Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin Sentința penală nr. 256 din 26 iunie 2009, Tribunalul Argeș, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., raportat la art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpata M.C.N., la 3 ani închisoare.
În baza art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a), c) C. pen., raportat la art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
În baza art. 23 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la 1 an închisoare.
În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a), b) C. pen., raportat la art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la 2 luni închisoare.
În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a), c) C. pen., raportat la art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la o lună închisoare.
În baza art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004, cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., raportat la art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la 2 luni închisoare și la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 273 alin. (1) lit. c) pct. 3 .
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpată pentru fapta prevăzută de art. 413 din O.U.G. nr. 99/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpata M.C.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., la care se adaugă un spor de 1 an, urmând ca aceasta să execute în total 7 ani închisoare, cu executare în condițiile art. 57 și 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a), b), c) C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a condamnat pe inculpații M.D., și R.I., la câte 5 ani închisoare;
În baza art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe aceiași inculpați la câte 11 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.;
În baza art. 23 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 a condamnat pe aceiași inculpați la câte 3 ani închisoare;
În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe aceiași inculpați la câte 6 luni închisoare;
În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe aceiași inculpați la câte 5 luni închisoare;
În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 279 alin. (1), raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004, a condamnat pe aceiași inculpați la câte 1 an închisoare și la pedeapsa complimentară prevăzută de art. 273 alin. (1) lit. c), pct. 3;
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a achitat pe cei doi inculpați pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 413 din O.U.G. nr. 99/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpații M.D. și R.I. să execute fiecare pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., la care se adaugă câte un spor de 1 an, urmând ca fiecare dintre cei doi inculpați să execute câte 12 ani închisoare, în condițiile art. 57 și 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a), b) C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a condamnat pe inculpatul D.M., la 5 ani închisoare;
În baza art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 11 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.;
În baza art. 26 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002, a condamnat pe același inculpat la 3 ani închisoare;
În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 6 luni închisoare;
În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 5 luni închisoare;
În baza art. 279 alin. (1), raportat la art. 248, combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004, a condamnat pe același inculpat la 1 an închisoare și la pedeapsa complementară prevăzută de art. 273 alin. (1) lit. c), pct. 3.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 413 din O.U.G. nr. 99/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul D.M. să o execute pe cea mai grea, de 11 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., la care a adăugat un spor de 1 an, urmând să execute în total 12 ani închisoare, cu executare în condițiile art. 57 și 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a), b) C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a condamnat pe inculpatul C.D., la 5 ani închisoare;
În baza art. 215 alin. (1), 2 și 5 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 11 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.;
În baza art. 23 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002, a condamnat pe același inculpat la 3 ani închisoare;
În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 6 luni închisoare;
În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 6 luni închisoare;
În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 5 luni închisoare;
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 413 din O.U.G. nr. 99/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului C.D. și a dispus ca acesta să o execute pe cea mai grea de 11 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., la care a adăugat un spor de 1 an, urmând să execute în total 12 ani închisoare în condițiile art. 57 și 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a), b) C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
A menținut starea de arest a tuturor inculpaților, iar potrivit dispozițiilor art. 88 C. pen., a dedus reținerea și arestul preventiv începând cu data de 20 mai 2008 la zi, pentru inculpații M.C.N., C.D., R.I. și M.D., și începând cu data de 12 iunie 2008, la zi, pentru inculpatul D.M.
A admis în parte acțiunile civile.
A obligat pe cei cinci inculpați, în solidar între ei și în solidar cu părțile responsabile civilmente SSIF R. Bucovina SA, SC D.C. SA București și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, la plata sumei de 689.532,86 RON, reactualizată la data executării, către partea civilă O.M.G. și la plata sumei de 694.538,82 RON reactualizată la data executării, către partea civilă O.D.
A constatat că părțile vătămate Ț.L. și G.M.D. nu s-au constituit părți civile.
În baza art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen. a confiscat de la inculpați, în folosul statului, suma de 89.400 RON.
A menținut măsura sechestrului asigurător dispus asupra sumelor de bani, cu care inculpații au fost prinși în flagrant, depuse la dispoziția organelor judiciare la BRD - Sucursala Pitești, precum și asupra bunurilor inculpaților.
A dispus anularea actelor false.
A obligat pe fiecare inculpat la câte 8.000 RON cheltuieli judiciare către stat, la câte 6.899 RON către O.D. și la câte 7.735 RON către O.M.G., cheltuieli judiciare constând în onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
La începutul anului 2008, mai multe persoane s-au constituit într-un grup infracțional cu intenția de a obține diferite sume de bani din activități ilegale.
La acest grup infracțional au aderat și cei cinci inculpați din cauza de față, recunoscându-i calitatea de lider făptuitorului C.F. care, cu complicitatea unor funcționari de la SC „D.C." SA ori de la Societăți de Servicii și Investiții Financiare (denumite SSIF-uri ori brokeri), obținea informații în legătură cu cetățenii care dețineau un pachet mai mare de acțiuni cotate la Bursa de Valori București, pentru ca, ulterior, să le poată tranzacționa fraudulos.
În general, inculpații se orientau la persoane în vârstă, decedate, ori plecate din țară, adică cele care aflau greu că au fost victimele unei înșelăciuni, astfel creându-și asigurări că nu vor fi denunțați organelor de urmărire penală.
După ce erau obținute datele confidențiale în legătură cu titlurile de valoare deținute de unii acționari, membrii grupului infracțional, folosindu-se de acte de identitate false, tranzacționau acțiunile prin intermediul unor firme de brokeraj.
Banii ce rezultau din această activitate frauduloasă erau virați în conturi bancare special deschise de membrii grupului cu acte de identitate false, ulterior, fiind ridicați în numerar ori transferați în conturile unor societăți comerciale pentru care aveau împuterniciri, iar în final, acești bani erau împărțiți de liderul grupului, în raport de aportul fiecărui membru la comiterea faptelor.
