Asupra plângerii de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 28 martie 2011 petentul I.D.G. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva intimaților R.F., M.D.S., S.A. și I.M. cu motivarea că în Dosarul penal cu nr. 35/P/2005 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial București, în care a avut calitatea de învinuit pentru comiterea unei infracțiuni de corupție, ofițerul de poliție judiciară R.F. a întocmit procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 17 mai 2005 în care ar fi făcut consemnări topografice mincinoase, de care a ținut apoi cont procurorul S.A., reținând în soluția adoptată o stare de fapt inexactă și prejudiciatoare. A mai susținut că, pentru aceste motive, în anul 2006, a formulat plângere penală împotriva atât a ofițerului de poliție judiciară care a întocmit procesul-verbal de cercetare la fața locului, cât și a procurorului care a soluționat cauza. Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică sub nr. 1234/P/2006 și prin rezoluția din 08 ianuarie 2007, semnată de procurorul M.D.S., a fost soluționată prin neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii prev. și ped. de art. 246 C. pen., fără a se pronunța și asupra principalului aspect al sesizării, respectiv infracțiunile prev. și ped. de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., legate de procesul-verbal de cercetare la fața locului. A mai arătat că a atacat această ultimă soluție cu plângere pe motiv de nelegalitate și netemeinicie, dar procurorul-șef, I.M., a respins-o ca neîntemeiată prin rezoluția cu nr. 811/357/2007 din 01 februarie 2007, favorizând astfel persoanele vinovate de modul defectuos în care au efectuat urmărirea penală în cauza în care a fost cercetat și din pricina căreia a fost destituit din Poliție.
Prin rezoluția nr. 259/P/2011 din 8 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în baza art. 228 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale în privința magistratului-procuror S.A. și a subcomisarului de poliție judiciară R.F., ambii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial București, sub aspectul infracțiunilor prev. și ped. de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., întrucât în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale și în temeiul art. 228 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale în privința magistraților I.M., procuror-șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și M.D.S., fost procuror în cadrul secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ambii sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., întrucât faptele penale, așa cum au fost reclamate, nu există.
S-a reținut că prin autodenunțul din 11 martie 2005, A.N.A. a sesizat organele de urmărire penală că, la acea dată, a dat cu titlu de mită suma de 30 RON agentului-șef adjunct de poliție I.D.G. și agentului principal de poliție M.M., cu scopul de a nu-l sancționa contravențional în legătură cu transportul fără documente a unor deșeuri rezultate din dezmembrarea mai multor computere. Fapta a constituit obiect al Dosarului penal cu nr. 35/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial București.
Prin rezoluția cu același număr din 1 aprilie 2005 împotriva celor doi polițiști a fost începută urmărirea penală sub aspectul comiterii infracțiunii prev. și ped. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000. Apreciind că i s-a făcut o nedreptate, petentul I.D.G. a adresat memorii directorului general al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - rămase fără rezultat - iar la data de 30 ianuarie 2006 a formulat la D.N.A. - Serviciul Teritorial București plângere împotriva soluției adoptate în Dosarul penal nr. 35/P/2005, considerând-o netemeinică și nelegală. Deși tardivă, plângerea împotriva soluției a fost analizată pe fond și, în final, prin ordonanța nr. 512/II-2/2006 din 17 august 2006 a fost respinsă ca nelegală și neîntemeiată.
