Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 2 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 25534/3/2010 (3251/2010) s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a apelanților inculpați B.P., S.O.P.
S-a menținut starea de arest preventiv a apelanților inculpați B.P. și S.O.P.
S-a revocat măsura arestării preventive a apelantului inculpat G.A.C.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului G.A.C. dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Prin aceeași încheiere s-a revocat măsura arestării preventive a apelantului inculpat G.A.C., și s-a dispus punerea în libertate a acestui inculpat dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
În motivarea încheierii, instanța de apel a reținut că prin sentința penală nr. 803 din 6 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 25534/3/2010, au fost condamnați inculpații: G.A.C. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen.; B.P., la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen. și S.O.P., la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. a) C. pen. și de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. a) C. pen.
În esență, instanța de fond a reținut că în cursul lunii aprilie 2010, inculpatul G.A.C. a desfășurat activități ilicite cu droguri de mare risc, heroină, în modalitatea punerii în vânzare prin intermediul inculpatului B.P., iar în data de 29 aprilie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, tot prin intermediul inculpatului B.P. a pus în vânzare cantitatea de 7,55 grame heroină.
Inculpatul B.P., în cursul lunii aprilie 2010, în baza aceluiași rezoluții infracționale, atât personal, cât și prin intermediul inculpatului S.O.P. zis „F.”, a vândut heroină, drog de mare risc pe care personal l-a procurat de la inculpatul G.A.C., iar în ziua de 29 aprilie 2010 a fost surprins de organele de poliție deținând în autoturismul său, cantitatea de 7,55 grame heroină pe care o procurase anterior de la coinculpatul G.A.C., precum și cantitatea de 1,53 grame cannabis, droguri de mare risc și de risc, pe care le deținea în vederea vânzării.
În cursul lunii aprilie 2010, inculpatul S.O.P. a desfășurat activități ilegale cu droguri de mare risc, în modalitatea vânzării, iar în data de 14 aprilie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale a vândut inculpatului T.I.A. cantitatea de 0,16 grame heroină cu suma de 50 lei (acesta din urmă fiind depistat de către lucrătorii de poliție).
De asemenea, la datele de 22 aprilie 2010 și 24 februarie 2010, inculpatul S.O.P. a vândut colaboratorului „D.D.” cantitatea totală de 0,21 grame heroină cu suma de 100 lei, iar în ziua de 29 aprilie 2010 a deținut cantitatea de 44,1 grame cannabis în vederea consumului propriu.
Examinând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, curtea de apel a reținut că aceștia au fost arestați preventiv prin încheierea din 30 aprilie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, apreciind că în speță sunt îndeplinite cerințele art. 143 C. proc. pen. și că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) din același cod.
În ce-i privește pe inculpații, B.P. și S.O.P., instanța de apel a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a acestora se mențin, fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Astfel, probele administrate până la acest moment procesual nu au făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că sus-numiții inculpați au săvârșit fapte de natură penală, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143 cu referire la art. 681 C. proc. pen.
De asemenea, s-a constatat a fi incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele pretins a fi săvârșite de inculpați fiind mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea lor în libertate prezentă pericol concret pentru ordinea publică. Referitor la acest din urmă aspect, s-au avut în vedere natura și gravitatea faptelor, precum și datele ce caracterizează persoana inculpaților, S.O.P. neavând ocupație și nici loc de muncă, fiind și consumator de droguri.
În concluzie, constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., având în vedere și dispozițiile art. 136 din același cod privind scopul măsurilor preventive, instanța de apel a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților B.P. și S.O.P. și a menținut starea de arest preventiv a acestora.
În ceea ce îl privește pe inculpatul G.A.C., instanța de apel, reevaluând actele și lucrările dosarului, din perspectiva îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 143 C. proc. pen. a constatat că temeiurile care au determinat arestarea acestuia nu mai subzistă.
A reținut curtea de apel că, este adevărat că prima instanță a dispus condamnarea inculpatului G.A.C. pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată însă, având în vedere stadiul procesual al cauzei, caracterul devolutiv total al apelului, consistența probelor administrate în acuzare, atitudinea constantă de negare a faptelor, durata arestării preventive (de circa 1 an), contestarea de către inculpat a unora dintre probe și solicitarea de către acesta a unor noi probe referitor la situația de fapt și pentru a da eficiență și prezumției de nevinovăție, a apreciat că nu se mai impune privarea de libertate în continuare a inculpatului.
În consecință, constatând neîndeplinită una dintre condițiile menținerii stării de arest, în conformitate cu disp. art. 3002 rap. la art. 160b alin. (2) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a revocat măsura arestării preventive a inculpatului G.A.C. și a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Împotriva dispoziției din încheiere vizând revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului G.A.C. a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. –Serviciul Teritorial București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei rețineri a prevederilor art. 3002 rap. la art. 160b alin. (2) C. proc. pen.
În motivele scrise de recurs și susținute oral în ședința de judecată, procurorul a arătat că instanța de apel a evaluat greșit probele administrate în cauză din perspectiva disp. art. 143 rap. la art. 681 C. proc. pen. și în consecință a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii, înlăturarea dispoziției vizând revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului și menținerea măsurii arestării preventive, în conformitate cu dispozițiile art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen.
Examinând încheierea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu disp. art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
În conformitate cu disp. art. 160b alin. (2) C. proc. pen. la care trimite art. 3002 din același cod, revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului se dispune dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu mai există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin rechizitoriul nr. 623/D/P/2010 din data de 25 mai 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial București s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv, alături de alți inculpați, a intimatului inculpat G.A.C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.
