Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 430 din 20 septembrie 2007, a admis acțiunea formulată de reclamanta H.E., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, având ca obiect recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000 și, pe cale de consecință, a anulat hotărârea din 27 mai 2007, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să acorde reclamantei beneficiul drepturilor solicitate, pentru perioada 15 noiembrie 1941–6 martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2006.
În acest sens instanța de fond a reținut că, din declarațiile de martori autentificate, aflate la dosar, completate cu declarația martorului H.Ș., audiat în fața instanței, a rezultat că familia reclamantei, împreună cu aceasta, s-a refugiat în perioada noiembrie 1941-martie 1945, ca urmare a instaurării în localitatea P. a unei stări de teroare provocată prin activitatea grupării legionare Garda de Fier.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj susținând, în critica adusă hotărâri instanței de fond, că, întrucât localitatea din care s-a mutat reclamanta era liberă, „motivul plecării a fost oricare altul decât persecuția etnică, având loc cel mult o simplă alegere de domiciliu, iar nu o veritabilă rupere forțată de acasă”.
Recurenta a invocat practica neunitară a instanțelor de judecată datorată precarități probei cu martori și a susținut necesitatea completării declarațiilor acestora cu cercetarea lucrărilor istorice.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 189/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice după cum urmează: c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Dovada acestor împrejurări se poate face, conform art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martor.
În cauză, martorii I.F. și H.Ș., ale căror declarații autentificate se află la dosar au confirmat susținerile intimatei-reclamante. Mai mult decât atât, martorul H.Ș., cu ocazia audierii sale în fața instanței, și-a menținut declarația precizând că cele relatate le-a cunoscut personal, întrucât s-a refugiat din aceeași localitate și a fost vecin cu familia intimatei în localitatea de refugiu.
Probele administrate în cauză, cu respectarea dispozițiilor legale mai sus menționate, confirmând susținerile din acțiunea reclamantei, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea acesteia.
Pe cale de consecință, constatând că, potrivit art. 304 și 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea, în conformitate și cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 430 din 20 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2008.