Prin sentința penală nr. 396 din data de 13 octombrie 2011 pronunțată în dosarul nr. 5823/117/2011 al Tribunalului Cluj, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul C.C., prin apărătorul său ales, din infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a dispus condamnarea inculpatului C.C., la pedepsele de:
- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 74 lit. a) C. pen și art. 76 lit. c) C. pen. și
- 3 (trei) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 74 lit. a) C. pen și art. 76 lit. a) C. pen.
- 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept pentru consumul propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen și art. 74 lit. a) C. pen. și 76 lit. d) C. pen.
În baza art. 33 lit. b) C. pen. s-a constatat că aceste infracțiuni sunt concurente iar în baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. și s-a dedus din durata pedepsei aplicate acestuia timpul reținerii și al arestului preventiv, începând cu data de 21 iunie 2011 la zi.
În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantității de 376 comprimate și 36,4 grame substanță care conțin 2 C-B (4-bromo -2,5 dimethoxyphenethylamine), în amestec cu 3,4 methilenodioximetamfetamine (MDMA), 18 comprimate și 4,6 grame pulbere care conțin ecstasy, 50,5 grame cananbis, 498 grame rezină de cannabis, rămasă neconsumată în urma analizelor de laborator și un cântar electronic din material plastic negru, prevăzut cu display, cu capac din material plastic negru.
În temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus distrugerea drogurilor confiscate.
În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus restituirea către inculpat a cantității de 495 grame substanță care nu conține substanțe stupefiante ori psihotrope rămasă din proba nr. 7 și care se află la organul de cercetare penală, probă sigilată, potrivit procesului-verbal din data de 29 iunie 2011.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 3800 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că inculpatul C.C., în primăvara anului 2011, și-a procurat și a depozitat, în vederea comercializării ulterioare, o mare cantitate de droguri de risc (aproximativ 520 de grame hașiș și 60 grame cannabis - substanțe înscrise pe tabelul anexă nr. III al Legii 143/2000), precum și droguri de mare risc respectiv, 39 pastile m (MDMA) - substanță care este înscrisă pe tabelul anexă nr. I al Legii nr. 143/2000 și 76,5 comprimate și 12,5 grame substanță care conțin 2C-B (4-bromo - 2,5- dimethoxyphenethylamine), substanță înscrisă pe tabelul anexă nr. II al Legii nr. 143/2000, în amestec cu 3,4 - methilenedioximetamfetamine (MDMA), pe care le-a depozitat în autoturismul al cărui proprietar este, și în aceeași perioadă a consumat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, droguri de risc (cannabis și rezină de cannabis - hașiș - substanțe înscrise pe tabelul anexă nr. III al Legii nr. 143/2000), din drogurile de risc pe care le deținea în condițiile arătate mai sus.
În drept, instant de fond a apreciat că fapta inculpatului C.C. care, începând cu primăvara anului 2011, a deținut în vederea comercializării ulterioare, o mare cantitate de droguri de risc (aproximativ 520 de gramehașiș și 60 grame cannabis - substanțe înscrise pe tabelul anexă nr. III al Legii nr. 143/2000) în autoturismul al cărui proprietar este, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (sub forma modalității deținerii în vederea comercializării din latura obiectivă a art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000).
Fapta aceluiași inculpat care, începând cu primăvara anului 2011, a deținut droguri de mare risc, 39 pastile ce conțin 3,4 methilenedioximetamfetamine (MDMA) - substanță care este înscrisă pe tabelul anexă nr. 1 al Legii nr. 143/2000 și 76,5 comprimate și 12,5 grame substanță care conțin 2C-B (4-bromo-2,5-dimethoxyphenethylamine) - substanță înscrisă pe tabelul anexă nr. II al Legii nr. 143/2000, în amestec cu 3,4 - methilenedioximetamfetamine (MDMA) substanță care este înscrisă pe tabelul anexă nr. 1 al Legii nr. 143/2000, în autoturismul al cărui proprietar este, cu scopul de a comercializa aceste droguri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (sub forma modalității deținerii în vederea comercializării din latura obiectivă a art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000).
Totodată, fapta inculpat, care, începând cu primăvara anului 2011, a consumat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, droguri de risc (cannabis și rezină de cannabis - hașiș - substanțe înscrise pe tabelul anexă nr. III al Legii nr. 143/2000), din drogurile de risc pe care le deținea în autoturismul al cărui proprietar era, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru propriul consum, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpatului tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen. și anume: gradul de pericol social concret al faptelor comise, din perspectiva cantităților însemnate deținute de acesta, limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege și persoana infractorului, care deși nu are antecedente penale nu se află la prima confruntare cu legea penală, fiind cercetat anterior pentru infracțiuni similare și a fost nesincer pe parcursul urmăririi penale și al judecării cauzei, deși și-a exprimat regretul de a fi ajuns într-o astfel de situație, fără însă a-și asuma în mod real, responsabilitatea pentru faptele sale.
