Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Second Civil Chamber

Decizia nr. 100/2012

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2012.

Ședința publică de la 19 ianuarie 2012

 

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată că prin cererea înregistrată sub nr. 5657/110/2009, pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanta SC H. SNC Slănic Moldova a chemat în judecată pe pârâta SC C.A. SA Sibiu, pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată la plata sumei de 108.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a distrugerii unui utilaj asigurat la societatea pârâtă și cheltuieli de judecată.

Pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active întrucât polița de asigurare seria I.N.C. nr. 0055315 încheiată de reclamantă pentru presa de furniruit profile a fost cesionată în favoarea B.C.C. SA

Prin sentința civilă nr. 400 din 22 aprilie 2010, tribunalul a  respins excepția și a respins acțiunea, ca neîntemeiată, privind pe reclamanta SC H. SNC și pe pârâta SC C.A. SA, având ca obiect pretenții.

Pentru a pronunța această soluție, a reținut instanța de fond că reclamanta a încheiat un contract de credit cu B.C.C. SA Sibiu pentru suma de 100.000 lei în vederea achiziționării unei prese de furniruit profile model N.P.C. Digit 6/110, utilajul fiind asigurat la societatea pârâtă pentru avarii și distrugeri conform poliței de asigurare nr. 0055315. La data de 29 octombrie 2008 la atelierul de tâmplărie ce aparține societății pârâte a avut loc un incendiu în interiorul căruia se găsea bunul asigurat și potrivit procesului-verbal de intervenție nr. 126 din 29 octombrie 2008 I.S.U. Bacău a constatat că la data de 29 octombrie 2009 incendiul s-a produs la atelierul de tâmplărie și magazia (grajd) din str. Nuferilor, Slănic-Moldova în care erau depozitate material lemnos și furnir. Cu această ocazie a fost incendiat și utilajul pentru prelucrarea lemnului, acoperișul și interiorul la atelier și magazie.

A reținut tribunalul că potrivit art. 4.2.2 din condițiile generale de asigurare a bunurilor nu se acordă despăgubiri pentru pagubele cauzate de culpa gravă a asiguratului și că același articol precizează culpa gravă a asiguratului și nerespectarea normelor P.S.I., din actele depuse la dosar rezultă că incendiul a avut loc la un atelier de tâmplărie și s-a declanșat ca urmare a unui conductor sau cablu defect, iar condițiile care au favorizat propagarea incendiului au fost amplasarea conductorilor electrici în apropierea materialelor combustibile. Din răspunsul la interogatoriu a rezultat că instalația electrică a fost efectuată în baza unui proiect autorizat și de o persoană specializată, însă la dosar nu s-a probat acest aspect. Potrivit procesului verbal de recepție și punere în funcțiune încheiat în 23 martie 2007 utilajul corespundea din punct de vedere tehnic în parametrii normali, același aspect rezultând și din declarația executantului nr. 38 din 23 martie 2007 conform căreia instalația corespunde normativelor, prescripțiilor și regulilor în vigoare pentru instalațiile electrice.

În raport de considerentele reținute, tribunalul a considerat că acțiunea reclamantei se impune a fi respinsă, precum și excepția lipsei calității procesuale active, reclamanta având calitate în formularea prezentei acțiuni raportat la polița de asigurare încheiată.

Împotriva sentinței civile nr. 400 din 22 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Bacău, au declarat recurs pârâta SC C.A. SA și reclamanta SC H. SNC.

B.C.C. SA Sibiu, prin Sucursala Bacău Mărășești, a formulat cerere de intervenție în interesul SC H. SNC solicitând introducerea sa în cauză în interesul SC H. SNC și respingerea ca netemeinic și nelegal a recursului formulat de SC C.A. SA

La termenul din 20 ianuarie 2011, instanța de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 84 cu referire la art. 282 alin. (1) C. proc. civ., a recalificat și a stabilit că, în speță, calea de atac este apelul având în vedere valoarea obiectului acțiunii principale care este peste 100.000 lei și în temeiul art. 99 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cauza a fost trimisă spre soluționare unui complet format din primii doi judecători ce au compus completul de judecată la acea dată.

Prin decizia nr. 35 din 31 martie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de apelanta-pârâtă SC C.A. SA, sucursala Zonală Bacău.

A anulat, ca netimbrată, cererea de intervenție formulată de B.C.C. SA Sibiu, sucursala Bacău.

A admis apelul reclamantei SC H. SNC împotriva aceleiași sentințe.

A schimbat în parte sentința apelată.

A admis acțiunea.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 108.000 lei reprezentând despăgubiri.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A obligat intimata-pârâtă să plătească apelantei-reclamante sumă de 1062,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că SC C.A. SA prin reprezentant la termenul din 10 martie 2011 a precizat că nu înțelege să timbreze.