În acest cadru general de acțiune, fiecare din cei cinci inculpați a avut o activitate infracțională concretă, după cum urmează:
După ce în luna februarie 2008, făptuitorul C.F. a obținut prin metodele reținute mai sus, datele necesare privind acțiunile deținute de părțile vătămate, frații O.M.G. și O.D., pentru tranzacționarea ilegală a acestora, a organizat ca vânzarea să se facă prin SSIF R.B. SA Suceava, unde mai realizase astfel de vânzări, tocmai datorită superficialității personalului acestui broker în controlul efectuat asupra identității persoanelor și autenticității actelor prezentate.
Astfel, liderul de grup a racolat un bărbat și o femeie, cărora Ie-a realizat cărți de identitate false cu datele și CNP-urile părților vătămate, dar cu fotografiile delicvenților și Ie-a trimis la SSIF-ul menționat, unde au solicitat să li se întocmească actele necesare pentru vânzare, a doua zi indicând numărul conturilor bancare în care urma să se vireze banii rezultați din tranzacții, respectiv la SC „S.M." SRL, cu sediul în comuna Sintești, județul Ilfov.
Deschiderea conturilor bancare la Raiffeisen Bank și ridicarea banilor au fost făcute de inculpații M.C.N. (substituită pentru O.M.G.) și D.M. (substituit pentru O.D.), cărora, de asemenea, li s-au constituit cărți de identitate false în aceeași modalitate ca cea expusă anterior.
La flagrantul organizat la data de 20 mai 2008, la Agenția Apusului a Raiffeisen Bank, s-au găsit asupra inculpatului M.D. două decupaje cu semnăturile plastografiate ale fraților O., care erau folosite pentru imitarea semnăturilor celor doi, fie pentru falsificarea unor documente cu ajutorul copiatorului electronic.
Acțiunile părților vătămate O. au fost tranzacționate la Bursa de Valori București, prin intermediul SSIF R.B. SA, în perioada 22 - 29 aprilie 2008, producându-le acestora un prejudiciu în sumă de 689.523,86 RON pentru O.M.G. și 694.538,82 RON pentru O.D.
Inculpații M.D. și R.I. aveau stabilită sarcina în cadrul grupului infracțional de a o transporta cu autoturismul lor pe inculpata M.C.N. sau pe ceilalți asociați la comiterea faptelor penale, la bancă și la brokeri în vederea tranzacționării ilegale a acțiunilor. Totodată, aceștia supravegheau zona în care era amplasată agenția bancară ori sediul SSIF pentru a se asigura că nu sunt urmăriți de organele de poliție.
Și inculpatului D.M. i s-a repartizat același rol ca inculpatei M., cu atât mai mult cu cât se bucurau de multă încredere acordată de liderul grupului, astfel realizându-i-se carte de identitate falsă cu fotografia lui pe numele O.D.
În realizarea intenției de a vinde și acțiunile părții vătămate S.M.D. din Timișoara, inculpatul C.D. a realizat o carte de identitate falsă unui autor neidentificat cu fotografia sa, dar cu datele de stare civilă ale părții vătămate, iar acesta s-a prezentat la notarul public M.S.D. din orașul Adjud, județul Vrancea, unde a solicitat să i se realizeze o procură, prin care îl împuternicea pe inculpatul D.M. să tranzacționeze pe piața de capital acțiunile respectivului G.M.D.
Odată obținută procura notarială, inculpatul D.M. a dat ordin de tranzacționare definitivă a acțiunilor la SSIF R.B. SA Suceava, la data de 01 aprilie 2008 și a deschis cont bancar la BCR - Agenția Titu, județul Dâmbovița, la data de 3 aprilie 2008.
După ce acțiunile au fost vândute, inculpatul D.M. s-a prezentat la aceeași agenție bancară pentru ridicarea în numerar a sumelor de bani rezultate, însă a fost refuzat, deși a încercat și a doua zi, conducerea băncii având suspiciuni asupra persoanei sale.
Față de refuzul ferm al reprezentanților respectivei agenții, inculpatul D.M. și învinuitul C.F. au mers la Sucursala Voluntari Ilfov a BCR, unde, folosindu-se de procura falsă, au solicitat și obținut sumele respective de bani.
După tranzacționarea acțiunilor părților vătămate O., inculpatei M.C.N. i s-a mai realizat o nouă carte de identitate falsă, folosindu-se fotografia ei și datele de stare civilă ale părții vătămate Ț.L.
Pentru tranzacționarea ilegală a acțiunilor acesteia, învinuitul C.F. i-a trimis la data de 12 mai 2008 pe inculpații M.C.N., R.I. și M.D. la punctul de lucru Piatra-Neamț al SC „D.C." SA, localitate unde s-a deplasat și el, dar separat de ceilalți și toți patru au ținut legătura telefonic. Acolo inculpata s-a adresat funcționarei N.A.O. căreia i-a precizat că dorește să-și vândă acțiunile pentru a cumpăra niște terenuri.
Inițial, inculpata a menționat funcționarei că are acțiunile blocate la vânzare pentru că ea a cerut acest lucru unui broker din Galați și a cerut relații în legătură cu modul în care poate realiza deblocarea. A primit explicațiile necesare și atunci a lăsat o cerere, formulată în numele părții vătămate Ț.L. prin care solicita să-i fie deblocată vânzarea acțiunilor.
La datele de 13 mai 2008 și 16 mai 2008 inculpata a contactat-o la telefon pe martora N.A.O. și a întrebat-o dacă i s-au deblocat acțiunile.