Având în vedere însă, împrejurarea că inculpatul nu a mai fost anterior condamnat, tribunalul a considerat că este oportună reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. și pe cale de consecință, aplicarea unor pedepse sub limitele minime speciale prevăzute de lege.
În aceste circumstanțe, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc fără drept pentru consumul propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracțiunile au fost comise de către inculpat în condițiile concursului de infracțiuni prev. de art. 33 lit. b) C. pen., sens în care în baza art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate acestuia timpul reținerii și al arestului preventiv, începând cu data de 21 iunie 2011 la zi.
În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantității de 376 comprimate și 36,4 grame substanță care conțin 2 C-B (4-bromo - 2,5 dimethoxyphenethylamine), în amestec cu 3,4 methilenodioximetamfetamine (MDMA), 18 comprimate și 4,6 grame pulbere care conțin ecstasy, 50,5 grame cananbis, 498 grame rezină de cannabis, rămasă neconsumată în urma analizelor de laborator și un cântar electronic din material plastic negru, prevăzut cu display, cu capac din material plastic negru.
În temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus distrugerea drogurilor confiscate.
În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus restituirea către inculpat a cantității de 495 grame substanță care nu conține substanțe stupefiante ori psihotrope rămasă din proba nr. 7 și care se află la organul de cercetare penală, probă sigilată, potrivit procesului verbal din data de 29 iunie 2011.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, iar în baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 3800 lei.
Împotriva acestei sentințe atât Parchetul de pe lângă I.C.C.J. - DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj cât și inculpatul C.C. au declarat apel în termen legal.
Parchetul a criticat soluția sub aspectul nelegalității pedepsei aplicate pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru propriul consum propriu și neaplicarea unei pedepse complementare vis-a-vis de pedeapsa principală pentru prima infracțiune reținută în sarcina inculpatului.
Inculpatul C.C. a solicitat achitarea sa pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc și de mare risc, apreciindu-se că aceste condamnări nu au avut la bază probe certe, ci doar prezumții, existând probe, inclusiv recunoașterea inculpatului doar cu privire la comiterea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consumul propriu.
S-a mai arătat la percheziția domiciliară s-a găsit cantitatea de 520 grame și 39 de pastile de ecstasy, însă potrivit poziției constante a inculpatului, nu se poate nega ideea că acea cantitate de droguri a fost găsită, urmând deci a se da eficiență principiului in dubio pro reo.
Prin urmare, s-a solicitat stabilirea și aplicarea unei pedepse pentru o singură infracțiune, cea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu stabilirea modalității suspendării sub supraveghere a acesteia.
Analizând apelurile declarate în cauză, prin prisma datelor de la dosar, a motivelor invocate și a dispozițiilor legale în materie, Curtea a constatat că prima instanță a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și al judecății, din care a reieșit dincolo de orice îndoială rezonabilă vinovăția inculpatului sub aspectul tuturor celor trei infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată.
Ca și instanța de fond, și instanța de apel a considerat ca fiind neverosimile apărările inculpatului potrivit cărora ar fi găsit drogurile în pădure, în primul rând din considerentul că într-o astfel de ipoteză trebuia să facă demersuri pentru a le preda autorităților în drept, cunoscând consecințele legale ale unei atitudini contrare, mai ales că anterior a mai fost cercetat pentru fapte similare.
Dincolo de acest aspect, cantitatea de droguri de risc deținută și găsită la percheziție depășea cu mult nevoile consumului propriu iar, în plus, cântarul găsit la aceeași percheziție denotă clar intenția de a porționa și ulterior valorifica, chiar și cu titlu gratuit, respectivele droguri.
S-a arătat că toate aceste elemente de fapt obiective constituie mai mult decât prezumții, așa cum a încercat apărarea să sugereze, convertindu-se în veritabile probe în sensul dovedirii infracțiunilor reținute prin actul de sesizare.
Cât privește apelul declarat de parchet, s-a apreciat că acesta este fondat în ceea ce privește nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, greșita individualizare a pedepselor principale și complementare aplicate inculpatului și, în consecință, a pedepsei rezultante.
În acest sens, s-a arătat că, reținând în mod justificat și corect circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, în urma aplicării prevederilor art. 76 lit. e) C. pen., prima instanță trebuia să coboare pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 sub limita minimă prevăzută de lege, respectiv aceea de 6 luni închisoare.
În același timp, dispunând condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 la o pedeapsă de 2 ani închisoare, analog, instanța de fond era obligația să se pronunțe și asupra pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, în condițiile art. 65 alin. (1) și (2) C. pen.