Cu privire la procesul-verbal încheiat la 17 martie 2005 s-a reținut că în Dosarul penal cu nr. 35/P/2005 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial București, procurorul anchetator a dat dispoziție inspectorului principal de poliție judiciară, R.F., să verifice apărările petentului, în legătură cu identificarea unui magazin alimentar, invocat ca existent la locul comiterii faptei. În acest sens, prin procesul-verbal datat 17 martie 2005, ofițerul de poliție judiciară a atestat că s-a deplasat la fața locului și a constatat că nu a fost identificat niciun magazin, cu excepția unei farmacii. În continuare, ofițerul a consemnat: „Având în vedere că în locul indicat nu a fost identificat niciun magazin, cu excepția farmaciei arătate, mi-am continuat deplasarea (...), a fost identificat magazinul alimentar ce aparține SC D. SRL. După ce am identificat persoana care a vândut în magazin în ziua de vineri, 11 septembrie 2005, în persoana numitei A.S.E., am procedat la citarea acesteia pentru audiere, în ziua de 17 martie 2005, la sediul Parchetului Național Anticorupție”.
Astfel, verificarea nu a avut ca punct principal cercetarea la fața locului, ce ar fi presupus efectuarea unei schițe, a fotografiilor judiciare, toate întocmite în prezența unor martori, ci identificarea magazinului alimentar SC D. SRL și a lucrătorului comercial care a fost în serviciu în acel magazin la data comiterii faptei (11 martie 2005), spre a fi audiat în calitate de martor în apărare. Acel obiectiv a fost îndeplinit, fiind de mai mică importanță dacă de la acel magazin până la intersecție sunt „150-200 m”, cum susține persoana vătămată I.D.G. sau „aproximativ 800 m” cum reține ofițerul de poliție judiciară în procesul-verbal de verificare a apărării.
Petentul a formulat plângere împotriva numiților S.A. și R.F. și prin rezoluția nr. 1234/P/P2006 din 8 ianuarie 2007 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale în privința acestora sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. și ped. de art. 246 C. pen., pe motiv că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii.
Împotriva rezoluției nr. 259/P/2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen legal, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior și prin rezoluția nr. 3567/1133/II-2/2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din 16 mai 2011, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.
S-a reținut cu privire la săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals, că în mod corect a fost reținută aplicarea dispozițiilor art. 10 lit. g) C. proc. pen., întrucât infracțiunile reținute sunt pedepsite de lege cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și, respectiv, de la 3 luni la 3 ani, în raport de data întocmirii procesului-verbal 17 martie 2005 de către intimatul R.F., a referatului și a ordonanței nr. 35/P/2005 din 08 februarie 2006, acte aparținând intimatului S.A.
Cu privire la magistrații I.M. și M.D.S., de asemenea, s-a constatat că în mod corect s-a reținut de către procuror inexistența faptelor sesizate, întrucât actele dosarului nu au relevat indicii în sensul exercitării abuzive a atribuțiilor de serviciu de către magistrați în contextul instrumentării Dosarului nr. 1234/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, sau al acordării unui ajutor persoanelor cercetate, în înțelesul dispozițiilor art. 264 C. pen. Legalitatea și temeinicia soluției dispuse în Dosarul nr. 1234/P/2006 au fost, de altfel, constatate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, iar în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 249 C. pen., aceasta nu a format obiectul plângerilor formulate de petent.
La data de 17 mai 2011, petentul I.D.G. a formulat plângere, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, sub nr. 37488/3/2011 și prin sentința penală nr. 568 din 4 august 2011 în baza art. 42 rap. la art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., art. 29 pct. 1) lit. e) C. proc. pen., s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și s-a declinat competența de soluționare a plângerii formulată de petentul I.D.G., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 08 aprilie 2011, dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 259/P/2011, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
S-a reținut față de conținutul adresei nr. 267/C/2011 că i s-a comunicat petentului faptul că memoriul formulat de către acesta, prin care își exprimă nemulțumirea cu privire la modul de soluționare a plângerilor înregistrate sub nr. 14/C2/2011, a fost apreciat ca reprezentând o plângere împotriva ordonanței nr. 512/II-2/2006 emise în data de 17 august 2006 de către procurorul-șef al Serviciului Teritorial București, prin care s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii contra soluției de scoatere de sub urmărire penală dispusă prin ordonanța nr. 35/P/2005 din 01 aprilie 2005 a Serviciului Teritorial București. În consecință, plângerea fiind greșit îndreptată, în baza art. 2781 alin. (1)-(3) C. proc. pen., a fost trimisă pe cale administrativă Tribunalului București, ca organ judiciar competent.
