Asupra cererii de contestație de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 8 februarie 2011, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul M.I., împotriva deciziei penale nr. 339 din 1 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 1504/117/2008.
Totodată, contestatorul a solicitat și anularea și/ sau suspendarea oricăror acte care urmează a fi emise în baza deciziei contestate considerată a fi nulă de drept.
În motivarea cererii de contestație în anulare, contestatorul a arătat că din compunerea completelor de judecată ale instanței supreme care au pronunțat deciziile penale nr. 340 din 29 ianuarie 2008 și 339 din 1 februarie 2011 au făcut parte aceiași doi judecători.
Întrucât ambele decizii penale sunt pronunțate în aceeași cauză penală care a parcurs două cicluri procesuale și a suportat și strămutarea, contestatorul susține că ultima dintre ele a fost pronunțată de Înalta Curte la 1 februarie 2011 cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la compunerea instanței.
În consecință, invocând dispozițiile art. 97 și 47 C. proc. pen., contestatorul solicită constatarea nulității deciziei penale nr. 339 din 1 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare, în conformitate cu dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 59 din 13 februarie 2007, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen., reținând că la data de 2 mai 2005 a aplicat o lovitură de cuțit victimei I.C.R. căreia i-a cauzat, astfel, leziuni traumatice care au necesitat 22-25 de zile de îngrijiri medicale, viața acesteia fiind pusă în primejdie.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia penală nr. 138/ A din 24 septembrie 2007, a respins apelul inculpatului și a admis apelurile procurorului și părții civile, modificând modalitatea de executare a pedepsei și dispunând ca aceasta să fie executată prin privare de libertate, precum și cuantumul daunelor morale care a fost majorat de la 8000 lei la 20000 lei.
Prin decizia penală nr. 340 din 29 ianuarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul inculpatului, a casat hotărârile pronunțate și a trimis cauza spre rejudecare în vederea validării unuia dintre cele două acte medico-legale existente în cauză de către Comisia Superioară de Medicină Legală.
În rejudecare, prin sentința penală nr. 584/ D din 11 noiembrie 2008, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare în baza art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen.
Inculpatul a fost obligat la 2.000 lei despăgubiri civile și la 10.000 lei daune morale.
Judecata apelurilor a fost strămutată la Curtea de Apel Ploiești prin încheierea nr. 196 din 30 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin decizia penală nr. 88 din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Ploiești a admis apelurile declarate de inculpat și partea vătămată și a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului, precum și obligarea acestuia la 20.000 lei daune morale.
Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, partea civilă și inculpatul.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 339 din 1 februarie 2011, a admis recursurile procurorului și părții civile și a înlăturat dispozițiile art. 861 C. pen., menținând sentința nr. 584/ D din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj.
Recursul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., contestația în anulare poate fi formulată numai în cinci cazuri expres stabilite de legiuitor și care se referă la legala îndeplinire a procedurii de citare a părții, imposibilitatea dovedită a prezentării acesteia în fața instanței, existența unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), existența a două hotărâri definitive cu privire la aceeași faptă și neascultarea inculpatului când aceasta este obligatorie.
Or, din examinarea motivelor de contestație în anulare formulate de contestatorul M.I. rezultă că acestea nu se circumscriu cazurilor limitativ stabilite de lege pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac și în afara cărora o hotărâre definitivă nu poate fi desființată.
Așa fiind, văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare și va dispune, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva deciziei penale nr. 339 din 1 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.