Hearings: June | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 99/2012

Pronunțată, în ședință publică, azi 17ianuarie 2012.

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 6 ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 18458/193/2010, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., a fost constatată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată fațade inculpatul H.V.

Totodată s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului H.V.,  arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 61 din 15 octombrie 2010, emis de Tribunalul Botoșani.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului H.V. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată.

S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul H.V.

La primul termen de judecată inculpatul prezent a cerut retragerea recursului.

În aceste condiții, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., partea poate retrage recursul și, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 369 din același cod, retragerea fiind făcută personal de inculpat, se va lua act de retragerea recursului.

Conform dispozițiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul H.V. împotriva încheierii din 6 ianuarie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 18458/193/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.