Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 103/F din 13 octombrie 2010 a Tribunalului Bistrița-Năsăud a fost condamnat inculpatul M.I. la 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), b), c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.
Conform art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 9 octombrie la zi.
Potrivit art. 350 C. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.
S-a constatat că inculpatul a recuperat integral prejudiciul cauzat părții civile M.S. și Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Victima T.F. și inculpatul M.I. au fost consăteni, cel dintâi suferind de o afecțiune psihică (debilitate fizică, oligofrenie), astfel cum rezultă din fișa medicală a acestuia (f. 75) și ocupându-se, în principal, de pășunatul oilor familiei surorii victimei (numita M.S.). După cum au învederat majoritatea martorilor audiați în cauză, între familiile inculpatului și a victimei existau relații tensionate datorate comportamentului necorespunzător al victimei, constând în pătrunderea repetată cu oile pe terenuri ce aparțineau familiei M. și comportamentului agresiv manifestat de victimă în relațiile sale cu ceilalți membrii ai familiei inculpatului.
În ziua de 7 octombrie 2009, în jurul orelor 17,00, atât inculpatul M.I., cât și victima T.F. se aflau cu animalele la pășunat pe raza comunei Romuli, în locul numit „Măgura Porcului”. Terenurile pășunate de oile celor două familii se învecinează. La un moment dat, inculpatul M.I. a observat că victima T.F. a pătruns cu oile pe terenul familiei sale și că a răsturnat niște cioate de lemn, astfel că l-a apostrofat verbal. După aproximativ o jumătate de oră, inculpatul, însoțit de calul pe care-l ducea de căpăstru, a pornit spre sat după mâncare, ocazie cu care, zărindu-l pe T.F. l-a chemat la el, să discute. Ambii aveau în mână câte o bâtă. Temându-se că victima vrea să-l lovească, date fiind manifestările sale anterioare, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu bâta pe care o avea, peste cap, iar după ce victima a căzut la pământ i-a mai aplicat o lovitură în aceeași zonă a capului cu același lemn și cu piciorul în stomac. Inculpatul s-a oprit din aplicarea loviturilor la strigătele martorului M.I., nepotul victimei care i-a spus să nu-l mai lovească pe T.F.
Ulterior, martorul a venit lângă cei doi și l-a întrebat pe inculpat motivul pentru care a lovit victima, acesta spunându-i că T.F. a lăsat oile pe terenul proprietatea lor și că l-a agresat de mai multe ori pentru ca nu cumva să fie el însuși atacat de victimă.
M.I. i-a arătat inculpatului urmările loviturilor pe care i le aplicase victimei: capul era crăpat și din rană curgea sânge, ulterior inculpatul luându-și calul și lemnul cu care-l lovise pe T.F. și plecând spre casă (sat).
Inițial victima a reușit, cu greu, să se ridice de la pământ și ajutat de M.I. a parcurs aproximativ 300 m spre casă, apoi i s-a făcut rău, a cerut să fie lăsat jos, a vomat, fiind transportat la spital la Bistrița, după ce nepotul victimei, M.I. a anunțat-o pe martora M.S., despre cele întâmplate. Ulterior, victima a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș unde, la 9 octombrie 2009, a decedat.
