Deliberând asupra conflictului negativ de competență materială pe baza lucrărilor aflate în dosarul cauzei a constatat și hotărât următoarele:
I. a. La data de 4 decembrie 2010 Ministerul Justiției – Direcția Drept Internațional și Tratate a sesizat Judecătoria sector 2 București, în conformitate cu dispozițiile art. 18734 – 18748 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală cu modificările și completările ulterioare în legătură cu cererea formulată de autoritățile olandeze privind recunoașterea și executarea unor sancțiuni pecuniare aplicate numitului S.I.T. cetățean român (executarea condamnării la suma de 200 Euro aplicate pentru săvârșirea pe teritoriul statului amintit a infracțiunii de furt chifteluțe, mezeluri de la A.H., faptă comisă la data de 2 decembrie 2009 în Amsterdam ce constituie infracțiunea prevăzută de art. 23, art. 24 și art. 310 din Codul penal olandez). Cererea amintită a fost însoțită de certificatul prevăzut de decizia cadru 2005/214/JAI din cuprinsul căruia rezultă că hotărârea de condamnare amintită este rămasă definitivă conform căilor legale procesual penale olandeze.
Sesizarea amintită a format obiectul Dosarului nr. 5588/300/2011 al Judecătoriei Sector 2 București.
Judecătoria Sector 2 București, prin sentința penală nr. 188 din 9 martie 2011 pronunțată în Dosar nr. 5588/300/2011 în baza art. 42 C. proc. pen. rap. la art. 117 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 rep. a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de judecată în primă instanță a cererii formulate de autoritățile olandeze în favoarea Curții de Apel București, secția penală, căreia i-a înaintat dosarul cauzei.
Hotărând astfel, judecătorul cauzei a constatat și argumentat justificativ următoarele:
Prin Legea nr. 222/2008 a fost introdusă o nouă secțiune în cuprinsul Legii nr. 302/2004, secțiune conținând dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare. Art. 187 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 definește „pedeapsa pecuniară” ca fiind între altele „obligația de a plăti o sumă de bani drept condamnare pentru o infracțiune” aceasta fiind situația în cazul cererii privind pe intimata L.A., iar art. 18740 alin. (1) pct. 33 din Legea nr. 302/2004 prevede faptul că în cazul comportamentelor care încalcă reglementările privind traficul rutier nu este necesară verificarea dublei incriminări. Totodată, în art. 18735 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 se prevede faptul că autoritățile române competente să execute o hotărâre sunt instanțele judecătorești, fără ca textul menționat să atribuie competența unei instanțe specifice (judecătorie, tribunal sau curte de apel).
În conformitate cu dispozițiile art. 25 C. proc. pen.. „judecătoria judecă în primă instanță toate infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe. Judecătoria soluționează și alte cazuri anume prevăzute de lege”; or, art. 18735 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 nu atribuie competența de soluționare a cererilor de recunoaștere și executare a sancțiunilor pecuniare în favoarea judecătoriei, nefiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art. 25 Teza a II-a C. proc. pen. pentru a fi atrasă competența acestei instanțe; în plus, Legea nr. 302/2004 atribuie competență de judecată în primă instanță judecătoriei doar în ceea ce privește cererile de recunoaștere a hotărârilor penale și a actelor judiciare la solicitarea persoanei condamnate sau a procurorului (art. 118) și solicitările de comunicare a actelor de procedură (art. 184).
În ceea ce privește competența de recunoaștere a hotărârilor de condamnare sau a altor acte judiciare la cererea unui stat străin. Legea nr. 302/2004 instituie competența curții de apel în circumscripția căreia domiciliază sau își are reședința condamnatul (art. 117). Textul menționat nu face nici o diferențiere între cazul în care prin hotărârea de condamnare s-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea sau o pedeapsă cu amenda penală, cum este cazul cererii formulate de autoritățile olandeze cu privire la intimata L.A. care privește o amendă penală aplicată acestuia pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier; totodată, în cadrul Titlului V Capitolul 1 în care este cuprins art. 117 care prevede competența Curții de Apel în cazul cererilor de recunoaștere a hotărârilor de condamnare sau a actelor judiciare la cererea unui stat străin este inclus și art. 120 referitor la executarea hotărârilor pronunțate în proceduri administrative (cum este cea care a dus la sancționarea intimatei), fără a fi menționate norme derogatorii în materie de competență.
b) Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 214 din 3 mai 2011, pronunțată în Dosar nr. 2981/2/2011, la rândul său s-a declarat necompetentă material cu soluționarea cauzei penale amintite trimițând cererea spre judecată în primă instanță, Judecătoriei Sector 2 București.
