Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 917/2011

Pronunțată în ședință publică, azi 9 martie 2011.

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 277 pronunțată la data de 08 septembrie 2010, de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 3493/118/2010 a hotărât următoarele:

I. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.;

A condamnat inculpatul N.C.A. zis P., la pedeapsa de 1 (un) an și 8 (opt)l uni închisoare.

A făcut aplicarea disp. art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 85 C. pen., a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sent. penală nr. 989/P din 27 mai 2009 a Judecătoriei Medgidia, rămasă definitivă prin neapelare la data de 22 iunie 2009 și contopirea cu pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare; în final, inculpatul N.C.A. execută pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

A făcut aplicarea disp. art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani ,termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de doi ani calculat în condițiile art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul N.C.A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu,reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

A desemnat ca organ de supraveghere Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța căruia i s-au comunicat datele de la lit. a)-d).

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 864 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

II. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.;

A condamnat inculpatul P.A.A la pedeapsa de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare.

A făcut aplicarea disp. art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care s-a adăugat un interval de timp de doi ani,calculat conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.

III. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 16 din Legea nr. 143/000, art. 74 alin. (1) lit. c) alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.;

A condamnat inculpatul P.A.V. la pedeapsa de 1 (un ) an .

A făcut aplicarea disp. art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/200, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, cu aplic. art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.;

A condamnat inculpatul P.A.V. la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b)C. pen., a dispus contopirea pedepselor cu închisoare aplicate; în final inculpatul P.A.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un )an închisoare.

A făcut aplicarea disp. art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de doi ani, calculat conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.

IV. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 16 din Legea nr. 143/000 și art. 74 alin. (1) lit. c) alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.;

A condamnat inculpatul V.D.T., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

A făcut aplicarea disp. art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de doi ani, calculat conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială de la inculpații P.A.A. și N.C.A. în vederea distrugerii a cantităților de 0,8 grame rezină de cannabis, de 4,3 grame rezină de cannabis, de 1,8 grame rezină de cannabis depuse la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte în baza dovezilor seria H.nr. 0001482/ din 13 iulie 2009 și respectiv H nr. 0001483 /din 13 iulie 2009 (file nr. 48 și nr. 49 dosar urmărire penală), de la inculpații P.A.A. și P.A.V. în vederea distrugerii a cantităților de 3,4 grame rezină cannabis, de 3,3 grame rezină cannabis și de 0,3 grame rezină de cannabis depuse la I.G.P.R. - Camera de Corpuri Delicte în baza dovezilor seria H.nr. 0001477/din 13 iulie 2009.(fila nr.50 dosar urmărire penală), respectiv a următoarelor sume de bani și anume: de la inculpații P.A.A. și P.A.V., în solidar, a sumei de 120 lei; de la inculpații P.A.A. și P.A.V., în solidar, a sumei de 600 lei; de la inculpații V.D.T., P.A.A. și N.C.A., în solidar, a sumei de 300 lei.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații N.C.A. și P.A.V., fiecare, la plata a câte unei sume de 530 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului (din care suma de câte 300 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu în favoarea Baroului Constanța - av. M.I.G. - deleg. nr. 1473/2010 și av. F.E. - deleg. nr. 1471/2010 se avansează din fondurile Min. Justiției), inculpații P.A.A. și V.D.T., fiecare, la plata a câte unei sume de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului (din care suma de câte 50 lei reprezentând onorariu parțial avocat din oficiu - av. C.A.E. - deleg. nr. 1470/2010 și av. P.G.A. - deleg. nr. 1472/2010 se avansează din fondurile Ministerului Justiției).”

Pentru pronunțarea hotărârii, instanța de fond a stabilit situația de fapt următoare:

Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța s-au sesizat din oficiu la data de 13 mai 2009 cu privire la faptul că inculpatul N.C.A. ( zis P. ) este implicat în traficul ilicit de droguri de risc, în sensul că distribuie rezină de cannabis în mun. Constanța, sesizare înregistrată sub nr. 69D/P/2009 la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Constanța.

Prin ordonanța nr. 22A/2009/din 13 mai 2009, s-a autorizat, pentru o perioadă de 30 de zile, de la 13 mai 2009 până la 11 iunie 2009, folosirea în cauză a investigatorului sub acoperire B.M. și a colaboratorului acestuia I.M., pentru a culege date și informații privind activitatea infracțională a inculpatului N.C.A. cât și a persoanelor din anturajul acestuia implicate împreună cu el în traficul de droguri, precum și pentru procurarea de droguri de la aceștia.

