Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 906/2010

Ședința publică din 9martie 2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 132/P din 27 octombrie 2009 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a respins plângerea formulată de petenții G.A. și G.C.  împotriva rezoluției din data de 13 decembrie 2007, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în Dosarul nr. 71/P/2007 și a Rezoluției nr. 19/II/2/2008 din data de 7 februarie 2008 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că la 4 decembrie 2006 la D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanța s-a înregistrat plângerea formulată de numiții G.A., G.I., G.C., P.C., P.M., P.V., R.E., R.M.A., T.E., prin care solicitau efectuarea de cercetări față de G.A., B.A.C., P.I., M.M., M.L., M.B. și M.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 323, art. 289, art. 291, art. 292, art. 293, art. 215 alin. (2), art. 246, art. 248 C. pen., precum și fața de numita O.C.E., notar public fără a se preciza infracțiunea comisă de aceasta.

Prin Ordonanța nr. 103  din 2 august 2007, D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanța, a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitele M.B. și M.N., magistrați judecători în cadrul Tribunalului Constanța și de numitul B.A.C., urmare a cercetărilor efectuate sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 în ref. la art. 257 C. pen., întrucât fapta nu exista.

Cu privire la celelalte infracțiuni, respectiv pentru art. 323, art. 289, art. 291, art. 292, art. 293, art. 215 alin. (2), art. 246 și art. 248 C. pen., s-a dispus declinarea în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, căruia îi revine competența după calitatea persoanei și teritorială.

Prin Rezoluția nr. 71/P din 13 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de petenții G.A., B.A.C., P.I., M.M., M.L., M.B. și M.N. pentru infracțiunile prev. de art. 323, art. 289, art. 291, art. 292, art. 293, art. 215 alin. (2), art. 246, art. 248 C. pen. întrucât faptele reclamate nu există.

Prin Rezoluția nr. 19/II/2/2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de petenții G.A. și G.C., apreciindu-se legală și temeinică soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, din cercetările efectuate nerezultând indicii de săvârșire a unor fapte cu caracter penal reclamate de către petenți.

S-a mai reținut de instanța de fond că în raport de cele reținute în rezoluțiile parchetului, deși petenții au formulat plângere, nu au adus elemente noi care să contureze existența unor indicii sau probe cu privire la faptele reclamate pretins a fi comise de către făptuitori.

Împotriva sus-menționatei sentinței au declarat recurs petiționarii, arătând în scris, că judecătorul fondului nu a analizat integral toate criticile aduse împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

În acest sens, au arătat că instanța nu s-a pronunțat cu privire la examinarea legalității rezoluției din punct de vedere procedural, câtă vreme la data de 16 decembrie 2007 s-a conexat la dosarul soluționat în data de 13 decembrie 2007 un alt dosar, primit prin declinare.

Au mai susținut că instanța de fond avea obligația să examineze dacă rezoluția contestată a răspuns plângerii formulate, atât cu privire la toate infracțiunile reclamate, cât și cu privire la persoanele vizate.

Totodată, instanța de fond nu și-a îndeplinit obligațiile legale nici cu privire la cea de-a doua plângere, venită prin declinare și care nu a făcut nici măcar obiectul urmăririi penale.

Au mai arătat că judecătorul fondului a făcut o serie de aserțiuni privitor la aspecte ce țin de dreptul civil și nu a ținut seama de actele depuse la dosar de către ei, ignorând probatoriile pertinente și concludente.

Recursul este nefondat.

Analizând hotărârea atacată, Curtea apreciază că instanța de fond a analizat în mod riguros plângerea, iar prin coroborarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, se constată că soluția pronunțată este legală și temeinică, fără a se fi dovedit în nici un fel săvârșirea vreunei fapte penale de către intimați.

De asemenea, se constată că motivele invocate inițial în plângerea adresată parchetului au fost deja avute în vedere și analizate în fazele procesuale anterioare, fără a aduce elemente noi, pe baza cărora se poate fi luată în discuție nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate.