B.C.C. SA Sibiu prin Sucursala Bacău Mărășești a formulat în cauză cerere de intervenție în interesul alăturat al apelantei reclamante SC H. SNC.

Instanța a pus în vedere acesteia să timbreze cererea de intervenție cu 1185,5 lei, însă intervenienta până la termenul din 31 martie 2011, nu a făcut dovada achitării taxei de timbru.

Conform prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii și având în vedere că apelanta SC C.A. SA și intervenienta B.C.C. SA Sibiu prin Sucursala Bacău Mărășești nu au achitat taxa de timbru stabilită de către instanța de apel, instanța a anulat apelul și cererea de intervenție, ca netimbrate.

În ce privește apelul SC H. SNC a reținut că la capitolul Riscuri asigurate din contractul de asigurare se menționează că SC C.A. acordă despăgubiri printre alte cauze și pentru acțiunea distructivă a curentului electric (scurt circuit, supratensiune, etc.), urmată sau nu de incendiu, fără însă a se regăsi și precizarea menționată de către intimată în adresa către apelanta reclamantă referitoare la locul producerii, respectiv „produse în utilajul asigurat”, la Capitolul referitor la Excluderi menționându-se la 4.2.2, că nu se despăgubesc pagubele cauzate de culpa gravă a asiguratului sau a prepușilor acestuia și se consideră culpă gravă a asiguratului d) nerespectarea normelor P.S.I. Intimata nu a dovedit că incendiul s-a produs ca urmare a nerespectării normelor P.S.I. și din constatările I.S.U. Mr. C.E. al județului Bacău, nu se poate reține o astfel de încălcare.

Cât privește obligația despăgubirii în cazul unui scurt circuit electric s-a reținut că aceasta se regăsește în clauzele din contractul de asigurare și nu este condiționată de faptul că acțiunea distructivă a curentului electric, urmată de incendiu să se producă în utilajul asigurat, ci trebuie să existe pentru îndeplinirea condiției din contract, doar o acțiune distructivă a curentului electric, în speța de față scurt circuit urmată de incendiu. Mențiunea din procesul verbal încheiat de către I.S.U., că amplasarea conductorilor electrici în apropierea materialelor combustibile constituie condiții care au favorizat dezvoltarea și propagarea incendiului nu poate fi reținută individual ca și o dovadă a nerespectării Normelor P.S.I. Dacă intimata societatea de asigurare a invocat ca și motiv de neplată a despăgubirilor culpa gravă a asiguratului se impunea să o și dovedească. Faptul că până la data producerii incendiului nu au fost efectuate controale de specialitate pe linia respectării normelor P.S.I. în obiectivul afectat nu duce la concluzia că normele au fost respectate, însă nici la concluzia că acestea nu au fost respectate, fără alte dovezi concrete, dovezi care se impuneau a fi făcute de către asigurător, cel care a invocat culpa asiguratului, respectiv nerespectarea normelor P.S.I.

Prin încheierea din ședința publică de la 6 aprilie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a îndreptat eroarea materială strecurată în decizia nr. 35 din 31 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. 5657/110/2009 al Curții de Apel Bacău în sensul că intimata-pârâtă este obligată să plătească apelantei-reclamante suma de 11.662,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în loc de 1.062,50 lei cum din eroare s-a menționat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C.A. SA Sibiu invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și rejudecând pricina în fond, respingerea, ca nefondat, a apelului reclamantei. Înlăturarea dispoziției de obligare a SC C.A. SA Sibiu la plata către reclamantă a sumei de 108.000 lei reprezentând despăgubiri și a sumei de 1.062,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței civile nr. 400 din 22 aprilie 2010 a Tribunalului Bacău. Menținerea celorlalte dispoziții ale deciziei recurate.

În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele:

- Sub un prim aspect s-a susținut că instanța de apel inversând sarcina probei a reținut greșit, pe de o parte că pârâta nu a dovedit că incendiul s-a produs ca urmare a nerespectării normelor P.S.I. de către reclamantă și pe de altă parte că din constatările I.S.U. Bacău nu se poate reține o astfel de încălcare. În cauză s-a dovedit că întreaga culpă îi aparține reclamantei care contrar normelor P.S.I. a utilizat până la data producerii incendiului un cablu electric defect, încorporat în clădire ce a determinat declanșarea unui scurtcircuit la instalația electrică a atelierului de tâmplărie, care, la rândul său a stat la baza izbucnirii incendiului, și subsecvent la distrugerea utilajului asigurat a cărui contravaloare formează obiectul litigiului; a amplasat lângă cablurile electrice ale clădirii materiale inflamabile și combustibile, încălcându-se dispozițiile art. 85 alin. (1) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 163 din 28 februarie 2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor; nu a executat instalația electrică a clădirii și a atelierului de tâmplărie în baza unui proiect autorizat și cu o persoană specializată și nici nu a verificat instalația de alimentare cu energie electrică a presei prin intermediul unei firme sau persoane autorizate. Așa-zisa „declarație a executantului”, depusă la dosar de reclamantă nu poate fi acceptată drept probă deoarece ea este o copie xerox, nu poartă ștampila pretinsei SC G.I.T. SRL Onești și este antedatată.

