Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1094/2012

Pronunțată, în ședință publică, azi 10 aprilie 2012.

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Timiș, prin sentința penală nr. 479/PI din 24 noiembrie 2011, a condamnat pe inculpații:

- C.P.I. la 12 ani închisoare și 7 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. precum și a art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

În baza art. 61 C. pen. s-a dispus revocarea liberării condiționate privind restul de pedeapsă de 965 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată sus-numitului inculpat prin sentința penală nr. 80 din 8 aprilie 2004 a Judecătoriei Beclean, contopirea acestuia cu pedeapsa de 12 ani aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, 12 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, inculpatul având de executat 13 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.;

- M.R.R., la 12 ani închisoare și 7 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru aceeași infracțiune, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

S-a dispus, în ce-l privește pe acest inculpat, descontopirea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1522 din 23 mai 2011 a Judecătoriei Timișoara, în pedepsele componente, înlăturarea sporului de 1 an închisoare, acesta incluzând și sporurile de 2 luni închisoare aplicat prin sentința penală nr. 2085/2010 și de 9 luni închisoare aplicat prin sentința penală nr. 505 din 2011 a aceleiași instanțe și în baza art. 36 alin. (2) C. pen., raportat la art. 33 lit. a), cu aplicarea art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele repuse în individualitate cu pedeapsa aplicată în cauză, executând pedeapsa cea mai grea, 12 ani închisoare sporită cu 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute 13 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În cel privește pe acest inculpat, s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei din 6 iunie 2011 al Judecătoriei Timișoara și emiterea unui nou mandat, conform sentinței;

- R.P., la 14 ani închisoare și 7 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru aceeași infracțiune prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., precum și a art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

În ce-l privește pe acest inculpat, s-a dispus descontopirea pedepsei de 5 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 170 din 21 aprilie 2011 a Judecătoriei Deta, în pedepsele componente.

S-a înlăturat sporul de 1 an și 4 luni închisoare și s-a menținut revocarea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 508 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2513 din 1 octombrie 2004 a Judecătoriei Timișoara.

În baza art. 39 alin. (1), art. 36 alin. (2), cu raportare la art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor repuse în individualitate cu pedeapsa aplicată în cauză, executând pedeapsa cea mai grea, 14 ani închisoare, sporită cu 2 ani închisoare, inculpatul având de executat 16 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Totodată, s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei emis de Judecătoria Deta în baza sentinței penale nr. 170 din 21 aprilie 2011 în emiterea unui nou mandat, conform sentinței.

Pe latură civilă, în baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998, art. 999, art. 1003 C. civ. și cu raportare la art. 161 alin. (3) C. proc. pen., inculpații, în solidar, au fost obligați la plata sumei de 7190 lei despăgubiri materiale și 50.000 euro sau echivalentul în lei la data executării, daune morale către părțile civile A.M. și A.C.

În baza acelorași texte de lege, inculpații, în solidar, au fost obligați la plata sumelor de 170 lei și 1.125 euro sau echivalentul în lei la data plății, daune materiale către partea civilă SC L.B. SRL Timișoara.

În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către părțile civile A.M. și A.C., a unor obiecte ce fuseseră ridicate la cercetarea penală.

Totodată, în baza aceluiași text de lege, s-a dispus restituirea, către partea civilă SC L.B. SRL Timișoara, a unor obiecte mijloace de probă, ridicate cu ocazia cercetărilor la fața locului.

În baza art. 193 alin. (1) și (4) C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către părțile civile A.M. și A.C.

Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarele:

SC C. SA Timișoara, firmă amplasată într-un loc izolat, avea într-o construcție, închiriate spații mai multor firme, printre care și SC L.B. SRL.

În noaptea de 20 februarie 2010, la inițiativa inculpaților R.P. și M.R.R., C.P.I. i-a însoțit și escaladând gardul împrejmuitor, s-au deplasat pentru a sustrage bunuri. Ajungând în colțul clădirii, celor trei le-a apărut în față paznicul A.G., acesta având asupra sa un par. Încercând să-l dezarmeze, inculpații l-au lovit cu pumnii și cu picioarele și l-au doborât la sol. Ne mai opunând nici o rezistență, victima a fost târâtă de inculpatul R.P. în interiorul clădirii și așezată pe un hol, lângă niște saci. Târârea victimei a lăsat urme de sânge. În timp ce inculpatul R.P. a rămas lângă corpul victimei, ceilalți doi au căutat, prin birouri, bunuri, ei pătrunzând acolo prin forțarea ușilor de acces. Astfel, au sustras o unitate de calculator, un monitor, două telefoane mobile, un termometru digital, un scaun ergonomic directorial și un stick USB.

