Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin Sentința penală nr. 332 din 29 decembrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 1790/102/2007 al Tribunalului Mureș a fost condamnat inculpatul T.V. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la însușirea calității de autor al unei opere prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996 la pedeapsa de 8.000 de RON, amendă penală.
S-a atras atenția inculpatului asupra prev. art. 631 C. pen. referitoare la înlocuirea amenzii cu închisoarea în cazul neplății cu rea-credință.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de divulgarea secretului economic prev. de art. 298 alin. (1) C. pen., întrucât fapta săvârșită nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.
În baza art. 141 din Legea nr. 8/1996 a fost condamnat inculpatul K.S. pentru săvârșirea infracțiunii de însușirea calității de autor al unei opere, la pedeapsa de 10.000 de RON, amendă penală.
S-a atras atenția inculpatului asupra prev. art. 631 C. pen. referitoare la înlocuirea amenzii cu închisoarea în cazul neplății cu rea-credință.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 139 alin. (1), (2) din Legea nr. 8/1996 au fost obligați inculpații Ț.V. și K.S., în solidar, cel dintâi în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC R. SA (sediul în București, sector 1, Polonă), iar cel de-al doilea în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC FA & HA I.E. SRL (sediul în com. Eremitu, Câmpul Cetății, Principală, nr. 116, județ Mureș), să plătească părții civile C.I. suma de 10.000 de RON cu titlu de daune morale, respingând restul pretențiilor civile ale acestei părți ca neîntemeiate.
Au fost respinse ca neîntemeiate pretențiile civile ale părții civile SC C. SRL (sediul în Tg. Mureș, str. .................., județ Mureș).
În baza art. 193 alin. (1), (2), (4) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul Ț.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R. SA și inculpatul K.S., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC FA & HA I.E. SRL, să plătească părții civile SC C. SRL, câte o sumă de 1.500 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare, respingând restul pretențiilor cu acest titlu ale acestei părți ca neîntemeiate.
În baza art. 191 alin. (1), (2), (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul Ț.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R. SA și inculpatul K.S., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC FA & HA I.E. SRL, să plătească statului câte o sumă de 400 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, inculpații Ț.V. și K.S. au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 298 alin. (1) C. pen., divulgarea secretului economic și art. 26 raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996, complicitate la însușirea calității de autor al unei opere - Ț.V. și prev. de art. 141 din Legea nr. 8/1996 - K.S.
S-a reținut în rechizitoriu că inculpatul Ț.V., în calitate de inspector al SC R. SA - Agenția Tg. Mureș, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, respectiv în vederea expertizării vamale a produsului cabină salină, titular SC C. SRL Tg. Mureș, a intrat în posesia documentației tehnice și a divulgat această documentație, cu toate că nu era destinată publicității, punându-o la dispoziția inculpatului K.S. care și-a însușit fără drept calitatea de autor al operei în fața martorului B.T., administrator al societății maghiare BT A. Kft. S-a mai reținut că faptele s-au petrecut în perioada aprilie - iunie 2006.
Pe baza analizei materialului probator aflat la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
În urma realizării produsului reprezentând cabine și camere saline cu microclimat alveolar, cu denumirea T.S. și a documentației tehnico-științifice ce cuprindea metoda realizării practice a produsului nou creat, C.I., în calitate de administrator al SC C. SRL Tg. Mureș, a încheiat contractul de distribuție exclusivă nr. 1 din 21 martie 2006 cu BT A. Kft din Ungaria. În baza acestui contract, societatea maghiară se obliga să cumpere produsele SC C. SRL, să recunoască marca drept proprietate exclusivă a vânzătorului, să nu desfacă produse identice sau similare cu cele ce fac obiectul prezentului contract, proprietarul originar fiind furnizorul direct și exclusiv al distribuitorului care la rândul său, în baza acestui contract, a dobândit dreptul de distribuție exclusivă a produselor care fac obiectul prezentului contract.
În vederea realizării acestui contract, deoarece produsul era unul nou, nefiind evidențiat în nomenclatura vamală, în vederea exportării acestuia se impunea efectuarea unei expertize tehnice pentru încadrarea produselor în tariful vamal, singura societate acreditată în acest sens fiind SC R. SA.
Ca urmare, partea civilă a înaintat o comandă la Agenția Tg. Mureș a SC R. SA, înregistrată sub nr. CD 04-19-000010 din 06 aprilie 2006. În vederea efectuării expertizei, partea civilă a pus la dispoziția persoanei desemnate din cadrul SC R. SA, respectiv a inculpatului Ț.V., datele privind identificarea SC C. SRL și specificația tehnică a produsului respectiv.