Prin raportul de constatare medico-legală nr. 3628-547 din 3 noiembrie 2009, emis de I.M.L. Târgu-Mureș s-a concluzionat că: decesul victimei T.F. a fost violent, datorându-se insuficienței cardio-circulatorii acute survenite în urma unui traumatism cranio-cerebral cu fractură parieto-temporală bilaterală, cu hematom epidural stâng operat, cu hemoragie subarahnoidiană dreaptă, cu contuzie cerebrală hemoragică temporală stângă și de trunchi cerebral, complicat în evoluție cu bronhopneumonie și bronșită purulentă obstructivă; leziunile traumatice descrise s-au putut produce cel mai probabil printr-un mecanism de lovire directă cu corp dur, urmată de lovire indirectă de corpuri cu suprafață dură, posibil în cadrul unei agresiuni, poziția victimă agresor putând fi în mișcare, față - în - față și apoi culcat - în picioare, fără a putea exclude în totalitate și un mecanism de loviri directe repetate cu corp dur (bâtă); între leziunile traumatice suferite și deces există o legătură de cauzalitate directă.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală pe bază de acte nr. 2490 din 12 august 2010 întocmit de I.M.L. Târgu Mureș (f.137-139), s-a concluzionat că : numitul T.F., urmare agresiunii suferite la data de 7 octombrie 2009 a prezentat o leziune externă constând în excoriație de 7 x 1 cm. parietal paramedian stg., precum și o serie de leziuni interne la nivel cranio-cerebral și anume hematom parieto-temporo-occipital bilateral al scalpului, fractură temporo-parietală bilaterală, hematom epidural fronto-parietal stg. (operat-drenat), hemoragie subarahnoidiană, contuzie cerebrală temporală stg., hemoragie de trunchi cerebral; leziunile traumatice s-au putut produce cel mai plauzibil prin mecaniscul de lovire directă repetată cu un corp dur, contondent, de formă alungită (posibil bâtă de lemn); între leziunile traumatice descrise și decesul victimei există legătură de cauzalitate directă, necondiționată; din datele medicale existente la dosar, nu rezultă ca victima să fi suferit de afecțiuni de natură patologică, care să concure sau să favorizeze decesul acesteia; în evoluția leziunilor traumatice a apărut o complicație cu caracter supraacut la nivel pulmonar, constând în focare multiple diseminate de bronhopneumonie, bronșită purulentă obstructivă, dar această complicație nu a avut un caracter determinat în producerea decesului, fiind doar un factor suprapus stării postraumatice grave, iar decesul s-ar fi produs oricum și în lipsa acestei complicații; urmare leziunilor suferite, victima nu putea aprecia imediat gravitatea acestora, deoarece în cazul leziunilor cerebrale există un interval de timp liber (fără simptomatologie) care poate fi de minute, ore, zile, până când se formează colecția hematică ce determină starea gravă și implicit simptomatologia în astfel de situații, astfel încât, s-a considerat că nu se poate imputa victimei starea gravă și faptul că aceasta nu a beneficiat imediat de îngrijiri medicale.
Inculpatul M.I., audiat atât în faza urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, a recunoscut fapta care i se reține în sarcină, dar a invocat, în apărarea sa prevederile disp. art. 73 C. pen., respectiv comiterea faptei în stare de provocare.
Nu s-a putut reține în favoarea inculpatului scuza provocării pentru că nu s-a confirmat intenția victimei de a lovi inculpatul cu bâta pe care o avea asupra sa, sub acest aspect existând o îndoială. Chiar apreciind că în realitate victima ar fi avut intenția să lovească cu bâta pe care o avea asupra sa pe inculpat, reacția sa este apreciată ca fiind disproporționată (exagerată), deoarece a lovit victima într-o zonă vitală (cap) cu un obiect apt de a produce moartea sau leziuni vitale, a aplicat și a doua lovitură tot în cap, chiar după ce victima era căzută la pământ, apoi și a treia lovitură în stomac.
Pentru a se reține circumstanța atenuantă a provocării nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă sau amenințătoare, ci se cere ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă conduită care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o puternică tulburare sau emoție, încât să nu fie în stare să se abțină de la o ripostă prin săvârșirea de infracțiuni.
Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existența unei puternice tulburări sau emoții se presupune, de regulă, că faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificație.
Nu este lipsită de importanță nici împrejurarea că inculpatul a fost cel ce a chemat victima la el pentru a purta discuții legate de pășunatul oilor și nu victima a fost cea care l-ar fi atacat.
Probațiunea testimonială administrată și chiar declarațiile inculpatului au relevat împrejurarea că o cunoștea bine pe victimă, comportamentul ei, în general, problemele psihice ale acesteia și că „era un om de scandal”, astfel că, intenția acesteia de a-l lovi pe inculpat nu era de natură să-i provoace acestuia o puternică tulburare sau emoție care să-l determine să-i aplice puternice lovituri cu o bâtă în cap, lovituri care au condus ulterior la deces.
Totodată, s-a apreciat chiar că inculpatul era familiarizat cu comportamentul deviant al victimei, cu împrejurarea că aceasta obișnuia să mai uite oile pe terenul proprietatea familiei inculpatului, că făcea scandal, agresa alte persoane, arunca cu pietre, etc. astfel că, nici pătrunderea în ziua incidentului pe terenul proprietatea familiei sale și nici încercarea de a-l lovi pe inculpat nu pot fi apreciate ca elemente care să-l surprindă pe acesta și să-i provoace o puternică emoție sau tulburare de natură a-l determina să atace victima astfel cum a făcut-o. Dimpotrivă, din modalitatea în care s-au desfășurat evenimentele, inculpatul chemând pe victimă „la discuții” se poate desprinde ideea că acesta a vrut să-i dea o lecție (corecție) pentru toate neplăcerile produse familiei sale, neintenționând să-i suprime viața, dar acceptând ca un astfel de rezultat să se producă (deoarece a aplicat 2 lovituri în zone vitale, în cap).