În realizarea activității descrise, la un moment dat inculpatul C.P.I. a găsit în unul din birouri, o sticlă cu wisky, a consumat lichidul și a abandonat recipientul în afara clădirii.

După ce au sustras bunurile, inculpații ai părăsit locul, victima fiind încă în viață.

Bunurile au fost împărțite între ei, telefoanele mobile fiind însă aruncate pe linia de cale ferată din zonă. Ulterior, inculpatul C.P.I., care luase scaunul, l-a rupt și l-a abandonat. Calculatorul și monitorul au rămas la inculpatul R.P.

Victima a decedat în acea noapte.

Raportul medico-legal de necropsie din 22 februarie 2010 a înscris că moartea lui A.G. a fost violentă, ea datorându-se aspiratului sanguin pulmonar cu insuficiență cardio-respiratorie consecutivă în cadrul unui traumatism cranio-cerebral cu fracturi maxilomalare bilaterale, fractură de piramidă nazală și micro-hemoragii focale în cortextul cerebral, leziunile de violență de pe corpul victimei putându-se produce prin lovire direct și repetată cu corpuri dure, între leziunile de violență și deces existând legătură directă de cauzalitate.

S-a mai înscris că decesul putea data din noaptea de 21 februarie 2010, orele 23.00 – 2.00.

La urmărirea penală, au fost administrate următoarele probe: expertiză ADN asupra probelor biologice ridicate de pe exteriorul gâtului sticlei de wisky, evidențiindu-se profil genetic ce aparținea unei persoane de sex masculin.

Pentru identificarea persoanei, existând date că inculpatul C.P.I. plecase în Italia sfătuit fiind de către coinculpați, M.I., mama naturală a inculpatului, a fost de acord să i se recolteze probă ADN, constatarea tehnico-științifică concluzionând că aceea era mama biologică a persoanei care consumase lichidul din acea sticlă.

Mandatul european de arestare a fost executat de autoritățile italiene, inculpatul fiind predat la 20 iulie 2011.

O.P., gazdă a inculpatului în perioada februarie 2010, a declarat că C.P.I. era căutat, îndeosebi, de B. și R., iar într-o noapte din acea lună, în jurul orei 3:00, împreună cu B., a adus în locuință un calculator, un monitor și un scaun directorial, el spunându-i proprietarului că au fost împrumutate.

Același martor l-a recunoscut dintr-o fotografie, ca fiind B., pe inculpatul R.P. Martora B.D., concubina inculpatului R.P. până în luna iunie 2010, a declarat că la jumătatea lunii februarie 2010, l-a auzit pe inculpatul C.P.I. discutând cu un bărbat căruia îi spunea că „poliția nu are dovezi împotriva sa decât faptul că a băut dintr-o sticlă de wisky”. La aceeași dată, la o altă oră, în timp ce concubinul ei era vizitat de inculpatul C.P.I., ei i s-a confirmat suspiciunea că acela era implicat în uciderea lui A.G., aspect despre care auzise la televizor și, de asemenea i l-a mărturisit concubinul ei. Martora a mai precizat că în locuința lui O.P., ea l-a văzut pe inculpatul C.P.I. lucrând la un calculator, așezat pe un scaun directorial.

Privindu-l pe inculpatul R.P., testul poligraf a reținut că la întrebările relevante privind cauza, acesta a prezentat indici cerți de comportament simulat.

Ulterior, acest inculpat, la urmărirea penală, a recunoscut săvârșirea faptei (21 iulie 2011, dosar urmărire penală) descriind amănunțit derularea activității infracționale și cu referire la coinculpați.

Recunoașterea acestui inculpat a vizat și faptul că în noaptea incidentului, el era încălțat cu adidași, planșa foto ce i s-a arătat evidențiind că încălțămintea era identică cu cea avută de el. Procesul-verbal de cercetare a locului faptei reținuse că în interiorul SC L.B. SRL s-au descoperit urme cu aspect de încălțăminte, expertizarea acestora, la 26 februarie 2010 a relevat că încălțămintea tip sport, are desenul asemănător cu urmele de încălțăminte descoperite și relevate la fața locului.

De asemenea, din același proces-verbal de cercetare a locului faptei, respectiv locul unde a fost lovită victima, s-au ridicat 14 urme papilare. Raportul de constatare tehnico-științifică din 14 septembrie 2010 (dosar urmărire penală) a înscris că una din urme a fost creată de zona tenară a palmei de la mâna dreaptă a inculpatului R.P.

În ce-l privește pe inculpatul M.R.R., testul poligraf, pentru întrebările și implicit răspunsurile la aspectele importante, s-au evidențiat modificări interpretate ca indici cerți ai comportamentului simulat.