Această acțiune nu a putut fi dusă până la sfârșit, rămânând în stadiul de tentativă, deoarece organele în drept au intuit escrocheria și au blocat vânzarea.
Atât înregistrările camerelor video, cât și flagrantul organizat au dovedit acțiunile inculpaților, pentru fiecare în parte, stabilindu-se cu certitudine aportul fiecăruia la săvârșirea faptelor deduse judecății.
Chiar dacă inițial inculpații au încercat să nege acuzațiile, ulterior, față de probele existente, aceștia au recunoscut învinuirile aduse.
Astfel, s-a făcut dovada că inculpații R.I. și M.D. au însoțit-o și ajutat-o pe inculpata M.C.N. la SSIF R.B. SA în vederea tranzacționării ilegale de acțiuni. De asemenea, inculpatul C.D. și învinuitul C.F. s-au întâlnit cu inculpatul D.M. la Agenția Apusului a Raiffeisen Bank, explicându-i acestuia că va trebui să încaseze banii din tranzacționarea acțiunilor părții vătămate O.D., să deschidă un cont bancar pe numele acestuia, dar cu cartea de identitate falsă pe care era aplicată fotografia sa, că va fi ajutat la producerea actelor de către inculpatul C.D., dar că va trebui să exerseze o semnătură asemănătoare cu a persoanei înșelate.
Ca urmare a înțelegerii stabilite, inculpatul C.D. s-a întâlnit cu inculpatul D.M. la agenția menționată la data de 23 aprilie 2008, care i-a virat din contul deschis pe numele O.D. suma de 1.000.000.000 ROL, în conturile SC „R.I."SRL, iar el i-a ridicat în numerar și, după ce și-a reținut partea ce i se cuvenea, restul sumei a înmânat-o învinuitului C.F.
Ulterior, ordinele de plată în numele lui O.D., erau semnate în alb de inculpatul D.M. care le preda învinuitului C.F. iar acesta le înainta mai departe inculpatului C.D., împreună cu cartea de identitate falsă, el le preda funcționarei bancare, iar aceasta făcea transferul bancar al banilor, urmând retragerea de către el a sumei în cash.
La data de 20 mai 2008, a procedat la fel, dar el neavând timp să se întâlnească cu inculpatul, I-a trimis pe șoferul său N.V. să-i ducă la km 30 pe Autostrada A1, intrarea spre orașul Bolintin Vale, județul Giurgiu, așa cum se înțelesese la telefon.
Din modul de operare, s-a constatat că inculpații, împreună și cu alte persoane, erau constituiți într-un grup bine organizat, cu un program de acțiune prestabilit, fiecărui inculpat trasându-i-se sarcini bine definite de către liderul de grup - făptuitorul C.F. - și, în final, fiecare primindu-și recompensa proporțional cu munca prestată.
În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 413 din O.U.G. nr. 99/2006 reținută în sarcina unora din inculpați, fie ca autori, fie ca instigatori sau complici, instanța fondului a apreciat că a fost abrogată.
La aplicarea și individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. aplicate situației de fapt și circumstanțelor personale pentru fiecare inculpat. Pentru inculpata M.C.N., au fost reținute circumstanțe atenuante conform dispozițiilor art. 74 C. pen.
S-a menținut starea de arest față de fiecare inculpat, instanța fondului apreciind că subzistă motivele avute în vedere la aplicarea acestei măsuri de prevenție.
În ceea ce privește acțiunile civile formulate de părțile civile O.M.G. și O.D., prima instanță Ie-a admis în parte în raport cu probele administrate. Pentru diferența de sumă solicitată de părțile civile, acestea nu au propus și nici nu au produs probe, ci s-au rezumat la un calcul propriu.
Prima instanță a avut în vedere faptul că inculpații au acționat împreună, după un plan bine stabilit și cu sarcini bine atribuite. În consecință a aplicat dispozițiile art. 1003 C. civ. privind obligarea în solidar a acestora la plata despăgubirilor civile.
De asemenea, luând în considerare obiectul de activitate al părților responsabile civilmente și calitatea acestora de deținători ai bunurilor depunătorilor, instanța a aplicat dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ. și, în consecință, a obligat inculpații în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile.
A menținut măsura sechestrului asigurător dispus asupra sumelor de bani cu care inculpații au fost prinși în flagrant, depuse la dispoziția organelor judiciare la BRD - Sucursala Pitești, precum și asupra bunurilor inculpaților, așa cum sunt menționate la filele 240 - 270, vol. II.
Urmare comiterii infracțiunilor de fals și uz de fals, s-a dispus anularea actelor false menționate în rechizitoriu, respectiv: procura notarială întocmită la notarul public M.S.D., din orașul Adjud, județul Vrancea, buletinele de identitate pe numele părților vătămate, ordine de plată semnate în fals, foi de restituire, declarații privind identificarea beneficiului real, formulare pentru justificarea sumelor ridicate, acte pentru demararea tranzacțiilor acțiunilor.
B. Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, inculpații M.C.N., M.D., C.D., R.I. și D.M., părțile civile O.D., O.M.G. și părțile responsabile civilmente Comisia Națională a Valorilor Mobiliare București, SC D.C. SA Piatra-Neamț, SC D.C. București și SSIF R.B. SA Suceava.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a criticat sentința pentru aplicarea greșită a pedepsei complementare față de inculpații M.D., R.I. și D.M., instanța trebuind să dispună în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 273 alin. (1) lit. c) pct. 3 și dispozițiile art. 279 alin. (1) din lege; confiscarea specială în folosul statului trebuia realizată în temeiul dispozițiilor art. 118 lit. e) C. pen., cu indicarea sumei supuse confiscării pentru fiecare inculpat în parte; greșita obligare, în solidar, la plata despăgubirilor cu inculpații a Comisiei Naționale de Valori Mobiliare și a SC D. SA București, deoarece nu sunt realizate condițiile prevăzute de lege; pedepsele aplicate inculpatei M.C.N. sunt greșit individualizate, cuantumul acestora fiind prea mic.