La data de 18 mai 2009, investigatorul sub acoperire B.M. și colaboratorul acestuia I.M. s-au întâlnit în mun. Constanța, în zona Halta Traian, cu inculpatul N.C.A. care era însoțit de către inculpatul P.A.A., aceștia venind la întâlnire cu autoturismul marca „AUDI A4” cu nr. de înmatriculare, proprietatea numitei S.G. ( mama lui P.A.A.). Inculpații N.C.A. și P.A.A. au susținut că le pot vinde investigatorului sub acoperire și colaboratorului său cantitatea de 10 grame de rezină de cannabis cu suma totală de 500 lei. Inculpatul P.A.A. a dorit să fie convingător astfel că de față cu colaboratorul I.M. a apelat telefonic în acel moment o persoană căreia i-a spus să-i pregătească cantitatea de 10 grame rezină de cannabis pentru că a găsit un cumpărător și a lăsat să se înțeleagă de către I.M. că respectiva rezina de cannabis pe care o are de vânzare îi aparține lui cât și persoanei cu care a discutat la telefon. Inculpatul P.A.A. și colaboratorul I.M. au stabilit să țină legătura în continuare și în acest sens inculpatul i-a făcut cunoscut numărul său de telefon mobil.

Prin ordonanța nr. 22A/2009/din 19 mai 2009, Biroul Teritorial Constanța din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a autorizat pentru o perioadă de 30 de zile, de la 19 mai 2009 și până la 17 iunie 2009, folosirea a încă unui investigator sub acoperire, G.D., pentru a culege date și informații privind activitatea infracțională a inculpatului N.C.A., a persoanelor din anturajul acestuia ce ar putea fi implicate împreună cu el în traficul de droguri, precum și pentru procurarea de droguri de la aceștia.

La data de 26 mai 2009, investigatorul sub acoperire G.D. și colaboratorul acestuia I.M. s-au întâlnit din nou în mun. Constanța, în zona Halta Traian, cu inculpații P.A.A. și N.C.A., care au venit din nou cu autoturismul marca „AUDI A4” cu nr. de înmatriculare. Inculpatul P.A.A. i-a cerut lui I.M. suma de 120 lei și după ce a primit-o i-a spus că se va deplasa să ia drogurile de la o altă persoană, iar după o jumătate de oră să se reîntâlnească în stația Petrom din zona Universității „Ovidius”.În jurul orelor 2030, conform înțelegerii, inculpatul P.A.A. s-a reîntâlnit cu I.M. căruia i-a predat o bucată de hârtie împăturită ce conținea două bucățele de substanță vegetală, solidă, de culoare maro, făcându-i precizarea că „marfa” este bună, întrucât a încercat-o și el, fiind vândută astfel cantitatea de 1,2 grame rezină de cannabis cu suma de 120 lei. Inculpatul P.A.A. a mai susținut că la sfârșitul săptămânii în curs poate fi contactat pentru a le vinde (conform înțelegerii inițiale) cantitatea de 10 grame de rezină de cannabis cu suma de 50 lei/ gramul, afirmând că urmează să primească o cantitate mai mare din acest drog.

Din Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 554400/din 11 iunie 2009 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, a reieșit că cele două fragmente de substanță solidă de culoare maro au masa netă totală de 1,2 grame și reprezintă rezină de cannabis.(file nr. 35-37 urmărire penală).

La data de 03 iunie 2009 prin reorganizarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, dosarul nr. 69D/P/2009 al Biroului Teritorial Constanța a fost reînregistrat la Serviciul Teritorial Constanța, la nr. 169 D/P/2009.

La data de 09 iunie 2009, colaboratorul sub acoperire I.M. sub supravegherea directă a investigatorului sub acoperire G.D. după ce s-a întâlnit din nou în mun. Constanța, în zona „Casa de cultură”, cu inculpatul P.A.A., s-au deplasat cu autoturismul colaboratorului sub acoperire până în zona blocului AE1, unde inculpatul P.A.A. i-a spus lui I.M. să rămână în mașină și să-l aștepte. Inculpatul P.A.A. a fost observat cum la scara B a blocului arătat, s-a întâlnit cu un bărbat tânăr, identificat ca fiind inculpatul P.A.V., după care P.A.A. a revenit la I.M., căruia i-a predat o punguță din plastic transparent, autosigilantă, ce conținea opt bucățele de substanță vegetală solidă, din care șapte ambalate individual în staniol și o bucată neambalată.(cantitatea de 7,2 grame rezină de cannabis). Pentru cele opt bucățele de drog vândute, inculpatul P.A.A. i-a cerut lui I.M. suma de 600 lei, la momentul în care s-au întâlnit în zona Casei de Cultură, bani pe care i-a și primit.

Din Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 554401/din 11 iunie 2009, al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, a reieșit că cele opt bucățele au în total masa netă de 7,2 grame (4,9 grame cele șapte care erau ambalate în staniol, 2,3 grame bucata neambalată) și reprezintă rezină de cannabis, care face parte din Tabelul-anexă nr. III din Legea nr. 143/2000. (file nr.39-41 urmărire penală).

În zilele de 10 iunie 2009 și respectiv 11 iunie 2009, inculpatul P.A.A. l-a contactat telefonic pe colaboratorul I.M. și l-a întrebat dacă mai dorește să-i vândă hașiș, spunându-i că după data de 15 iunie 2009, cel de la care își procura drogurile și anume P.A.V., poate face rost de o cantitate mai mare.

Prin ordonanța nr. 5/A/2009, din 12 iunie 2009 (dosar nr. 169D/P/2009), Serviciul Teritorial Constanța din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a autorizat prelungirea folosirii în cauză a investigatorilor sub acoperire B.M. și G.D. și a colaboratorului acestora I.M. pentru o perioadă de încă 30 de zile, de la data de 12 iunie 2009 și până la data de 11 iulie 2009.

