Asupra recursului de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 157 din 21 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.G. la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i s-au interzis inculpatului, pe o durată de 1 an drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), d) și e) C. pen., pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu data de 19 martie 2010, la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscat corpul delict, un cuțit, cu mâner din metal, de culoare argintie, în trei nituri, cu lungimea lamei de 14 cm, lățimea lamei de 2,5 cm, ridicat în baza procesului-verbal din 16 septembrie 2009.
În baza art. 15 alin. (2) raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, ca tardiv formulată.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M.O., prin curator B.E.
În baza art. 14 și art. 346 C. poc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul B.G. să-i plătească părții civile M.O., suma de 10.300 RON și echivalentul în lei a sumei de 100 euro, la cursul oficial al B.N.R. la data plății, cu titlu de despăgubiri civile, din care suma de 300 RON și echivalentul în lei a sumei de 100 euro, reprezintă despăgubiri materiale, iar diferența de 10.000 RON, daune morale.
În temeiul art. 192 alin. 2 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.300 RON cheltuieli judiciare statului, din care onorariul avocatului din oficiu, O.M., în cuantum de 200 RON și onorariul avocatului din oficiu, B.C., în cuantum de 200 RON, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut ca situație de fapt următoarele:
Inculpatul B.G. s-a căsătorit cu numita B.E. în urmă cu aproximativ 10 ani. În urma acestei relații au rezultat minorii B.M.A., B.A.M. și B.C., B.E., având un fiu, pe partea vătămată M.O., dintr-o căsătorie anterioară.
Între părți, în mod frecvent au existat conflicte datorită consumului de alcool, dar și afecțiunilor medicale de care suferă inculpatul, care datorită comportamentului violent a fost internat în perioada 2008 - 2009 la Secția Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean Drobeta-Turnu Severin.
La începutul anului 2009, soții B. s-au despărțit în fapt, inculpatul s-a mutat într-un alt imobil, situat pe raza comunei Padina, satul Slasoma, județul Mehedinți, iar B.E. a continuat să locuiască cu partea vătămată și ceilalți trei copii minori, în aceeași localitate.
Pe fondul acestei situații, în seara zilei de 16 septembrie 2009 în jurul orelor 20,00, inculpatul s-a deplasat la locuința soției sale unde a avut o altercație cu aceasta, motiv pentru care B.E. l-a chemat acasă pe fiul său M.O. care se afla în vizită la martorul D.D. Cu această ocazie, între inculpat și partea vătămată M.O. a avut loc o altercație, ocazie cu care inculpatul a lovit-o pe partea vătămată în zona capului cu partea metalică a unei furci.
În urma loviturii aplicate de către inculpat, partea vătămată a căzut la pământ, unde inculpatul a mai lovit-o o dată cu un cuțit, după care a plecat de la locul incidentului.
La strigătele numitei B.E., la fața locului au sosit vecinul părții vătămate, martorul D.G.I., însoțit de martorul D.N.
Martorul D.G.I. a anunțat salvarea și partea vătămată a fost transportată la Spitalul Județean Drobeta-Turnu Severin, iar apoi la Spitalul Clinic de Urgență Craiova unde a fost supus unei intervenții chirurgicale. La data internării, partea vătămată a prezentat diagnosticul traumatism cranio-cerebral mediu, fractură cominutivă parietală stângă, traumatism vertebral lombar cu fractură, tetrapareză, traumatism vertebral cervical.
În urma examinării medico-legale a părții vătămate s-a constatat că aceasta a prezentat leziuni de violență, produse prin lovire cu un corp dur, care au necesitat 85 - 90 de zile de îngrijiri medicale și i-au pus viața în primejdie, așa cum rezultă din raportul medico-legal din 19 octombrie 2009 întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova.
În raport de situația de fapt dedusă judecății, astfel cum a rezultat din probele administrate în cauză, și anume, procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de ridicare a cuțitului, raportul de constatare medico-legală din 19 octombrie 2009, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 26 februarie 2010, declarațiile părții vătămate, ale martorilor și ale inculpatului, instanța de fond a reținut că fapta săvârșită de inculpatul B.G. întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv, fiind comisă cu intenție indirectă.
Apărarea inculpatului, în sensul că doar a împins-o pe partea vătămată acesta căzând la pământ și lovindu-se în zona capului de obiecte metalice, a fost înlăturată de către instanța de fond cu motivarea că este contrazisă fără nici un dubiu, de probele administrate în cauză.
În primul rând, sub aspectul mecanismului de producere a leziunilor prezentate de partea vătămată, prin raportul medico-legal din 19 octombrie 2009 întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova s-a concluzionat că acestea s-au produs prin lovire cu corp dur, și nu de corp dur.
