Deliberând asupra recursurilor penale de față, în baza materialului și actelor din dosarul cauzei constată următoarele:
1. Tribunalul Argeș, prin sentința penală nr. 74 din 2 martie 2010 a respins cererea inculpatului D.G de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 - art. 174 și 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. Prin această sentință i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, conform art. 71 alin. (1), (2) C. pen. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen.
În soluționarea acțiunii civile exercitate de partea civilă B.V., potrivit art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ. a fost admisă acțiunea, inculpatul fiind obligat la plata sumei de 400 lei daune morale. De asemenea, a fost admisă cererea părții civile Spitalul Județean Pitești fiind obligat inculpatul la plata sumei de 1420,23 lei către aceasta. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 158/P/2008 din 26 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului D.G pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu reținerea art. 73 lit. b) C. pen. și constând în aceea că în seara zilei de 16 ianuarie 2008 în urma unei discuții contradictorii cu partea vătămată B.V., în timp ce se aflau în fața sediului Primăriei din orașul Topoloveni, inculpatul a scos un cuțit din buzunarul drept al blugilor și a înjunghiat partea vătămată de 3 ori, atât în abdomen cât și în umărul drept, cauzându-i acestuia leziuni traumatice ce au necesitat circa 40 de zile îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie.
Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. după efectuarea cercetării judecătorești, în condițiile art. 289 - art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală, instanța fondului a examinat și apreciat materialul probator, confirmând existența faptei penale deduse judecății și vinovăția penală a autorului acesteia în care sens a reținut următoarele:
În seara zilei de 16 ianuarie 2008 între inculpatul D.G și partea vătămată B.V. a avut loc un schimb de replici contradictorii generate de o tranzacție încheiată anterior între cei doi ce a avut ca obiect schimbul unor telefoane mobile. Cei doi s-au întâlnit în fața sediului Primăriei orașului Topoloveni, partea vătămată fiind însoțită și de martorul C.G.C.
Pe fondul acestor replici, partea vătămată i-a aplicat inculpatului o lovitură cu pumnul în zona feței, gest care a reieșit din declarațiile ambelor părți coroborate și cu declarația martorului ocular. În fața acestei agresiuni, inculpatul D.G, după cum a reieșit din declarațiile părții vătămate și ale martorului C.G.C., a scos un cuțit din buzunarul drept al blugilor și l-a înjunghiat de 3 ori pe B.V., atât în abdomen, cât și în umărul mâinii drepte.
În urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni traumatice, respectiv plăgi înjunghiate în zona hipocondrului stâng, la nivelul zonei anterioare a axilei dreapta, iar la nivelul hipocondrului și flancului stâng a fost localizată o plagă înjunghiată de 3,5 – 4 cm lungime cu traiect pe sub grilajul costal ce pare a fi penetrantă în cavitatea abdominală cu hematom al peretelui abdominal, ce au necesitat spre vindecare circa 40 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii și care i-au pus victimei viața în primejdie m după cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr. 49/A7 întocmit de SML Argeș la data de 30 ianuarie 2008.
În declarațiile sale (filele 12-15 dosar urmărire penală, 19), inculpatul D.G nu a recunoscut săvârșirea faptei susținând, pe de o parte, că cel care a inițiat agresiunea cu cuțitul a fost partea vătămată, cuțitul aparținând acesteia, iar pe de altă parte, că de fapt partea vătămată s-ar fi rănit în momentul contactului fizic între cele două părți. Aceste declarații au fost contrazise însă de materialul probator administrat în cauză în special de declarațiile martorului ocular C.C., declarații ce s-au coroborat cu cele constatate în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală, precum și cu completarea acestui raport unde s-a arătat că leziunile traumatice suferite de partea vătămată se puteau produce cu un corp tăietor înțepător, prin heteroagresiune, iar poziția agresor - victimă a fost de față în față (fila 40 dosar urmărire penală).
În cauză, a fost efectuat și un raport de expertiză medico-legală psihiatrică, din cuprinsul căruia a reieșit că inculpatul D.G prezintă tulburare mixtă a personalității de tip excitabil impulsiv și antisocială, cu decompensări psihotice în antecedente, iar în legătură cu fapta comisă discernământul a fost păstrat (raport de expertiză medico-legală nr. 365/A1 din 11 februarie 2009, filele 50-51 dosar urmărire penală).
Având în vedere materialul probator astfel cum a fost analizat mai sus instanța a considerat că acesta dovedește atât existența faptei de tentativă de omor cât și vinovăția inculpatului față de fapta comisă.