Nu în ultimul rând, raportat la toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., la cantitatea de droguri găsite asupra inculpatului, la contravaloarea de piață a acestora, având în vedere și atitudinea nesinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, la impactul și consecințele pe care acest gen de infracțiuni îl au asupra societății, Curtea a apreciat că pedepsele aplicate inculpatului, chiar în condițiile reținerii de circumstanțe atenuante facultative sunt prea reduse ca și cuantum, impunându-se majorarea pedepsei rezultante și menținerea modalității de executare.
Față de toate aceste considerente, prin decizia nr. 214/A/2011, din 30 noiembrie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă I.C.C.J. - DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj a desființat sentința numai cu privire la nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, greșita individualizare a pedepselor principale și complementare aplicate inculpatului, și în consecință a pedepsei rezultante.
Pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite, a condamnat pe inculpatul C.C., la pedepsele de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 2 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 74 lit. a) C. pen și art. 76 lit. c) C. pen; 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 74 lit. a) C. pen și art. 76 lit. a) C. pen. și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept pentru consumul propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen și art. 74 lit. a) C. pen. și 76 lit. e) C. pen.
În baza art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen, art. 35 C. pen. a contopit pedepsele aplicate mai sus, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei.
În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.
Constând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, Curtea a menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din durata pedepsei aplicate acestuia timpul reținerii și arestării preventive, începând cu data de 21 iunie 2011 la zi.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, acesta fiind obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva aceste decizii, în termen legal a formulat recurs inculpatul C.C., solicitând reindividualizarea pedepsei, prin reținerea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., precum și a modalității de executare, prin aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen. și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Criticile formulate au fost încadrate în cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen.
Din oficiu, conform art. 3859 alin. (4) C. proc. pen., înalta Curte a pus în discuție cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., relativ la reținerea formei continuate a infracțiunii de deținere de droguri în vederea consumului propriu.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate și a cazului de casare invocat, dar și în raport de cazul de casare pus în discuție din oficiu, înalta Curte retine următoarele:
Asupra cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Din examinarea hotărârii recurate, înalta Curte constată că, în sarcina inculpatului s-a reținut și săvârșirea în formă continuată a infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în fapt stabilindu-se că acesta a deținut în vederea vânzării și a consumului propriu cannabis și rezină de cannabis, ascunse într-un autoturism care îi aparținea, și că, în mai multe rânduri a consumat diverse cantități din aceste droguri.
Conform art. 41 alin. (2) C. pen. infracțiunea continuată este infracțiunea ce se realizează prin săvârșirea de către aceeași persoană, la intervale de timp diferite, însă în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a unor acțiuni sau inacțiuni ce prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.
Infracțiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000, în varianta de deținerii de droguri, fără drept, în vederea consumului propriu, este o infracțiune continuă, împrejurare ce nu exclude și posibilitatea comiterii ei în formă continuată. Aceasta ar presupune ca o persoană, la intervale diferite de timp, însă în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, să dețină, fără drept, în vedere consumului propriu, diferite cantități de droguri de risc sau mare risc. Pentru existența pluralității actelor de executare, în ipoteza analizată, este necesar ca, pentru fiecare act de deținere să existe un moment al epuizării.
Or, o atare situație nu se constată în prezenta cauză, în sarcina inculpatului reținându-se că, din cantitatea totală de droguri deținută atât în vederea vânzării cât și pentru consumul propriu, în mai multe rânduri a consumat cannabis și rezină de cannabis. Această din urmă împrejurare nu este de natură să conducă la reținerea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., în condițiile în care elementul material al laturii obiective al infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) din legea nr. 143/2000 este „deținerea" care, în speță, este unică și nu „consumul".
Așadar, înalta Curte constată că, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în cauză existând o unitate naturală de infracțiune, sub forma infracțiunii continue, epuizată la intervenirea organelor de poliție.
De altfel, este de observat că, în ceea ce privește infracțiunile prev. de art. 2 alin. (1) respectiv art. 2 alin. (2) din Lege nr. 143/2000, săvârșite în aceeași modalitate a deținerii drogurilor, în vederea vânzării, în mod corect nu a fost reținută forma continuată, neexsitând argumente de fapt sau de drept care să atragă incidența dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 4 din aceeași lege.
Referitor la criticile inculpatului privind individualizarea pedepselor și a modalității de executare, analizate din perspectiva dispozițiilor art. 3859 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen., se constată că acestea sunt nefondate.
În primul rând, este de precizat faptul că nu poate fi avută în vedere și valorificată, conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., poziția procesuală a inculpatului din fața instanței de recurs, când a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat aplicarea acestor dispoziții legale.