S-a constatat ivit în cauză conflict negativ de competență materială fiind sesizată cu soluționarea acestuia potrivit art. 43 alin. (1) C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție.
Referitor la admiterea excepției de necompetență materială cu consecința declinării cauzei către judecătorie, Curtea a constatat și argumentat justificativ la rândul său următoarele:
Obiectul prezentei cauze îl constituie recunoașterea și punerea în executare a sancțiunilor pecuniare aplicate de autoritățile olandeze cetățeanului român S.I.T., în cadrul procedurii reglementate de dispozițiile Secțiunii a IV-a - Titlul VII din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Această procedură cuprinde dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene, în aplicarea Deciziei - Cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare.
Potrivit dispozițiilor art. 18735 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, „autoritățile române competente să execute o hotărâre (în cadrul acestei proceduri) sunt instanțele judecătorești”. Legea nu prevede așadar, în mod expres, care anume dintre instanțele judecătorești sunt competente material a soluționa o sesizare cu acest obiect. Or, în tăcerea legii, devin aplicabile dispozițiile art. 25 C. proc. pen., potrivit cărora judecătoria este instanța care are competență materială generală în materie penală.
Ori de câte ori voința legiuitorului a fost aceea de a atribui în competența curții de apel anumite tipuri de cauze, acest lucru a fost prevăzut în mod expres, ceea nu este cazul în speță.
Cât privește dispozițiile art. 117 din legea specială privind procedura de recunoaștere a unei hotărâri penale străine la cererea unui stat străin, la care a făcut referire Judecătoria în motivarea hotărârii sale, Curtea constată că acestea fac parte din Titlul V al legii – „Recunoașterea și executarea hotărârilor penale și a actelor judiciare”, pe când procedura prevăzută de dispozițiile art. 18734 – 18748 este reglementată distinct și este cuprinsă în cadrul altui titlu, respectiv Titlul VII al legii ce vizează „Asistența judiciară în materie penală”.
II. Înalta Curte de Casație și Justiție potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) C. proc. pen. va soluționa conflictul negativ ivit între cele două instanțe stabilind competența de judecată în primă instanță a cererilor de natura aceleia în speță în favoarea judecătoriei pentru considerentele arătate în continuare.
Cererea pendinte are ca obiect recunoașterea și punerea în executare a sancțiunilor pecuniare aplicate de autoritățile olandeze cetățenei române L.A., în cadrul procedurii reglementate de dispozițiile Secțiunii a IV-a - Titlul VII din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.
Prin Legea nr. 222/2008 a fost introdusă o nouă secțiune în cuprinsul Legii nr. 302/2004, secțiune conținând dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare. Art. 187 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 definește „pedeapsa pecuniară” ca fiind între altele „obligația de a plăti o sumă de bani drept condamnare pentru o infracțiune” aceasta fiind situația în cazul cererii privind pe intimatei L.A., iar art. 18740 alin. (1) pct. 33 din Legea nr. 302/2004 prevede faptul că în cazul comportamentelor care încalcă reglementările privind traficul rutier nu este necesară verificarea dublei incriminări. Totodată, în art. 18735 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 se prevede faptul că autoritățile române competente să execute o hotărâre sunt instanțele judecătorești, fără ca textul menționat să atribuie competența unei instanțe specifice (judecătorie, tribunal sau curte de apel).
Or, în tăcerea legii, devin aplicabile dispozițiile art. 25 C. proc. pen., potrivit cărora judecătoria este instanța care are competență materială generală în materie penală.
Ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. (9) C. proc. pen. cauza va fi trimisă pentru judecare în primă instanță potrivit competenței după materie în favoarea Judecătoriei Sector 2 București pe a cărei rază teritorială își are domiciliul intimatul S.I.T.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe intimatul S.I.T. în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
Trimite dosarul acestei instanțe.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 06 iulie 2011.