Părțile civile au criticat sentința pentru modul greșit în care a fost stabilit cuantumul despăgubirilor civile, respectiv valoarea dividendelor neîncasată pentru anii 2007 și 2008. Au motivat că instanța a avut în vedere numai prejudiciul suferit la data producerii infracțiunii și nu a luat în considerare beneficiul nerealizat de către fiecare parte civilă, apreciind totodată că numita Comisia Națională a Valorilor Mobiliare nu și-a exercitat obligația de a lua măsurile necesare, potrivit dispozițiilor Legii nr. 297/2004 privind prevenirea săvârșirii unor astfel de infracțiuni. În raport de dispozițiile legale au considerat că aceasta are calitatea de parte responsabilă civilmente.
Părțile responsabile civilmente au criticat hotărârea primei instanțe pentru că, în mod greșit, s-a reținut că au această calitate și, în consecință, au fost obligate în solidar la despăgubiri civile împreună cu inculpații.
Inculpații au criticat hotărârea primei instanțe pentru greșita reținere a constituirii lor într-un grup infracțional organizat potrivit Legii nr. 39/2003, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen. O altă critică a avizat greșita reținere a săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., considerând că această faptă nu a fost săvârșită de către inculpatul R.I. Inculpații au mai criticat hotărârea primei instanțe și pentru greșita individualizare a sancțiunilor penale aplicate, solicitând să se dea eficiență circumstanțelor atenuante și, pe cale de consecință, să se aplice dispozițiile art. 861 C. pen., cu micșorarea cuantumului pedepselor. Inculpații au criticat sentința și pentru modul în care a fost soluționată latura civilă, inculpata M.C.N. considerând că în mod greșit a fost obligată în solidar cu inculpații la plata întregii sume către părțile civile, fără să se aibă în vedere contribuția fiecărui inculpat la activitatea infracțională.
Prin Decizia penală nr. 82/A din 05 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare București, de SC D.C. București și de SSIF R.B. SA Suceava împotriva Sentinței penale nr. 256 din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș care a fost desființată în parte în sensul următor:
S-a aplicat inculpaților M.D., R.I. și D.M. pedeapsa accesorie prevăzută de art. 273 alin. (1) lit. c) din Legea 297/2004.
S-a schimbat temeiul confiscării în art. 118 lit. e) C. pen. și s-a confiscat de la fiecare inculpat suma de 17.880 RON, prin obligarea la plata acesteia către stat.
S-a înlăturat obligarea în solidar a apelanților Comisia Națională a Valorilor Mobiliare București, SC D.C. București și SSIF R.B. SA Suceava cu inculpații la plata sumei de 694.538,82 RON reactualizată la data executării către partea civilă O.D. și la plata sumei de 694.538,82 RON reactualizată la data executării către partea civilă O.M.G.
S-a constatat că aceste apelante nu au calitate de părți responsabile civilmente în cauză.
S-au menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.
S-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații M.C.N., M.D., C.D., R.I. și D.M. și de părțile civile O.D. și O.M.G. împotriva aceleiași sentințe.
S-a menținut arestarea preventivă a apelanților inculpați M.C.N., M.D., C.D., R.I. și D.M. și s-a dedus în continuare prevenția de la data pronunțării sentinței.
A fost obligat fiecare dintre apelanții inculpați și apelantele părți civile la câte 10.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a reținut că situația de fapt precum și vinovăția inculpaților la săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată au fost corect reținute de către prima instanță, din probele administrate în cauză rezultând că inculpații M.N., C.D., R.I., D.M. și M.D. au aderat și acționat în cadrul unui grup infracțional, având roluri și sarcini bine stabilite în vederea tranzacționării ilegale cu acte false a unor acțiuni cu valoare comercială. în acest fel au fost tranzacționate ilegal acțiunile părților vătămate și civile O.D., O.G., G.D. și Ț.L., producându-se acestora un prejudiciu total de 1.473.471,68 RON. Ca atare, a constatat nefondat motivul de apel vizând schimbarea încadrării juridice din art. 7 din Legea nr. 39/2003 în art. 323 C. pen.
A considerat însă întemeiat apelul declarat de parchet privind aplicarea pedepsei accesorii pentru inculpații M.D., R.I. și D.M., așa cum este prevăzută de dispozițiile art. 273 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 297/2004, precum și motivul de apel privind temeiul juridic al confiscării sumei de 17.880 RON de la inculpați. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 118 lit. e) C. pen., sunt supuse confiscării bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și dacă nu servesc la despăgubirea acesteia. De asemenea, confiscarea specială vizează, în concret, sume determinate de la fiecare inculpat implicat în această cauză.
În legătură cu latura civilă a cauzei, instanța de apel a constatat că prima instanță a stabilit în mod corect cuantumul prejudiciului și, totodată, sumele la care inculpații au fost obligați la plată către părțile civile constituite în această cauză. De asemenea, instanța de fond a avut în vedere și posibilitatea reparării în natură a prejudiciului, respectiv prin restituirea titlurilor de valoare care au aparținut părților civile și care au format obiectul activității infracționale a inculpaților.
