Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 269/PI din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.V. împotriva rezoluției nr. 373/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara din 16 august 2010.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că persoana privată de libertate C.V. a solicitat efectuarea de cercetări față de intimata C.C.A. – ofițer de penitenciar în cadrul Penitenciarului Arad sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., constând în aceea că, pe un formular tipizat (o cerere) prin care persoana privată de libertate a solicitat aprobarea unei vizite la masă (fără geam de separare între el și vizitator), datat 07 iunie 2010, a pus o rezoluție, în cuprinsul căreia arată că propune a nu se aproba cererea deținutului. Potrivit aprecierilor deținutului, nu era îndatorirea ofițerului împotriva căruia se îndreaptă plângerea penală să pună acea rezoluție, pe care C.V. o apreciază ca fiind făcută cu rea credință.
Din actele premergătoare administrate în acest dosar (anume: plângerea penală, declarația persoanei private de libertate, înscrisuri, adresa cu numărul B42623/PAAR din 16 august 2010 a Penitenciarului Arad), s-a reținut următoarea stare de fapt:
C.V., este condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață, aplicată pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav și este încarcerat în Penitenciarul Arad, fiind clasificat în categoria deținuților care execută pedeapsa privativă de libertate în regim închis de penitenciar.
La data de 07 iunie 2010, persoana privată de libertate a formulat o cerere, pe un formular tipizat, prin care a solicitat aprobarea unei vizite la masă, cu familia. Cererea sa a fost înregistrată sub numărul 354 din 07 iunie 2010, la Penitenciarul Arad, însă solicitarea de acordare a vizitei la masă a fost respinsă, aprobându-i-se doar o vizită cu dispozitiv de separare.
Pe cererea formulată de deținutul C.V., șeful Secției VIII B a Penitenciarului Arad, inspectorul principal de penitenciare C.C.A., a pus o rezoluție, în care menționează că propune a nu fi aprobată cererea deținutului, deoarece acesta nu are o conduită corespunzătoare și nici nu are vreun eveniment deosebit.
În cauză, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de ofițerul de penitenciare C.C.A., deoarece fapta pentru a cărei săvârșire a solicitat deținutul C.V. a fi aceasta cercetată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.
Astfel, potrivit prevederilor art. 246 C. pen., infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și, prin aceasta, cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Or, potrivit prevederilor art. 38 (Organizarea acordării dreptului la vizită), alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, privind executarea pedepselor și a altor măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin H.G.R. nr. 1897 din 21 decembrie 2006, în cazul persoanelor private de libertate, încadrate în regimul de maximă siguranță sau închis de penitenciar, vizita se desfășoară în spații special amenajate, de regulă, cu dispozitive de separare între vizitat și vizitator, sub supraveghere vizuală.
Potrivit prevederilor alin. (4) al art. 38 din Regulament, directorul unității de deținere poate aproba ca vizita să se desfășoare în spații fără dispozitive de separare, în cazul persoanelor private de libertate, încadrate în regimul de maximă siguranță sau închis, în trei situații limitativ prevăzute de lege, anume:
- pentru stimularea persoanelor private de libertate care au o conduită corespunzătoare, participă activ la activitățile de reintegrare socială și îndeplinesc obiectivele stabilite în planul de evaluare și intervenție educativă;
- cu ocazia unor evenimente deosebite, zi de naștere, căsătorie, nașterea unui copil, decesul unui membru al familiei;
- la solicitarea membrilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante, cu ocazia vizitelor întreprinse de aceștia în penitenciare.
Potrivit prevederilor art. 102 și art. 112 din Secțiunea a 2-a a Regulamentului, în raport de comportarea persoanei private de libertate și dacă este în interesul resocializării, directorul locului de deținere poate aproba ca vizita să se desfășoare fără dispozitiv de separare.
Așadar, din lecturarea dispozițiilor legale anterior menționate, a rezultat că, în cazul persoanelor private de libertate încadrate în regimul de maximă siguranță sau închis de penitenciar, regula o constituie desfășurarea vizitei în spații special amenajate, de regulă cu dispozitiv de separare între vizitat și vizitator și numai în mod special, în situațiile prevăzute de art. 38 alin. (4) din Regulament, fără dispozitiv de separare.
Or, la data formulării cererii prin care a solicitat să i se acorde dreptul la vizită fără dispozitiv de separare (07 iunie 2010), deținutul C.V. era clasificat în categoria persoanelor private de libertate care execută pedeapsa în regim de maximă siguranță, regimul de executare a pedepsei fiindu-i schimbat din cel de maximă siguranță în cel închis de penitenciar, la data de 13 iulie 2010.
Prin urmare, faptul că ofițerul de penitenciare C.C.A., șeful Secției VIII B a Penitenciarului Arad, a propus directorului unității de deținere în care este încarcerat C.V., printr-o rezoluție, să nu i se acorde dreptul la vizită fără dispozitiv de separare între vizitat și vizitator, nu constituie o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor sale de serviciu, cu consecința producerii unei vătămări a intereselor legale ale lui C.V. Așa cum s-a arătat, aprobarea unei vizite persoanelor private de libertate, aflate în regim de maximă siguranță sau închis de penitenciar, fără dispozitiv de separare între vizitat și vizitator se face doar în mod excepțional, în cazurile prevăzute de art. 38 alin. (4) din Regulament, decizia de aprobare fiind a directorului unității de deținere și nu a șefilor de secții sau altor cadre cu funcții de comandă din penitenciar și independentă de propunerile acestora.