În baza cererii și a documentației depuse, inculpatul Ț. împreună cu un coleg de serviciu, G.V., s-au deplasat la executantul cabinelor saline, respectiv SC F. SRL Sovata, unde au procedat la expertizarea produsului, eliberând și certificatul de expertiză tehnică cu nr. C/l-04-19-000053 din 05 aprilie 2006.
După efectuarea expertizei din 05 aprilie 2006, inculpatul Ț. a luat legătura cu inculpatul K.S., punându-i acestuia la dispoziție documentația tehnică în original a produsului cabină salină primită de la partea civilă, precum și datele de contact ale BT A. Kft din Ungaria, propunându-i acestuia să facă o ofertă de preț societății maghiare pentru produsul arătat în documentație.
După primirea documentației, K.S. a luat legătura telefonică cu B.T., reprezentantul BT A. Kft din Ungaria, care, respectând clauzele contractului de distribuție exclusivă, la data de 14 iunie 2006, a anunțat partea civilă cu privire la faptul că aceleași produse care fac obiectul contractului dintre cele două părți i-au fost oferite la un preț redus, până la jumătate, de către un alt producător, respectiv SC FA & HA I.E. Câmpul Cetății, reprezentată de inculpatul K.
Instanța a reținut că, prin fapta sa, inculpatul K.S. și-a însușit fără drept calitatea de autor al unei opere în sensul art. 141 din Legea nr. 8/1996, iar inculpatul Ț.V. l-a ajutat la comiterea acestei fapte, punându-i la dispoziție documentația și informațiile necesare.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de fond a avut în vedere prev. art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor, cum sunt proiectele și documentațiile științifice. S-a apreciat că documentația din cauză, privitoare la cabinele saline, se încadrează în această categorie a proiectelor și documentațiilor științifice, în același sens fiind și adresa înaintată de Oficiul român pentru drepturile de autor. S-a reținut că, prin oferta sa de preț, inculpatul a lăsat să se înțeleagă că el este autorul ori are drepturile de autor asupra produsului.
Fapta inculpatului K.S. a fost încadrată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 141 din Legea nr. 8/1996, de însușire fără drept a calității de autor a unei opere.
Fapta inculpatului Ț.V., care a pus la dispoziția inculpatului K.S. documentația întocmită de titularul C.I., permițându-i acestuia să-și însușească fără drept calitatea de autor al unei opere, punându-i la dispoziție în același timp și datele de contact al unei persoane interesate de achiziționarea produsului obținut în baza documentației respective, s-a apreciat ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la însușirea fără drept a calității de autor al unei opere, faptă prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996.
Referitor la fapta aceluiași inculpat care, după ce a intrat în posesia documentației tehnice, a divulgat această documentație, punându-o la dispoziția lui K.S., s-a apreciat că nu constituie infracțiunea de divulgare a secretului economic, prev. de art. 298 alin. (1) C. pen., deoarece documentația tehnică referitoare la cabinele saline nu este secretă, o documentație conținând informații asemănătoare cu cele de la fila 103 și următoarele dosar urmărire penală, poate fi găsită pe site-ul http.//www.saline.ro/cabine_saline html și oricum documentația întocmită de partea civilă și ajunsă la inculpați nu conține nicio indicație că ar fi secretă.
Ca urmare, s-a dispus achitarea inculpatului pentru această faptă.
La individualizarea pedepselor aplicate, prima instanță a avut în vedere prev. art. 72 C. pen. privitoare la circumstanțele persoanele ale inculpaților, reținându-se că nu au antecedente penale, precum și faptul că însușirea dreptului de autor nu a avut ca urmare perfectarea contractului de furnizare cu beneficiarul din Ungaria. Totodată, s-a avut în vedere și valoarea relativ ridicată a prejudiciului care s-ar fi produs și al profitului care ar fi putut fi obținut în cazul în care afacerea s-ar fi încheiat.
Ca urmare, prima instanță s-a orientat spre pedepse cu amenda penală.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prima instanța a considerat că, în raport de faptul că oferta primită de la inculpatul K.S. nu a avut nicio influență asupra relațiilor comerciale ale societății sale cu SC C. SRL, se impune obligarea inculpaților, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la 10.000 RON cu titlu de daune morale, restul pretențiilor civile fiind respinse ca neîntemeiate.
B. Împotriva sentinței instanței de fond au declarat în termen legal apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, inculpații Ț.V. și K.S., părțile civile C.I. și SC C. SRL Tg. Mureș, precum și părțile responsabile civilmente SC R. SA București și SC "Fa & Ha I.E." SRL.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș a criticat sentința sub aspectul soluției de achitare dispusă față de inculpatul Ț.V., precum și sub aspectul tratamentul sancționator aplicat inculpaților.