Împotriva soluției instanței de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței primei instanțe și judecând pe fond cauza, înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului și aplicarea unei pedepse situate în limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea de omor, întrucât inculpatul cât și fapta acestuia prezintă un pericol social ridicat prin modul de comitere al infracțiunii și a urmărilor produse, suprimarea vieții unui om.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat apel și inculpatul M.I. care a solicitat admiterea acestuia și prin recunoașterea unor efecte mai largi circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. să i se reducă și mai mult pedeapsa potrivit dispozițiilor art. 76 C. pen. întrucât nu posedă antecedente penale, a fost sincer în cursul judecății și a recuperat prejudiciul cauzat familiei victimei.
Prin decizia penală nr. 168/A din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj s-a admis apelul declarat de procuror, a înlăturat aplicarea circumstanțelor atenuante și l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 10 ani și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
Prin aceeași decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Instanța de prim control judiciar a reținut că fapta inculpatului a fost încadrată corect în infracțiunea de omor prevăzută în art. 174 alin. (1) C. pen.
Atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel apărătorul inculpatului a solicitat a se reține în favoarea acestuia circumstanța atenuantă a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. cât și a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. cărora să li se dea eficiența cuvenită conform art. 76 C. pen. scăzându-se pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, întrucât la 7 octombrie 2009 inculpatul a fost provocat să comită fapta de atitudinea victimei, handicapat psihic.
Referitor la această apărare, probele dosarului reliefează că în ziua de 7 octombrie 2009, în jurul orelor 17,00, atât inculpatul M.I., cât și victima T.F. se aflau cu animalele la pășunat pe raza comunei Romuli, în locul numit „Măgura Porcului”. Terenurile pășunate de oile celor două familii se învecinează. La un moment dat, inculpatul M.I. a observat că victima T.F. a pătruns cu oile pe terenul familiei sale și că a răsturnat niște cioate de lemn, astfel că l-a apostrofat verbal. După aproximativ o jumătate de oră, inculpatul, zărindu-l pe T.F. l-a chemat la el, să discute. Ambii aveau în mână câte o bâtă din lemn. Temându-se că victima vrea să-l lovească, date fiind manifestările sale anterioare, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu lemnul pe care îl avea, peste cap, iar după ce victima a căzut la pământ, i-a mai aplicat o lovitură în aceeași zonă cu același obiect din lemn și un picior în stomac. Inculpatul s-a oprit din aplicarea loviturilor, la strigătele martorului M.I., nepotul victimei care i-a spus să nu-l mai lovească pe T.F.
Ulterior, martorul a venit lângă cei doi și a întrebat pe inculpat motivul agresării victimei, acesta comunicându-i că T.F. a lăsat oile pe terenul proprietatea lor și că i-a aplicat mai multe lovituri, pentru ca nu cumva să fie el însuși agresat de victimă.
Potrivit dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., pentru existența circumstanței atenuante legale a scuzei provocării, se cer întrunite cumulativ mai multe condiții: infracțiunea să fie săvârșită sub stăpânirea unei puternice emoții; starea aceasta să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate prin infracțiune; provocarea să fi fost săvârșită de victima infracțiunii printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, iar riposta la acțiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator.
Deși art. 73 lit. b) C. pen. nu cere, în mod expres, ca între actul pretins provocator și infracțiunea săvârșită să existe o anumită proporție sub aspectul gravității, necesitatea existenței unei asemenea proporții, rezultă implicit din conținutul său, pentru că numai o activitate ilicită, de o anumită gravitate, poate fi de natură să genereze, în psihicul inculpatului o tulburare sau emoție intensă.
Întotdeauna, reținerea stării de provocare este condiționată de o comportare culpabilă a victimei care, prin acțiunile ori afirmațiile făcute, să fie de natură a cauza celui căruia îi sunt adresate, o puternică stare de tulburare sub imperiul căreia să comită fapta.
În speță, cerințele referitoare la starea de provocare nu sunt întrunite.
Relațiile conflictuale anterioare dintre inculpat și victimă, circumstanțele generale ale comiterii infracțiunii nu pot fundamenta concluzia existenței provocării, chiar dacă ele sugerează momente de încordare și enervare, condițiile scuzei provocării fiind foarte exact reglementate de lege, nefiind suficient ca inculpatul să fi fost sub imperiul unei tulburări în momentele critice, cerându-se ca aceste tulburări să fie puternice și determinate de acțiuni – concret și clar definite prin lege, întreprinse de victimă.
