, dacă un astfel de rezultat era urmărit, nici o împrejurare exterioară nu-l împiedica pe inculpat să aducă la îndeplinire rezoluția infracțională.
Însă prin aruncarea unui cuțit greu, cu putere înspre victima D.C. care, prin poziția pe care o avea în acel moment, nu putea preconiza traiectoria obiectului tăietor, inculpatul a putut prevedea faptul că prin aceasta acțiune ar putea vătăma integritatea corporala a soției sale.
Nu se poate reține că inculpatul a prevăzut rezultatul socialmente periculos, dar în același timp nu l-a acceptat sau că nu l-a prevăzut deși putea și trebuia să îl prevadă. Nici o împrejurare nu permite concluzia că inculpatul ar fi avut vreo rațiune obiectivă sau subiectiva care l-ar fi încredințat că rezultatul nu se va produce.
Direcția de aruncare a cuțitului, forța loviturii, distanța parcursă de obiectul tăietor relevă că inculpatul a acceptat urmarea ce s-ar fi putut produce prin acțiunea sa – Lovirea victimei și vătămarea integrității corporale a soției sale, doar urmarea mai grava – pierderea unui organ și punerea în primejdie a vieții părții vătămate fiind imputabila în baza culpei.
Numai în condițiile în care inculpatul nu ar fi cunoscut date faptice importante (poziția victimei, distanța) s-ar fi putut contura forma de vinovăție a culpei, în una modalitățile sale.
Pentru toate aceste considerente instanța de fond a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. sens în care a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei. La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile penale de individualizare judiciară a pedepsei prevăzută de art. 72 C. pen.
Împotriva aceste sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași solicitând înlăturarea dispozițiilor de schimbare a încadrării juridice a faptei și menținerea calificării juridice dată prin rechizitoriu.
Prin decizia nr. 147 din 21 septembrie 2010 Curtea de Apel Iași a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței penale nr. 119 din data de 26 februarie 2010 a Tribunalului Iași, hotărâre pe care o desființează în parte în latură penală.
Rejudecând cauza:
A înlăturat mențiunea privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – 175 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen., precum și pedepsele aplicate și dispozițiile art. 81 C. pen. vizând suspendarea condiționată a executării pedepsei.
A condamnat inculpatul D.V., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., la pedeapsa de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
A menținut toate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut să în raport de contextul faptic rezultă fără dubiu că inculpatul a prevăzut și a acceptat ca rezultatul faptei sale să fie moartea victimei.
Astfel inculpatul se afla la mică distanță de victimă și a aruncat în direcția în care se afla victima cu un cuțit mare și greu, cu o intensitate ce a produs o rană atât de profundă încât putea produce rezultatul letal, fapt pentru care apreciază instanța de apel că inculpatul a acționat cu intenție directă.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, reține instanța de apel că lipsa antecedentelor penale și conduita inculpatului după comiterea faptei justifică aplicarea unei pedepse egală cu minimul special prevăzut de lege.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.V. pe care nu l-a motivat în scris și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-l susține oral.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru a asigura asistență juridică inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea sentinței instanței de fond.
Invocă cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul declarat de inculpat nu este întemeiat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte reține că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de apel, încadrarea juridică dată faptei este justă corespunzând situației de fapt reținute, în mod corect apreciind instanța de apel că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. c) C. pen., având în vedere modalitatea de comitere a faptei.
Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul a aruncat spre victimă cu putere un cuțit de dimensiuni apreciabile, rănind-o pe aceasta atât de intens încât viața i-a fost salvată ca urmare a intervenției chirurgicale prin care i-a fost efectuată excizia rinichiului.
Așa cum rezultă din concluziile expertizei medico-legale efectuate în cauză, leziunile produse i-au pus viața în primejdie iar victima a rămas cu infirmitate fizică permanentă.
Inculpatul D.V., chiar dacă nu a urmărit uciderea victimei el a acceptat posibilitatea producerii rezultatului letal, aruncarea cuțitului cu putere spre victimă fiind în măsură să conducă la uciderea acesteia indiferent de locul în care s-ar fi produs leziunea.
Nu poate fi omisă nici distanța dintre inculpat și victimă, ei aflându-se foarte aproape unul de celălalt, victima stând în fața inculpatului, cu spatele spre acesta; ori, aruncând cuțitul spre victimă inculpatul putea să realizeze și să accepte ideea că acest comportament poate determina uciderea victimei.
Ca atare, în mod corect a apreciat instanța de apel că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat.
Și pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect dozată, instanța de apel realizând o proporționalitate între gradul de pericol social ridicat al faptei comise și circumstanțele personale ale inculpatului.
Poziția sinceră manifestată de inculpat în faza de urmărire penală, ca și lipsa antecedentelor penale au fost avute în vedere de instanța de apel care a orientat pedeapsa aplicată inculpatului spre minimul special prevăzut de lege.
De altfel, aceste circumstanțe personale pozitive nu pot determina reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, fără a avea în vedere circumstanțele reale ale comiterii faptei, respectiv agresivitatea deosebită de care a dat dovadă inculpatul care a lovit cu putere victima prin aruncarea cuțitului spre ea, lovitură în urma căreia a rămas cu infirmitate fizică permanentă.
Ca atare, poziția sinceră a inculpatului nu reprezintă altceva decât o asumare a faptei și a rezultatului produs, fapt pentru care apreciază Înalta Curte că nu se poate acorda acestei împrejurări o valoare atât de mare încât să determine aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.
De asemenea, în mod corect a apreciat instanța de apel că scopul educativ și coercitiv al pedepsei definit de art. 52 C. pen. poate fi atins doar prin privare de libertate, această modalitate de executare fiind în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului.
Reținând că în cauză nu există cazuri de casare care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 147 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2011.