Părțile civile C.I. și SC C. SRL Tg. Mureș au solicitat menținerea condamnării inculpaților și acordarea despăgubirilor civile în cuantumul solicitat inițial. Au mai solicitat, în ceea ce îl privește pe inculpatul Ț.V., condamnarea acestuia și pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 298 alin. (1) C. pen.
Inculpații și părțile responsabile civilmente au solicitat, în esență, achitarea de sub învinuirea comiterii vreunei infracțiuni și exonerarea de la plata daunelor morale.
Prin Decizia nr. 34/A din 13 mai 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, de inculpații Ț.V. și K.S., de părțile civile C.I. și SC "C." SRL Tg. Mureș și de părțile responsabile civilmente SC R. SA și SC Fa & Ha I.E. SRL împotriva Sentinței penale nr. 332 din 29 decembrie 2008 a Tribunalului Mureș.
S-a desființat parțial sentința atacată și în urma rejudecării cauzei, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul Ț.V. pentru infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996, complicitate la însușirea calității de autor al unei opere.
În baza art. 298 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul Ț.V. la 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de divulgare a secretului economic.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de mai sus, stabilindu-se termenul de încercare pe o durată de 4 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra art. 83 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul K.S. pentru infracțiunea prev. de art. 141 din Legea nr. 8/1996, însușirea calității de autor al unei opere.
A fost obligat inculpatul Ț.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R. SA la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând daune morale către partea civilă C.I.
S-au respins restul pretențiilor civile formulate de partea civilă C.I.
Au fost obligați inculpatul Ț.V. și partea responsabilă civilmente SC R. SA la 1.500 RON cheltuieli judiciare parțiale către partea civilă C.I.
A mai obligat inculpatul Ț.V. și partea responsabilă civilmente SC R. SA, în solidar, la 400 RON reprezentând cheltuieli judiciare parțiale la stat, cheltuieli ocazionate cu judecarea cauzei în fond.
A înlăturat din sentința atacată aplicarea art. 631 C. pen. față de ambii inculpați, precum și obligarea solidară a inculpatului K.S. cu partea responsabilă civilmente la plata daunelor morale și a cheltuielilor judiciare.
A menținut restul dispozițiilor din sentința atacată, referitoare la respingerea pretențiilor civile ale părții civile SC C. SRL.
Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a constatat că instanța de fond a reținut corect starea de fapt, însă pentru a clarifica dacă documentația tehnică referitoare la cabine saline reprezintă o operă științifică protejată de lege, circumscriindu-se astfel în sfera de aplicare a Legii nr. 8/1996, s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate în proprietate intelectuală, expertiză care a fost întocmită de către expertul R.S.F.
Cu privire la această expertiză, s-au depus obiecțiuni de către părți, obiecțiuni la care expertul a răspuns de asemenea prin suplimentul de expertiză. În cauză și cu privire la acest supliment de expertiză s-au făcut obiecțiuni de către părți, expertul răspunzând acestor obiecțiuni prin expertiza aflată la dosarul instanței de apel.
Din analiza expertizei întocmite în cauză și a suplimentelor existente la dosar, instanța de apel a reținut că documentația tehnico-științifică ce cuprinde metoda realizării cabinelor saline cu microclimat alveolar, cu denumirea T.S.C., pentru care există cerere de marcă cu nr. M200607091 din 13 iunie 2006, nu constituie obiect al dreptului de autor, așa cum este el reglementat de Legea nr. 8/1996.
Având în vedere aceste concluzii, instanța de apel a apreciat că prima instanță, în mod greșit, a considerat că activitatea inculpatului K.S., descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de însușire a calității de autor al unei opere în condițiile în care un expert în materie de proprietate intelectuală a stabilit că documentația tehnico-științifică ce formează obiectul prezentului dosar nu constituie obiect al dreptului de autor, că ideea de tratament în cabine saline nu este nouă, putându-se găsi sub alte titluri, pe alte site-uri, ceea ce distruge caracterul de noutate al subiectului operei părții civile, neprezentând un caracter de originalitate, tratând într-o formă rescrisă un subiect care nu mai este nou, este clar că nu avem de a face cu o infracțiune la Legea nr. 8/1996.