A apreciat neîntemeiată critica părților civile privind omisiunea obligării și la beneficiul nerealizat, întrucât în mod corect prima instanță a stabilit prejudiciul și a obligat inculpații la plata despăgubirilor către părțile civile având în vedere cuantumul prejudiciului la data producerii infracțiunii. A arătat că nu se putea lua în considerare valoarea acțiunilor la o altă dată decât la aceea a producerii infracțiunii, deoarece aceste titluri de valoare pot fi evaluate diferit în funcție de tranzacțiile bursiere ale momentului. Totodată, nu se putea stabili un beneficiu nerealizat de către fiecare parte civilă, pentru că nu se putea anticipa cursul bursier al acțiunilor tranzacționate la o dată ulterioară. De altfel, instanța a avut în vedere și eventualul beneficiu nerealizat, deoarece inculpații au fost obligați la despăgubiri către părțile civile cu mențiunea că suma va fi reactualizată la data executării efective. A apreciat că nu prezintă relevanță juridică, în ceea ce privește soluționarea laturii civile, susținerea părților civile că aceste acțiuni reprezentau un mijloc de economisire și nu aveau intenția de a le vinde.
În ceea ce privește calitatea de părți responsabile civilmente a apelantelor Comisia Națională a Valorilor Mobilare București, SC D.C. București și SSIF R.B. SA Suceava, instanța de apel a constatat că un subiect de drept poate avea calitatea de parte responsabilă civilmente într-o cauză penală numai în condițiile prevăzute de lege, respectiv dispozițiile art. 1000 C. civ. sau ale unor dispoziții normative speciale. În această privință, nu prezintă nicio relevanță juridică susținerile părților civile, potrivit cărora Comisia Națională a Valorilor Mobilare București nu și-a exercitat obligațiile prevăzute de lege privind retragerea autorizării de funcționare pe piața de capital și, în general, susținerea că nu a luat măsurile ferme impuse de Legea nr. 297/2001, pentru a împiedica și preveni ca angajații săi să faciliteze tranzacționarea ilegală pe piața de capital a acțiunilor părților civile. Chiar dacă se constată aceste nereguli în activitatea Comisiei Naționale a Valorilor Mobilare sau în activitatea altor părți considerate a fi responsabile civilmente în această cauză, nu se poate susține, din punct de vedere juridic, că acestea răspund solidar, împreună cu inculpații, pentru acoperirea prejudiciului produs prin activitatea infracțională a apelanților inculpați părților civile. Este posibil ca neregulile din activitatea administrativă a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și, eventual, a celorlalte apelante menționate mai sus, să fi fost un factor de favorizare a activității infracționale desfășurate de către inculpați, însă o astfel de situație nu poate constitui un temei juridic pentru a se angaja răspunderea civilă solidară a acestora cu inculpații, deoarece nu se încadrează în cazurile prev. de dispozițiile art. 1000 C. civ.
În concret, raporturile existente între inculpați și apelantele Comisia Națională a Valorilor Mobilare București, SC D.C. București și SSIF R.B. SA Suceava nu se înscriu în niciunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 1000 C. civ., în baza căruia se poate justifica angajarea unei astfel de răspunderi civile solidare. Totodată, nu există alte reglementări în materie speciale care să justifice răspunderea solidară a apelantelor cu inculpații, pentru acoperirea prejudiciului produs părților civile. Ca atare, instanța de apel a constatat că, în mod greșit, prima instanță a considerat că Comisia Națională a Valorilor Mobilare București, SC D.C. București și SSIF R.B. SA Suceava au calitatea de părți responsabile civilmente în cauză și, pe cale de consecință, a înlăturat obligarea acestora, în solidar cu inculpații, la plata despăgubirilor către părțile civile.
C. Împotriva acestei decizii au declarat recurs părțile civile O.D. și O.M.G., partea responsabilă civilmente SC D.C. SA București, precum și inculpații M.C.N., M.D., C.D., R.I. și D.M. pentru motivele prezentate în scris și expuse oral, astfel cum sunt redate detaliat în practicaua prezentei decizii.
Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor de casare invocate, prev. de art. 3859 pct. 3, 5, 9, 10, 17, 172, 18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
I. Referitor la recursurile inculpaților, acestea sunt nefondate. Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt, pe baza probelor administrate în cauză, inculpații necontenstând de altfel comiterea faptelor, ci doar parțial încadrarea juridică a acestora. Astfel, una dintre criticile comune recursurilor formulate de inculpați vizează greșita încadrare juridică a faptei în dispozițiile art. 7 din Legea nr. 39/2003, întrucât inculpații nu se cunoșteau între ei și nu au avut inițiativa constituirii grupului, susținând că participația la săvârșirea faptei a avut un caracter ocazional, situație în care încadrarea corectă este cea prev. de art. 8 Legea nr. 39/2003 sau de art. 323 C. pen. Sub acest aspect, Înalta Curte, prin prisma propriului examen, constată că materialul probator aflat la dosarul cauzei relevă că deși nu au avut inițiativa constituirii grupului - acesta fiind inițiat și constituit de către C.F., pentru care s-a dispus disjungerea cauzei -, inculpații M.N., C.D., R.I., D.M. și M.D. au aderat și acționat în cadrul grupului infracțional organizat, fiecare având roluri și sarcini bine stabilite în vederea tranzacționării ilegale cu acte false a unor acțiuni cu valoare comercială (inculpații M.N. și D.M. au folosit cărți de identitate false pentru a se putea substitui părților vătămate în vederea valorificării acțiunilor acestora, dând ordine de tranzacționare în acest sens, și au ridicat banii obținuți în mod fraudulos; inculpații M.D. și R.I. au păstrat cărțile de identitate false, i-au determinat pe inculpații M.N. și D.M. să le folosească pentru deschiderea de conturi bancare cu acte false pentru ridicarea banilor rezultați din tranzacții ilegale și au asigurat supravegherea zonei în timpul folosirii acestor documente; inculpatul C.D. l-a determinat pe inculpatul D.M. să folosească o carte de identitate falsă cu scopul de a produce transferuri bănești din contul deschis pe numele părții civile O.D. în conturile firmei la care era împuternicit și totodată a făcut mențiuni false în actele bancare pentru justificarea banilor ridicați). Ca atare, nu poate fi primită apărarea inculpaților în sensul că grupul a fost format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni, că nu a avut continuitate sau că nu aveau roluri prestabilite, atâta vreme cât activitatea s-a derulat în timp, plecând de la obținerea datelor de identificare a titlurilor de valoare și a acționarilor acestora, continuând cu confecționarea actelor de identitate cu numele real al acționarilor dar cu fizionomia inculpaților M.N. și D.M., cu deschiderea unor conturi bancare de către aceștia pe baza actelor de identitate falsificate și apoi cu ridicarea banilor din aceste conturi, în numerar sau transferarea în alte conturi, de unde erau ridicați de alți coinculpați. Așadar, fiind întrunite cerințele grupului infracțional organizat, așa cum sunt prev. de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din aceeași lege, inculpații aderând și, respectiv, sprijinind activitatea grupului infracțional organizat constituit de făptuitorul C.F., neavând relevanță împrejurarea că nu toți membrii grupului se cunoșteau între ei, dimpotrivă această strategie a fost gândită special de liderul grupului pentru ca, în ipoteza prinderii unora dintre membrii grupului, ceilalți să nu poate fi identificați prea ușor.
