Asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 95 din 23 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului, eliminându-se aplicarea art. 13 C. pen. și, în consecință inculpatul D.I. a fost condamnat la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.
În temeiul art. 81 C. pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei, stabilindu-se un termenu de încercare de 3 ani.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., inculpatului i-a fost atrasă atenția asupra dispozițiilor a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.
În temeiul art. 14 și al art. 346 C. proc. pen., raportate la art. 998 și următoarele C. civ., a fost admisă acțiunea civilă a părții civile Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, inculpatul fiind obligat la plata către partea civilă a sumei de 53.675,88 RON, la care se adaugă dobânda legală până la data stingerii efective a datoriei.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză.
Pentru a hotărî astfel , instanța de fond a reținut că fapta inculpatului D.I., care, în calitate de administrator al SC I.C. SRL, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 2005-2007, a omis evidențierea unei părți a veniturilor obținute în baza contractului de prestări servicii din data de 2 decembrie 2004, având ca beneficiar pe numitul L.C., în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, cauzând astfel un prejudiciu bugetului consolidat al statului în cuantum de 53.675,88 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, constând în omisiunea evidențierii în tot sau în parte, în actele contabile sau în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale - prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; aceste venituri au însumat, atât potrivit notei de constatare din 12 mai 2008 a Gărzii Financiare - Secția Mureș, cât și potrivit procesului - verbal de inspecție fiscală din 17 septembrie 2009 al D.G.F.P-A.F.P. Tg. Mureș, - Activitatea de Inspecție Fiscală, 182.500 RON, iar prin omisiunea evidențierii lor în contabilitatea societății s-a cauzat bugetului de stat prejudiciul mai sus menționat (53.675,88 RON).
Cu privire la latura civilă a cauzei , s-a reținut că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală și D.G.F.P. Mureș , s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 53.675,88 RON, la care să se adauge dobânzile până la data stingerii efective a datoriei.
Avându-se în vedere că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și ale exercitării acțiunii civile alăturate acțiunii penale, în temeiul art. 14 și al art. 346 C. proc. pen., raportate la art. 998 și următoarele C. civ., a fost admisă acțiunea civilă a părții civile Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală și D.G.F.P. Mureș, iar inculpatul a fost obligat la plata către parte civilă a sumei de 53.675,88 RON, la care se adaugă accesoriile până la data stingerii efective a sumei datorate.
Împotriva sentinței inculpatul a declarat, în termen legal , apel prin care a solicitat achitarea de sub învinuirea comiterii vreunei infracțiuni.
În motivele de apel invocate, inculpatul a susținut că acest contract este de fapt unul de antrepriză, pentru care s-a achitat un avans, și că pentru ultima lucrare trebuia să primească în schimb un autoturism care nu a fost înscris în contabilitate deoarece nu au fost primite actele pentru el. S-a mai susținut că după acest contract s-a încheiat un al doilea contract de prestări servicii unde s-a lucrat cu zileri.
Prin Decizia penală nr. 73/A din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat apelul declrat de inculpat cu obligarea acestuia la plata chetuielilor judiciare către stat în sumă de 100 RON.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că:
În declarațiile date anterior, inculpatul arată că a încheiat contractul din 01 decembrie 2004 fără a cunoaște ce lucrări trebuiau făcute și că a acceptat înscrierea în contract a sumei de 50.000 RON crezând că este vorba doar de o casă și abia după două săptămâni a aflat că ar fi vorba de 10 case. În acest context, el a încercat să renegocieze suma însă L.C. nu a fost de acord. Inculpatul mai susține că a acceptat să execute lucrările în calitate de ziler, ceea ce s-a și întâmplat.
S-a reținut că această susținere a inculpatului vine în contradicție cu declarația martorului L.C., persoana beneficiară a construcțiilor, care susține că el s-a înțeles cu inculpatul în sensul realizării unui ansamblu de locuințe și că aceste locuințe urmau să fie construite de firma inculpatului. Cu privire la martori care au fost audiați , s-a reținut că aceștia au susținut că au lucrat pentru inculpat ca zileri însă niciunul din acești martori nu știu dacă lucrările se executau de către firma SC I.C. SRL sau de către inculpat, ca ziler.