La data de 15 iunie 2009, investigatorul sub acoperire G.D. și colaboratorul I.M. s-au reîntâlnit în mun. Constanța, în zona Casei de Cultură, cu inculpatul P.A.A., care i-a cerut lui I.M. suma de 600 de lei și după ce a primit-o, a plecat, spunându-le că se vor reîntâlni pentru a le da în schimb drogurile. Inculpatul P.A.A. s-a deplasat către magazinul „Kauffland” din mun. Constanța, unde în parcarea pentru autoturisme s-a întâlnit cu un individ tânăr, care a venit cu o mașină marca „Volkswagen Golf”, înmatriculată cu număr de Bulgaria, căruia i-a înmânat banii și a primit în schimb o punguță de plastic. Respectivul tânăr a fost identificat ulterior de către polițiști ca fiind inculpatul V.D.T.

În continuare, inculpatul P.A.A. s-a urcat într-un taximetru (cu nr. CT-1480) și s-a deplasat până la Casa de Cultură, unde s-a întâlnit cu inculpatul N.C.A., au oprit pentru consum propriu cantitatea de 2,5 grame rezină cannabis, după care și-au continuat drumul cu același taximetru până în zona blocului AE1. În acest loc, inculpatul P.A.A. i-a dat inculpatului N.C.A. niște bani și punguța de plastic, discutând până când a venit colaboratorul I.M., iar la sosirea acestuia, inculpatul N.C.A. a plecat imediat în spatele unei sucursale a băncii „B.R.D.”, iar inculpatul P.A.A. s-a deplasat la autoturismul colaboratorului I.M. După o discuție foarte scurtă dintre inculpatul P.A.A. și I.M., inculpatul N.C.A. s-a întors și i-a dat lui P.A.A. o punguță de plastic, după care s-a îndepărtat, în fugă. Inculpatul P.A.A. a dat acea punguță colaboratorului I.M., (cantitatea de 7,5 grame rezină de cannabis) după care a fost imobilizat de polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, iar inculpatul N.C.A. nu a putut fi prins la acel moment de către polițiști fiindcă fugise printre blocuri. La percheziția domiciliară efectuată la data de 15 iunie 2009, la locuința inculpatului P.A.V. a mai fost găsită și o bucată foarte mică de substanță solidă de culoare verde-oliv, despre care aceasta a declarat că este hașiș și o deținea în vederea consumului propriu.(cantitatea de 0,3 grame ).

Din Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 554407/din 19 iunie 2009, al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, a reieșit că inculpatul P.A.A. a vândut la data de 15 iunie 2009 cantitatea totală de 7,5 grame cannabis (3,8 grame și 3,7 grame), iar inculpatul P.A.V. a deținut pentru consum propriu, în locuința sa, cantitatea de 0,3 grame rezină de cannabis.(file nr. 44-47 urmărire penală).

Inculpaților P.A.A., V.D.T. și P.A.V. le-au fost recoltate probe biologice la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru a se stabili dacă au consumat droguri, în cazul tuturor rezultatul fiind pozitiv la (THC) marijuana.

Din declarațiile inculpaților, a reieșit că inculpatul P.A.V. i-a făcut cunoscut coinculpatului P.A.A. că are de vânzare hașiș și i-a cerut să-l anunțe dacă află despre persoane doritoare să cumpere.

Inculpatul P.A.A. l-a cunoscut prin intermediul coinculpatului N.C.A. (zis „P.”), pe colaboratorul sub acoperire I.M., despre care a aflat că este interesat să cumpere hașiș, astfel că P.A.A. și N.C.A., după o întâlnire pe care au avut-o cu I.M., s-au hotărât să-i vândă acestuia hașiș. Prima dată inculpatul P.A.A. a cumpărat de la inculpatul P.A.V. două grame de cannabis pentru care a plătit suma de 80 lei, iar din această cantitate inculpații P.A.A. și N.C.A. și-au oprit pentru consum propriu o parte, iar cealaltă le-au vândut-o lui G.D. și I.M. la data de 26 mai 2009, cu suma de 120 de lei;în urma cântăririi efectuate cu ocazia analizei drogurilor a rezultat că inculpații P.A.A. și N.C.A. au vândut cantitatea de 1,2 grame rezină de cannabis. A doua oară, inculpatul P.A.A. a cumpărat tot de la coinculpatul P.A.V., cantitatea de 10 grame de hașiș pentru care i-a plătit suma de 400 de lei, iar din această cantitate a oprit, o parte, pentru consum propriu, iar restul l-a vândut cu suma de 600 de lei colaboratorului I.M., la data de 09 iunie 2009;în urma cântăririi efectuate cu ocazia analizei drogurilor, a rezultat că inculpatul P.A.A. i-a vândut lui I.M. 7,2 grame rezină de cannabis. A treia oară, inculpatul P.A.A. i-a cerut coinculpatului P.A.V. să-i mai vândă hașiș, iar acesta a răspuns că nu mai are dar i l-a recomandat pe inculpatul V.D.T., dându-i numărul de telefon pentru a-l suna din partea sa, ceea ce s-a și întâmplat.

