Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1126/2010

Ședința publică din 23 martie 2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 308/PI din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul O.C.M. împotriva Rezoluției nr. 463/P/2009 din data de 12 august 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

A obligat petentul să plătească statului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel a reținut, în esență, că în fapt, prin rezoluția din 12 august 2009, Dosar nr. 463/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul M.G., executor judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 C. pen.

În motivarea rezoluției s-a reținut, în esență, faptul că executorul judecătoresc a fost practic învestit cu o cerere de executare silită și nu a înregistrat dosarul execuțional propriu-zis, ci pur și simplu nu a făcut altceva decât să comunice o notificare celor doi debitori.

Această soluție a fost menținută prin Rezoluția nr. 1003/11/2/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Curtea de Apel Timișoara a mai reținut că prin Sentința civilă nr. 5973 din 08 decembrie 2003 pronunțată în Dosarul nr. 981/2003 de către Judecătoria Reșița, imobilul în litigiu a fost atribuit numitei O.M. care a fost obligată să plătească foștilor proprietari indivizi, printre care și O.C.M. și O.D.G. o sultă în sumă de câte 32.756.250 lei precum și cheltuieli de judecată în sumă de câte 1.980.000 lei.

La data de 12 aprilie 2005, sumele respective au fost depuse la C.E.C., sucursala Reșița pe numele creditorilor, iar recipisele au rămas la C.N.

Petentul a fost nemulțumit deoarece executorul judecătoresc, intimat în acest dosar, nu a depus diligențe necesare pentru ca el să primească recipisa cu care să încaseze sulta ce-i revenea ca urmare a sistării stării de indiviziune cu privire la imobilul situat în str. Z., potrivit Sentinței civile nr. 5973 din 08 decembrie 2003 a Judecătoriei Reșița.

Executorul judecătoresc M.G. a trimis o notificare celor doi creditori la data de 23 august 2005, ca urmare a solicitării numitei O.M., această notificare fiind înregistrată sub nr. 40/2005 în registrul de Notificări pe anul 2005 și a avut practic caracterul unei înștiințări a numiților O.C.M. și O.D.G., în sensul de a se prezenta la sediul B.E.J. pentru a ridica recipisa C.E.C. în baza cărora urmau să încaseze sumele datorate cu titlu de sultă și cheltuieli de judecată.

Astfel, executorul judecătoresc nu a fost practic învestit cu o cerere de executare silită și prin urmare nu a înregistrat un dosar execuțional propriu-zis doar a comunicat o notificare celor doi debitori, astfel că în mod corect prin ordonanța atacată nu s-a dispus începerea urmăririi penale față de intimat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 249 C. pen.

Împotriva Sentinței penale nr. 308/PI din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a formulat recurs petentul O.C.M.

În motivele de recurs formulate în scris și depuse la dosarul cauzei a reiterat, în esență, criticile formulate anterior la instanța de fond, în sensul rejudecării cauzei, admiterii plângerii sale, infirmarea rezoluțiilor pronunțate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și trimiterea cauzei la Parchet în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorul M.G., și trimiterea acestuia în judecată pentru faptele săvârșite.

Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În mod corect Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a constatat că nu se poate reține, în sarcina făptuitorului M.G., săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen.

Din actele premergătoare în cauză ce au format obiectul dosarului penal nr. 463/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nu s-au identificat fapte sau împrejurări care să contureze existența elementelor constitutive ale infracțiunii sesizate de către petiționarul O.C.M. pretins săvârșită de către intimatul M.G., astfel că soluția de neîncepere a urmăriri penale dispusă în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., este temeinică și legală.

Înalta Curte constată că, în considerentele rezoluției dispuse în cauză, cât și în cele ale instanței de fond, au fost analizate în mod detaliat toate aspectele invocate de recurentul petiționar, cu privire la fapta pentru care a solicitat cercetarea penală a intimatului, reținându-se în mod corect că nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale acestuia.

Pe de altă parte, împrejurarea că intimatul M.G. a trimis notificări la data de 23 august 2005, creditorilor O.C.M. și O.D.G., practic intimatul nefiind învestit cu o cerere de executare silită și nefiind înregistrat un dosar de executare silită, nu poate determina comiterea unei fapte penale, care să antreneze răspunderea acestuia.

În consecință, respingând plângerea petiționarului O.C.M. și menținând rezoluția atacată, prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

În baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de recurentul petent O.C.M. împotriva Sentinței penale nr. 308/PI din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului prezentei decizii.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul O.C.M. împotriva Sentinței penale nr. 308/PI din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 23 martie 2010.