Pe de altă parte, din declarațiile martorelor B.E. și a fiicei acesteia, B.M.A., a rezultat că inculpatul i-a aplicat lovituri părții vătămate în zona capului cu o furcă și cu un cuțit și că în urma agresiunii, aceasta nu s-a lovit de alte obiecte.
Cu ocazia audierii, martorul D.G.I. a relatat că în seara respectivă, în timp ce se afla la poarta locuinței sale, i-a auzit pe inculpat și pe partea vătămată în timp ce se certau, după care I-a observat pe inculpat plecând de la fața locului și pe partea vătămată M.O. căzut la pământ, plin de sânge și în stare de inconștiență. A mai precizat martorul că în locul unde se afla căzută partea vătămată, nu se aflau alte obiecte de care aceasta să se fi putut lovi.
A mai reținut instanța de fond, că relevante pentru caracterizarea juridică a unei fapte ca fiind tentativă la infracțiunea de omor sau ca vătămare corporală gravă, sunt împrejurările în care a fost comisă fapta, natura instrumentului cu care a fost lovită victima, intensitatea loviturii și regiunea corporală unde a fost lovită.
Având în vedere că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată în zona capului cu o furcă și un cuțit, - obiecte apte de a produce moartea - natura leziunilor produse părții vătămate, zona corpului unde au fost aplicate loviturile, faptul că leziunile produse au pus în primejdie viața victimei, dar și atitudinea inculpatului, de a pleca de la locul incidentului, instanța de fond a concluzionat că inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a ucide victima, punerea în primejdie a vieții acesteia, nefiind rezultatul intenției depășite ce caracterizează infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., ci a faptului că s-a intervenit medical de urgență, ceea ce a făcut posibilă salvarea victimei.
În consecință, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de avocatul inculpatului B.G. de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în rechizitoriu, din tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-au avut în vedere atât circumstanțele reale referitoare la faptă, cât și circumstanțele personale ale inculpatului și anume, împrejurările concrete în care s-a desfășurat agresiunea, în prezența celor trei copii minori ai soților B. și prin lovirea părții vătămate și după ce aceasta a căzut la pământ, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, urmările produse, constând în vătămarea integrității corporale și în punerea în primejdie a vieții părții vătămate, atitudinea procesuală relativ sinceră a inculpatului, faptul că are antecedente penale, precum și datele care rezultă din ancheta socială aflată la dosarul cauzei.
Față de circumstanțele reale și personale mai sus arătate, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenție va conduce la reeducarea inculpatului și la formarea unui comportament de conformare și de respectare de către acesta a regulilor și normelor de conviețuire socială.
Inculpatului i s-a aplicat și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice și în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, drepturile părintești, dreptul de a fi tutore sau curator.
Cu privire la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor părintești prevăzută de art. 64 lit. d) C. pen., care constituie o ingerință în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și de familie, instanța de fond a apreciat că, în raport de împrejurarea că infracțiunea a fost comisă de inculpat asupra fiului său vitreg și în prezența copiilor săi minori față de care a avut un comportament violent, se impune aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii acestor drepturi inculpatului B.G., o asemenea măsură fiind necesară pentru protejarea minorilor și urmărind un scop legitim.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., inculpatului B.G. i s-a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. d) și e) C. pen. pe o durată de 1 an, pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale.
Potrivit art. 350 C. proc. pen., s-a menținut în continuare starea de arest a inculpatului, ținând cont de împrejurarea că temeiurile avute în vedere la data arestării preventive a inculpatului subzistă și în prezent, iar în baza art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului s-a dedus perioada reținerii și arestului preventiv.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea corpului delict, un cuțit cu mâner din metal, de culoare argintie, în trei nituri cu lungimea lamei de 14 cm, lățimea lamei de 2,5 cm, ridicat în baza procesului-verbal din 16 septembrie 2009 și care a fost folosit de inculpat la comiterea faptei.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, a fost respinsă ca tardiv formulată, acțiunea civilă a părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova cu motivarea că această parte civilă a comunicat instanței declarația de constituire de parte civilă prin fax, la data de 28 mai 2010, cu nerespectarea termenului legal prevăzut de art. 15 alin. (2) C. proc. pen.
În privința acțiunii civile formulată de partea vătămată M.O. prin curator B.E., aceasta a fost admisă în parte și, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ. a fost obligat inculpatul B.G. să-i plătească părții vătămate constituită parte civilă, suma de 10.300 RON și echivalentul în lei al sumei de 100 euro la cursul oficial al B.N.R. la data plății cu titlu de despăgubiri civile, din care suma de 300 RON și echivalentul în lei al sumei de 100 euro, reprezintă despăgubiri materiale, iar diferența de 10.000 RON, reprezintă daune morale.