Inculpatul P.A.A. s-a întâlnit astfel cu inculpatul V.D.T. care i-a spus că poate să-i vândă cantitatea de 10 grame de hașiș cu suma de 350 de lei. Inculpatul P.A.A. s-a întâlnit cu I.M., căruia i-a cerut suma 600 de lei pentru cele 10 grame de hașiș și după ce primit-o s-a reîntâlnit cu inculpatul V.D.T. în parcarea magazinului „Kauffland”, unde i-a dat acestuia suma de 350 de lei, primind în schimb 10 grame de hașiș. Inculpatul P.A.A. l-a sunat apoi pe inculpatul N.C.A. și i-a spus că urmează să se întâlnească din nou cu I.M., cerându-i să îl însoțească la tranzacție. După ce s-a întâlnit cu inculpatul N.C.A., împreună cu el, din hașișul pe care l-a primit de la inculpatul V.D.T., au oprit pentru consumul lor o parte, iar restul l-au vândut lui I.M. atunci când inculpatul P.A.A. a fost prins în flagrant de polițiști, iar N.C.A. a reușit să fugă, având la el restul de hașiș și suma de 250 de lei pe care le dăduse P.A.A.;în urma cântăririi efectuate cu ocazia analizei drogurilor a rezultat că P.A.A. i-a vândut lui I.M. cantitatea de 7,5 grame rezină de cannabis. Din suma de 600 de lei, primită la data de 15 iunie 2009, de inculpatul P.A.A. de la colaboratorul I.M., suma de 300 lei a fost recuperată de polițiști de la inculpatul V.D.T., iar diferența de 300 lei nu a putut fi recuperată (suma de 50 de lei a fost cheltuită de V.D.T., iar suma de 250 de lei a fost cheltuită de N.C.A.) Nu au fost recuperate nici sumele de 120 lei, și respectiv de 600 de lei, reprezentând banii folosiți din fondul special al Direcției de Combatere a Criminalității Organizate la cumpărarea drogurilor din 26 mai 2009 și din 09 iunie 2009 de către investigatorul sub acoperire și colaboratorul acestuia.

Situația de fapt s-a dovedit cu mijloacele de probă următoare: proces-verbal de sesizare din oficiu din 13 mai 2009; procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire; proces-verbal de transcriere a seriilor bancnotelor care urmează a fi folosite pentru realizarea flagrantului; proces-verbal de surprindere în flagrant, întocmit de lucrătorii de poliție din cadrul B.C.C.O. Constanța, semnat fără obiecțiuni de către inculpații P.A.A. și P.A.V.; proces-verbal de predare a cantității de 0,3 grame rezină de cannabis de către inculpatul P.A.V. deținută la locuința sa;procese-verbale de ridicare a telefoanelor mobile de la inculpații P.A.V., V.D.T., P.A.A.; proces-verbal de consemnare a mesajelor text din memoria telefonului mobil cu nr. de apel, aparținând inculpatului P.A.V.;raport de constatare tehnico-științifică nr. 554400 din 11 iunie 2009 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Constanța;dovada seria H nr. 0001482 din 13 iulie 2009 privind depunerea la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.G.P.R. - Direcția Cazier Judiciar – Serviciul Evidență Operativă, a cantității de 0,8 grame rezină de cannabis; raport de constatare tehnico-științifică nr. 554401 din 11 iunie 2009, al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Constanța; dovada seria H nr. 0001483 din 13 iulie 2009, privind depunerea la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.G.P.R. - Direcția Cazier Judiciar – Serviciul Evidență Operativă, a cantităților de 4,3 grame rezină de cannabis și de 1,8 grame rezină de cannabis; raport de constatare tehnico-științifică nr. 554407 din 19 iunie 2009 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Constanța;dovada seria H nr. 0001477 din 13 iulie 2009, privind depunerea la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.G.P.R. - Direcția Cazier Judiciar –Serviciul Evidență Operativă, a cantităților de 3,4 grame rezină de cannabis și de 3,3 grame rezină de cannabis; rezultatul testelor toxicologice efectuate inculpaților P.A.A., P.A.V. și V.D.T.; declarațiile de recunoaștere ale inculpaților.

Împotriva hotărârii, în termenul legal, inculpatul V.D.T. a declarat apel motivând că fapta nu prezintă pericolul social concret al infracțiunii, fiind aplicabile dispozițiile art. 181 C. pen., deoarece are un singur act material nu în condițiile art. 41 C. pen., este la primul conflict cu legea penală, a avut o conduită procesuală corectă, este integrat social, are un loc de muncă, este tânăr și regretă fapta comisă.

Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 109/P din 4 noiembrie 2010, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul V.D.T.

Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele:

Sub aspectul acțiunii penale (contestată de apelantul inculpat V.D.T.), rezultă fără putință de tăgadă:

1. În ziua de 26 mai 2009, inculpatul P.A.A. a cumpărat de la inculpatul P.A.V. 2 grame de rezină de cannabis cu suma de 80 lei, din această cantitate și-a oprit cu inculpatul N.C.A. o parte pentru consum propriu, iar diferența de 1,2 grame rezină de cannabis au vândut-o, în stația Petrom din zona Universității „Ovidius”, conform înțelegerii prealabile, investigatorului sub acoperire G.D. și colaboratorului sub acoperire I.M. cu suma de 120 lei.

2. La data de 09 iunie 2009, procurând tot de la inculpatul P.A.V. cantitatea de cca 8 grame rezină de cannabis, din care 2 grame acesta le primise de la inculpatul V.D.T., în aceeași zi, inculpatul P.A.A. i-a vândut cantitatea de 7,2 grame lui colaboratorului sub acoperire I.M.

3. În ziua de 15 iunie 2009, prin intermediul inculpatului P.A.V., inculpatul P.A.A. a cumpărat de la inculpatul V.D.T. cantitatea de aproximativ 10 grame rezină de cannabis din care, în aceeași zi, i-a vândut cantitatea de 7,5 grame investigatorului sub acoperire G.D. și colaboratorului sub acoperire I.M. cu suma de 600 lei.

4. Tot la data de 15 iunie 2009, s-a descoperit că inculpatul P.A.V. deținea în locuința sa cantitatea de 0,3 grame rezină de cannabis în scopul consumului personal.

În ceea ce privește încadrările juridice, faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de „trafic de droguri de risc” în formă continuată prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpații P.A.A., N.C.A. și V.D.T. și infracțiunilor de „trafic de droguri de risc” în formă continuată prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și „deținere de droguri de risc pentru consum propriu” prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 pentru inculpatul P.A.V.

În concluzie, prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și încadrarea juridică corespunzătoare;în acest sens sunt procesele-verbale și înscrisurile anexă întocmite de investigatorul sub acoperire I.M. cu ocazia achiziționării drogurilor de la inculpați și predării autorităților, rapoartele de constatare tehnico-științifică nr. 5544000 din 11 iunie 2009, nr. 5544001 din 11 iunie 2009, nr. 5544007 din 11 iunie 2009 prin care specialiștii din cadrul I.G.P.R., Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Biroul Combatere a Criminalității Organizate Constanța, Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, au stabilit că substanțele valorificate sau găsite asupra inculpaților conțin rezină de cannabis, substanță ce face parte din Tabelul Nr. III - anexă la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;procesul-verbal de percheziție la locuința inculpatul P.A.V., găsindu-se cele 0,3 grame rezină de cannabis, declarațiile inculpaților.

Susținerea apelantului V.D.T. referitoare la comiterea unui singur act material a fost înlăturată de declarațiile inculpaților P.A.V. și P.A.A. coroborate cu înscrisurile investigatorului sub acoperire I.M. cu ocazia urmăririi acestora, dar și cu propriile declarații, potrivit cărora la data de 09 iunie 2009, i-a dat inculpatului P.A.V. cantitatea de cca 2 grame rezină de cannabis vândută în aceeași zi de inculpatul Păsărică, iar în ziua de 15 iunie 2009, prin intermediul inculpatului P.A.V., i-a vândut inculpatului P.A.A. altă cantitate de aproximativ 10 grame rezină de cannabis valorificată și aceasta ulterior; cele 2 acte materiale fiind săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale dedusă din caracterul repetat al faptelor, de același gen, la interval foarte scurt-câteva zile, același produs, infracțiunea este în formă continuată conform art. 41 alin. (2) C. pen. și nu este vreun motiv de corectare a încadrării juridice pentru fapta imputată apelantului inculpat.

Într-adevăr, pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului, fapta prevăzută de legea penală săvârșită cu vinovăție de acesta trebuie să prezinte și pericolul social concret al infracțiunii.

Ori, în raport de criteriile prev. de art .181 C. pen., respectiv de împrejurările comiterii faptei – punerea în circulație de substanțe periculoase pentru sănătatea concetățenilor, care pot genera comportamente cu consecințe negative asupra celor din jur, comiterea faptei în participație, fapta prezintă pericolul social concret al infracțiunii, fiind aplicabile disp. art. 18 C. pen. și nu cele ale art. 181 C. pen.

Sub aspectul individualizării pedepsei, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., printre care și pericolul social concret al faptei dat de modalitatea de comitere a faptei, dar și de cantitatea redusă și natura drogului de risc valorificat, de comportamentul și circumstanțele personale inculpatului, pedeapsa de 1 an închisoare este de natură să asigure prevenția generală și reeducarea inculpatului.

Cum de la data pronunțării hotărârii nu au apărut date care să atenueze periculozitatea faptei, făptuitorului, răspunderea penală, nu se poate da o eficiență și mai accentuată până la aplicarea unei sancțiuni administrative a circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului.

Prin urmare, negăsindu-se nici vreun caz de nulitate a hotărârii, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul V.D.T.

Împotriva deciziei penale nr. 109/P din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a declarat recurs inculpatul V.D.T., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 3493/118/2010.