În ceea ce privește critica referitoare la neparticiparea la soluționarea cauzei în fond și în apel a unui procuror specializat din structura DIICOT - privită ca o compunere nelegală a instanței de către apărarea inculpatului R. și ca o lipsă a participării procurorului de către apărarea inculpatei M. - Înalta Curte constată că participarea procurorului din structura DIICOT la ședințele de judecată nu este obligatorie ci facultativă, legea permițând participarea procurorului specializat la ședințele de judecată atunci când se apreciază că prezența este necesară raportat la complexitatea cauzei. Astfel, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism „Procurorii parchetelor de pe lângă instanțele competente participă la judecarea oricărei cereri adresate instanțelor de judecată în cauzele de competența direcției, precum și la judecarea în fond și în căile de atac, în cauzele în care Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a sesizat instanțele de judecată, punând concluzii și exercitând căile legale de atac, cu excepția cazurilor în care procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism încunoștințează parchetul de pe lângă instanța competentă și instanța că vor participa în mod direct'".
Cum la ședințele de judecată au participat procurori de la parchetele corespunzătoare instanțelor care au soluționat cauza în fond și apel, nu se poate vorbi despre o reprezentare necorespunzătoare a parchetului în instanță care să echivaleze cu lipsa procurorului. Ca atare, nu suntem în prezența unei nulități absolute, dintre cele prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., iar pentru a pune în discuție o eventuală nulitate relativă, inculpații nu au arătat în ce mod au fost afectate interesele lor procesuale de lipsa procurorului DIICOT și, respectiv, prezența unui procuror de la unitățile de parchet corespunzătoare instanțelor care au soluționat cauza în fond și apel.
Referitor la solicitarea de achitare formulată de inculpatul R.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., Înalta Curte constată că susținerea acestuia în sensul că i-a însoțit pe inculpații M. și M. doar în calitate de șofer și că nu a beneficiat de alt folos în afara sumei de 200 RON, este contrazisă de materialul probator aflat la dosarul cauzei. Pe baza unei analize coroborate a probatoriului, instanța de fond a stabilit în mod corect că inculpatul R.I., alături de M.D., avea sarcina în cadrul grupului infracțional de a ține în păstrare cărțile de identitate falsificate, de a-i determina pe inculpații M.N. și D.M. să le folosească pentru deschiderea de conturi bancare, precum și pentru producerea actelor necesare ridicării banilor rezultați din tranzacțiile ilegale; totodată, cei doi inculpați aveau rolul de a prelua actele false după folosire și de a o transporta cu autoturismul lor pe inculpata M.C.N. sau pe ceilalți asociați la bancă și la brokeri în vederea tranzacționării ilegale a acțiunilor și, totodată, să supravegheze zona în care era amplasată agenția bancară ori sediul SSIF pentru a se asigura că nu sunt urmăriți de organele de poliție. Mai mult, din actele dosarului reiese că, la data de 16 mai 2008, inculpatul R.I. a mers la sediul SSIF R.B. SA Suceava pentru a preda confirmările tranzacțiilor realizate până la 9 mai 2008, susținând că a fost trimis în acest scop de părțile civile O., fapt probat cu declarația martorului F.D.C., procesul-verbal de constatate și planșa fotografică anexă; de asemenea, asupra inculpatului a fost găsită o carte de vizită a SC F. SRL - Servicii de fax intern și internațional, de unde membrii grupării transmiteau faxuri către bănci sau SSIF-uri, toate acestea demonstrând fără dubiu că inculpatul R.I. a desfășurat activități ce au concurat la realizarea laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune, iar folosul realizat urmare comiterii faptei de către fiecare inculpat nu prezintă relevanță pentru încadrarea juridică. De asemenea, nu este întemeiată critica formulată de același inculpat în sensul că nu s-a stabilit care este prejudiciul cauzat de fiecare inculpat în parte, atâta vreme cât, așa cum s-a arătat, prin faptele lor conjugate, inculpații au contribuit la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în forma continuată, în acest caz prejudiciul stabilindu-se prin însumarea prejudiciilor cauzate fiecărei părți vătămate.
Sub un ultim aspect, Înalta Curte constată critica comună a inculpaților vizând individualizarea judiciară a pedepselor, ca nefondată. Astfel, Curtea apreciază că prima instanță a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținând cont atât de gradul de pericol social în concret al faptelor săvârșite de inculpați dar și de circumstanțele personale ale acestora.