Corelativ, instanța de apel a apreciat că nu se poate reține că fapta inculpatului Ț.V., care a pus la dispoziția lui K.S. documentația întocmită de către C.I., punându-i la dispoziție și datele de contact ale unei persoane interesate de achiziționarea produsului obținut în baza documentației, ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la însușirea fără drept a calității de autor al unei opere, în condițiile în care documentația respectivă nu constituie obiect al dreptului de autor.
În ceea ce privește infracțiunea de divulgare a secretului economic, prev. de art. 298 alin. (1) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Ț.V., instanța de apel a apreciat că prima instanță, în mod greșit, a considerat că această faptă nu constituie infracțiune de divulgare a secretului economic.
Analizând dispozițiile art. 298 alin. (1) C. pen., instanța de apel a reținut că pentru a ne afla în fața infracțiunii de divulgare a secretului economic trebuie să fie divulgate o serie de date sau informații care nu sunt destinate publicității, divulgarea să se facă de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, iar fapta este de natură să producă pagube.
În literatura de specialitate s-a statuat că există date și informații cu caracter economic care, deși nu sunt secrete de stat, nu sunt destinate publicității. Aceste date și informații trebuie să fie păstrate cu strictețe deoarece, chiar dacă nu sunt de însemnătate care să constituie secret de stat, de ele se leagă interese importante ale economiei. Totodată, divulgarea unor astfel de date sau informații de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu prezintă un pericol social deoarece poate să producă pagube.
În speță, inculpatul Ț.V., în calitate de reprezentant al SC R. SA, a intrat în posesia documentației reprezentând cabine saline, aparținând părții civile C.I. În virtutea atribuțiilor de serviciu documentația tehnică, deși nu avea caracter secret, nu trebuia să fie făcută publică de către inculpat deoarece informațiile cu referire la cabinele saline erau deținute ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu ale inculpatului Ț.
Prin urmare, în opinia instanței de apel, prin faptul că inculpatul Ț. a luat legătura cu inculpatul K. și a pus acestuia la dispoziție documentația tehnică în original a produsului cabine saline, primită de la partea civilă, precum și prin faptul că a pus la dispoziția coinculpatului și datele de contact ale societății din Ungaria, spunându-i inculpatului să facă o ofertă de preț societății maghiare, acesta a comis infracțiunea de divulgare a secretului economic prev. de art. 298 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul Ț.V. a fost condamnat, la individualizarea pedepsei aplicate instanța de apel ținând cont de prev. art. 72 C. pen. referitoare la fapta comisă și la persoana inculpatului, care este infractor primar. în raport de criteriile menționate, instanța de apel a apreciat că o pedeapsă orientată la minimum special prevăzut de lege este suficientă, iar scopul pedepsei poate să fie atins și fără executare în regim de detenție.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în raport de soluția dispusă, instanța de apel a apreciat că inculpatul Ț.V., în solidar cu partea responsabilă SC R. SA, trebuie să fie obligat să plătească părții civile C.I. daune morale la care partea civilă este îndreptățită ca urmare a divulgării către inculpatul K.S. a documentației tehnice a produsului cabine saline și a sugestionării acestuia de a-i face o ofertă de preț societății maghiare pentru același produs.
C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, inculpații Ț.V. și K.S., precum și de partea responsabilă civilmente SC R. SA BUCUREȘTI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Parchetul a criticat decizia pentru nelegalitate, prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., arătând că în mod greșit instanța de apel a dispus achitarea inculpaților luând în considerare doar expertiza efectuată în cauză, fără a fi coroborată cu restul probatoriului administrat în cauză. S-a motivat că din declarațiile părții vătămate, declarația martorului B.T. - care arată că inculpatul K.S. i-a făcut o ofertă de preț cu privire la cabinele saline protejate de drepturile de autor -, declarațiile celorlalți martori coroborate cu procesele verbale întocmite de organele de poliție, adresele SC R. SA, adresa OSIM, cererea de înregistrare marcă, certificatul de expertiză tehnică, contractul de distribuție exclusivă și anexele acestuia, precum și documentația tehnico - științifică a produsului „T.S." reiese că în cauză sunt întrunite elementele constitutive, atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective, ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților K.S. (prev. de art. 141 din Legea nr. 8/1996) și T.V. ( prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996).
Inculpatul K.Ș. a criticat decizia instanței de apel prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., arătând că în mod greșit instanța nu s-a pronunțat cu privire la o cerere esențială formulată, respectiv nu i-au fost acordate cheltuielile judiciare, deși a fost achitat.
Inculpatul T.V. a criticat decizia pentru netemeinicie și nelegalitate, prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 10, 18 și 14 C. proc. pen., arătând că instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale, respectiv cu privire la obligarea părții vătămate și a părții civile la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial și contravaloarea expertizei, întrucât inculpatul a fost achitat parțial.
