Hearings: June | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 952/2012

Pronunțată în ședință publică, azi 29 martie 2012.

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 27 ianuarie 2012 emis în Dosarul nr. 245/P/2011 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –D.N.A., s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpatei T.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prev. și ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și la art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și trafic de influență prev. și ped. la art. 257 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6, a art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.

Inculpata T.A. a fost arestată prin încheierea de ședință din 9 decembrie 2011 emițându-se mandatul de arestare din 9 decembrie 2011, în Dosarul nr. 10488/2/2011(4046/2011) al Curții de Apel București.

Prin încheierea de ședință din data de 20 martie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 115/44/2012, în baza art. 3002 C. proc. pen. în referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive.

Împotriva încheierii din 20 martie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 115/44/2012, a declarat recurs inculpatul T.A. solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.

În subsidiar recurenta inculpată prin apărător a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

A mai susținut că, succesiv s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive inculpatei fără ca aceasta să fie audiată, învederând că nu a fost ascultată cu referire la învinuirile care i se aduc și acuzațiile care s-au administrat.

Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel Galați dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de inculpată este nefondat pentru următoarele considerente:

I. Cu privire la dispoziția instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 5 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui ca a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus, să se poată demonstra că detenția aceRON persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 parag. 1.

În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive".

În raport de modul de operare a activității infracționale respectiv că la data de 16 iunie 2010 și la data de 17 iunie 2010, pentru a pronunța o hotărâre judecătorească favorabilă denunțătorului I.C. în Dosarul nr. 11258/231/2008 a pretins de la denunțătorul I.C. prin intermediul numitului L.A. suma de bani de 80.000 RON și respectiv 700 euro și foloase constând în lucrări de amenajare a casei de vacanță costând geamuri termopan, porți metalice, grilaje metalice și contravaloare acoperișului de tablă, dar și în raport de împrejurările comiterii faptei, cât și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pe care inculpata Ie-a săvârșit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acesteia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei presupuși ca autori ai faptelor respective. în acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160 alin. (3) din C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpaților nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează această faptă, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

II. Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea, formulată de către inculpată prin apărătorul ales, se constată următoarele:

Conform art. 139 alin. (2) C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuiește cu o altă măsură când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, caz în care se revocă arestarea preventivă și se dispune punerea de îndată în libertate. Având în vedere susținerile anterioare, Înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale [art. 143 și 148 lit. f), 1491 C. proc. pen.], neintervenind elemente de natură a justifica susținerea că punerea în libertate a inculpatei nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar luarea acestei măsuri atât de severe se impune și pentru buna desfășurare a procesului penal în raport de natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpata este cercetată.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că, în prezenta cauză, scopul măsurilor preventive nu poate fi atins printr-o altă măsură preventivă mai puțin severă.

III. Referitor la susținerea apărării în sensul că în mod succesiv s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatei fără ca aceasta să fie audiată, învederând că nu a fost ascultată cu referire la învinuirile care i se aduc, Înalta Curte constată că nici această critică nu este întemeiată, întrucât dispozițiile art. 150 C. proc. pen. prevăd expres că: „măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către procuror și de către judecător, afară de cazul când inculpatul este dispărut...".

Or, în cauza de față inculpata a fost arestată prin încheierea de ședință din 9 decembrie 2011 emițându-se mandatul de arestare din 9 decembrie 2011, în Dosarul nr. 10488/2/2011(4046/2011) al Curții de Apel București, iar prin încheierea din 20 martie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 115/44/2012 - ce face obiectul prezentului recurs - a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatei.

Astfel, încheierea ce face obiectul cauzei de față vizează menținerea măsurii arestării preventive a inculpatei T.A. și nu luarea măsurii arestării preventive a cesteia, constatându-se că în raport de dispoziția atacată prin prezentul recurs nu sunt incidente dispozițiile art. 150 C. proc. pen. , dispoziții care oblică instanța să procedeze la ascultarea inculpatei.

Față de aceste considerente Înalta Curte, conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata T.A. împotriva încheierii din 20 martie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 115/44/2012.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata T.A. împotriva încheierii din 20 martie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 115/44/2012.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 martie 2012.