În drept, fapta inculpatului D.G care, în seara zilei de 16 ianuarie 2008 i-a aplicat părții vătămate B.V. 3 lovituri cu cuțitul în zona umărului mâinii drepte și a abdomenului de pe urma cărora aceasta din urmă a suferit leziuni traumatice ce au necesitat spre vindecare un număr de 40 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
S-a apreciat că fapta inculpatului a fost comisă cu intenție indirectă astfel, obiectul folosit de acesta în agresiune, apt să producă leziuni fatale, numărul și intensitatea loviturilor și zonele corpului părții vătămate afectate de agresiune, ceea ce a convins cu privire la existența intenției de a suprima viața. În acest context s-a considerat că cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., nu poate fi primită, știut fiind faptul că, în cazul acestei din urmă infracțiuni inculpatul nu acționează cu scopul de a suprima viața, ci doar de a produce vătămări corporale victimei. În orice caz, nu putea fi vorba deloc de infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., atâta vreme cât leziunile traumatice i-au pus viața în primejdie victimei.
La individualizarea sancțiunii penale în conformitate cu art. 72 și urm. C. pen. instanța fondului a avut în vedere următoarele:
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului a rezultat că acesta a mai suferit anterior o condamnare la pedeapsa închisorii de 3 ani, prin sentința penală nr. 168 din 16 aprilie 2004 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, definitivă prin decizia penală nr. 485 din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel Pitești, fiind arestat la 24 decembrie 2003 și eliberat la 21 decembrie 2005, cu un rest de pedeapsă de 366 de zile, motiv pentru care instanța a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea dedusă judecății în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei la care a fost condamnat inculpatul, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv : limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret al faptei reliefat de modul și mijloacele folosite, respectiv folosirea unui instrument apt să producă urmări fatale, consumarea a trei lovituri cu acest instrument periculos, împrejurările în care a fost comisă, pe timp de noapte, într-un loc destinat publicului, dar care la momentul producerii faptei era pustiu, urmările produse și cele care s-ar fi putut produce ce au constat în leziunile traumatice produse ce i-au pus viața în primejdie victimei, persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale și care nu și-a recunoscut vinovăția în raport de fapta comisă.
Instanța a reținut totuși, în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. având în vedere că gestul inculpatului a fost provocat la rândul său de un alt gest agresiv al părții vătămate, care i-a aplicat inculpatului un pumn în zona feței, aspect recunoscut chiar și de partea vătămată. Considerăm că fapta inculpatului s-a produs pe acest fond de tulburare pricinuită de atitudinea părții vătămate la care s-au adăugat și antecedentele de natură psihică ce au reieșit și din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, analizat mai sus.
Procedând la soluționarea acțiunii civile exercitate în procesul penal, în conformitate cu art. 14 și art. 346 C. proc. pen. - raportat la art. 998 C. civ., s-a admis acțiunea părții civile B.V., în parte, dispunându-se obligarea inculpatului la plata sumei de 400 lei daune morale, avându-se în vedere trauma suferită de partea vătămată, dar și atitudinea culpabilă a acesteia, iar cererea de daune materiale a fost respinsă ca nedovedită. De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1420,23 lei către partea civilă Spitalul Județean Pitești, reprezentând cheltuielile de spitalizare pricinuite de internarea părții vătămate.
2. Împotriva hotărârii sus citate a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, dar și inculpatul D.G, aducând critici de nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, în apelul său, Parchetul a invocat greșita reținere în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante legale a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în contextul în care s-a susținut că nu s-a efectuat o analiză concretă a stării psihice în care s-a aflat inculpatul în momentul săvârșirii infracțiunii.
S-a mai arătat că pedeapsa de 5 ani închisoare nu reflectă gradul de pericol social al infracțiunii comise, impunându-se, în raport cu starea de recidivă postexecutorie în care s-a săvârșit fapta, aplicarea unui spor.
Inculpatul a învederat Curții că în mod eronat prima instanță a reținut vinovăția sa în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, deși lipsește intenția în comiterea faptei, împrejurare în care s-ar fi impus achitarea, conform art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În subsidiar, inculpatul a solicitat instanței de apel achitarea sa în temeiul art. 10 lit. e) C. pen., fapta fiind săvârșită în stare de legitimă apărare.
