Asuprea recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 7 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. 985/2/2012 (391/2012) s-a respins, în temeiul art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în esență că, inculpatul M.A., este cercetat în stare de arest preventiv din data de 22 decembrie 2011, aflat sub puterea mandatului de arestare preventivă din 22 decembrie 2011 emis de C.A. București, pentru mai multe fapte de corupție, prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.
În fapt, s-a reținut că, inculpatul a pretins, direct și indirect (prin intermediul lui S.I.), suma de 1.100.000 euro denunțătorului P.F., lăsând să se creadă că are influență asupra primarului M.A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului și amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum și asupra directorului Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliare Ilfov – G.R.N., pentru a o determina să avizeze planul parcelar și să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză, precum și că l-a determinat pe S.I. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunțătorul P.F., din care să rezulte că S.I. l-a împrumutat pe denunțător cu suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunțătorului, contract de împrumut întocmit și autentificat la data de 06 iulie 2011 (fără vinovăție de notarul public P.R.A.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta și a ascunde săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Conform de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen., „traficul de influență" este pedepsit cu închisoarea de 2 la 10 ani, iar potrivit 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, „falsul intelectual" este pedepsit cu închisoarea de la 6 luni la 15 ani închisoare.
Așa fiind, și în raport cu normele invocate, Curtea de Apel a apreciat că cererea este admisibilă în principiu, atâta vreme cât se face referire la infracțiunea scop a cărei limită de pedeapsă nu depășește 18 ani închisoare.
Pentru a se pune în discuție temeinicia unei cereri de liberare provizorie, instanța de fond a reținut că este necesar a se analiza oportunitatea formulării unei asemenea cereri și a dispunerii, de către judecător, a liberării pe această modalitate juridică, precum și stabilirea unui echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general al societății, de a fi ținut sub imperiul acestei măsuri preventive. Aceste două interese au fost stabilite de înalta Curte de Casație si Justiție printr-un recurs în interesul legii, Decizia penală nr. 17/2011.
Pornind de la cele două criterii, Curtea de Apel a analizat fapta concretă dedusă judecății și persoana inculpatului, precum și a mediului în care acesta trăiește.
Astfel, s-a constatat că probatoriul administrat până la acest moment procesual este de natură a conduce la presupunerea rezonabilă (art. 681 C. proc. pen.) că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat penal, fiind îndeplinită exigența prevăzută de art. 143 C. proc. pen.
De asemenea urmărirea penală este în curs de desfășurare, cauza în care petentul este cercetat este destul de complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive (22 decembrie 2011) nu s-au schimbat, nu au intervenit elemente noi, favorabile în ceea ce privește poziția procesuală a inculpatului.
Curtea de Apel a apreciat că, în speță, deși sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum s-a mai precizat - de admisibilitate în principiu a cererii - nu este însă îndeplinită condiția prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., existând riscul ca inculpatul să săvârșească și alte infracțiuni, astfel că liberarea sa sub control judiciar nu se justifică.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul M.A. prin care a solicitat, admiterea recursului cu consecința admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar și cercetarea în stare de libertate.
Recursul declarat nu este fondat.
Potrivit art. 23 alin. (10) din Constituție și art. 5 alin. (5) C. proc. pen., liberarea provizorie reprezintă o formă de garantare a libertății persoanei pe tot parcursul desfășurării activității judiciare de natură penală.
Potrivit art. 1601 C. proc. pen. în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Analizând recursul inculpatului, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat nu depășește limita maximă de 18 ani închisoare.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În ce privește această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului și complexitatea cauzei, înalta Curte constată următoarele:
Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, se constată că din actele și lucrările dosarului se relevă indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform jurisprudenței C.E.D.O. „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie" măsura arestării preventive și prelungirea acesteia fiind conformă scopului constituit prin art. 5 al C.E.D.O.
Drept urmare, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege care ar conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cursul procesului penal, în condițiile art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., și nici sub aspectul oportunității cererea nu este întemeiată, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen.
Înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc faptele presupus comise de inculpat (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor, calitatea de primar a inculpatului), cât și la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie a acesteia.
Examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptelor reținute în sarcina inculpatului, reflectat de modalitatea în care se presupune că le-a săvârșit și de calitatea inculpatului, lăsarea acestuia în libertate nu se impune în acest moment procesual întrucât s-ar induce la nivelul colectivității o stare de tensiune, un sentiment de îngrijorare. în acest sens, se constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate nu s-a diminuat.
Privarea de libertate în continuare a inculpatului apare ca necesară și prin prisma scopului bunei desfășurări a anchetei penale și realizarea eficientă a scopului procesului penal acestea fiind garantate numai prin menținerea inculpatului în stare de arest preventiv, necesară pentru apărarea ordinii de drept.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o vocație pentru inculpat, instanța este cea care apreciază dacă se impune sau nu cercetarea inculpatului în stare de libertate în raport de temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
În consecință, criticile din recurs și solicitarea de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate.
Față de circumstanțele ce preced, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva încheierii din 7 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. 985/2/2012 (391/2012).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva încheierii din 7 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. 985/2/2012 (391/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2012.