Hearings: May | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1011/2010

Ședința publică din 17 martie 2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 339 din 30 septembrie 2009 a Tribunalului Vaslui, s-a dispus condamnarea inculpatului D.S. la pedeapsa de 18 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71 și 64 lit. a), b) C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului D.S. și s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 8 martie 2009 la zi.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:

În seara zilei de 6 martie 2009, în jurul orelor 21:00 - 22:00, inculpatul s-a întors acasă, unde locuia împreună cu fratele său - martorul D.M. și cu tatăl său - victima D.H., după ce în cursul zilei, fusese plecat în sat, unde a reparat o căruță, timp în care a consumat băuturi alcoolice.

După ce au mâncat împreună, martorul D.M. s-a așezat pe patul situat în dreapta ușii de intrare în camera respectivă, iar victima D.H. s-a așezat pe patul din partea opusă ușii, lângă soba din încăpere, unde dormea de obicei.

Pe fondul alcoolului consumat în acea zi, așa cum făcea când era în stare de ebrietate, inculpatul a început să facă scandal, după care l-a lovit cu pumnul în abdomen pe fratele său, iar apoi a luat cleștele de la sobă, a mers la patul pe care era întins tatăl său, a tras plapuma de pe acesta și a început să-i aplice lovituri cu acel clește, peste piept și membre.

Ulterior, inculpatul a tras victima jos din pat, pe podea, unde a continuat să o lovească cu cleștele și cu pumnii, moment în care martorul D.M., căruia îi era frică de inculpat și nu putea interveni deoarece se resimțea în urma loviturilor cu parul pe care i le aplicase inculpatul în seara precedentă, a fugit din casă, inculpatul continuând să-i aplice victimei lovituri cu pumnii și picioarele.

În acest timp, martorul D.M. a urcat în podul casei, deasupra camerei unde inculpatul continua să-și lovească tatăl, iar de acolo a ascultat zgomotele agresiunii pe care inculpatul continua să o exercite asupra victimei.

La un moment dat, lovind în continuare victima, inculpatul l-a scos pe tatăl său din casă, acesta căzând în noroiul din fața casei, după care l-a dus din nou în locuință, unde a continuat să-l agreseze.

Instanța de fond a reținut că întreaga agresiune a durat, cu intermitențe, circa 3 ore, timp în care inculpatul a mai ieșit în curte, pe la miezul nopții, făcând scandal și țipând la vecinul său C.V.

Ulterior, inculpatul s-a culcat pe patul de lângă ușă, în care dormea de obicei fratele său, iar victima a rămas pe patul său, unde dormea de obicei împreună cu inculpatul.

S-a mai reținut că atunci când zgomotele agresiunii au încetat, martorul D.M., dându-și seama că inculpatul a adormit, a revenit în casă, unde nu mai ardea becul, fiind doar puțină lumină de la televizorul lăsat în funcțiune, după care, văzând că în patul său dormea inculpatul, s-a așezat lângă tatăl său, pe celălalt pat și a adormit.

În timpul nopții, martorul D.M. a fost trezit de inculpat, care i-a cerut să se mute în patul său, inculpatul culcându-se lângă victimă.

În dimineața zilei următoare, inculpatul a plecat cu martorul T.V. la moară, cu un sac de cereale, iar martorul D.M. a rămas acasă, cu victima, care stătea întinsă pe pat și nu se putea mișca din cauza loviturilor primite de la inculpat în noaptea precedentă.

Martorul D.M. a constatat dimineață că becul din încăpere era spart, iar pe sobă se aflau cleștele de la foc și o secure, care în seara anterioară se aflase în holul casei, după ușă, dându-și astfel seama că victima a fost lovită de inculpat și cu securea.

Prima instanță a mai reținut că victima i-a cerut repetat martorului D.M. să-i dea să bea apă, iar pe la ora 10:00 inculpatul s-a întors de la moară cu un sac de făină, după care a plecat din nou.

Înainte de acest moment, în drum spre casă, inculpatul i-a mărturisit martorului T.V. că îl bătuse în seara anterioară pe tatăl său.