La data de 23 mai 2011, la dosar a fost primit răspunsul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial București, prin care s-a comunicat faptul că la data de 19 mai 2011, Dosarul nr. 35/P/2005 a fost trimis la Tribunalul București, secția I penală, ca urmare a adresei cu nr. 34103/3/2011, pentru termenul de judecată din 26 mai 2011.
La termenul din 23 iunie 2011 acordat în dosarul Tribunalului București, secția I penală, cu nr. 34103/3/2011, petentul și-a precizat poziția în sensul că în cauza înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, cu nr. 37488/3/2011, a înțeles să formuleze plângere împotriva rezoluției nr. 259/P/2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, implicit, împotriva rezoluției 3567/1133/II-2/2011 a aceeași unități de parchet, astfel că instanța a respins conexarea dosarului Tribunalului București, secția a II-a penală, cu nr. 37488/3/2011 la dosarul Tribunalului București, secția I penală, cu nr. 34103/3/2011 și trimiterea dosarului mai întâi menționat completului inițial învestit.
Urmare acestor măsuri, în cauza cu nr. 37488/3/2011 înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost fixat termen la data de 04 august 2011, termen la care petentul și-a menținut poziția exprimată, în sensul că obiectul plângerii sale îl reprezintă rezoluția nr. 259/P/2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a reținut că trei dintre persoanele cu privire la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluția atacată aveau, la momentul la care se invocă săvârșirea faptelor, calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiței, calitate pe care doi dintre ei o dețineau și la momentul dării rezoluției atacate, având în vedere prev. art. 29 pct. 1) lit. e) C. proc. pen., dar și art. 40 C. proc. pen., Tribunalul București a apreciat că Înalta Curte de Casație și Justiției are competența de a judeca în primă instanță cauza, și în consecință, față de disp. art. 2781 C. proc. pen., și competența de a soluționa plângerea.
Astfel, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 37488/3/2011 la data de 30 august 2011, cu termene de judecată la data de 16 ianuarie 2012 și 24 ianuarie 2012.
În același timp, la data de 8 iunie 2011, petentul a formulat plângere împotriva aceleiași rezoluții, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, sub nr. 46723/3/2011, și prin sentința penală nr. 595 din 11 iulie 2011, în baza art. 42 C. proc. pen., a declinat competența soluționării cauzei privind pe petentul I.D.G. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin rezoluțiile atacate, s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire și la un magistrat, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că în conformitate cu art. 29 pct. 1 lit. e) C. proc. pen., competența soluționării cauzei aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 22 iulie 2011, sub nr. 6070/1/2011, cu termene de judecată la 18 octombrie 2011 și 24 ianuarie 2012.
La termenul din 24 ianuarie 2012, în baza art. 32-34 C. proc. pen., Înalta Curte a dispus reunirea Dosarul nr. 37488/3/2011 la Dosarul nr. 6070/1/2011, constatând că obiectul ambelor dosare îl constituie plângerea formulată de petentul I.D.G. împotriva rezoluției nr. 259/P/2011 din 8 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, privindu-i pe aceiași intimați S.A., R.F., I.M. și M.D.S.
Petentul a solicitat, în esență, admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet, arătând că plângerea a rămas nesoluționată și era necesar să fie atașate dosarele la care a făcut referire în plângerea formulată. De asemenea, a susținut că se impune audierea sa, audierea intimaților și a martorilor A.S., R.V.M. si P.M., depunerea de înscrisuri și alte acte care au fost păstrate în secret.
Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 2781 C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal.
În concepția legiuitorului poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dispusă se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum, de altfel, a procedat și petentul, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față.
