Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 876/2012

Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2012.

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată că:

Prin sentința penală nr. 409 din 25 octombrie 2011, Tribunalul Cluj, secția penală a dispus condamnarea inculpaților S.I.I. și M.M.O. la câte o pedeapsă rezultantă de câte 15 ani închisoare cu executare în regim de detenție și la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei pentru infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320 C. pen. (3 ani închisoare) și art. 211 alin. (1), (2) lit. b), (2) lit. a) și c) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. pen. (15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a C. pen. pe o durată de 5 ani), menținându-se măsura arestării preventive a celor doi inculpații și deducându-se prevenția de la 22 aprilie 2011 la zi.

De asemenea, Tribunalul a mai dispus revocare liberării condiționate a restului de 720 de zile din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului S.I.I. prin sentința penală nr. 1239 din 19 decembrie 2007 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a îl contopește la pedeapsa aplicată în cauză, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a C. pen. pe o durată de 5 ani.

Pe latură civilă inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de 50.851,75 RON despăgubiri civile către Spitalul Clinic de Urgență Cluj și la 150.000 euro daune morale și 2.125,97 RON daune materiale către partea civilă M.K.B.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că, la data de 20 aprilie 2011, inculpații au pătruns fără drept în imobilul în care domicilia victima M.Ș.V., solicitându-i să le dea bani și fiind refuzați de aceasta au început să-i aplice lovituri în zona feței și a spatelui, lăsând-o în stare de inconștiență, după ce în prealabil i-au răvășit lucrurile și i-au luat un telefon mobil marca N. În ziua următoare victima a fost găsită decedată de către factorul poștal, martorul L.V.

Această situație de fapt a fost reținută de instanță pe baza depozițiilor martorilor L.V. și S.C.T., a declarațiilor de recunoaștere date de inculpați, coroborate cu concluziile raportului de constatare medico-legală și ale celui de constatare tehnico - științifică.

În drept, instanța a apreciat că fapta inculpaților S.I.I. și M.M.O. care, în data 20 aprilie 2011, au pătruns fără drept în imobilul în care locuia victima M.Ș.V., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu în formă calificată, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește fapta inculpaților care, la aceeași dată, i-au aplicat aceleiași victime lovituri în zona feței și a spatelui ocazia în care i-au sustras un telefon mobil, abandonând-o în stare de comă, tribunalul a apreciat că aceasta întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei prevăzută de și art. 211 alin. (1), (2) lit. b), (21) lit. a) și c) și (3) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor, împrejurările reale ale săvârșirii acestora, constând în faptul că inculpații au intrat tară drept, pe timp de noapte, în imobilul locuit de victimă și i-au aplicat lovituri în zone vitale ale corpului, cauzându-i starea de comă, ocazie cu care i-au sustras un telefon și circumstanțele personale ale acestora care, deși au recunoscut faptele, sunt la primul conflict cu legea penală, fiind recidiviști.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpații S.I.I. și M.M.O., susținând că hotărârea instanței de fond este netemeinică, întrucât au recunoscut faptele, iar pedeapsa aplicată este prea severă în raport de circumstanțele personale și cele reale ale cauzei.

Prin decizia penală nr. 3/A din 10 ianuarie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a respins apelurile declarate, reținând, în esență, că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt, realizând, totodată, o judicioasă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, prin raportare la gravitatea faptelor, urmarea produsă și circumstanțele personale ale acestora.

Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs, în termen legal, inculpații S.I.I. și M.M.O., criticându-le pe motive de netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor ce le-au fost aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie urmată de moartea victimei și violare de domiciliu în formă calificată, pedeapsa rezultantă fiind prea mare în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptelor și circumstanțele lor personale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Examinând hotărârile atacate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859

Alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpații S.I.I. și M.M.O. ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Astfel, față de datele ce rezultă din materialul probator administrat, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a făcut o corectă proporționalizare a pedepselor aplicate fiecărui inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie urmată de moartea victimei și violare de domiciliu în formă calificată, prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), (2) lit. a) și c) și (3) C. pen. și art. 192 alin. (2) C. pen., cu luarea în considerare a tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., fiind stabilită o sancțiune penală judicios individualizată în raport cu împrejurările în care s-a comis activitatea infracțională și datele care caracterizează persoana inculpaților.

A fost avută în vedere natura și importanța valorilor sociale ocrotite de lege și puse în pericol prin acțiunea ilicită, caracterul și gravitatea urmărilor ce s-au produs, precum și conduita inculpaților după comiterea faptelor.

Atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut că infracțiunile comise prezintă un grad de pericol social ridicat, determinat de forma calificată a acestora (tâlhărie comisă în timpul nopții, de două persoane împreună, urmată de moartea victimei în al cărei domiciliu au pătruns fără drept).

Sub aspectul datelor ce caracterizează persoana recurenților, este de menționat că acestea au fost în mod corect valorificate de instanțele inferioare în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, ținându-se seama atât de faptul că inculpații nu se află la primul conflict cu legea penală, suferind mai multe condamnări la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni contra patrimoniului, unele comise prin acte de violență (furturi și tâlhării), aspect ce denotă perseverența lor infracțională, specializarea în comiterea unor fapte îndreptate împotriva patrimoniului și persoanei și faptul că scopul sancțiunilor deja aplicate, ca măsură de constrângere și mijloc de reeducare și prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, nu a fost atins.

În acest context, Înalta Curte apreciază că atitudinea procesuală sinceră manifestată de cei doi inculpați nu se înfățișează ca o împrejurare suficient de relevantă pentru a justifica reducerea pedepselor ce le-au fost aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu în formă calificată și de tâlhărie urmată de moartea victimei, având în vedere în acest sens atât datele ce caracterizează persoana recurenților, astfel cum au fost anterior prezentate, cât și gravitatea deosebită a acțiunilor comise, inculpații lovind victima, în zone vitale ale corpului, abandonând-o în stare de inconștiență

În consecință, față de toate aceste considerente dezvoltate anterior, Înalta Curte apreciază că pedepsele aplicate inculpaților au fost corect individualizate, astfel încât nu se justifică stabilirea unei sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea acestora și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Constatând, așadar, că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.I.I. și M.M.O.

În baza art. 385 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce la zi prevenția recurenților inculpați.

Având în vedere că recurenții inculpați sunt cei care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați S.I.I. și M.M.O. împotriva deciziei penale nr. 3/A din 10 ianuarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată recurenților inculpați, durata reținerii și a arestării preventive de la 22 aprilie 2011 la 22 martie 2012.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2012.