În fapt, prin actul de trimitere în judecată s-a reținut că în cursul lunii aprilie 2010, intimatul inculpat G.A.C. zis „A.” a desfășurat activități ilicite cu droguri de mare risc (heroină) în modalitatea punerii în vânzare prin intermediul inculpatului B.P. zis „B.” și, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în data de 29 aprilie 2010, prin intermediul aceluiași inculpat, a pus în vânzare cantitate de 7,55 gr heroină.
Intimatul inculpat a fost arestat preventiv la data de 29 aprilie 2010, măsura arestării preventive fiind prelungită, în conformitate cu disp. art. 155 și urm. C. proc. pen. și ulterior, menținută de instanță în temeiul art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) și (3) din același cod.
Temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive l-au constituit dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., judecătorul care a dispus măsura reținând că există probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost cercetat și că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin sentința penală nr. 803 din data de 16 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 25534/3/2010, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus, condamnarea intimatului inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare cu executare în condițiile art. 57, art. 71 C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., menținerea stării de arest a inculpatului și computarea prevenției de la 29 aprilie 2010 la zi.
Înalta Curte constată, contrar celor reținute de instanța de apel, că temeiurile care au determinat arestarea intimatului inculpat nu au încetat, ci subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, fiind îndeplinite cerințele art. 3002 rap. la art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Astfel, în cauză există probe și indicii temeinice în accepțiunea dată acestei din urmă noțiuni de art. 681 C. proc. pen. care duc la presupunerea rezonabilă că intimatul inculpat G.A.C. a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, faptă penală pentru care a fost cercetat în stare de arest preventiv și ulterior, trimis în judecată și condamnat de prima instanță, chiar dacă hotărârea pronunțată în cauză nu este definitivă.
În acest sens, relevante sub aspectul incidenței în cauză a disp. art. 143 C. proc. pen. sunt: procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din care reiese că intimatul inculpat a comercializat heroina prin intermediul coinculpaților B.P. și S.O.P.; procesul-verbal de supraveghere operativă în care se consemnează că la data de 29 aprilie 2010, inculpatul B.P. a mers la locuința intimatului inculpat de unde a plecat după aprox.10 minute (filele 201-203 dos.urm.pen.); procesul verbal de percheziție din care rezultă că în autoturismul condus de inculpatul B.P. s-au găsit 1,53 grame cannabis și 7,55 grame heroină în amestec cu cofeina, droguri despre care acesta a declarat în mod constant că le-a procurat de la intimatul inculpat G.A.C. contra sumei de 1300 lei, bani găsiți la percheziția domiciliară efectuată la locuința intimatului inculpat la data de 29 aprilie 2010, declarația martorei B.R. din care reiese că soțul său, inculpatul B.P. se aproviziona cu droguri de la intimatul inculpat G.A.C.; declarația martorei cu identitate protejată „N.M.” care a relatat că intimatul inculpat vindea marfa prin dealeri, unul dintre aceștia fiind B.P., că se aproviziona cu cantități mari de heroină – 0,500 kg –1 kg de la un cetățean turc și le depozita la vecini; procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate între intimatul inculpat și inculpatul B.P. anterior vizitei pe care acesta din urmă a efectuat-o la locuința intimatului.
Contestarea de către intimat a unora din probele administrate în cursul urmăririi penale și ulterior în faza cercetării judecătorești la instanța de fond, ca și atitudinea procesuală a acestuia de nerecunoaștere a infracțiunii pentru care a fost deferit justiției, reținute de instanța de apel ca argumente pentru revocarea măsurii arestării preventive, sunt chestiuni ce vizează fondul cauzei. Cu ocazia verificării legalității și temeiniciei arestării preventive, instanța de apel trebuia să constate doar dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau, dimpotrivă, subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
De asemenea, Înalta Curte constată că în cauză este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. și anume, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pretins a fi săvârșită de inculpat este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea pericolului pe care l-ar prezenta intimatul inculpat pentru ordinea publică dacă ar fi lăsat în libertate se au în vedere natura și gravitatea deosebită a infracțiunii de săvârșirea căreia este bănuit (trafic de droguri de mare risc, faptă comisă în formă continuată), urmările faptei asupra sănătății persoanelor cărora inculpatul le vindea drogurile și, nu în ultimul rând, împrejurarea că inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la o pedeapsă de 7 ani închisoare, în cauză fiind incidente astfel dispozițiile art. 5 paragraf 1 lit. a) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În ce privește perioada de 10 luni și 9 zile scursă de la data arestării intimatului inculpat, Înalta Curte constată că nu poate fi apreciată ca nerezonabilă, având în vedere complexitatea cauzei determinată de numărul mare de inculpați și de fapte penale reținute în sarcina acestora precum și probatoriul complex, administrat, în cursul urmăririi penale, și în faza cercetării judecătorești, atât în acuzare cât și în apărare.
În consecință, constatând incidența în cauză, atât a disp. art. 3002 rap. la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., în sensul că temeiurile care au determinat arestarea intimatului inculpatului G.A.C. impun în continuare privarea de libertate a acestuia, cât și a prevederilor art. 5 paragr. 1 lit. a) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, față de împrejurarea că intimatul inculpat este deținut legal pe baza unei hotărâri pronunțate de un tribunal competent, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite recursul declarat de procuror, se va casa în parte încheierea atacată și, în rejudecare, se va înlătura dispoziția de revocare a măsurii arestării preventive. În baza art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. se va constata legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a intimatului inculpat G.A.C. și se va menține această măsură.
Neconstatându-se din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a încheierii recurate se vor menține celelalte dispoziții ale acesteia.
Potrivit disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism București împotriva încheierii din 2 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 25534/3/2010 (3251/2010).
Casează, în parte, încheierea atacată și, în rejudecare, înlătură dispoziția de revocare a măsurii arestării preventive a intimatului inculpat G.A.C.
În baza art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și menține această măsură.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat G.A.C., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 martie 2011.