Se constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimații S.A. și R.F., sub aspectul infracțiunilor prev. și ped. de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., dispusă în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., întrucât în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale și neînceperea urmăririi penale față de intimații I.M. și M.D.S. în temeiul art. 228 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., ambii sub aspectul infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., întrucât faptele penale, așa cum au fost reclamate, nu există, este legală și temeinică.
De altfel, Înalta Curte constată că petentul nu a produs dovezi în sprijinul celor relevate și nu a făcut referire la aspecte concrete, ce țin de elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate, fiind simple afirmații lipsite de orice fundament real.
Faptul că petentul a fost nemulțumit de modul cum lucrătorul de poliție și procurorii au acționat cu prilejul desfășurării anchetei, nu poate să conducă la concluzia că au fost săvârșite fapte penale care să atragă răspunderea penală a intimaților, atâta timp cât au fost avute în vedere actele administrate de părți în vederea dispunerii de către parchet a unei soluții legale și temeinice. De asemenea, faptele nu există în materialitatea lor cât timp nu se poate reține că au fost săvârșite cu intenție și că prin aceasta s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale persoanei.
Referitor la infracțiunile de fals și uz de fals reclamate prev. și de art. 289 și art. 291 C. pen., în ceea ce îi privește pe intimații S.A. și R.F., în mod corect s-a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție având în vedere că procesul-verbal a fost întocmit de către numitul R.F. la data de 17 martie 2005, și față de dispozițiile art. 122 lit. d) C. pen. a intervenit prescripția răspunderii penale la data de 17 martie 2010, față de limitele de pedeapsă prevăzute art. 289 (6 luni-5 ani), art. 291 (3 luni-3 ani) și față de disp. art. 13 alin. (1) C. proc. pen.
Referitor la infracțiunile prev. de art. 264 și art. 246 reclamate, privindu-i pe intimații I.M. și M.D.S., susținerile petentului nu se confirmă și nu există date sau indicii că intimații cu prilejul desfășurării anchetei, ar fi săvârșit vreuna din infracțiunile reclamate, respectiv art. 246, art. 264 C. pen., astfel, Înalta Curte constată că rezoluția atacată este legală și temeinică.
Îndeplinirea de către intimați a atribuțiilor de serviciu, în lipsa unor elemente de natură a le pune la îndoială buna credință nu poate constitui temei pentru începerea urmăririi penale, aceasta fiind condiționată de existența unor temeiuri suficiente, care să confirme că o anumită persoană se face culpabilă de săvârșirea unei infracțiuni.
De asemenea, faptele nu există în materialitatea lor cât timp nu se poate reține că au fost săvârșite cu intenție și că prin aceasta s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale persoanei, în același sens a dispus și legiuitorul care reglementând statutul judecătorilor și procurorilor în dispozițiile art. 3 și art. 4 din Legea nr. 303/2004 a prevăzut „Procurorii numiți de Președintele României se bucură de stabilitate și sunt independenți, în condițiile legii. Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și să participe la formarea profesională continuă.”
Împrejurarea că intimații au dat o soluții ce au fost defavorabile petentului, nu poate determina începerea urmăririi penale față de intimați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen.
Înalta Curte constată că în considerentele rezoluției dispuse în cauză au fost analizate, în mod detaliat, toate aspectele invocate de petent cu privire la faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a intimaților, reținându-se în mod corect că nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale petentului și nu există infracțiunile reclamate.
În consecință, respingând plângerea și dispunând neînceperea urmăririi penale față de intimați, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație a emis o rezoluție temeinică și legală.
În baza art. 2781 alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.D.G. împotriva rezoluției nr. 259/P/2011 din 8 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului prezentei sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Reunește Dosarul nr. 37488/3/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la Dosarul nr. 6070/1/2011 al aceleiași instanțe.
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.D.G. împotriva rezoluției nr. 259/P/2011 din 8 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.
Obligă petentul să plătească suma de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 24 ianuarie 2012.