Inculpatul a criticat decizia pronunțată de instanța de apel, invocând motivele de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10, pct. 14 și pct. 18 C. proc. pen. solicitând casarea ambelor hotărâri pronunțate de instanța de apel și de fond, apreciind că ambele hotărâri sunt nelegale și netemeinice.

A susținut că deși din probatoriile administrate și motivarea instanței de fond rezultă că inculpatul a vândut o singură dată cantitatea de 10 gr.rezină de canabis, fapta fiind singulară și cu un grad de pericol social redus, în mod greșit s-a reținut în cauză incidența art. 41 alin. (2) C. pen. cu motivarea că s-au comis două acte materiale de trafic în realizarea unei rezoluții unice infracționale.

A solicitat înlăturarea de către instanța de recurs a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., cu consecința că inculpatul a săvârșit o singură faptă, cea din 15 iunie 2009, neexistând starea de pericol.

A mai arătat că în cauză s-au depășit prerogativele permise de lege, fiind incidente dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., aspect neanalizat de instanța de apel, cu privire la activitatea investigatorului sub acoperire și a colaboratorului acestuia, în sensul că folosirea agenților sub acoperire trebuia să fie restricționată, iar garanțiile procesuale trebuiau acordate chiar și atunci când este vorba de traficul de droguri.

A mai solicitat achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. în referire la art. 181 C. pen.

În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei inculpatului și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de inculpatul V.C.T. nu este fondat motiv pentru care îl va respinge ca atare pentru următoarele considerente:

1. Susținerea inculpatului, prin apărător în sensul că în mod greșit s-a reținut în cauză incidența dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. întrucât este vorba despre un singur act material respectiv cel săvârșit în data de 15 iunie 2009, este nefondată.

Din declarația inculpatului V.D.T., dată la data de 15/16 iunie 2009 (filele 65-69 dosar urmărire penală) în faza de urmărire penală rezultă că acesta, în data de 09 iunie 2009 , urmare apelului telefonic efectuat de coinculpatul P.A.V., i-a vândut o bucată de hașiș, nemaiamintindu-și exact cât cântărea.

De asemenea în aceiași declarație inculpatul V. a declarat că la data de 15 iunie 2009, fiind contactat de coinculpatul P.A.A., și la recomandarea coinculpatului P., i-a vândut 10 grame de hașiș în schimbul sumei de 350 lei.

Din declarația inculpatului P.A.V. (filele 60-63 dosar urmărire penală) rezultă că acesta a cumpărat 2-3 grame de hașiș de la V., în data de 09 iunie 2009, pentru a completa cantitatea de 10 grame hașiș pe care a vându-o ulterior inculpatului P. De asemenea acesta a precizat că la recomandarea sa, coinculpatul P., la data de 15 iunie 2009 a cumpărat de la V.F. 10 grame de hașiș.

Inculpatul P.A.A. în declarația de la urmărire penală, (filele 53-58 dosar urmărire penală), acesta a arătat că la data de 15 iunie 2009 a cumpărat de la V.D.T., respectiv ”D.”, 10 grame de hașiș. Acesta a mai declarat că a mai cumpărat de la inculpatul P. 10 grame de hașiș din care a vândut inculpatului N. în schimbul sumei de 600 lei, dar acestuia i-a spus că este cantitatea de 10 grame, însă diferența a păstrat-o pentru consumul propriu.

În declarația dată în faza de cercetare judecătorească, la instanța de fond (fila 32 dosar fond) inculpatul V. a precizat că menține declarația pe care a dat-o în fața procurorului, și că în opinia sa aceasta corespunde adevărului, chiar dacă din conținutul acesteia din urmă rezultă săvârșirea unui singur act material.

Din coroborarea celorlalte declarații din dosarul cauzei, cu precădere din declarația inculpatului V. dată în faza de urmărire penală precum și din declarațiile celorlalți coinculpați rezultă fără dubiu că este vorba de două acte materiale săvârșite de către inculpatul V.D.T., respectiv la data de 09 iunie 2009 când i-a vândut coinculpatului P.A.V. cantitatea de 2-3 grame hașiș și cel din data de 25 iunie 2009 când i-a vândut coinculpatului Păsărică Andrei Alexandru cantitatea de 10 grame de hașiș .

Astfel critica apărării inculpatului în ceea ce privește înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. nu este fondată întrucât în cadrul aceleiași rezoluții infracționale inculpatul Vârciu a oferit spre vânzare cantități diferite de hașiș celor doi coinculpați precizați anterior, astfel că în mod corect ambele instanțe au reținut aplicarea acestor dispoziții.

Pentru aceleași considerente nu se justifică nici motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., respectiv achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., și nu se pot aplica dispozițiile art. 181 C. pen. atâta vreme cât nu este vorba de o singură acțiune spontană de vânzare de rezină de canabis ci se reține o activitate care era desfășurată de către inculpat de o bună vreme de timp fiind de fapt o activitate uzuală a acestuia care o efectua frecvent, împrejurare care rezultă din întreg ansamblul probator administrat mai cu seamă declarațiile inculpatului atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, dar și din declarațiile celorlalți coinculpați.