A mai arătat că în mod greșit s-a dispus condamnarea sa pentru comiterea infracțiunii de divulgare a secretului economic, deși în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, având în vedere că, pe de o parte, nu a avut cunoștință cu privire la faptul că documentația nu era destinate publicității, iar, pe de altă parte, niciunul dintre seturile de acte aflate la dosarul cauzei nu conțin date ori informații concrete care să se refere la dimensiuni de execuție, de tratare, cote de execuție, repere profilate și esența materialului lemnos utilizat, precum și modalitatea de realizare a microclimatului, elemente care ar face posibilă realizarea unui produs și care, într-adevăr, nu ar fi fost destinat publicității. Totodată, nu s-a dovedit că s-ar fi produs un prejudiciu ori că fapta reținută în sarcina sa ar fi de natură să producă pagube, soluția tehnică de realizare a camerelor și cabinelor saline fiind de mult timp cunoscută, soluția tehnică este domeniu public și accesibilă oricărei persoane care dorește să le construiască.
În subsidiar, a criticat cuantumul pedepsei aplicate, precum și obligarea la despăgubiri morale, cheltuieli judiciare parțiale către partea civilă și cheltuieli judiciare parțiale către stat.
Cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, chiar dacă aceasta prezintă minimul special al pedepsei prev. de art. 298 alin. (1) C. pen., în cauză nu au fost reținute circumstanțele atenuante, respectiv conduita bună a inculpatului înaintea săvârșirii faptei, precum și atitudinea ulterioară acesteia, solicitând reținerea circumstanțelor atenuante și coborârea pedepsei aplicate sub minimul special, conform art. 76 C. pen.
Recurenta parte responsabilă civilmente a criticat decizia recurată pentru netemeinicie și nelegalitate arătând, în esență, că documentația în cauză a fost de domeniu public, tipărită și publicată ca reclamă și pentru informarea persoanelor interesate de produsul respectiv, neavând caracter de autenticitate și noutate, astfel că dispozițiile art. 298 alin. (1) C. pen. nu au incidență în cauză și, pe cale de consecință nu există temei pentru obligarea la despăgubiri civile.
Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 171 și 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
1. În raport de situația de fapt corect stabilită de instanța de fond pe baza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat în mod fundamentat, pe baza expertizei de specialitate efectuate în cauză, că documentația tehnică depusă de partea civilă la SC R. SA BUCUREȘTI, cuprinzând o prezentare generală plus mod de asamblare, nu constituie obiect al dreptului de autor, în contextul în care ideea de tratament în cabine saline nu este nouă, putându-se găsi sub alte titluri, pe alte site-uri, neprezentând un caracter de originalitate, tratând într-o formă rescrisă un subiect care nu mai este nou.
Totodată, Înalta Curte constată că materialul probator relevă o serie de aspecte care confirmă soluția de achitare a celor doi inculpați sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 141 din Legea nr. 8/1996, reținută în sarcina inculpatului K.S. și, respectiv, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996), pentru care a fost trimis în judecată inculpatul T.V.
Astfel, potrivit adresei din 7 ianuarie 2008 emisă de SC R. SA BUCUREȘTI, înscrisurile depuse de SC C. SRL la înmânarea comenzii pentru efectuarea expertizei vamale, respectiv 4 pagini schițe de montaj, nu reprezintă documentație de execuție, întrucât lipsesc o serie de elemente importante, respectiv: clasa de calitate a cherestelei, umiditatea acesteia și defectele neadmise; dimensiunile reperelor componente, gradul de prelucrare al acestora și abaterile admisibile; planul de operații și toleranțele elementelor componente; finisajul, modul de ambalare, marcare - etichetare, etc, aspect confirmat prin chiar declarația părții civile C.I. care arată că nu a depus la R. desenele de execuție. În plus, aceeași parte civilă arată că documentația de pe internet (pe site-ul www.saline.ro care aparține unui distribuitor al său, SC S. SRL Tg. Mureș) este mai amplă decât cea de la dosar, grafic este asemănătoare cu cea din dosar, dar tehnic nu este aceeași.
Sub un alt aspect, schița de asamblare la care s-a făcut referire nu purta mențiunea „reproducere interzisă" sau că produsul este „marcă înregistrată" ori „brevetat", întrucât, la acel moment, partea civilă nu făcuse cerere pentru înregistrarea mărcii - formulată abia la 23 iunie 2006, iar în ceea ce privește brevetul de invenție, nu a avut niciodată intenția să facă o astfel de solicitare datorită procedurii greoaie și de durată, astfel cum rezultă din declarația sus menționată.