Curtea de Apel Pitești, verificând sentința atacată pe baza materialului probator aflat la dosar, în raport cu motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate de procuror și inculpat, dar și din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte de fapt și de drept deduse judecății - în conformitate cu prevederile art. 371 alin. (2) C. proc. pen. - a constatat, prin decizia nr. 81/A din 5 octombrie 2010 a Secției penale și pentru cauze cu minori de și familie, următoarele:
Este necontestată împrejurarea că la data de 16 ianuarie 2008, între inculpatul D.G și partea vătămată B.V. s-au purtat discuții contradictorii, generate de o tranzacție încheiată anterior, în cursul căreia considera partea vătămată că a fost înșelată de către inculpat. Discuția dintre cei doi a degenerat, astfel că partea vătămată l-a lovit cu pumnul peste față pe inculpat, urmare căreia acesta a scos din buzunar un cuțit și i-a aplicat trei lovituri părții vătămate, atât în zona abdomenului cât și în umărul mâinii drepte.
Susținerea parchetului în sensul că prima instanță a reținut în mod greșit circumstanța atenuantă legală a scuzei provocării este neîntemeiată, în raport de datele speței și de dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.
Astfel, potrivit acestui text de lege constituie circumstanță atenuantă legală „săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămată, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă”.
Revenind la speță, se constată că dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., se suprapun peste situația de fapt reținută în mod corect de prima instanță, respectiv împrejurarea că inculpatul a aplicat cele trei lovituri de cuțit numai ca urmare a conduitei ilicite a părții vătămate, care îi aplicase anterior o lovitură cu pumnul în zona feței. In prezența unei atare agresiuni, în mod obișnuit, o persoană reacționează iar mijloacele de apărare sunt la latitudinea sa; faptul că acestea au fost disproporționate cu pericolul cauzat de conduita ilicită a părții vătămate, nu poate înlătura reținerea circumstanței legale atenuante a scuzei provocării. În nici un caz însă, inculpatul nu poate invoca, cu temei, săvârșirea infracțiunii în stare de legitimă apărare, avându-se în vedere disproporția vădită dintre atac și apărare.
Sub acest aspect, ambele motive de apel, susținute în sens contrar de către parchet și inculpat, au fost considerate ca neîntemeiate, rezultând că lovirea cu pumnul a inculpatului a fost de natură a-i cauza o puternică tulburare, iar pe acest fond s-a săvârșit fapta, nefiind, însă, incidente dispozițiile art. 44 C. pen., privind legitima apărare, având în vedere cele enunțate anterior.
Aplicarea de către inculpat a mai multor lovituri cu cuțitul în zone vulnerabile, dovedesc intenția de a ucide, astfel că susținerea contrară a inculpatului, în sensul lipsei de vinovăție, este neîntemeiată.
Așa cum s-a precizat, individualizarea judiciară a pedepsei nu a fost corect făcută în raport de datele speței, apreciindu-se că pedeapsa de 5 ani închisoare nu este de natură să asigura finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., respectiv prevenția generală și specială. Se impunea aplicarea unei pedepse sub limita de 5 ani, astfel că, sub acest aspect, se apreciază că este neîntemeiată susținerea parchetului care, dimpotrivă, solicită aplicarea unei pedepse mai severe, eventual, aplicarea unui spor.
In afara motivului privind aplicarea unei pedepse greșit individualizate (prea severe) nu au fost identificate alte motive de desființare a hotărârii, urmând a se admite numai apelul inculpatului, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., iar cel formulat de parchet va fi respins, în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
La dosarul cauzei s-a depus cererea șefului Postului de Poliție Crângurile, județul Dâmbovița, I.F., prin care a solicitat scutirea de amenda de 500 lei, aplicată prin încheierea din 14 septembrie 2010.
În consecință, Curtea a admis apelul inculpatului D.G desființând, în parte, sentința penală nr. 74 din 2 martie 2010 a Tribunalului Argeș, în sensul reducerii pedepsei principale aplicate acestuia de la 5 ani la 4 ani închisoare, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate și respingând, totodată, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.
Cheltuielile judiciare în sumă de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
3. Împotriva deciziei amintite au declarat recursuri, în termen, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și inculpatul, aducând critici de nelegalitate și netemeinicie în cauză.
Astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a criticat hotărârile sub aspectul greșitei individualizări judiciare, potrivit cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., învederând că în cazul concursului dintre circumstanța atenuantă și starea de recidivă, pedeapsa principală se fixează între limita minimă la care se poate ajunge potrivit art. 76 și art. 77 C. pen. și maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea respectivă, iar dacă maximul special nu este îndestulător se poate adăuga un spor în limitele prevăzute de art. 39 C. pen., sens în care a invocat decizia de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. 9 din 8 octombrie 1970.