Împotriva sentinței penale sus-menționate, în termen legal, a declarat apel partea civilă M.O., critica adusă hotărârii vizând atât cuantumul mic al pedepsei aplicate inculpatului, cât și cuantumul redus al despăgubirilor civile și al daunelor morale acordate.de instanța de fond, care în opinia sa, nu reprezintă o justă și integrală reparație a prejudiciului suferit.
Prin Decizia penală nr. 195 din 29 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă M.O. împotriva Sentinței penale nr. 157 din 21 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Mehedinți.
În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă a inculpatului, în continuare, de la 21 iunie 2010 la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că tribunalul a făcut o justă individualizare a pedepsei, ținând cont de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului B.G. este de natură a conduce la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Privitor la acțiunea civilă, instanța de prim-control judiciar a reținut, pornind de la dispozițiile art. 1169 C. civ. potrivit cărora cel ce face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească, că partea civilă urmează să primească de la inculpat despăgubiri în cuantumul dovedit, iar în ce privește suma de 10.000 RON ce i-a fost acordată cu titlu de daune morale, aceasta reprezintă o satisfacție echitabilă pentru suferințele fizice și psihice produse prin fapta inculpatului, ținând cont de contextul în care s-a săvârșit infracțiunea și de urmările produse.
Împotriva deciziei a declarat recurs partea civilă M.O., care prin motivele scrise depuse la dosar, a susținut netemeinicia hotărârilor pronunțate sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, în sensul că în raport de modul și împrejurările în care a fost comisă infracțiunea și, nu în ultimul rând, de urmările produse, se impunea condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre maximul special prevăzut de lege. Hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost criticată de partea civilă și în ce privește modul de soluționare a laturii civile, în sensul că o justă și integrală reparare a prejudiciului pe care l-a suferit impunea obligarea inculpatului la plata sumelor reprezentând despăgubiri materiale și daune morale în cuantumul pe care l-a solicitat în cererea de constituire de parte civilă.
Examinând decizia atacată atât prin prisma motivelor invocate de partea civilă, care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 și 171 C. proc. pen., cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. ultim din același cod, Înalta Curte constată că recursul este tardiv, fiind introdus de partea civilă cu depășirea termenului prevăzut de art. 3853 alin. (1) C. proc. pen.
Potrivit acestor din urmă dispoziții legale, „termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel".
În conformitate cu prevederile art. 363 alin. (3) C. proc. pen. care, așa cum dispune art. 3859 alin. (2) din același cod se aplică și în cazul recursului, „pentru părțile care au lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare, precum și pentru inculpatul deținut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist, concentrat, elev al unei instituții militare de învățământ, ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv".
Din partea introductivă a deciziei penale care face obiectul recursului de față, rezultă că intimatul parte civilă M.O. a lipsit atât de la dezbaterile care au avut loc în fața instanței de apel la data de 29 septembrie 2010, cât și de la pronunțarea hotărârii.
Hotărârea instanței de apel a fost comunicată recurentului parte civilă la data de 5 octombrie 2010, acesta semnând personal de primire așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare.
Ultima zi de depunere a recursului era data de 16 octombrie 2010, care fiind într-o zi de sâmbătă, potrivit art. 186 alin. (4) C. proc. pen. expira la sfârșitul primei zile lucrătoare ce urma, respectiv, la data de 18 octombrie 2010.
Recurentul parte civilă a înaintat recursul prin poștă, acesta fiind înregistrat la oficiul poștal la data de 19 octombrie 2010 așa cum rezultă din recipisa existentă la dosar instanță de recurs, deci după expirarea termenului de 10 zile prevăzut de lege, înăuntrul căruia recursul trebuia să fie declarat potrivit art. 3853 C. proc. pen. mai sus invocat.
În consecință, recursul declarat de partea civilă M.O. se va respinge ca tardiv în conformitate cu dispozițiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Întrucât recursul declarat de partea civilă a vizat și modul de soluționare a laturii penale a cauzei, instanța de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a verificat periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile legalitatea și temeinicia arestării preventive a intimatului-inculpat B.G., pronunțându-se în sensul menținerii arestării preventive a acestuia prin încheierile din datele de 10 noiembrie 2010 și 10 decembrie 2010.
În consecință, în conformitate cu prevederile art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată intimatului-inculpat B.G. se va deduce durata reținerii și arestării preventive de la data de 19 martie 2010 1a 14 ianuarie 2011.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul parte civilă va fi obligat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B.G. se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de partea civilă M.O. împotriva Deciziei penale nr. 195 din 29 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul B.G..
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.G. durata reținerii și arestării preventive de la 19 martie 2010 la 14 ianuarie 2011.
Obligă recurenta parte civilă la 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2011.