Prin urmare, s-a reținut că atâta timp cât nu s-a dovedit că lucrarea sau o parte a lucrării a fost executată de către inculpat ca și ziler este clar că toate lucrările efectuate s-au realizat în baza contractului de prestări servicii încheiat la 02 decembrie 2004 între el și L.C. și că , în baza acelui contract .inculpatul avea obligația să evidențieze toate veniturile încasate în contabilitate, ceea ce nu s-a întâmplat.
Din dosar rezultă că în contabilitatea societății au fost înregistrate doar două facturi de câte 5.000 RON.
Mai rezultă că, atunci când s-a efectuat controlul de către Garda Financiară Mureș, pe lângă aceste două facturi au fost găsite și alte documente, ce nu au fost evidențiate în contabilitatea firmei, din care rezulta că s-au făcut și alte plăți, rezultând o sumă de 182.500 RON.
Prin neînregistrarea acestor sume în contabilitatea societății este clar că s-a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 53.675,88 RON.
De fapt, inculpatul nu neagă că a primit și alte sume de bani pentru lucrările executate, în afara celor înscrise în contabilitate, însă le consideră ca fiind primite pentru munca prestată ca ziler.
Curtea de Apel a apreciat că inculpatul nu a făcut dovada celor susținute, că susținerile inculpatului, prin apărător, au fost făcute doar în apel și nu sunt probate. La dosar nu se găsește niciun contract de antrepriză ci unul de prestări servicii, iar faptul că inculpatul nu a înregistrat în contabilitatea firmei sumele de bani primite pentru lucrări și nu a plătit bugetului statului impozitele și taxele cuvenite este o activitate de natură infracțională.
Împotriva acestei din urmă decizii inculpatul a declarat în termen legal prezentul recurs, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. apreciind că hotărârile pronunțate atât de către instanța de fond, cât și de către cea de apel, sunt nelegale și netemeinice.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea întregului probatoriu administrat în cauză și a conținutului hotărârilor pronunțate (Sentință fond / Decizie apel), rezultă fără nici un echivoc că între SC I.C. SRL Tg -Mureș (al cărei administrator era însuși inculpatul D.I.) și numitul L.C. s-a încheiat un contract (comercial) de prestări servicii, dintre acelea menționate în obiectul de activitate al societății (conform cu principiul specialității sale de folosință), iar nu un contract (civil) de antrepriză; așa fiind, cu justificat temei s-a reținut că inculpatul avea obligația de a evidenția în contabilitatea societății comerciale pe care o administra toate veniturile obținute -cu titlu de preț al prestațiilor - din contractul respectiv (venituri în raport cu care se stabileau obligațiile societății față de bugetul de stat); or, inculpatul nu a înregistrat în contabilitate decât două facturi fiscale (cu chitanțele aferente), fiecare pentru suma de 5.000 RON (în total, 10.000 RON), omițând să înregistreze în intervalul 18 mai 2004-19 mai 2007 (suma totală de 182. 500 RON), plățile parțiale , totalizând acea sumă, fiind menționate , ca atare , într-un caiet în care și plătitorul- martorul L.C. -și primitorul plății- fie inculpatul D.I., fie tatăl său (D.G.)- au semnat pentru fiecare astfel de plată; prin această omisiune- prelungită , după cum s-a arătat, în timp (18 mai 2004-19 mai 2007) ca rezultat al aceleiași rezoluții infracționale- inculpatul și-a sustras societatea comercială pe care o administra de la plata obligațiilor fiscale (impozite și taxe), cauzând astfel bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 53.675.88 RON.
În acest context faptic -indiscutabil probat în cauză (în pofida apărării inculpatului că, în realitate, contractul încheiat cu martorul L.C. ar fi fost un contract- civil- de antrepriză iar nu unul -comercial- de prestării servicii, apărare înlăturată cu justificat temei, ca nefondată, atât de instanța de fond cât și de instanța de apel) existența infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., este neîndoielnică, sub acest aspect decizia atacată - prin care a fost confirmată sentința instanței de fond -învederându-se întru totul temeinică și legală, încât achitarea inculpatului, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., nu poate intra în discuție.
Examinându-se cauza și potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., nu s-a constatat existența vreunui alt caz în afară de cel referitoar la achitare care, invocat din oficiu, ar fi de natură să ducă la casarea deciziei atacte.
Așa fiind, recursul inculpatului urmează a fi respins ca nefondat obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 350 RON din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva deciziei penale nr. 73/A din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2012.