Pe de altă parte, din materialul probator aflat la dosar reiese că prospectul conținând cele 4 pagini care au ajuns în posesia inculpatului K.S. a fost înmânat inculpatului T.V. de către reprezentantul firmei din Ungaria, martorul B.T., așa cum reiese din chiar declarația acestuia din urmă, luată prin intermediul comisiei rogatorii ce se coroborează cu declarația inculpatului T.V. și nu cuprindea date referitoare la producție, ci doar la „publicitate, popularizarea cabinelor saline".
Chiar dacă admitem că documentația prezentată de partea civilă inculpatului T.V. ar constitui obiect al dreptului de autor, protejat prin Legea nr. 8/1996, din modul în care s-au derulat faptele, prospectul respectiv fiindu-i înmânat chiar de către reprezentantul distribuitorului exclusiv, reiese că inculpatul T.V. nu a avut și nu putea avea reprezentarea că ajută în vreun mod la însușirea fără drept a calității de autor al unei opere. în ceea ce privește scopul acestei remiteri, el nu poate fi stabilit cu certitudine, declarațiile martorului B.T. și ale inculpatului T.V. nefiind convergente, Curtea apreciind totuși ca fiind pertinentă susținerea inculpatului cum că respectivul prospect i-a fost înmânat pentru a găsi și un alt producător al cabinelor saline.
Sub un ultim aspect, Înalta Curte apreciază ca extrem de relevante constatările din raportul de expertiză tehnică de specialitate, în proprietate intelectuală, întocmit cu rigurozitate de către expertul R.S.F., precum și suplimentul la acest raport, în care se demonstrează motivat că, încă din 2005, în România fusese emis brevetul de invenție cu titlul „microsalină artificială de suprafață" având ca titular pe R.N.Ș. din Târgu Mureș, invenție care are extrem de multe în comun cu „camera salină" a părții civile C.I., iar în aceste condiții, produsele, chiar noi, pe care părțile civile le oferă, nu au caracter original care să dea naștere unui drept exclusiv, iar soluția tehnică generală de realizare a camerelor și cabinelor saline este de domeniu public, fiind accesibilă oricărei persoane care dorește să le construiască.
În concluzie, pentru aceste considerente, precum și a celor reținute de instanța de apel, ce nu au mai fost reluate, Înalta Curte constată că infracțiunea de însușire fără drept a calității de autor al unei opere, respectiv de complicitate la această infracțiune nu subzistă, astfel că soluția de achitare dispusă de instanța de apel este corectă, recursul parchetului fiind nefondat.
2. Recursurile inculpatului T.V. și părții responsabile civilmente SC R. SA BUCUREȘTI referitoare la greșita condamnare a inculpatului T.V. pentru infracțiunea de divulgare a secretului economic, prev. de art. 298 alin. 1 C. pen., precum și la greșita obligare, în solidar, la plata de daune morale către partea civilă, sunt întemeiate, sub acest aspect fiind corectă soluția primei instanțe.
Prin prisma propriului examen, Înalta Curte constată că informațiile cuprinse în respectiva documentație, ajunsă în posesia inculpatului T.V. în virtutea atribuțiilor sale de serviciu, erau destinate publicității, din chiar denumirea broșurii de prezentare: „Asamblarea cabinei saline" - părți componente, reieșind că însoțea produsul și putea fi consultat de oricine. Dacă respectiva documentație ar fi cuprins date despre materialele folosite și alte detalii constructive, s-ar fi putut pune în discuție caracterul secret al acesteia; or, în situația concretă a speței, fiind vorba doar de instrucțiuni de instalare/asamblare, care trebuie în mod obligatoriu să însoțească produsul la vânzare (art. 52 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului), fiind destinate publicității, este exclus caracterul secret al acesteia. O dovadă în plus că documentația nu conținea date constructive rezultă inclusiv din împrejurarea că pentru a proceda la expertizarea produsului și eliberarea certificatul de expertiză, inculpatul T. împreună cu un coleg de serviciu, G.V., s-au deplasat la executantul cabinelor saline, respectiv SC F. SRL Sovata, mențiunile din documentație nefiind suficiente nici măcar pentru încadrarea produselor în tariful vamal, cu atât mai mult pentru realizarea unui produs similar.