Inculpata M., deși a avut o contribuție importantă la săvârșirea faptelor, a beneficiat de aplicarea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, iar o nouă reducere nu este justificată de gravitatea faptelor, împrejurările comiterii acestora și gradul de pericol social concret.
În ceea ce privește ceilalți inculpați, lipsa antecedentelor penale, atitudinea de recunoaștere a faptelor sau situația familială nu justifică reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., întrucât, pe de o parte, lipsa antecedentelor penală invocată de inculpați nu echivalează cu o conduită bună înainte de săvârșirea faptei, iar pe de altă parte, atitudinea de recunoaștere a faptei nu atrage automat reținerea circumstanței atenuante prev. art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., ci poate fi avută în vedere la dozarea pedepsei, așa cum este cazul în speță, pedepsele fiind orientate spre minimul social prevăzut de lege; totodată, Curtea constată că, în afara situației familiale, inculpații nu au relevat alte împrejurări care să capete valențe ca și circumstanțe atenuante.
Referitor la modalitatea de executare a pedepselor, Curtea constată că în raport de cuantumul pedepselor aplicate de instanța de fond și menținute în apel, apreciate ca just dimensionate, nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 81 sau 861 C. pen., nefiind îndeplinită condiția referitoare la cuantumul pedepsei aplicate, de cel mult 2, respectiv, 3 ani închisoare (în cazul concursului de infracțiuni).
Prin raportare la condițiile generale de individualizare a răspunderii penale reglementate de dispozițiile art. 72 C. pen., Înalta Curte constată că pedepsele aplicate au fost just dimensionate și sunt apte să răspundă scopului pedepsei prev. de art. 52 C. pen.
În raport de cele arătate, Înalta Curte apreciază critica formulată de inculpați privind greșita individualizare a pedepselor, ca neîntemeiată, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară, iar pedepsele privative de libertate, în cuantum de 7 și, respectiv, 12 ani închisoare asigură realizarea funcțiilor educativă și de exemplaritate cerute de lege.
În consecință, pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există alte motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpați, iar conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) aceștia vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
II. Referitor la recursurile părților civile O.D. și O.M.G., acestea au criticat în esență decizia instanței de apel pentru absența unei motivări adecvate, contradictorii - ceea ce echivalează cu lipsa unei motivări; nepronunțarea pe o cerere esențială pentru părțile civile, respectiv prejudiciul moral suferit de acestea, precum și asupra probei cu expertiza tehnică judiciară pentru evaluarea prejudiciului; greșita aplicare a legii prin înlăturarea solidarității inculpaților cu CNVM, SC D.C. București și SSIF R.B. SA Suceava, fără a se observa că solidaritatea nu decurge din dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ. ci din normele referitoare la responsabilitatea pentru paza lucrului, în condițiile reglementate de art. 1000 alin. (1) teza a II-a C. civ.
Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că instanța de apel a motivat în mod pertinent că prejudiciul la care se raportează instanța este în cuantumul corespunzător valorii acțiunilor de la data săvârșirii infracțiunii, deoarece un alt criteriu de stabilire a prejudiciului în cazul acestor titluri de valoare ar conduce la variabile, în funcție de evoluția pieței bursiere, ce nu pot fi cuantificate ca și prejudiciu cert nerealizat. Nu se poate susține că motivarea instanței de apel este contradictorie, ci mai degrabă referirea acesteia la eventualul beneficiu nerealizat s-a făcut în termeni neadecvați, dispoziția de obligare la actualizarea despăgubirilor la data executării efective fiind însă corectă.
Referitor la neacordarea daunelor morale solicitate în fața primei instanțe, respectiv nepronunțarea pe acest capăt de cerere, Înalta Curte constată că această instanță a motivat acordarea doar în parte a despăgubirilor civile, justificat de împrejurarea că pentru diferența neacordată părțile civile nu au solicitat și nu au propus probe, ci s-au rezumat la un calcul propriu (în civil sarcina probei revine reclamantului). În ceea ce privește revenirea instanței de apel asupra probei cu expertiza contabilă încuviințată la cererea inculpaților și a părților civile la termenul din 9 martie 2010 Înalta Curte constată că aceasta a fost justificată de pasivitatea părților care au propus această probă dar care, la mai multe termene, nu au depus onorariul provizoriu pentru plata expertului. Având în vedere și necesitatea asigurării celerității soluționării cauzei, la 21 septembrie 2010, instanța de apel a revenit asupra probei cu expertiza contabilă, constatând că, deși expertul a efectuat lucrarea, aceasta nu a fost depusă întrucât inculpații nu au achitat onorariul.
Dincolo de cele reținute în încheierea instanței de apel, Înalta Curte constată că proba respectivă a fost solicitată în mod insistent de părțile civile la mai multe termene (inculpații propunând aceeași probă la termenul la care s-a și încuviințat), iar obiectivele stabilite erau de natură a satisface în primul rând interesele procesuale ale părților civile, astfel încât poziția ulterioară a acestora, de a critica tergiversarea cauzei ca urmare a neplății onorariului de către inculpați, respectiv revenirea instanței de apel asupra probei, este discutabilă sub aspectul bunei-credințe cu care își exercită drepturile procesuale. Nimic nu împiedica părțile civile de a achita onorariul provizoriu pentru ca expertul să depună raportul de expertiză contabilă, raport ce era de natură a răspunde la chestiunile considerate ca nerezolvate de către respectivele părți.
Ca atare, critica privind nepronunțarea asupra unor cereri esențiale pentru părți sau cu privire la lipsa rolului activ al instanței de apel este neîntemeiată.
