Asuprea recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 22 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. 2357/2/2012 (912/2012), investită cu judecarea cauzei în calea de atac a apelului, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului A.M.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că faptele reținute în sarcina inculpatului constituie infracțiuni pedepsite de lege cu închisoare mai mare de 4 ani, că lăsarea în libertate a acestuia prezintă și în prezent un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere că acesta este acuzat de fapte deosebit de grave, acționând cu intenție directă. Acest pericol rezidă nu numai din natura și gravitatea infracțiunii, ci și din modul de desfășurare a activității infracționale, urmările produse, temerea de a fi reluată de către inculpat și sentimentul de insecuritate pe care comiterea unei fapte penale.
De asemenea a reținut că, există suficiente indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (3) C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, relevante fiind probele administrate la dosar.
Totodată raportat la dispozițiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., dar și la durata arestării preventive (care nu depășește un termen rezonabil), Curtea de Apel a constat că luarea față de inculpat a unei alte măsuri preventive, neprivativă de libertate, nu este justificată și nici oportună, nedepășind limitele unui termen rezonabil. Persistența motivelor rezonabile de a presupune că persoana arestată a săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a legalității menținerii în detenție, dar nu este suficientă.
Astfel, instanța de apel a apreciat că subzistă temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, măsură luată și menținută cu respectarea disp. art. 143 C. proc. pen., și respectiv art. 148 lit. f) C. proc. pen. De asemenea, reanalizând actele și lucrările dosarului a constatat că temeiurile inițiale nu s-au modificat și nici nu au încetat.
Curtea de Apel a apreciat că în cauză menținerea măsurii arestării preventive se justifică în scopul de a-l face pe inculpat să „conștientizeze asupra comportamentului lui antisocial", cât și pentru buna desfășurare a judecății și pentru a-l împiedica să comită alte fapte penale. Împrejurarea că inculpatul s-a prevalat de disp. art. 3201 C. proc. pen. nu este de natură să contureze că s-au schimbat temeiurile pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive.
Cauza fiind complexă s-a apreciat că nu s-a depășit termenul rezonabil chiar dacă inculpatul este arestat preventiv de peste 1 an de zile.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul A.M., solicitând, să se constate că, măsura arestării preventive a încetat de drept și pe cale de consecință punerea sa în stare de libertate.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Analizând actele și lucrările dosarului, înalta Curte constată că măsura arestării preventive nu a încetat de drept, în cauză nu există îndeplinite niciuna din condițiile prev. de art. 140 C. proc. pen.
De asemenea, temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului A.M. se mențin fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Sub aspectul dispozițiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 681 C. proc. pen., Înalta Curte constată că probatoriul administrat pană în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care a fost arestat și ulterior trimis în judecată.
Referitor la dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., înalta Curte constată că și acestea sunt întrunite, în sensul că infracțiunile de săvârșirea cărora este acuzat recurentul inculpat (sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 99 alin. (2) C. pen.; trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 (rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001) cu aplic. art. 99 alin. (2) C. pen; trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 (rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001) cu aplic. art. 99 alin. (2) C. pen.; deținere, fără drept, pentru consum propriu, de droguri de risc, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 99 alin. (2) C. pen., trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 99 alin. (2) C. pen.; îndemnul la consum ilicit de droguri, prin orice mijloace, prev. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 99 alin. (2) C. pen.; îndemnul la consum ilicit de droguri, prin orice mijloace, prev. de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 99 alin. (2) C. pen.; nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 279 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 99 alin. (2) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen.; conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere (datorită minoratului), prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplic, art. 99 alin. (2) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., pornografie infantilă prin sisteme informatice, prev. de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 99 alin. (2) C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.) sunt sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea acestuia în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
în acest context, se impune sublinierea că în jurisprudența C.E.D.O. în special cu referire la unele cauze împotriva Franței (Letellier v. France) s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.
Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpatului în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate, existând riscul săvârșirii unor noi astfel de fapte.
Pe de altă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil față de particularitățile cauzei și de diligentele sporite cu care au acționat organele judiciare, în prezent cauza aflându-se în fața instanței de apel.
C.E.D.O. stipulează în art. 5 paragraful 1 lit. c) necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.
În Hotărârea Murray v. Regatul Unit, C.E.D.O. a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elemente indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât sub condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații care ar stabili o latură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. în consecință, nicio privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți ( etnice, religioase sau de altă natură) indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.
Prin hotărârea CALEJJA v. Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare.
În speța dedusă judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.
La acest moment procesual, înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, menționat prin sentința penală nr. 30/F din 25 ianuarie 2012, de condamnare impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventive reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 paragraf 3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica.
Pertinența și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care aceasta se bucură conform legislației în vigoare.
În consecință în baza disp art. 3002 C. proc. pen. rap la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. înalta Curte va constata legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și va menține starea de arest preventiv a acestuia.
Pe cale de consecință constatând că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale și că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) și (3) C. proc. pen.
Față de cele reținute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul A.M.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.M. împotriva încheierii din 22 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. 2357/2/2012 (912/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2012.