Raportat la aceste limite, aplicarea unei pedepse de numai 4 ani închisoare inculpatului D.G pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat este în opinia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești netemeinică, în condițiile în care inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei și prezintă statut de recidivist.
De asemenea s-a mai susținut de către Parchet că împrejurarea în care pedeapsa aplicată, atât de instanța de fond, cât și de instanța de apel, au fost coborâte sub minimul special prevăzut de lege, fără a se face incident art. 76 lit. b) C. pen., sunt nelegale.
Inculpatul a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 pct. 10 și pct. 172 C. proc. pen., arătând că în mod greșit în faza cercetării judecătorești nu a fost audiat martorul C.C.G., în condițiile în care declarația acestui martor dată în fața de urmărire penală a fundamentat acuzarea inculpatului.
Pentru acest considerent, s-a apreciat că s-ar impune casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei la instanța de fond cu dispoziția de a fi audiat martorul. Și în susținerea celui de-al doilea motiv de recurs circumscris cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., astfel cum a fost invocat, apărătorul din oficiu al recurentului inculpat a învederat aceleași considerente.
Înalta Curte, examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, în baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de aceasta încadrarea juridică corespunzătoare. De asemenea, instanța de apel a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen.
Referitor la operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului în raport cu criticile aduse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești atât în planul legalității, dar și al temeiniciei, Înalta Curte apreciază că aceasta corespunde exigențelor art. 52-72 C. proc. pen., dar și ale art. 80 C. proc. pen., acordând eficiența cuvenită cauzei de agravare și circumstanței de atenuare ce sunt concurente în cauză.
Pedeapsa aplicată, prin cuantumul său reflectă gravitatea faptei, periculozitatea infractorului, asigurând îndeplinirea funcției și scopurilor acesteia, dar și împrejurarea comiterii faptei pe fondul provocării inculpatului de către partea vătămată, printr-un act agresiv, de lovire în zona feței, cu pumnul, și prin urmare a producerii unei tulburări, a unei stări emoționale aparte, amplificată și de antecedentele de natură psihică ale inculpatului.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs susținut de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești nu poate fi primit de Înalta Curte, în cauză neidentificându-se vreun aspect de nelegalitate, neinserarea prevederilor art. 76 lit. b) C. pen., în cuprinsul dispozițiilor de aplicare a pedepsei neputând atrage casarea hotărârii pronunțate în cauză, în contextul în care pedeapsa aplicată inculpatului se înscrie în limitele legale, un asemenea aspect având un caracter pur formal.
În ceea ce privește motivele de recurs invocate de către inculpat, Înalta Curte le consideră neîntemeiate în virtutea următoarelor argumente:
Cazul de casare prevăzut în art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. se referă la situația în care instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe admise ori asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului. Inculpatul pretinde că prin neaudierea în faza cercetării judecătorești a martorului C.C.G. - martor ce a susținut cu ocazia audierii sale în faza urmăririi penale, acuzarea inculpatului de săvârșirea faptei - instanța nu a acordat posibilitatea inculpatului să adreseze întrebări martorului și să-și facă astfel apărările cuvenite.
Observând materialul probator al cauzei, Înalta Curte constată că în cauză audierea martorului nu a mai fost posibilă recurgându-se în aceste împrejurări la aplicarea dispozițiilor art. 3273 C. proc. pen.
În acest context susținerile inculpatului nu se circumscriu cazului de casare invocat, instanța neaflându-se în ipostaza reglementărilor art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., în sensul de a nu se pronunța cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură a garanta drepturile și de a influența soluția.
Pe de altă parte, dacă instanțele au avut în vedere toate mijloacele de probă pe care le-au analizat, dându-le o anumită apreciere, această evaluare nu poate fi modificată de către instanța de recurs ca urmare a invocării acestui caz de casare.
Nici critica adusă de inculpat vizând prevederile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., în susținerea acelorași aspecte legate de neaudierea acelui martor, nu poate fi avută în vedere, în împrejurarea în care un asemenea motiv nu poate constitui argument în vederea unei hotărâri contrare legii sau a unei greșite aplicări a legii, știut fiind că de esența acestui caz de casare este concordanța dintre soluția pronunțată și dispozițiile legale aplicate.
Față de cele menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul D.G împotriva deciziei nr. 81/A din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, Penală și pentru cauze cu minori și de familie.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de inculpatul D.G împotriva deciziei penale nr. 81/A din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2011.