Sub aspectul aprecierii existentei solidarității inculpaților cu CNVM, SC D.C. București și SSIF R.B. SA Suceava, Înalta Curte constată că soluția dispusă de instanța de apel, în sensul înlăturării acesteia, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în materie. Astfel, raporturile existente între inculpați și intimatele Comisia Națională a Valorilor Mobilare București, SC D.C. București și SSIF R.B. SA Suceava nu se înscriu în niciunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ., în baza căruia s-ar putea justifica angajarea răspunderii civile solidare, niciunul dintre inculpați neavând calitatea de angajat sau fost angajat al intimatelor; pe de altă parte, nu există alte reglementări speciale care să justifice răspunderea solidară a intimatelor cu inculpații, în vederea acoperirii prejudiciului produs părților civile, eventuala culpă a intimatelor - constând în deficiențe în activitatea acestora -, fiind de natură a atrage doar o răspundere pentru fapta proprie, în condițiile legii civile. De asemenea, împrejurarea că, într-un alt Dosar (2320/109/2009 al Tribunalului Argeș), foști angajați ai SC D.C. București și-au recunoscut vinovăția în sensul că au furnizat informații confidențiale despre deținătorii de acțiuni, nu este de natură a atrage răspunderea solidară a acestei societăți cu inculpații din prezenta cauză, atâta vreme cât în speța de față nu s-a stabilit pe bază de probe dacă acei făptuitori au avut legături cu inculpații, respectiv dacă au conlucrat în vederea săvârșirii faptelor deduse judecății.
Pe de altă parte, construcția juridică întemeiată pe dispozițiile art. 1000 alin. (1) teza a II-a C. civ. referitoare la responsabilitatea pentru paza lucrului, susținută de recurentele părți civile, nu este viabilă, nefiind realizată cerința ca prejudiciul să se fi produs în mod obiectiv și necesar prin fapta lucrului.
Ca atare, sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei, Înalta Curte constată că instanța de apel a aplicat corespunzător dispozițiile legale incidente, a căror analiză nu va mai fi reluată, astfel că recursurile părților civile sunt nefondate și urmează să fie respinse.
III. Recursul declarat de recurenta - parte responsabilă civilmente SC D.C. SA București este întemeiat în ceea ce privește omisiunea instanței de apel de a obliga părțile civile la plata cheltuielilor judiciare către recurentă, în condițiile în care a constatat că aceasta nu are calitatea de parte responsabilă civilmente și a înlăturat solidaritatea pasivă cu inculpații.
Potrivit dispozițiilor art. 193 alin. (6) C. proc. pen., în toate celelalte cazuri decât achitarea, restituirea cheltuielilor judiciare făcute de părți în cursul procesului penal, instanța stabilește obligația de restituire potrivit legii civile, respectiv dispozițiile art. 274 C. proc. civ., potrivit cărora „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că Ie-a făcut. Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat."
Cum părțile civile O.D. și O.M.G. au ocazionat cheltuielile efectuate de partea responsabilă civilmente SC D.C. SA București în prezenta cauză, prin solicitarea de introducere în cauză în această calitate, formulată în fața instanței de fond - chiar dacă a fost formulată cu bună-credință -, Înalta Curte, văzând și dispozițiilor sus-menționate, va obliga părțile civile la plata către recurentă a cheltuielilor judiciare efectuate de aceasta, în măsura în care au fost dovedite. Această obligație va fi însă limitată la o sumă rezonabilă, de câte 1.500 RON, care să acopere onorariul de avocat, în raport și de nivelul și complexitatea prestației avocațiale asigurată în cauză, având în vedere și dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și faptul că societatea de avocatură care a asigurat apărarea recurentei -părți responsabile civilmente a depus o serie de facturi ce cuprind multiple ore de consultație - aferente unui abonament -, precum și deplasări care, în lipsa unor explicații concrete, nu rezultă a fi efectuate exclusiv în legătură cu prezenta cauză.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de partea responsabilă civilmente SC D.C. SA BUCUREȘTI, va casa, în parte, decizia recurată și sentința penală a primei instanțe numai în ceea ce privește omisiunea obligării părților civile O.D. și O.M.G. la plata cheltuielilor judiciare către această parte responsabilă civilmente, iar rejudecând, va obliga părțile civile la plata sumei de câte 1.500 RON cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul apărătorului ales, redus prin apreciere, în fond și apel.
Totodată, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile formulate de părțile civile și inculpații M.C.N., M.D., C.D., R.I. și D.M., iar conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) din același cod, acești recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Conform dispozițiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen. se va computa durata arestării preventive, la zi pentru inculpații M.C.N., M.D., C.D., R.I. și D.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de partea responsabilă civilmente SC D.C. SA București împotriva Deciziei penale nr. 82/A din 05 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Casează, în parte, decizia recurată și Sentința penală nr. 256 din 26 iunie 2009 a Tribunalului Argeș, numai în ceea ce privește omisiunea obligării părților civile O.D. și O.M.G. la plata cheltuielilor judiciare către partea responsabilă civilmente SC D.C. SA București.
Rejudecând, obligă părțile civile O.D. și O.M.G. la plata sumelor de câte 1.500 RON cheltuieli judiciare către partea responsabilă civilmente SC D.C. SA București, reprezentând onorariul apărătorului ales, redus prin apreciere, în fond și apel.
Menține restul dispozițiilor hotărârilor recurate.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile O.D. și O.M.G. și inculpații M.C.N., M.D., C.D., R.I. și D.M., împotriva Deciziei penale nr. 82/A din 05 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Deduce din cuantumul pedepselor aplicate inculpaților M.C.N., M.D., C.D. și R.I., durata reținerii și arestării preventive de la 20 mai 2008 la 16 martie 2011, iar pentru inculpatul D.M. de la 12 iunie 2008 la 16 martie 2011.
Obligă recurentele părți civile la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat R.I. la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurenții inculpați M.C.N., M.D., C.D. și D.M. la plata sumelor de câte 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2011.