2. În ceea ce privește reindividualizarea judiciară a pedepsei Înalta Curte reține că aceasta a fost corect stabilită de către ambele instanțe și , dându-se eficiență în egală măsură de către ambele instanțe dispozițiilor generale prevăzute de art. 72 C. proc. pen. de individulizare judiciară a pedepselor, ținându-se cont de vârsta tânără a inculpatului, poziția procesuală a acestuia pe tot parcursul procesului penal, atitudinea inculpatului în societate înainte de săvârșirea faptelor precum și poziția sa în contextul social în care își desfășura activitatea, astfel că nu se impune aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în sarcina inculpatului, în raport cu faptele săvârșite, în formă continuată, inculpatul beneficiind de clemența maximă a instanțelor până la această fază de judecată a recursului.

Principiul individualizării sancțiunilor de drept penal privește deopotrivă stabilirea cât și aplicarea acestor sancțiuni și adaptarea acestora în funcție de gradul de pericol social al faptei, al periculozității făptuitorului. Pedeapsa pe lângă funcția de constrângere ce o exercită asupra condamnatului îndeplinește și funcția de exemplaritate și de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Individualizarea judiciară a pedepsei și a modului ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana infractorului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Constată, prin urmare că la individualizarea pedepsei, instanța de fond și instanța de apel au avut în vedere criteriile generale prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor în sarcina inculpatului ținând seama de pericolul social al faptelor săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, stabilind în mod corect o pedeapsă de 1 an închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen.

3. Cu privire la critica inculpatului în sensul că s-au depășit prerogativele permise de lege, fiind incidente dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., aspect neanalizat de instanța de apel, cu privire la activitatea investigatorului sub acoperire și a colaboratorului acestuia, în sensul că folosirea agenților sub acoperire trebuia să fie restricționată, iar garanțiile procesuale trebuiau acordate chiar și atunci când este vorba de traficul de droguri, Înalta curte constată că nu este întemeiată.

Nu se poate reține incidența acestui text de lege atâta vreme cât inculpatul V. în declarația dată în faza de urmărire penală a precizat că îl cunoaște pe inculpatul P.A.V., întrucât au fost coleg de muncă și că atât inculpatul V. cât și inculpatul P. sunt consumatori de hașiș, pe care îl procurau de la un băiat pe care P. îl cunoaște mai bine, iar ultima oară a cumpărat de la acesta 49 de grame de hașiș pentru care a plătit 1000 de lei.

Susținerile apărării referitoare la împrejurarea că inculpatul V.D.T. ar fi fost provocat de către investigatorii sub acoperire și că infracțiunea de trafic de droguri nu ar fi fost săvârșit niciodată în lipsa intervenției acestora, Înalta Curte constată că susținerile sunt nefondate.

Pentru a concluziona astfel trebuie avut în vedere pe de o parte dispozițiile dreptului intern, respectiv art. 68 alin. (2) C. proc. pen., iar pe de altă parte jurisprudența CEDO în materie și distincția pe care Curtea o face între agentul infiltrat și agentul provocator (în mod special cauzele cauza Ramanauskas contra Lituaniei, Ludi contra Elveției, Teixeira contra Portugaliei, și, cauza Constantin și Stoian împotriva României).

Înalta Curte reține că, din jurisprudența CEDO rezultă că, utilizarea agenților infiltrați este admisibilă în măsura în care este circumscrisă unor garanții, însă interesul public nu poate justifica utilizarea elementelor obținute ca urmare a unei provocări polițiste – un astfel de procedeu este susceptibil a priva de la început și în mod definitiv un acuzat de un proces echitabil (Teixeira, p. 35-36, 39, Ramanauskas p. 54). Într-o societate democratică dreptul la o bună administrare a justiției ocupă un loc atât de eminent încât nu poate fi sacrificat în fața oportunității (Sequiera contra Portugaliei p.5).

De asemenea, agentul infiltrat trebuie în mod obligatoriu audiat pentru ca apărarea să-l poată interoga și să verifice credibilitatea acestuia. Audierea poate avea loc ținând cont de interesul legitim al autorităților polițiste de a păstra anonimatul în vederea protejării agentului sau în vederea folosirii lui ulterioare. Audierea este obligatorie chiar dacă condamnarea nu se întemeiază doar pe declarațiile scrise ale agentului infiltrat, însă în măsura în care aceste declarații servesc la stabilirea faptelor ce conduc ulterior la condamnare (Ludi p. 47, 49).

Orice probă obținută ca urmare a unei provocări din partea poliției trebuie înlăturată pentru ca procedura să fie conformă exigențelor unui proces echitabil (art. 6). În măsura în care acuzatul susține că a fost provocat, jurisdicțiile penale trebuie să examineze atent dosarul și din această perspectivă (Ramanauskas p.60).

Însă, pentru a distinge între agentul provocator și cel infiltrat există mai multe criterii (Ramanauskas p.56): dacă intervenția polițiștilor este ordonată și controlată de un magistrat; dacă autoritățile naționale aveau, aparent, rațiuni suficiente pentru a-l bănui pe acuzat de respectiva activitate ilicită; cazierul judiciar.