Pe de altă parte, nu este întrunită nici cerința ca fapta inculpatului să fie de natură a produce o pagubă părții civile. Că soluția tehnică de realizare a cabinelor saline nu este nouă - așa cum s-a demonstrat inclusiv prin expertiza tehnică de specialitate realizată în cauză - reiese din chiar atitudinea subiectivă a părții civile care, în loc să solicite OSIM un brevet de invenție - ce poate fi acordat pentru un produs cu condiția ca acesta să implice o activitate inventivă și să prezintă elemente de noutate -, a ales varianta de a înregistra marca - ceea ce îi conferă doar dreptul de folosire exclusivă a respectivului semn distinctiv pentru produsele fabricate/comercializate. Aceasta înseamnă că nimic nu împiedică alte persoane să fabrice același produs - ex. cabină salină - și să-l comercializeze sub altă denumire comercială. Ca atare, fapta inculpatului T.V. nu era de natură a produce o pagubă părții civile, mai ales în condițiile în care între aceasta și BT A. Kft din Ungaria (adică firma pe care a indicat-o inculpatului K.S. în vederea ofertării) exista un contract de distribuție exclusivă, potrivit căruia societatea maghiară se obliga să cumpere produsele SC C. SRL, să recunoască marca drept proprietate exclusivă a vânzătorului și să nu desfacă produse identice sau similare.
Pe de altă parte, infracțiunea prev. de art. 298 alin. 1 C. pen. nu subzistă nici sub aspectul laturii subiective, inculpatul susținând în mod pertinent că nu a avut reprezentarea că broșura nu era destinată publicității, un prospect similar fiindu-i remis și de reprezentantul distribuitorului din Ungaria și, totodată, făcând dovada că nu a acționat cu intenția de a prejudicia interesele părții civile, ci în ideea existenței pe piața românească și a unui alt potențial producător, care, pe cale de consecință, putea apela la societatea la care inculpatul era angajat și de la care primise recomandarea de a identifica și adăuga în portofoliu noi clienți.
În consecință, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 298 alin. (1) C. pen., atât sub aspectul laturii obiective cât și a celei subiective, înalta Curte, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. va dispune achitarea și pentru această faptă reținută în sarcina inculpatului T.V.
În raport de această rezolvare dată laturii penale, văzând și dispozițiile art. 346 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge pretențiile formulate de părțile civile C.I. și SC C. SRL, ca neîntemeiate, constatând ca fapta inculpatului T. nu a fost de natură a produce un prejudiciu părților civile, relațiile contractuale ale acestora cu distribuitorul din Ungaria fiind alterate din alte motive, relevate de reprezentantul acestuia din urmă în declarația dată în faza de cercetare judecătorească.
3. Recursurile declarate de inculpații T.V. și K.S., precum și de partea responsabilă civilmente SC R. SA BUCUREȘTI, ce vizează omisiunea acordării de către instanța de fond și cea de apel a cheltuielilor judiciare efectuate de inculpații în cazul în care aceștia au fost achitați (unul doar parțial), sunt întemeiate.
Prezentul dosar penal s-a constituit urmare plângerii penale formulate de părțile civile C.I. și SC C. SRL, care au apreciat că inculpatul K.S. și-a însușit calitatea de autor al unei opere - cabina salină cu denumirea T.S. realizată cu titlu de noutate de partea civilă C.I. -, iar inculpatul T.V. l-a ajutat în acest scop prin activitățile descrise mai sus. Sesizarea a stat la baza urmăririi penale efectuate de procuror, ce s-a finalizat prin emiterea rechizitoriului și trimiterea în judecată a inculpaților.
Cum cei doi inculpați au fost achitați de instanța de apel sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 141 din Legea nr. 8/1996, respectiv art. 26 raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996 - soluție care, pentru considerentele expuse la pct. C.1, va fi menținută în recurs prin respingerea recursului parchetului -, iar pe de altă parte inculpatul T.V. va fi achitat de instanța de recurs pentru infracțiunea de divulgare a secretului economic, prev. de art. 298 alin. (1) C. pen. - menținându-se practic soluția primei instanțe sub acest aspect (pct. C.2 din prezenta decizie) -, devin incidente dispozițiile art. 193 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cu care în caz de achitare, partea vătămată este obligată să plătească inculpatului și părții responsabile civilmente cheltuielile judiciare făcute de acestea, în măsura în care au fost provocate de partea vătămată.
Inculpații T.V. și K.S. au plătit onorariu de expert în sumă de 4.000 RON, reprezentând onorariu expert, iar partea responsabilă civilmente SC R. SA BUCUREȘTI suma de 2.000 RON, astfel că, în temeiul art. 193 alin. 5 C. proc. pen., constatând că necesitatea efectuării acestei expertize a decurs din atitudinea procesuală a părților civile, Înalta Curte, în baza textului de lege invocat coroborat cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., va obliga fiecare dintre părțile civile C.I. și SC C. SRL la plata a câte 1.000 RON către fiecare dintre inculpați, precum și către partea responsabilă civilmente.