Probele ce trebuie să demonstreze toate aceste condiții, trebuie să fie convingătoare și concrete, ceea ce în speță nu există.
Din actele medicale depuse la f. 75 în fața instanței de fond rezultă că victima suferea de oligofrenie, împrejurare cunoscută de toți sătenii, astfel că afecțiunea acestuia nu-l putea surprinde pe inculpat și nici atitudinea violentă a victimei, handicapul său fiind notoriu (declarație martor M.V. f. 87 și M.I. f. 55, declarația inculpatului, f. 32).
Luându-se în considerare împrejurările în care s-a petrecut fapta, și raporturile conflictuale dintre părți, ce trenau de mult timp, s-a apreciat că în momentul uciderii victimei, inculpatul nu s-a aflat într-o stare de mare surescitare nervoasă, caracteristică circumstanței atenuante a provocării. Relațiile conflictuale dintre inculpat și victimă erau notorii și nu reprezentau ceva neobișnuit, așa încât incidentului care a avut loc între ei la 7 octombrie 2009, nu i se poate recunoaște caracterul de act provocator, în sensul art. 73 lit. b) C. pen.
Examinând sentința instanței de fond, s-a constatat că apelul parchetului este fondat întrucât în mod nejustificat și netemeinic au fost reținute în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante vizate de art. 74 C. pen.
Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altor împrejurări asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoașterea unor atari împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată. În această apreciere se va ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.
Constatarea uneia sau a mai multor împrejurări din cele enumerate în art. 74 C. pen., ori a altora asemănătoare, nu justifică – prin ea însăși – considerarea lor ca circumstanțe atenuante și, pe cale de consecință, reducerea ori schimbarea genului pedepsei.
În speță, în raport cu gradul de pericol social sporit al faptei comise de inculpat – care i-a aplicat în cap, victimei, mai multe lovituri cu o bâtă din lemn, precum și peste corp, în zona toracelui, după ce era căzută la pământ, și nu îi putea periclita viața inculpatului, în mod corect s-a considerat de către parchet că numai împrejurarea în sensul că anterior comiterii infracțiunii inculpatul a avut o conduită sinceră și că nu posedă antecedente penale, nu justifică aplicarea art. 74, art. 76 C. pen.
În termen legal, împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul M.I., care a solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b), c) C. pen. și art. 73 lit. b) C. pen. și reducerea pedepsei pe care o consideră prea aspră.
Inculpatul a arătat în motivarea recursului său întemeiat pe dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. că a avut un bun comportament anterior comiterii faptei, nu este cunoscut cu antecedente penale și a cooperat cu organele judiciare.
Examinând recursul declarat în cauză prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
La individualizarea pedepsei, instanța de apel a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise, împrejurările săvârșirii acesteia - prin aplicarea de lovituri puternice, succesive, inclusiv când victima era deja căzută, și fără posibilitatea să se apere, persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, a recunoscut comiterea faptei, susținând însă că a fost provocat de victimă.
Critica adusă celor două hotărâri referitoare la omisiunea reținerii circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. este nefondată.
Conform art. 73 lit. b) C. pen. constituie circumstanță atenuantă săvârșirea unei infracțiuni sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. În probele administrate în cauză rezultă fără dubiu că în momentul aplicării loviturilor, inculpatul nu se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinate de atitudinea victimei.
Astfel, între inculpat și victimă existau relații conflictuale de mai multă vreme, victima suferind de oligofrenie, aspect ce era de notorietate, Înalta Curte apreciind în acord cu cele reținute pe larg de instanțele de fond și de apel, că inculpatul, în aceste condiții, nu a fost provocat de comportamentul victimei.
Pedeapsa aplicată inculpatului este în cuantum minim prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă, nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante și reducerea acesteia sub minim.
Chiar dacă inculpatul a avut o bună conduită anterior comiterii faptei, nu are antecedente penale și a acoperit prejudiciul cauzat, în raport cu gravitatea deosebită a faptei, nu pot fi reținute circumstanțe atenuante.
Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Conform dispozițiilor art. 38516 raportat la art. 381 C. proc. pen. se va deduce din pedeapsă prevenția de la 9 octombrie 2009 la zi.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 168/A din 15 decembrie 2010 Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 9 octombrie 2009, la 9 martie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 martie 2011.