Și acest inculpat, după ce a fost testat poligraf, a părăsit România ulterior, el fiind extrădat din Franța.

În instanța de fond, la 24 noiembrie 2011, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a cerut ca soluționarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate la urmărirea penală.

În aceeași fază a procesului penal, la 12 septembrie 2011, reconstituirea la care au luat parte inculpații C.P.I. și R.P. a evidențiat modalitatea derulării faptei din noaptea de 20 februarie 2010, fiind prezenți și martorii asistenți S.C. și Ț.I.

De asemenea, la procesul verbal de cercetare a locului faptei, au participat martorii asistenți P.P. și R.A., persoane care au găsit victima decedată.

Raportul de expertiză genetică aflat la urmărire penală a înscris că petele de sânge constatate pe zonele de acces în hol, pe un perete lângă ușa de acces în acel laborator, provin de la victimă, inculpații recunoscând că loviturile pe care le-au aplicat, cu pumnii, în figura lui A.G., i-au cauzat și fractură de maxilar.

În ce privește bunurile sustrase, inculpații au precizat că furaseră o unitate centrală de calculator, un monitor, două telefoane mobile, un scaun directorial, în condițiile în care în ziua cercetării la fața locului, angajații părții civile SC L.B. SRL reclamaseră dispariția tocmai a acelora.

Împotriva sentinței, inculpații au declarat apeluri, motivul invocat fiind netemeinicia pedepselor aplicate.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 20/ A din 9 februarie 2012, a respins, ca nefondate, apelurile celor trei inculpați.

În termenul legal, inculpații au declarat recursuri împotriva deciziei instanței de apel, cale de atac nemotivată în scris.

La termenul de judecată din 10 aprilie 2012, inculpatul R.P. a încunoștințat că își retrage recursul declarat, iar apărătorii desemnați din oficiu pentru ceilalți doi inculpați, precum și aceștia, personal, au cerut aplicarea unor pedepse mai mici.

În ce privește manifestarea de voință a inculpatului R.P., în conformitate cu dispozițiile art. 3854, cu referire la art. 369 C. proc. pen., constatând că inculpatul personal, asistat de un avocat desemnat apărător din oficiu, a declarat inclusiv în scris că își retrage recursul, se va lua act de această retragere a căii de atac.

Recursurile celorlalți doi inculpați nu sunt fondate pentru considerentele ce se vor detalia.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea pedepsei se ține seama de pericolul social al faptei, de împrejurările în care aceasta s-a săvârșit, precum și de persoana inculpatului.

În altă ordine de idei, art. 52 C. pen. stipulează că pedeapsa este un mijloc de constrângere și de reeducare a inculpatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de fapte penale.

Astfel, orientându-se la pedepsele privative de libertate stabilite de către instanța de fond și în condițiile reținerii aplicării procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., acestea au fost individualizate legal și temeinic, fapta de tâlhărie care a avut drept consecință moartea victimei este de pericol social deosebit de grav, fapta s-a săvârșit în condițiile agravante date de comiterea ei în timpul nopții, de participare, în calitate de autori, a mai multor persoane decât două, împreună, iar persoana inculpaților, toți au în antecedente o multitudine de fapte, recidiviști din activități infracționale la regimul circulației rutiere, furt calificat, distrugere, doi dintre inculpați au părăsit țara imediat ce au fost depistați ca posibili făptuitori, ulterior extrădați din Italia și din Franța cum s-a arătat, iar limitele de pedeapsă pentru infracțiunea din cauză sunt 15.25 ani închisoare, iar după aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., infracțiunea în forma săvârșită este sancționată cu închisoare de la 10 ani la 16 ani și 8 luni. Astfel, pedepsele aplicate sunt apropiate de limita minimă (12 ani), 13 ani stabilită fiind prin aplicarea sporului legal impus în situația particulară derivând din antecedentele penale ale inculpaților C.P.I. și M.R.R.

Pentru considerentele expuse, se va lua act de retragerea, de către inculpatul R.P., a recursului, iar în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de inculpații C.P.I. și M.R.R. vor fi respinse ca nefondate, hotărârile fiind legale și temeinice.

În baza art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul R.P. împotriva deciziei penale nr. 20/A din 09 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.P.I. și M.R.R. împotriva aceleiași decizii penale.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.P.I., durata reținerii și arestării preventive de la 20 iulie 2011 la 10 aprilie 2012.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M.R.R. durata pedepsei executate de la 10 noiembrie 2011 și constată că este arestat în altă cauză.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 10 aprilie 2012.