După ce inculpatul a plecat din nou în sat, victima a încercat să coboare din pat, dar a căzut pe jos, lângă pat, iar martorul D.M. nu a reușit să-l ridice, astfel că l-a lăsat acolo și s-a culcat pe patul său.

În jurul orelor 14:00, a revenit acasă inculpatul D.S., care a constatat că victima a decedat, după care a plecat în sat pentru a-i telefona surorii sale, D.G., și pentru a face pregătiri pentru înmormântare.

În acest timp, martorul D.M. a apelat serviciul de urgență „112”, fără a spune ce s-a întâmplat în realitate, apoi s-a dus la vecinul său Z.V., căruia i-a povestit că victima a fost bătută de inculpat în seara anterioară.

Inițial, inculpatul D.S. nu a recunoscut că l-a bătut pe tatăl său D.H., apoi, după confruntarea cu martorul D.M., a susținut că nu-și amintește ce a făcut din cauza beției, pentru ca ulterior, cu ocazia reaudierilor, să-și recunoască vinovăția.

În cauză a fost întocmit raportul de expertiză medico-legală nr. 49/N/2009 al Serviciului Medico-Legal județean Vaslui, ale cărui concluzii se coroborează cu datele de anchetă, pe care le completează și le confirmă, dovedind atât dimensiunile agresiunii săvârșite de inculpat asupra victimei, cât și consecințele acestei agresiuni.

Recunoașterile constante ale inculpatului se coroborează cu datele ce rezultă din procesele-verbale de cercetare la fața locului, raportul de expertiză medico-legală și declarațiile martorilor D.M., Z.V., Z.G. și C.V.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul D.S., criticând-o pentru netemeinicie, respectiv sub aspectul individualizării pedepsei, apreciind că pedeapsa de 18 ani închisoare este prea severă raportat la conduita sa procesuală de recunoaștere a faptei și la atitudinea de regret, la circumstanțele sale personale și reale.

Prin Decizia penală nr. 176 din 17 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 01059/89/2009, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinței anterior menționate, pe care a menținut-o.

Totodată, a fost menținută starea de arest a inculpatului și a fost dedusă din pedeapsă durata arestării preventive de la 30 septembrie 2009 la zi.

Curtea de Apel Iași a reținut că instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., precum și scopul și funcțiile pedepsei prev. de art. 52 C. pen., reținându-se pericolul social concret al faptei săvârșite, datele privind persoana inculpatului și atitudinea acestuia în timpul procesului penal.

S-a apreciat că circumstanțele și împrejurările de săvârșire a faptei, dar și datele ce țin de persoana inculpatului, care nu are antecedente penale și a recunoscut fapta, nu sunt de natură să conducă la reducerea pedepsei, just individualizată de instanța de fond.

Împotriva acestei decizii penale, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.S., criticând-o pentru netemeinicie.

În drept, recursul inculpatului a fost întemeiat pe disp. art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Parchetului și ultimul cuvânt al recurentului inculpat D.S. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând recursul declarat de inculpat, prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele care urmează.

În prezenta cauză, vinovăția recurentului inculpat este pe deplin dovedită de ansamblul probelor administrate, stabilindu-se corect situația de fapt anterior redată, care a fost încadrată corespunzător și în drept.

Astfel, în cauză s-a stabilit în mod corect că fapta recurentului inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. c) C. pen.

Cu privire la motivul de recurs prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de apărare, se reține că, potrivit disp. art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale C. pen., de limitele speciale ale pedepselor, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înalta Curte apreciază că prima instanță, în procesul individualizării, pornind de la criteriile generale anterior menționate, a stabilit pedeapsa într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru aceste infracțiuni, cât și împrejurările comiterii faptei și modul de acționare.

Înalta Curte constată că, în mod just, instanțele nu au reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 74 C. pen.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.S.

Totodată, se va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 8 martie 2009 la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.S. împotriva Deciziei penale nr. 176 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze minori.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 8 martie 2009 la 17 martie 2010.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2010.

 

 

 

Procesat de GGC - NN