- Este greșită reținerea instanței de apel potrivit căreia I.S.U. Bacău nu ar fi reținut încălcări ale normelor P.S.I. de către reclamantă în legătură cu incendiul din 29 octombrie 2008. Afirmația este contrazisă, atât de procesul verbal de intervenție nr. 126 din 29 octombrie 2008 întocmit de D.P. Onești cât și de adresa nr. 358253 a I.S.U. Bacău.

- Sub un al doilea aspect decizia instanței de apel este eronată și cu privire la faptul că s-a respins cererea de efectuare a unei expertize tehnice judiciare de evaluare a utilajului distrus în incendiu.

- Sub un al treilea aspect s-a susținut că instanța de apel obligând pârâta la plata despăgubirilor nu a elucidat care va fi ulterior situația juridică a sumelor achitate, până în prezent, cu titlu de rate de către reclamanta SC H. SNC intervenientei B.C.C. SA Sibiu, în contul creditului contractat la data de 27 martie 2007, pentru achiziționarea utilajului asigurat.

Intervenienta B.C.C. SA Sibiu prin sucursala Bacău a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Intimata SC H. SNC a formulat întâmpinare și concluzii scrise solicitând respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, deși recurenta a invocat afectarea hotărârii atacate de existența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile concret formulate privesc doar reținerea greșită a situației de fapt printr-o apreciere necorespunzătoare a probelor, ce nu-și găsesc corespondent în ipotezele textului legal invocat.

Criticile ce vizează trimiterea la probe nu mai pot constitui motive de nelegalitate în sensul dispozițiilor art. 304 alin. (1) pct. 1 - 9 C. proc. civ., având în vedere că acestea țin de netemeinicia hotărârii atacate, trimiterea la probele administrate nemaiputând permite examinarea deciziei recurate prin prisma acestora, întrucât au fost expres abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

Chiar și referirile la forța probantă ce trebuie acordată unor probe se circumscriu aspectelor de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii atacate.

În prezenta pricină se constată că instanța de apel în analiza apelului a respectat prevederile legale în materia probațiunii și a aplicat corect dispozițiile art. 1169 C. civ., apreciind, în raport de starea de fapt stabilită, că deși intimata societate de asigurare a invocat ca și motiv de neplată a despăgubirilor culpa gravă a asiguratului constând în nerespectarea normelor P.S.I. nu a dovedit-o.

Constatând că nu devin aplicabile dispozițiile de excludere de la acordarea de despăgubiri cuprinse în art. 4.2.2 din Condițiile Generale de Asigurare, instanța de apel în raport de starea de fapt stabilită, a interpretat corect dispozițiile legale incidente și a procedat în mod judicios la examinarea sentinței prin prisma motivelor de apel formulate de pârâtă în raport de dispozițiile art. 292 și ale art. 294 și 295 alin. (2) C. proc. civ. și a constatat întemeiată cererea reclamantei și a obligat pârâta la suma de 108.000 lei, despăgubiri ca urmare a producerii riscului asigurat.

Referitor la motivul de recurs ce vizează expertiza solicitată în cauză se apreciază că respingerea ei nu constituie motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, neputându-se cenzura aprecierea făcută de judecător cu privire la utilitatea, pertinența și concludența probei, motiv de recurs care nu este de natură să atragă casarea hotărârii.

Sub cel de-al treilea aspect invocat ce vizează admiterea în totalitate a acțiunii și obligarea cu titlu de despăgubiri la suma de 108.000 lei, reprezentând contravaloarea totală a utilajului asigurat fără a se elucida situația juridică a sumelor achitate până în prezent, cu titlu de rate de către reclamantă în contul creditului contractat, această cerere este formulată pentru prima dată în recurs. În temeiul art. 129 alin. (6) instanța de apel a hotărât numai asupra obiectului cererii deduse judecății, pronunțându-se în limitele obiectului fixat de reclamant iar analizarea direct în recurs a acestei cereri ar încălca principiul non omisso medio.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat în cauză.

Văzând și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata SC H. SNC, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., urmează să o admită și să oblige recurenta pârâtă SC C.A. SA Sibiu să plătească intimatei reclamante SC H. SNC suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta SC C.A. SA Sibiu, împotriva deciziei Secției comerciale, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Bacău nr. 35 din 31 martie 2011.

Obligă recurenta să plătească intimatei SC H. SNC suma de 5000  lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2012.