Înalta Curte reține că, în fața instanței de fond, în ședința publică din 01 septembrie 2011, inculpatul a arătat că nu dorește ca judecarea cauzei se facă în procedura reglementată de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., întrucât „contestă reținerea a două dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată". Ca atare, în raport de poziția procesuală a inculpatului, s-a procedat la readministrarea probelor administrate în cursul urmăririi penale și la administrarea de probe noi.
Este adevărat că O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011 permite și instanțelor de control judiciar să ia act de manifestarea de voință a inculpatului în sensul recunoașterii săvârșirii faptelor în modalitatea descrisă în rechizitoriu, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., însă dispozițiile art. XI din acest act normativ (emis în urma deciziilor Curții Constituționale nr. 1470 și 1483 din 8 noiembrie 2011) sunt aplicabile exclusiv situațiilor tranzitorii, respectiv cauzelor în care cercetarea judecătorească în primă instanță începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Or, în prezenta cauză, chiar faptele ce au fost reținute în sarcina inculpatului au fost comise după modificarea dispozițiilor procesual penale prin Legea nr. 202/2010, astfel că, în mod evident, nu sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011.
Referitor la pedepsele aplicate inculpatului, se constată că ambele instanțe reținut, ca și circumstanță atenuantă conform art. 74 lit. a) C. pen., în raport de probele în circumstanțiere ce au fost administrate, comportamentul său bun în societate anterior săvârșirii infracțiunilor, acestea fiind cu mult reduse sub minimul special (de la 10 ani pentru infracțiunea de prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, la 4 ani închisoare). înalta Curte apreciază că nu se justifică coborârea și mai mult a pedepselor, poziția inculpatului din fața instanței de recurs, de recunoaștere a faptelor neputând avea semnificație atenuantă, în contextul în care nu aceasta a fost atitudinea sa procesuală pe parcursul procesului penal.
Ca atare, înalta Curte constată că pedepsele, în cuantumul stabilit de către instanța de apel, au fost just individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., neexistând argumente care să atragă reținerea dispozițiilor art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Față de cuantumul pedepsei rezultante, de 4 ani închisoare, în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 861 alin. (2) C. pen., nemaifiind necesară o analiză din perspectiva art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen.
Reținând incidența cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. în ceea ce privește greșita încadrare juridică a infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmează ca, sub acest aspect, recursul inculpatului să fie admis, cu consecința casării, în parte a ambelor hotărâri și rejudecând:
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsele în pedepsele componente de: 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 2 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 74 lit. a) C. pen și art. 76 lit. c) C. pen.; 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 74 lit. a) C. pen și art. 76 lit. a) C. pen. și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept pentru consumul propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. și 76 lit. e) C. pen., pe care le repune în individualitatea lor.
Conform art. 334 C. proc. pen. va dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen în infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În raport de considerentele anterioare, înalta Curte urmează ca la individualizarea pedepsei ce va fi aplicată pentru această infracțiune, reținând și circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., să se orienteze spre același cuantum ca cel stabilit de instanța de apel, de 4 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen, art. 35 C. pen. va contopi această pedeapsă de 4 luni închisoare cu pedepsele de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 2 ani și, respectiv de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., și va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei.
În baza art. 71 C. pen. vor fi interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
Vor fi menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate și se va deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reținerii și arestării preventive, începând cu data de 21 iunie 2011 la 03 aprilie 2012.
În raport de soluția de admitere a recursului, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, onorariul parțial al avocatului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 214/A/2011 a Curții de Apel Cluj și sentinței penale nr. 396 din 13 octombrie 2011 a Tribunalului Cluj.
Casează decizia penală nr. 214 din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj și în parte sentința penală nr. 396 din 13 octombrie 2011 a Tribunalului Cluj și rejudecând:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsele în pedepsele componente de:
- 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 2 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 74 lit. a) C. pen și art. 76 lit. c) C. pen.
- 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 74 lit. a) C. pen și art. 76 lit. a) C. pen.
- 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept pentru consumul propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen și art. 74 lit. a) C. pen. și 76 lit. e) C. pen., pe care le repune în individualitatea lor.
Conform art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen în infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și 76 lit. e) C. pen. condamnă pe inculpatul C.C. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept pentru consumul propriu.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen, art. 35 C. pen. contopește pedeapsa de 4 luni închisoare cu pedepsele de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 2 ani și, respectiv de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen., pe o perioadă de 3 ani începând cu data terminării executării pedepsei.
În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.
Deduce din durata pedepsei aplicate acestuia timpul reținerii și arestării preventive, începând cu data de 21 iunie 2011 la 03 aprilie 2012.
În recurs cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul parțial al avocatului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 50 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03 aprilie 2012.