Totodată, inculpații au beneficiat de serviciile unui avocat ales care a primit un onorariu total de 6.000 RON, iar partea responsabilă civilmente SC R. SA BUCUREȘTI a fost reprezentată de consilierul juridic angajat al acesteia, acesta efectuând și cheltuieli de transport pentru deplasarea la instanțe, conform centralizatorului și biletelor de transport depuse la dosarul instanței de apel (1.154,20 RON), cu precizarea că partea responsabilă civilmente nu a solicitat cheltuieli de judecată ocazionate de judecarea recursului.
Inculpații au făcut dovada onorariului plătit avocatului ales în toate fazele procesuale cu chitanțele eliberate de acesta (în total 6.000 RON), iar cu privire la cheltuielile ocazionate de transportul la instanțe, deși au solicitat obligarea părților civile la plata cheltuielilor de judecată pentru toate fazele procesuale, au depus doar trei bilete de transport pentru data la care s-a soluționat recursul (2 februarie 2011), pentru sumele de 60,80 RON - K.S., 31,80 RON - T.V. și 64 RON - avocatul acestora.
Cum cheltuielile efectuate de inculpați și partea responsabilă civilmente - cu transportul și apărarea/reprezentarea în fața instanțelor de judecată, în cuantumul menționat mai sus -, nu au fost generate exclusiv de părțile civile C.I. și SC C. SRL, Înalta Curte apreciază că se impune ca acestea să suporte doar câte 1/3 din aceste cheltuieli (în total 2/3), sens în care, în temeiul art. 193 alin. (5) C. proc. pen., va obliga părțile civile la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.
Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpații T.V. și K.S., precum și de partea responsabilă civilmente SC R. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei recurate pe care a va casa în parte și, rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. va achita pe inculpatul T.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de divulgare a secretului economic, prev. de art. 298 alin. (1) C. pen., respingând ca neîntemeiate pretențiile formulate de părțile civile C.I. și SC C. SRL. Va menține restul dispozițiilor deciziei recurate, respingând totodată, ca nefondat, recursul declarat de parchet, în conformitate cu art. dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. în baza dispozițiilor art. 192 alin. (3) din același cod, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de parchet, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
Totodată, în baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. b C. proc. pen., părțile civile vor fi obligate la cheltuieli judiciare către stat conform dispozitivului prezentei decizii, precum și la plata cheltuielilor judiciare făcute de inculpați și partea responsabilă civilmente, în conformitate cu dispozițiile art. 193 alin. (5) din același cod, pentru considerentele de la pct. B. 3.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. Admite recursurile declarate de inculpații T.V. și K.S., precum și de partea responsabilă civilmente SC R. SA BUCUREȘTI, prin reprezentant legal P.V., împotriva Deciziei penale nr. 34/A din 13 mai 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Casează în parte decizia recurată și rejudecând:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achită pe inculpatul Ț.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de divulgare a secretului economic, prev. de art. 298 alin. (1) C. pen.
Respinge pretențiile formulate de părțile civile C.I. și SC C. SRL, ca neîntemeiate.
Menține restul dispozițiilor deciziei recurate.
Obligă fiecare dintre părțile civile C.I. și SC C. SRL să plătească inculpaților T.V. și K.S. câte 1.000 RON (în total 4.000 RON), reprezentând onorariu expert, câte 500 RON reprezentând 1/3 din onorariul avocatului ales (în total 2.000 RON), precum și câte 15,40 RON ( câte 1/3 din 69,80 + 32,00) către K.S. și, respectiv câte 10,60 RON (câte 1/3 din 31,80 + 32,00) către T.V., reprezentând 1/3 din cheltuielile de transport ocazionate de deplasarea la instanța de recurs a fiecărui inculpat și a avocatului acestora.
Obligă fiecare dintre părțile civile C.I. și SC C. SRL să plătească părții responsabile civilmente SC R. SA BUCUREȘTI suma de câte 1.000 RON (în total 2.000 RON), reprezentând onorariu expert, precum și suma de câte 192,36 RON reprezentând 1/3 din cheltuielile de transport ocazionate de deplasarea la instanțele de fond și apel.
Obligă părțile civile C.I. și SC C. SRL la plata sumei de câte 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea fondului.
II. Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș.
Cheltuielile judiciare avansate de stat ocazionate de soluționarea recursului declarat de parchet rămân în sarcina statului.
Onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați, până la prezentarea avocatului ales, în sumă de câte 150 RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 martie 2011.