Astfel, față de primul motiv de recurs, respectiv că instanța nu s-a pronunțat cu privire la examinarea legalității rezoluției din punct de vedere procedural, câtă vreme la data de 16 decembrie 2007 s-a conexat la dosarul soluționat în data de 13 decembrie 2007 un alt dosar, primit prin declinare, Curtea constată că nu poate fi primit.

În acest sens, examinându-se actele aflate la dosar, Curtea reține că la Dosarul nr. 71/P/2007 vol. II se află Ordonanța nr. 103/P/2006 din 2 august 2007 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanța prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitele M.B. și M.N., magistrații judecători în cadrul Tribunalului Constanța și de numitul B.A.C., urmare cercetărilor efectuate sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 257 C. pen., întrucât a intervenit una din cauzele care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, prevăzută de lege și anume cea prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există.

Prin aceeași ordonanță s-a dispus declinarea în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, căruia îi revine competența după calitatea persoanei și teritorială, de continuare și definitivare a cercetărilor penale în cauză față de numiții G.A., B.A.C., P.I., M.M., M.L., M.B. și M.N., sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 289, art. 291, art. 292, art. 293, art. 215 alin. (2), art. 246, art. 248, art. 323 toate C. pen.

Totodată, la Dosarul nr. 71/P/2007, vol. I se află Rezoluția nr. 71/P/2007 din 13 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, unde se reține că dosarul DNA a fost conexat la Dosarul nr. 71/P72007 avându-se în vedere că are ca obiect aceleași fapte și privește aceleași persoane, iar o parte dintre acestea atrag competența Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, având în vedere calitatea lor.

Față de toate aspectele învederate, Curtea constată că în mod legal și procedural s-a dispus conexarea celor două dosare, iar toate actele de cercetare penală au fost efectuate cu respectarea normelor legale, examinându-se cauza atât cu privire la toate persoanele reclamate, cât și cu privire la toate infracțiunile indicate, aceste acte efectuându-se în Dosarul cu nr. 71/P/2007, după conexare.

În cele ce preced, Curtea a răspuns criticilor invocate de recurenți cu privire la faptul că instanța de fond avea obligația să examineze dacă rezoluția contestată a răspuns plângerii formulate, atât cu privire la toate infracțiunile reclamate, cât și cu privire la persoanele vizate.

De asemenea, este nefondată și susținerea potrivit căreia instanța de fond nu și-a îndeplinit obligațiile legale nici cu privire la cea de-a doua plângere, venită prin declinare și care nu a făcut nici măcar obiectul urmăririi penale, întrucât așa cum anterior s-a arătat, cea de-a doua plângere, venită prin declinare, a fost analizată în cadrul Dosarului nr. 71/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, după conexarea dosarului în care s-a dispus Ordonanța nr. 103/P/2006 din 2 august 2007 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanța.

Împrejurarea că petiționarii sunt nemulțumiți de soluția adoptată în cauză nu poate conduce, în nici un caz, la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care aceștia le-au indicat în plângere.

Interpretarea și evaluarea probelor administrate sun atributele magistraților, care se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiesc justiția în numele legii, fiind independenți față de părți, iar hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.

De altfel, petiționarii au avut posibilitatea formulării cererilor și apărărilor pe care le-au apreciat a fi necesare, în fața instanțelor de judecată, în căile de atac prevăzute de lege, lucru de care aceștia au și uzat, fiindu-le astfel respectate toate drepturile procesuale.

Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al petenților, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate și nici nu poate conduce la reformarea acestora.

Față de cele arătate, cum din examinarea în ansamblu, a sentinței recurate, nu se constată ca această să fie supusă vreunui motiv de casare susceptibil de a fi invocat din oficiu, urmează ca, în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționari, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarii G.A. și G.C. împotriva Sentinței penale nr. 132/P din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 9 martie 2010.

 

 

 

Procesat de GGC - NN