Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 973/2012

Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2012.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 7/MF din 6 octombrie 2011, Tribunalul Argeș, a condamnat inculpatul P.C. la 7 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și d) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplic.art. 3201 C. proc. pen., în condițiile art. 57 C. pen.

Totodată, în baza art. 71 alin. (2) C. pen., a teza a II-a, lit. b) și d) C. pen.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată începând cu 29 iunie 2011 și s-a menținut starea de arest a acestuia.

A constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că minora D.T.N., orfană de mamă, și care trăise cu aceasta în comuna C., județul Argeș, deși avea numai 11 ani, la data de 28 iunie 2011, s-a deplasat din municipiul Curtea de Argeș, unde locuia împreună cu noua familie a tatălui său, la casa părintească, acum nelocuită, pentru a o vedea.

Spre seară, în jurul orelor 18,00, în timp ce minora se găsea în gospodăria unde trăise inițial cu familia sa până la moartea mamei, a fost prinsă de mână de inculpat, sărutată de acesta, trântită la pământ cu fața în sus. Inculpatul a continuat agresiunea împotriva minorei, trăgându-i pantalonii și chiloții până la genunchi, după care s-a desfăcut și el la șliț, cu intenția vădiră de a întreține raporturi sexuale cu aceasta. În tot acest timp minora l-a rugat să o lase în pace, s-a opus împingându-l cu mâinile și, la un moment dat, i-a spus că pe drum trece o persoană și l-a văzut și se uită insistent la ei. În această împrejurare care nu era reală ci numai o formă de apărare a victimei minore, aceasta a putut să scape din mâinile inculpatului, acesta cerându-i să nu spună nimănui nimic.

De îndată ce a scăpat din mâinile inculpatului, minora de numai 11 ani, a mers și ea spus mătușii sale T.E., care locuia de câteva case de la locul săvârșirii faptei, cele pățite. Mătușa minorei a sesizat organele de poliție.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 2 55/A/10 din 29 iunie 2011, al S.M.L. Argeș, minora a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu sau de corp dur, pentru leziunile toracelui și posibil compresiune pentru leziunile de la coapse, care au putut data de 28 iunie 2011 și nu au necesitat zile de îngrijiri medicale.

Expertiza neuropsihiatrică în condiții de internarea inculpatului P.C., efectuat de I.N.M. Mina Minovici, a concluzionat că acesta prezintă tulburare de personalitate de tip polimorf, că are discernământul păstrat în raport de fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Inculpatul P.C. a recunoscut săvârșirea faptei încă de la începutul cercetărilor penale și împrejurările în care a săvârșit-o, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a apreciat că scopul acesteia prev. de art. 52 C. pen., poate fi atins numai prin executarea în condițiile art. 57, 71 C. pen. și că menținerea arestării preventive până la soluționarea definitivă a cauzei se impune, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, opinia publică ar percepe ca un adevărat pericol lăsarea în libertate a unui inculpat bănuit că a încercat să violeze o fetiță de 11 ani, fără mamă și aflată singură fără ajutor.

Împotriva sentinței a formulat apel inculpatul P.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în favoarea sa pot fi reținute circumstanțele atenuante prev. de art. 74 C. pen. și, implicit reducerea pedepsei.

Totodată, inculpatul a solicitat deducerea reținerii din data de 28 iunie 2011, iar modalitatea de executare a pedepsei să se facă potrivit dispozițiilor art. 861 C. pen., susținând că a recunoscut și regretat fapta.

Prin decizia penală nr. 119/A/MF din 6 decembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de inculpatul P.C.

A desființat, în parte, sentința în sensul că a dedus din pedeapsă reținerea din data de 28 iunie 2011.

A menținut arestarea preventivă a inculpatului P.C. și dedus la zi detenția.

Curtea de Apel, nu a identificat nicio împrejurare dintre acelea care pot fi considerate circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului. Conduita bună a infractorului și recunoașterea săvârșirii faptei, în raport de gravitatea acesteia, nu sunt de natură să fie reținute ca circumstanțe atenuante care să conducă implicit la reducerea pedepsei, și așa redusă prin aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., în limitele stabilite de lege.

La individualizarea judiciară a pedepsei, a apreciat că este necesar să se respecte principiul proporționalității, în sensul corectei adecvări a pedepsei penale față de situația de fapt și scopul legii penale.

Potrivit art. 52 C. pen., referitor la pedeapsă și scopul ei, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Instanța de apel a apreciat că, pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, redusă ca urmare a tentativei dar și a aplicării art. 3201 C. proc. pen., poate fi considerată mare, însă se înscrie între limitele prevăzute de legea penală și este necesară în vederea atingerii scopului preventiv-educativ prev. de art. 52 C. pen.

Cu toate acestea, Curtea de Apel a apreciat că sentința pronunțată de tribunal este nelegală, în ceea ce privește nededucerea reținerii, începând cu data de 28 iunie 2011.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, a declarat recurs inculpatul P.C., care a solicitat casarea hotărârii atacate în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. cu consecința reindividualizării pedepsei în sensul reducerii pedepsei aplicate. Recursul este nefondat.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, Înalta Curte constată că din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că în mod corect s-a reținut fapta și vinovăția inculpatului, s-a dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că inculpatul P.C. că la data de 28 iunie 2011, profitând de imposibilitatea de a se apăra a minorei D.T.N., în vârstă de 11 ani, a încercat să întrețină raporturi sexuale cu aceasta- întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la viol prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) și alin. (3) C. pen.

Criticile formulate de inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepselor, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol aplicată inculpatului P.C. a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunilor, având în vedere împrejurările comiterii faptelor și consecințele acestora.

De altfel, prin hotărârea atacată, în mod corect, s-a reținut că raportat la natura și modalitatea concretă de săvârșire a faptei s-a procedat la o judicioasă individualizare.

În consecință, față de toate aceste considerente Înalta Curte apreciază că pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată a fost just individualizată, nejustificându-se reducerea acesteia.

Neexistând alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva deciziei penale nr. 119/A/MF din 6 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești ,secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, să fie respins, ca nefondat, în baza art. 38513pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 38517alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului prevenția de la 28 iunie 2011 la 2 aprilie 2012.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva deciziei penale nr. 119/A/MF din 6 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului prevenția de la 28 iunie 2011 la 2 aprilie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2012.