Există provocare din partea poliției atunci când agenții implicați (membrii ai forțelor de ordine sau persoane intervenind la cererea acestora) nu se limitează a examina de o manieră pasivă activitatea ilicită, ci exercită asupra persoanei în cauză o influență de natură a o incita la comiterea unei infracțiuni care altfel nu ar mai fi fost săvârșită, în scopul de a face posibilă constatarea infracțiunii, adică pentru a obține dovezi și pentru a trage la răspundere (Ramanauskas p.55, Eurofinacom p. 15).

Raportând aceste principii la prezenta speță, instanța de recurs constată că inculpatul V. este cunoscut ca un consumator de droguri iar organele de urmărire penală aveau date cu privire la implicarea coinculpatului N.C.A. zis „P.” în traficul de droguri de mare risc cu alte persoane respectiv din 13 mai 2009, așa cum rezultă din procesul-verbal de sesizare din oficiu (f.1, dosar urmărire penală nr. 169/D/P/2009). De asemenea trebuie reținut că intervenția organelor statului a avut loc într-un moment în care (urmare a depistării inculpatului V.D.T. având asupra sa două bancnote de 200 lei cu seria 073A0231246, respectiv 100 lei cu seria 074B303093344, la data de 15 iunie 2009, bancnote care corespundeau procesului verbal întocmit anterior prinderii în flagrant, și pe care inculpatul V. a declarat că le-a primit de la inculpatul P., conform procesului verbal de la fila 28 dosar U.P. ) se mai consumaseră deja alte infracțiuni de trafic ilicit de droguri de risc între inculpații N.C.A., P.A.A., P.A.V. și V.D.T., iar intervenția a fost una promptă.

Din probatoriul administrat rezultă în mod clar că drogurile nu au fost în posesia colaboratorului sau investigatorului sub acoperire, iar operațiunea a fost efectuată nu în scopul obținerii de probe ci în vederea culegerii de date și informații privind activitatea infracțională desfășurată de numitul N.C.A. și persoane din anturajul acestuia și de procurarea de rezină de canabis de la numitul N.A. și de la persoane din anturajul acestuia, de către investigatorul sub acoperire și colaboratorului acestuia, conform Ordonanței procurorului DIICOT – Biroul Teritorial Constanța din 13 mai 2009, în dosar nr. 22/A/2009, 69/D/P/2009 (fila 10-12 dosar urmărire penală).

Contactul dintre investigatorul și colaboratorul sub acoperire și inculpați a fost inițiat în contextul în care inculpatul N.A. și P.A.A. căutau în mod activ cumpărători și respectiv vânzători de droguri, inculpații fiind cei care au promis că pot vinde primilor cantitatea de 10 grame de rezină de canabis cu suma totală de 500 lei.

Chiar pentru a-i demonstra investigatorului sub acoperire, I.M., această posibilitate, inculpatul P.A.A., de față cu el, a apelat telefonic o persoană căreia i-a spus să-i pregătească 10 grame rezină de canabis pentru că a găsit un cumpărător.

Din conținutul declarațiilor inculpaților și convorbirilor ce au avut loc rezultă neechivoc că prima convorbire între inculpatul N. și P. și colaboratorul, respectiv investigatorul sub acoperire a fost inițiată de către inculpați, care (conform declarațiilor inculpatului V., P., P. și N. date în faza de urmărire penală și în faza de cercetare judecătorească, prezentate anterior), au luat legătura cu personale din anturaj respectiv P.A.V. și ulterior cu V.D.T. realizându-și scopul propus, acela de vânzare a drogurilor.

Față de această împrejurare, având în vedere demersurile anterioare ale inculpaților pentru găsirea unui cumpărător, precum și susținerile exprese referitoare la posibilitatea procurării și vinderii unor alte cantități de drog, faptul că unele dintre conversațiile ulterioare au fost inițiate de investigatori sau că aceștia au stabilit locul și modalitatea în care vânzarea urma să aibă loc prezintă o relevanță redusă în cauză.

Față de toate aceste circumstanțe ale cauzei, Înalta Curte concluzionează că acțiunea investigatorului și colaboratorului a fost eminamente pasivă și că, așa cum a reținut și Curtea Europeană în cauza Ludi contra Elveției, din momentul în care acuzatul își dă seama că îndeplinește un act ce cade sub incidența legii penale își asumă riscul de a întâlni un funcționar al poliției infiltrat și care încearcă în realitate să-l demaște.

Astfel nu se poate constata că pentru săvârșirea faptelor penale pentru care inculpatul V.D.T. a fost trimis în judecată a fost determinat în vreun fel de colaboratorii respectiv investigatori sub acoperire întrucât, inculpatul, desfășura această activitate infracțională în contextul unei perioade de timp îndelungate neavând nevoie de inducerea unui îndemn de către altă persoană de a realiza o activitate infracțională.

Pentru toate aceste motive în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.D.T. împotriva deciziei penale nr. 109/P din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare V.D.T. conform dispozitivului prezentei decizii.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.D.T. împotriva deciziei penale nr. 109/P din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 martie 2011.