Pe de altă parte, executarea pedepselor se desfășoară sub supravegherea, controlul și autoritatea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, căruia deținutul C.V. i se putea plânge (potrivit prevederilor art.38 alin. (2) din Legea nr. 275/2006) împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, luate de către administrația penitenciarului, dacă aprecia că refuzul de a i se aproba o vizită fără dispozitiv de separare este nelegală, plângere ce putea fi formulată în termen de 10 zile de la data la care a luat la cunoștință de măsura luată de administrația locului de deținere (drept de care autorul plângerii penale nu a uzat).
Împotriva acestei rezoluții petentul C.V. a formulat plângere la Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția din 16 septembrie 2010, în dosarul nr. 987/II/2/2010.
Ulterior, a formulat plângere împotriva rezoluției, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea acesteia și continuarea cercetărilor față de făptuitoare pentru infracțiunea reclamată.
În motivare s-a arătat că, făptuitoarea a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, întrucât aceasta a mințit în legătură cu comportamentul său în detenție, astfel încât să influențeze negativ rezoluția finală a cererii sale.
Prin rezoluția procurorului nu s-a ținut seama de copia încheierii judecătorului delegat de penitenciar pronunțată în dosarul nr. 823 din 30 iunie 2010, copie depusă la dosarul de cercetare penală, prin care s-a dispus trecerea sa într-un regim de detenție mai puțin sever, tocmai datorită comportamentului său corespunzător și al străduințelor sale în cadrul activităților socio-educative.
În raport de această stare de fapt petentul consideră că făptuitoarea a săvârșit față de el o infracțiune de abuz în serviciu, întrucât cele consemnate pe marginea cererii sale cu privire la cererea de vizită la masă, cum că nu ar avea o conduită corespunzătoare și nici vreun comportament deosebit, s-a făcut cu rea credință de făptuitoare, deoarece nu era în atribuțiile ei să pună acea rezoluție.
Analizând plângerea petentului în raport cu actele și lucrările din dosarul cauzei constată că, așa cum și procurorul a arătat, legislația în materia executării pedepselor nu a fost încălcată cu privire la petent pentru motivele arătate în cuprinsul rezoluției la care instanța a adăugat următoarele:
Făptuitoarea C.C.A. are în cadrul Penitenciarului Arad, unde petentul este încarcerat, calitatea de ofițer de penitenciar și potrivit legislației referitoare la statutul său, este de asemenea însărcinată cu reeducarea persoanelor aflate în detenție, având cu alte cuvinte atribuții referitor la reintegrarea socială a deținuților, inclusiv cu privire la petent.
În acest context, făptuitoarea a considerat că petentul nu are conduita necesară, pentru a i se acorda dreptul de vizită la masă și a făcut o asemenea propunere, decizia de aprobare nefiind însă în atribuțiile acesteia ci a directorului penitenciarului, care poate decide independent de propunerea făcută, însă aceasta nu poate constitui o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către făptuitoare de vreme ce atribuțiile sale de serviciu îi permit să facă propunerea menționată.
Prin urmare, făptuitoarea are potrivit legii dreptul de a face aprecieri cu privire la comportamentul general al deținuților, iar în cazul în care aceștia consideră că un drept prevăzut de lege le-a fost afectat, precum în speță, pot face la rândul lor, potrivit art. 38 alin. (2) din Legea nr.275/2006, plângere la judecătorul delegat privind executarea pedepselor.
Neîncălcând nicio atribuție din cele prevăzute de lege cu rea credință, dimpotrivă uzând de atribuțiile sale legale în ce îl privește pe petent, nu se poate susține că făptuitoarea a săvârșit infracțiunea reclamată.
Petentul afirmă, în esență, că atunci când făptuitoarea i-a evaluat cu caracter general comportamentul nu a avut nicio bază obiectivă pentru a-l caracteriza ca necorespunzător, însă instanța observă că din adresa nr. B 4263/PAAR din 16 august 2010 a Penitenciarului Arad, aflată la fila 8 din dosarul de urmărire penală, rezultă că la acea dată, acesta era inclus în categoria persoanelor private de libertate cu grad sporit de risc, cu mențiunea „atac cadre” și că a fost sancționat disciplinar de trei ori.
Chiar dacă ulterior a fost recompensat de 7 ori, fiindu-i ridicate sancțiunile disciplinare aplicate, nu se poate susține că părerea făptuitoarei a fost pur abuzivă fără nicio bază faptică rezonabilă.
Faptul că petentul nu este supus vreunui abuz din partea cadrelor de penitenciar în general, rezultă și din împrejurarea că printr-o încheiere a judecătorului delegat cu executarea pedepselor (fila 7 dosar urmărire penală), din data de 09 iulie 2010, la o lună de la incidentul reclamat i s-a schimbat regimul de executare a pedepsei din cel de maximă siguranță în cel închis.
Împotriva sentinței penale nr. 269/PI din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, a declarat recurs petiționarul C.V.
La termenul din 14 martie 2010, petiționarul, personal, a arătat că înțelege să-și retragă recursul declarat în cauză, motiv pentru care Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 3854 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 369 C. proc. pen., va lua act de manifestarea de voință a acestuia.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de petiționarul C.V. împotriva sentinței penale nr. 269/PI din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2011.